Adio tristețe
E timpul să pleci,pleacă tristețe,
În gazdă să stai unde vrei!
Eu te arunc în stradă,
Ai stat gratuit,rușine să-ți fie,
Ți-ajunge și ție și mie,
Dispari drace,piei!
Bei ,dansezi,cânți fals,nu plătești niciodată,
Îmi lași tristele tale note de plată,
Ești musafirul nepoftit!
Perfidă de fel,minți, promiți, amăgești,
Joci teatru de vrei
Talentul ți-e desavârșit!
Ceri bani arvună apoi te muți pe Lună,
Râzi ca un drac știind că nu te găsesc...
Adio tristețe,te rog să îmi scrii dacă vrei,
Scrisorile toate ți le voi arde,
Lasă-mi plăcerea asta mie,
De te prind te jupoi de vie,
Orice săgeată trimisă ți-o rup pe spinare,
În ochi îți pun sare,ești precum un strigoi!
Adio tristețe, rămâi acolo pe Lună,
Cu duhurile rele prietenele tale!
Mori de sete,stai fără hrană,
Ferecată pe viață ești condamnată...
Taci ca o statuie,ce-ți pasă ție?!
Adio,adio,de trei ori adio,
Blestemată ești pe vecie,
Tristețe nebună, piei!
(14-15 august 2023 H.S. Irepetabila iubire)
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Horia Stănicel
Data postării: 17 septembrie 2023
Vizualizări: 649
Poezii din aceiaşi categorie
Un clovn, cândva, se-ndrăgostise...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De-o acrobată la trapez,
Frumoasă cum numai în vise
Sau în reviste poți să vezi.
Și ziua-i trece chinuită,
Iar noaptea-i trece fără somn,
Iubirea nemărturisită
Îl mistuia pe bietul clovn.
Căci nu găsea în el puterea
Să-i spună tot ce-avea de spus
Și-n gând îl bântuia părerea
Cum că țintește mult prea sus.
Dar ce să îi mărturisească
În preajma ei când se afla?
Abia-ndrăznea să o privească,
Să nu o supere cumva!
În noapte, în a sa cabină,
Întins pe pat, el se gândea,
Tot așteptând somnul să vină:
„Știu că nu poate fi a mea.
Sunt doar un clovn, nu îmi fac vise,
Nu îi prezint vreun interes.
Spre ea, sunt numai porți închise
La care bat fără succes.
Și pentru că mi-e dragă tare,
Nu-i cer... N-aștept să mă iubească
Dar dac-am să-i ofer o floare,
Poate-o voi face să zâmbească.
Un trandafir ca s-o răsfețe,
Un gest precum o mângâiere,
Pe care-n clipe de tristețe
Să-l țină minte cu plăcere”.
După aproape-o săptămână
De ezitări, cu pașii grei,
Porni c-un trandafir în mână
Timid, către cabina ei.
Bătu în ușă fără vlagă,
Picioarele îi tremurau,
Simțea în ființa lui întreagă
Emoții ce îl sufocau.
Lăsase teama să-l pătrundă
Și neîncrederea-l pișca,
Voia să fugă, să se-ascundă,
Dar nu se mai putea mișca.
Apoi, când din cabină-apare,
Ea să-nţeleagă nu putea,
Ce face acest clovn cu-o floare
În miez de zi la ușa sa?
Secundele-și urmară șirul,
Dar pentru el păreau un veac.
Zâmbind, i-ntinse trandafirul:
„E pentru tine. Eu te plac!”.
Pentru-o secundă uluită
De îndrăzneala clovnului,
Rămase locului țintită
Și enervată-i spuse lui:
„Mă mir că nu îți e rușine
Să-mi spui tu mie că mă placi,
Iar acest gest făcut de tine
Nu se cuvine să îl faci!”.
Dar el i-a spus: „Nu am pretenții,
Am vrut doar să te-nveselesc.
Am cele mai bune intenții,
Un simplu gest prietenesc”.
