Tacerea
Ma predau tacerii chiar si atunci
Cand sunt plina de durere
Pentru a explica tot ce s-a intamplat
Inca ma distantez de toata lumea.
Chiar si atunci cand sunt pe cale sa ma inec,
In singuratatea mea...
Fug de lucrurile care, mi-ar construi identitatea,
Invingand disperarea.
Unde ajung in aceste ultime zile in care aman totul?
Ce fel de inselaciune si durere ma asteapta in viitor?
Nu pot sa dorm niciodata
Cand ma uit inapoi, pierderile mele par a fi primele.
De ce ma confrunt cu toate acuzatiile?
Pe cheltuiala a ce?
O multime de lucruri prin care am trecut, pentru nimic?
Viata imi datoreaza linistea de mult asteptata.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: O scriitoare
Data postării: 23 octombrie 2022
Vizualizări: 878
Poezii din aceiaşi categorie
Iarnă târzie
Albă și neașteptată, iarna s-a întors,
Cu fulgi de nea și ger, ne-a surprins pe toți.
Natura, adormită, a fost trezită brusc,
De vântul rece și ninsoarea ce-a căzut.
Copacii, goi de frunze, s-au îmbrăcat în alb,
Casele, acoperite, par castele de cristal.
Pe străzi, copii se joacă, fac oameni de zăpadă,
În timp ce adulții se grăbesc spre case, la căldură.
Soarele, palid, se ascunde după nori,
Lumina zilei scade, se lasă întunericul.
Dar iarna are farmecul ei, nu-i putem nega,
Cu peisajele ei magice, ne încântă privirea.
Așteptăm primăvara, cu soare și căldură,
Dar până atunci, ne bucurăm de iarnă, de zăpadă.
Să ne amintim de copilărie, de jocurile în zăpadă,
Și să ne lăsăm purtați de magia iernii neașteptate.
Glsul pietrei
sculptez în cuvintele-bolovan de la poalele muntelui
dalta scoate scântei roșii și galbene
sub capul plat al barosului
vreau să cioplesc o floare de piatră
din bolovanul alb al iubirii
și s-o dăruiesc iubitei
de ziua ei
știu un loc în care găsesc bolovani în toate culorile
și nuanțele
având corespondent în plaja alunecoasă a cuvintelor
tonurile de gri aparțin cuvintelor domestice
casă, ogradă, ogor, animal, plug, seceră
tonurile de alb sunt specifice sentimentelor precum dragoste
prietenie, frăție, iubire, dăruire
tonurile de negru aparțin trăirilor dureroase
supărare, disperare, despărțire, ură sau răzbunare
tonurile de maro sunt asociate cu gândurile negre
gelozia, insatisfacția, nefericirea, resemnarea
iar tonurile roz exprimă bucuria, exuberanța, împlinirea,
izbânda
și mai am câteva grămezi de pietriș
cu pietricele netede de culoare roșie, albe ca marmora
sau negre cu străluciri de diamant
pietricele fosforescente în toate culorile care se deschid la lumină
pe care te poți întinde
și privi către cer
sau face dragoste
o bogăție neprețuită pentru un sculptor nebun ca mine
ocolit de oameni obtuzi
care nu găsesc nimic interesant în cioplitul pietrei
doar iubita mea a descifrat adevărata ei frumusețe
îi place pietrișul sub clar de lună când pietricelele se trezesc
și formează imagini simetrice
multicolore
ca într-un caleidoscop...