„Prieteni?”, zise-nfuriată,
„Noi doi prieteni? Mi-aduci flori,
Când noi în viața asta toată
Dac-am vorbit de două ori?
N-am fost și nu vom fi vreodată
Prieteni și nici altceva.
Și-acum, te rog să pleci îndată
Și să te-ntorci în lumea ta!
Nu-mi trebuie florile tale,
N-avem nimic de discutat
Și nu îmi mai ieși în cale,
Ești doar un clovn, un obsedat!”.
Aruncă floarea în țărână
Ca pe-un nimic de câțiva lei
Și fără alt cuvânt să spună,
Trânti cu ușa-n urma ei.
El se-aplecă să o ridice,
Petalele i-a scuturat,
Simțea în suflet mii de bice,
Ce îl loveau neîncetat.
Se-ntoarse trist, cu floarea-n mână,
Cu capu-n jos, al nimănui,
Simțea nevoia să rămână
Singur, cu gândurile lui.
Ajuns acasă, în cabină,
El căuta nelămurit
Să vadă unde-a fost de vină,
Să vadă unde a greșit.
„Atâtea chipuri fericite,
Atâtea zâmbete-am cules
Și câte-aplauze primite...
La urmă cu ce m-am ales?
Cu lacrimi grele curse-n mine
Pe-altarul zeului Amor,
Cu umilință și rușine,
Tratat ca pe-un răufăcător.
Ce loc să fie-acesta oare
Și în ce Univers ciudat,
Dacă oferi cuiva o floare,
E-un gest atât de condamnat?
În toată această-mpreunare
De vorbe mari și oameni mici,
Lipsit de orice apărare,
Mă simt ca un străin aici.
De ce să plâng? Cui folosește?
Încerc tristeții să-i rezist
Nimeni, oricum, nu se gândește
Cum că un clovn poate fi trist”.
Privindu-și chipul în oglindă,
Își spuse: „Masca mi-o iubesc!
Cât timp o port, n-au să se prindă,
Toți or să creadă că zâmbesc”.
Dar suferea-n tăcere clovnul...
Cu suflet greu și pustiit,
S-a-ntins pe pat sperând că somnul
Va șterge-acest coșmar trăit.
Deși-ncercase să nu plângă,
Câteva lacrimi i-au scăpat...
Dar ce sunt câteva pe lângă
Ce zâmbete a adunat?
De-un gând speranța își agață:
„De ce să simt că-s umilit?
În situația de față,
Nu eu sunt cel care-a greșit!
De stau să mă gândesc mai bine,
De ce să mă blamez atât?
De ce să simt că mi-e rușine?
Doar n-am făcut nimic urât!
Ba, dimpotrivă, să țin seama:
La început am fost fricos,
Dar mai apoi mi-am învins teama
Și am făcut un gest frumos!”.
Căzu-ntr-un somn fără de vise,
Sleit de tot și întristat...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De cine nu a meritat.
Apoteoză inutilă
Par a fi lipite de sculptori,
Banalul sărut învinge chiar timpul,
Jilav și magic el răstoarnă pământul
Părul blajin, ce miroase a lună
Lent se strecoară pe falnicii umeri
Si din simplă femeie te face regină,
Iar pe cei ce-l admiră - boieri
Ochii scăldați de apele mării
Sunt apți de a vedea în întuneric lumină,
Ei poartă în sine taina femeii
Si pe orice poet îl inspiră
Ei hapsâni te privesc în continuu
Nefiind apți să-ți vadă al tău geniu,
Trupu-ți supune al păgânilor gânduri,
Iar vorbele scot adormiți din mormânturi
Draga mea, apogeul fineței
Mai cântă-mi o dată cu vocea sirenei
Iar eu am să ascult, până mă voi stinge
Poate... măcar atunci mă vei plânge
Curgând
Tăcerea mea acum să-ți spună
cât de multe ți-aș fi spus,
Și un gând de-al meu să îți rămână
unde dorul te-a ajuns.
Când vei fi singură să mă citești
mișunând prin inimioara ta,
Și prin timp să mă privești…
să mă vezi curgând prin ea.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață, Editura Etnous, Brasov, 2020. ISBN: 978-606-712-760-7 )
Vreau să te uit
Cu ceva timp în urmă
erai totul pentru mine
azi nu mai însemni nimic.
Erai un cer cu lumină
cu flăcări de dor
azi flăcările se sting.
Erai nelipsit din visele mele
şi din gânduri la fel
azi nu mai eşti.
Eram atât de naivă
atât de credulă
azi nu mai cred în poveşti.
De azi mai cred
în vorbe, în dulcegării,
las totul acolo, în trecut.
Vreau să mă nasc din nou
să fiu ce-am fost,
vreau să te uit.
scrisoarea
Sa intimplat aceasta vara
A cunoscut ea un baiat
Se intilneau in toata seara
Apoi el la armata a plecat
La petrecut pina la gara
Si cind in tren el sa urcat
A spus sa nui auda nimeni
Ca-l va astepta neaparat
Si trenu a plecat din gara
Dar ea din ochi a lacrimat
A scris de acolo o scrisoare
A intrebato ,,ce mai faci''
La mine mare sarbatoare
Eu deacum m-am insurat
A-ncremenit cu foaia in mina
Moarte-a o va lua de mina
Si o va stringe strins la piept
Ramii cu bine draga viata
Sa nu incurc la nimenea
Fii fericit cu alta fata
De mine sa nuti amintesti
Eu am sa plec acum de acasa
Mai mult nu face sa traesc
Ea a murit au ingropat-o
Pe-un mal abrupt cum altu nu-i
Iar el plingea, minca pamintu
CACI NU IERA SCRISOAREA LUI.
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Un clovn, cândva, se-ndrăgostise...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De-o acrobată la trapez,
Frumoasă cum numai în vise
Sau în reviste poți să vezi.
Și ziua-i trece chinuită,
Iar noaptea-i trece fără somn,
Iubirea nemărturisită
Îl mistuia pe bietul clovn.
Căci nu găsea în el puterea
Să-i spună tot ce-avea de spus
Și-n gând îl bântuia părerea
Cum că țintește mult prea sus.
Dar ce să îi mărturisească
În preajma ei când se afla?
Abia-ndrăznea să o privească,
Să nu o supere cumva!
În noapte, în a sa cabină,
Întins pe pat, el se gândea,
Tot așteptând somnul să vină:
„Știu că nu poate fi a mea.
Sunt doar un clovn, nu îmi fac vise,
Nu îi prezint vreun interes.
Spre ea, sunt numai porți închise
La care bat fără succes.
Și pentru că mi-e dragă tare,
Nu-i cer... N-aștept să mă iubească
Dar dac-am să-i ofer o floare,
Poate-o voi face să zâmbească.
Un trandafir ca s-o răsfețe,
Un gest precum o mângâiere,
Pe care-n clipe de tristețe
Să-l țină minte cu plăcere”.
După aproape-o săptămână
De ezitări, cu pașii grei,
Porni c-un trandafir în mână
Timid, către cabina ei.
Bătu în ușă fără vlagă,
Picioarele îi tremurau,
Simțea în ființa lui întreagă
Emoții ce îl sufocau.
Lăsase teama să-l pătrundă
Și neîncrederea-l pișca,
Voia să fugă, să se-ascundă,
Dar nu se mai putea mișca.
Apoi, când din cabină-apare,
Ea să-nţeleagă nu putea,
Ce face acest clovn cu-o floare
În miez de zi la ușa sa?
Secundele-și urmară șirul,
Dar pentru el păreau un veac.
Zâmbind, i-ntinse trandafirul:
„E pentru tine. Eu te plac!”.
Pentru-o secundă uluită
De îndrăzneala clovnului,
Rămase locului țintită
Și enervată-i spuse lui:
„Mă mir că nu îți e rușine
Să-mi spui tu mie că mă placi,
Iar acest gest făcut de tine
Nu se cuvine să îl faci!”.