Orașul pierdut
de când tot plec și mă întorc
gândurile mele au devenit o povară
le-am lăsat ocolo
în urmă
pe țărmurile însorite ale Atlantidei
printre păsări galbene care stau într-un picior
sprijinind cerul
aici toate păsările sunt galbene,
galbeni sunt și ochii de după perdelele galbene
mișcate discret
casele
frunzele copacilor
câinii din fața ușilor
părul copiilor care bat mingea,
chiar și lebedele de pe lac sunt galbene noaptea
undeva arde un foc tainic cu flăcări galbene
simt că și viața mea este galbenă
că mi se scurge printre degete
cine a spus că Atlantida este un vis
n-a simțit zbuciumul disperat al Gibraltarului
dogoarea Marakeshului
nu departe de locul acela
înveșmântat în galbenul inconfundabil al Saharei
unde îmi ancorez bărcile
am văzut doi tineri îmbrățișându-se apoteotic
mai încolo
câțiva cocori cu gâturile întinse peste Alantic
își disputau cerul
cândva am să revin pe țărmurile misterioase
ale Atlantidei
să-mi iau înapoi gândurile și viața risipită
în excesul acesta sumbru de gri
în care încă îmi mai devorez liniștea…
Sub semnul crizei
Sub semnul crizei, țara se-ndoaie,
Restructurări, cu tăieri fără leac.
Funcții de bază, subit se curăță,
Dar banii curg, spre altare și-n sac.
Armata-i uitată, în timp ce războiul,
Se-apropie de graniță, amenințător.
Rezerviștii sunt lăsați, deoparte, în umbră,
De parcă-n țara asta, n-ar fi apărători.
Biserica-i grasă, petrecând în tihnă,
Partidele sug, fără să se mai sature.
Mii de academicieni, indemnizați regește,
În timp ce sportivii, stau deoparte, în umbră.
Angajăm ai noștri, pe pile și favoruri,
Nepotismul tronează, sfidând orice lege.
Competența-i uitată, meritul e-o glumă,
Doar clanul contează, restul e-o amăgire.
Poporul suspină, sub povara datoriilor,
În timp ce-n palate, se-mpart averi și rente.
O elită coruptă, ne vinde la bucată,
Și-apoi ne mirăm, de ce țara-i în declin.
Dar poate-ntr-o zi, se va trezi poporul,
Și-i va alunga, pe cei ce-l fură și mint.
Atunci poate, vom construi o țară nouă,
Unde meritul, și munca, vor fi la loc de cinste.
Mi-e dor!
Mi-e dor de satul de sub deal,
Unde-am învățat carte,
De oameni și de vorba lor,
De tata ce m-așteaptă
Mi-e dor de casa de la țară,
Și de copilăria mea,
Mi-e dor de tine scumpă mamă,
Că ai plecat făra-lăsa adresa ta
Mi-e dor de gârla de pe vale,
Plină de vacile ce le pășteam,
De apa din Siret-ul mare,
Unde noi vara ne scăldam
Mi-e dor și de bunicii mei,
Care demult s-au dus,
Îmi amintesc ce ei mi-au spus,
Să nu uiți copile de Iisus
Mi-e dor de drumul prăfuit,
Pe unde alergam desculț,
Ce bine-ar fi să fiu copil,
Cu minte de adult
Și îmi mai este tare dor,
De cei plecați în lumea fără dor,
Mi-e dor de toate cele,
Mi-e dor!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Prea mult și totuși prea puțin
De-ar avea oamenii tot ce își doresc
Tare bine le-ar fi
Daca-ș avea tot ce poftesc
În viața mea mare sărăcie ar fi.
Unii oameni nu sunt mulțumiți
Unii copii nu sunt primiți
Deci chiar de toți ar fi mulțumiți
Ei încă nu vor fi primiți.
Fie de l-e bine, fie de l-e rău
Fie de gânduri bune sunt în capul lor
Fie de sunt conștienți, fie de supuși
Ei tot alungați vor fi, într-un loc exclus.
Chiar de lumea ar fi plină de har,
Și dreptatea ar curge ca un râu amar,
Tot ar spune cineva „nu-i destul”,
Căci sufletul omului e sec și fără azur.
Iarnă târzie
Albă și neașteptată, iarna s-a întors,
Cu fulgi de nea și ger, ne-a surprins pe toți.