Dar el i-a spus: „Nu am pretenții,
Am vrut doar să te-nveselesc.
Am cele mai bune intenții,
Un simplu gest prietenesc”.
„Prieteni?”, zise-nfuriată,
„Noi doi prieteni? Mi-aduci flori,
Când noi în viața asta toată
Dac-am vorbit de două ori?
N-am fost și nu vom fi vreodată
Prieteni și nici altceva.
Și-acum, te rog să pleci îndată
Și să te-ntorci în lumea ta!
Nu-mi trebuie florile tale,
N-avem nimic de discutat
Și nu îmi mai ieși în cale,
Ești doar un clovn, un obsedat!”.
Aruncă floarea în țărână
Ca pe-un nimic de câțiva lei
Și fără alt cuvânt să spună,
Trânti cu ușa-n urma ei.
El se-aplecă să o ridice,
Petalele i-a scuturat,
Simțea în suflet mii de bice,
Ce îl loveau neîncetat.
Se-ntoarse trist, cu floarea-n mână,
Cu capu-n jos, al nimănui,
Simțea nevoia să rămână
Singur, cu gândurile lui.
Ajuns acasă, în cabină,
El căuta nelămurit
Să vadă unde-a fost de vină,
Să vadă unde a greșit.
„Atâtea chipuri fericite,
Atâtea zâmbete-am cules
Și câte-aplauze primite...
La urmă cu ce m-am ales?
Cu lacrimi grele curse-n mine
Pe-altarul zeului Amor,
Cu umilință și rușine,
Tratat ca pe-un răufăcător.
Ce loc să fie-acesta oare
Și în ce Univers ciudat,
Dacă oferi cuiva o floare,
E-un gest atât de condamnat?
În toată această-mpreunare
De vorbe mari și oameni mici,
Lipsit de orice apărare,
Mă simt ca un străin aici.
De ce să plâng? Cui folosește?
Încerc tristeții să-i rezist
Nimeni, oricum, nu se gândește
Cum că un clovn poate fi trist”.
Privindu-și chipul în oglindă,
Își spuse: „Masca mi-o iubesc!
Cât timp o port, n-au să se prindă,
Toți or să creadă că zâmbesc”.
Dar suferea-n tăcere clovnul...
Cu suflet greu și pustiit,
S-a-ntins pe pat sperând că somnul
Va șterge-acest coșmar trăit.
Deși-ncercase să nu plângă,
Câteva lacrimi i-au scăpat...
Dar ce sunt câteva pe lângă
Ce zâmbete a adunat?
De-un gând speranța își agață:
„De ce să simt că-s umilit?
În situația de față,
Nu eu sunt cel care-a greșit!
De stau să mă gândesc mai bine,
De ce să mă blamez atât?
De ce să simt că mi-e rușine?
Doar n-am făcut nimic urât!
Ba, dimpotrivă, să țin seama:
La început am fost fricos,
Dar mai apoi mi-am învins teama
Și am făcut un gest frumos!”.
Căzu-ntr-un somn fără de vise,
Sleit de tot și întristat...
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De cine nu a meritat.
Apoteoză inutilă
Par a fi lipite de sculptori,
Banalul sărut învinge chiar timpul,
Jilav și magic el răstoarnă pământul
Părul blajin, ce miroase a lună
Lent se strecoară pe falnicii umeri
Si din simplă femeie te face regină,
Iar pe cei ce-l admiră - boieri
Ochii scăldați de apele mării
Sunt apți de a vedea în întuneric lumină,
Ei poartă în sine taina femeii
Si pe orice poet îl inspiră
Ei hapsâni te privesc în continuu
Nefiind apți să-ți vadă al tău geniu,
Trupu-ți supune al păgânilor gânduri,
Iar vorbele scot adormiți din mormânturi
Draga mea, apogeul fineței
Mai cântă-mi o dată cu vocea sirenei
Iar eu am să ascult, până mă voi stinge
Poate... măcar atunci mă vei plânge
Curgând
Tăcerea mea acum să-ți spună
cât de multe ți-aș fi spus,
Și un gând de-al meu să îți rămână
unde dorul te-a ajuns.