Natura, adormită, a fost trezită brusc,
De vântul rece și ninsoarea ce-a căzut.
Copacii, goi de frunze, s-au îmbrăcat în alb,
Casele, acoperite, par castele de cristal.
Pe străzi, copii se joacă, fac oameni de zăpadă,
În timp ce adulții se grăbesc spre case, la căldură.
Soarele, palid, se ascunde după nori,
Lumina zilei scade, se lasă întunericul.
Dar iarna are farmecul ei, nu-i putem nega,
Cu peisajele ei magice, ne încântă privirea.
Așteptăm primăvara, cu soare și căldură,
Dar până atunci, ne bucurăm de iarnă, de zăpadă.
Să ne amintim de copilărie, de jocurile în zăpadă,
Și să ne lăsăm purtați de magia iernii neașteptate.
Glsul pietrei
sculptez în cuvintele-bolovan de la poalele muntelui
dalta scoate scântei roșii și galbene
sub capul plat al barosului
vreau să cioplesc o floare de piatră
din bolovanul alb al iubirii
și s-o dăruiesc iubitei
de ziua ei
știu un loc în care găsesc bolovani în toate culorile
și nuanțele
având corespondent în plaja alunecoasă a cuvintelor
tonurile de gri aparțin cuvintelor domestice
casă, ogradă, ogor, animal, plug, seceră
tonurile de alb sunt specifice sentimentelor precum dragoste
prietenie, frăție, iubire, dăruire
tonurile de negru aparțin trăirilor dureroase
supărare, disperare, despărțire, ură sau răzbunare
tonurile de maro sunt asociate cu gândurile negre
gelozia, insatisfacția, nefericirea, resemnarea
iar tonurile roz exprimă bucuria, exuberanța, împlinirea,
izbânda
și mai am câteva grămezi de pietriș
cu pietricele netede de culoare roșie, albe ca marmora
sau negre cu străluciri de diamant
pietricele fosforescente în toate culorile care se deschid la lumină
pe care te poți întinde
și privi către cer
sau face dragoste
o bogăție neprețuită pentru un sculptor nebun ca mine
ocolit de oameni obtuzi
care nu găsesc nimic interesant în cioplitul pietrei
doar iubita mea a descifrat adevărata ei frumusețe
îi place pietrișul sub clar de lună când pietricelele se trezesc
și formează imagini simetrice
multicolore
ca într-un caleidoscop...
Orașul pierdut
de când tot plec și mă întorc
gândurile mele au devenit o povară
le-am lăsat ocolo
în urmă
pe țărmurile însorite ale Atlantidei
printre păsări galbene care stau într-un picior
sprijinind cerul
aici toate păsările sunt galbene,
galbeni sunt și ochii de după perdelele galbene
mișcate discret
casele
frunzele copacilor
câinii din fața ușilor
părul copiilor care bat mingea,
chiar și lebedele de pe lac sunt galbene noaptea
undeva arde un foc tainic cu flăcări galbene
simt că și viața mea este galbenă
că mi se scurge printre degete
cine a spus că Atlantida este un vis
n-a simțit zbuciumul disperat al Gibraltarului
dogoarea Marakeshului
nu departe de locul acela
înveșmântat în galbenul inconfundabil al Saharei
unde îmi ancorez bărcile
am văzut doi tineri îmbrățișându-se apoteotic
mai încolo
câțiva cocori cu gâturile întinse peste Alantic
își disputau cerul
cândva am să revin pe țărmurile misterioase
ale Atlantidei
să-mi iau înapoi gândurile și viața risipită
în excesul acesta sumbru de gri
în care încă îmi mai devorez liniștea…
Sub semnul crizei
Sub semnul crizei, țara se-ndoaie,
Restructurări, cu tăieri fără leac.
Funcții de bază, subit se curăță,
Dar banii curg, spre altare și-n sac.
Armata-i uitată, în timp ce războiul,
Se-apropie de graniță, amenințător.