Când vei fi singură să mă citești
mișunând prin inimioara ta,
Și prin timp să mă privești…
să mă vezi curgând prin ea.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață, Editura Etnous, Brasov, 2020. ISBN: 978-606-712-760-7 )
Vreau să te uit
Cu ceva timp în urmă
erai totul pentru mine
azi nu mai însemni nimic.
Erai un cer cu lumină
cu flăcări de dor
azi flăcările se sting.
Erai nelipsit din visele mele
şi din gânduri la fel
azi nu mai eşti.
Eram atât de naivă
atât de credulă
azi nu mai cred în poveşti.
De azi mai cred
în vorbe, în dulcegării,
las totul acolo, în trecut.
Vreau să mă nasc din nou
să fiu ce-am fost,
vreau să te uit.
scrisoarea
Sa intimplat aceasta vara
A cunoscut ea un baiat
Se intilneau in toata seara
Apoi el la armata a plecat
La petrecut pina la gara
Si cind in tren el sa urcat
A spus sa nui auda nimeni
Ca-l va astepta neaparat
Si trenu a plecat din gara
Dar ea din ochi a lacrimat
A scris de acolo o scrisoare
A intrebato ,,ce mai faci''
La mine mare sarbatoare
Eu deacum m-am insurat
A-ncremenit cu foaia in mina
Moarte-a o va lua de mina
Si o va stringe strins la piept
Ramii cu bine draga viata
Sa nu incurc la nimenea
Fii fericit cu alta fata
De mine sa nuti amintesti
Eu am sa plec acum de acasa
Mai mult nu face sa traesc
Ea a murit au ingropat-o
Pe-un mal abrupt cum altu nu-i
Iar el plingea, minca pamintu
CACI NU IERA SCRISOAREA LUI.
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Alte poezii ale autorului
Romanță de toamnă
Cad frunzele galbene,trec clipele...
Copacii-și plâng nostalgic copiii când pleacă,
Ce mor să renască..
Și-așteaptă ca iarna să treacă!
Speranța nu moare ușor...
Iar noi stăm departe visând,
Visarea e gratis vinu-i mai scump,
Și totuși iubirea nu pleacă curând!
Romanța aceasta-i chiar toamna frumoasa!
Privește-o mereu,privește-o dimineața..
Căci toamna zâmbește și cântă-n apus,
Concertul de toamnă nu-i trist cum s-a spus,
Doar dragostea noastră are aceleași culori,
Iubirea nu-i anotimp muribund,
Tristețea ascunde-un fior,
Căci toamna-i romanță de vrei, Sau mai degrabă un cântec de amor!
(3 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Fară tine
Iubito, fară tine plutesc ca un fulg de găină,
Găină să fiu eu fără tine,ori mai rău...
Pesemne o să râzi iar de mine,
Sclavul iubirilor tale secrete să fiu eu!
Iubito,ce-i iubirea cu orgolii
Nu cumva e prostia absolută
Precum rusul Lenin,mumia ce-și tot doarme somnul din Iadul veșnic,
Aici la vedere,printre nebunii ce i se-nchină în beznă totală a minții,
Drac venerat într-un blestemat sarcofag?
Iubito, fară tine plutesc ca un fulg de găină,
Găină să fiu eu fără tine,ori mai rău...
Pesemne o să râzi iar de mine,
Sclavul iubirilor tale secrete să fiu eu!
(19 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Jurăminte
Nu-s jurămintele frumoase minciuni colorate?
Nu-s culorile toate vesele jurăminte?
Și ce-s săruturile noastre iubită dragă,
Minciuni ori jurăminte ori nici că ne pasă,
Că marea-i albastră ce are un evantai de sclipiri cu valurile sparte...