Rezerviștii sunt lăsați, deoparte, în umbră,
De parcă-n țara asta, n-ar fi apărători.
Biserica-i grasă, petrecând în tihnă,
Partidele sug, fără să se mai sature.
Mii de academicieni, indemnizați regește,
În timp ce sportivii, stau deoparte, în umbră.
Angajăm ai noștri, pe pile și favoruri,
Nepotismul tronează, sfidând orice lege.
Competența-i uitată, meritul e-o glumă,
Doar clanul contează, restul e-o amăgire.
Poporul suspină, sub povara datoriilor,
În timp ce-n palate, se-mpart averi și rente.
O elită coruptă, ne vinde la bucată,
Și-apoi ne mirăm, de ce țara-i în declin.
Dar poate-ntr-o zi, se va trezi poporul,
Și-i va alunga, pe cei ce-l fură și mint.
Atunci poate, vom construi o țară nouă,
Unde meritul, și munca, vor fi la loc de cinste.
Mi-e dor!
Mi-e dor de satul de sub deal,
Unde-am învățat carte,
De oameni și de vorba lor,
De tata ce m-așteaptă
Mi-e dor de casa de la țară,
Și de copilăria mea,
Mi-e dor de tine scumpă mamă,
Că ai plecat făra-lăsa adresa ta
Mi-e dor de gârla de pe vale,
Plină de vacile ce le pășteam,
De apa din Siret-ul mare,
Unde noi vara ne scăldam
Mi-e dor și de bunicii mei,
Care demult s-au dus,
Îmi amintesc ce ei mi-au spus,
Să nu uiți copile de Iisus
Mi-e dor de drumul prăfuit,
Pe unde alergam desculț,
Ce bine-ar fi să fiu copil,
Cu minte de adult
Și îmi mai este tare dor,
De cei plecați în lumea fără dor,
Mi-e dor de toate cele,
Mi-e dor!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Prea mult și totuși prea puțin
De-ar avea oamenii tot ce își doresc
Tare bine le-ar fi
Daca-ș avea tot ce poftesc
În viața mea mare sărăcie ar fi.
Unii oameni nu sunt mulțumiți
Unii copii nu sunt primiți
Deci chiar de toți ar fi mulțumiți
Ei încă nu vor fi primiți.
Fie de l-e bine, fie de l-e rău
Fie de gânduri bune sunt în capul lor
Fie de sunt conștienți, fie de supuși
Ei tot alungați vor fi, într-un loc exclus.
Chiar de lumea ar fi plină de har,
Și dreptatea ar curge ca un râu amar,
Tot ar spune cineva „nu-i destul”,
Căci sufletul omului e sec și fără azur.
Alte poezii ale autorului
Povestea noastra
A-si spune ca aceste sunt ultimele randuri,
Pe care le mai scriu despre tine
Dar nu stiu daca e adevarat sau nu,
Caci ai fost atat de diferita.
Ai fost o carte, din care cu cat citeam mai mult,
Cu atat aflam mai multe si vroiam sa o citesc mai departe
O carte despre care le-am spus tuturor si nu ma mai puteam opri,
O carte a carui personaj mi-a ramas in cap.
Dar cartea s-a sfarsit si asteptam continuarea,
Insa nu exista o continuare
Desi de multe ori imi dadeai de inteles ca totusi este una,
Intr-un sfarsit am decis sa ard cartea, caci oricum nu mai are rost asteptarea.
Povestea noastra
A-si spune ca aceste sunt ultimele randuri,
Pe care le mai scriu despre tine
Dar nu stiu daca e adevarat sau nu,
Caci ai fost atat de diferita.
Ai fost o carte, din care cu cat citeam mai mult,
Cu atat aflam mai multe si vroiam sa o citesc mai departe
O carte despre care le-am spus tuturor si nu ma mai puteam opri,
O carte a carui personaj mi-a ramas in cap.
Dar cartea s-a sfarsit si asteptam continuarea,
Insa nu exista o continuare
Desi de multe ori imi dadeai de inteles ca totusi este una,
Intr-un sfarsit am decis sa ard cartea, caci oricum nu mai are rost asteptarea.
Povestea noastra
A-si spune ca aceste sunt ultimele randuri,
Pe care le mai scriu despre tine
Dar nu stiu daca e adevarat sau nu,
Caci ai fost atat de diferita.
Ai fost o carte, din care cu cat citeam mai mult,
Cu atat aflam mai multe si vroiam sa o citesc mai departe
O carte despre care le-am spus tuturor si nu ma mai puteam opri,
O carte a carui personaj mi-a ramas in cap.
Dar cartea s-a sfarsit si asteptam continuarea,
Insa nu exista o continuare
Desi de multe ori imi dadeai de inteles ca totusi este una,
Intr-un sfarsit am decis sa ard cartea, caci oricum nu mai are rost asteptarea.
Povestea noastra
A-si spune ca aceste sunt ultimele randuri,
Pe care le mai scriu despre tine
Dar nu stiu daca e adevarat sau nu,
Caci ai fost atat de diferita.
Ai fost o carte, din care cu cat citeam mai mult,
Cu atat aflam mai multe si vroiam sa o citesc mai departe
O carte despre care le-am spus tuturor si nu ma mai puteam opri,
O carte a carui personaj mi-a ramas in cap.
Dar cartea s-a sfarsit si asteptam continuarea,
Insa nu exista o continuare
Desi de multe ori imi dadeai de inteles ca totusi este una,
Intr-un sfarsit am decis sa ard cartea, caci oricum nu mai are rost asteptarea.
Povestea noastra
A-si spune ca aceste sunt ultimele randuri,
Pe care le mai scriu despre tine
Dar nu stiu daca e adevarat sau nu,
Caci ai fost atat de diferita.
Ai fost o carte, din care cu cat citeam mai mult,
Cu atat aflam mai multe si vroiam sa o citesc mai departe
O carte despre care le-am spus tuturor si nu ma mai puteam opri,
O carte a carui personaj mi-a ramas in cap.
Dar cartea s-a sfarsit si asteptam continuarea,
Insa nu exista o continuare
Desi de multe ori imi dadeai de inteles ca totusi este una,
Intr-un sfarsit am decis sa ard cartea, caci oricum nu mai are rost asteptarea.
Povestea noastra
A-si spune ca aceste sunt ultimele randuri,
Pe care le mai scriu despre tine
Dar nu stiu daca e adevarat sau nu,
Caci ai fost atat de diferita.
Ai fost o carte, din care cu cat citeam mai mult,
Cu atat aflam mai multe si vroiam sa o citesc mai departe
O carte despre care le-am spus tuturor si nu ma mai puteam opri,
O carte a carui personaj mi-a ramas in cap.
Dar cartea s-a sfarsit si asteptam continuarea,
Insa nu exista o continuare
Desi de multe ori imi dadeai de inteles ca totusi este una,
Intr-un sfarsit am decis sa ard cartea, caci oricum nu mai are rost asteptarea.
Povestea noastra
A-si spune ca aceste sunt ultimele randuri,
Pe care le mai scriu despre tine
Dar nu stiu daca e adevarat sau nu,
Caci ai fost atat de diferita.
Ai fost o carte, din care cu cat citeam mai mult,
Cu atat aflam mai multe si vroiam sa o citesc mai departe
O carte despre care le-am spus tuturor si nu ma mai puteam opri,
O carte a carui personaj mi-a ramas in cap.
Dar cartea s-a sfarsit si asteptam continuarea,
Insa nu exista o continuare
Desi de multe ori imi dadeai de inteles ca totusi este una,
Intr-un sfarsit am decis sa ard cartea, caci oricum nu mai are rost asteptarea.