Iar tu ești acum acasă,
Eu scriindu-ți cu lacrimi,
Știindu-te mult prea departe...
Există dragoste cu jurăminte?
Există!
Însă nouă ne pasă,
Mie de tine ,ție de mine,
Noi credem în iubirea cu jurăminte..!
Chiar dacă o lume întreagă întreabă,
De-s jurămintele frumoase minciuni colorate,
Ori culorile toate-s vesele jurăminte....
Și ce-s săruturile noastre iubită dragă,
Minciuni ori jurăminte ori nici că ne pasă,
Dar mie îmi pasă de tine
Sperând că și ție îți pasă de mine,
Iar dragostea noastră,
Nu știe și nici nu vrea să moară vreodată,
Jurând de taină neauzite șoptite jurăminte!
(20 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Între iubire și ură
Ești pus să alegi!
Uneori ești iubire
Alteori ură...
Zbori sau cazi!
Ești înălțime sau abis,
Chiar dacă viața pare vis,
Cu lacrimi și surâs,
Singuratate,tristețe sau zarvă
Cu petrecăreți zgomotoși
Ce lasă să se audă
Râsete și voie bună!
Nu cere prea multe vieții,
Știi bine că-i zgârcită...
Ca o prostituată blamată
Ce promite nimicul și minte,
Prestează ce știe
Și pleacă nerușinată!
Fantomatică blestemată viața!
Dar noi,voi,ei....?
Alegeți între iubire și ură?
Puneți-vă mâna la gură,
Tăceți și cereți-vă iertare,
Aruncați sacii plini cu păcate,
Ați mâncat destul pe săturate,
Alegerea uneori doare,
Diferența dintre viață și moarte nu-i mare!
Nimeni nu știe ce-i viața,
Cu atât mai mult moartea!
Întreabați-vă ce să alegeți
Între iubire și ură,
Voi,bărbați și femei,
Oameni neputincioși,muritori făcuți din zgură...
Și totuși chemați la Veșnicie,
La dragoste și nesfârșită bucurie!
(19/20 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Un altfel te iubesc
Tăcerea este un altfel te iubesc firesc...
Iubito îți șoptesc tăcând,
Știind că ai auz dumnezeiesc,
M-auzi și-atunci când nu-ți vorbesc!
Îți tot repet că te iubesc tăcând și tac,
Fără să-ți povestesc iubirea ce ți-o port
Și totuși îți spun neîncetat că te iubesc,
Cu riscul să te plictisesc...
Dar oare valurile mării furtunoase,
Pot să-i alunge pe curajoșii marinari?
Ce-i vitejia?
O simplă nebunie de moment?
Nu-i dragostea deasupra nebuniei?
Nu se sfârșește în suferință pe final?
Ei bine preafrumoasa mea iubită,
Cum să iubesc un crin,un trandafir,un liliac
De nu-mi declar amorul meu
Celei mai parfumate flori,
Ce strălucește în nesfârșita-i frumusețe,
Adică ție!
Și-atunci găsesc că pot să-ți spun
Un altfel te iubesc!
(22 mai 2024 Vasilica dragostea mea)
O altă iubire
Să fie iubirea singulară și fără de moarte?
Să nu existe o alta nicăieri?
Ce spui prietene?
Credeai în nemuritoarea dragoste?
De unde-ai atâta naivitate copilărească,
Și cine te-a învățat?
Se vede pe chipul tău
İnocența prostească cu parfumul ei!
Să-ți fie iubita fără pereche în lumea largă?
Sau credeai că-i singura
Cu pielea lăcrimândă precum Îs ochii de căprioară,
Iar buzele-i calde ce te-au fermecat,
Sau sânii moi catifelați,
Ori coapsele-i rozali voluptoase
Toate să fie fără egal?
Apoi ținut fermecat în gingașele-i brațe,
Ce te-au aruncat în văzduh pe norii încruntați,
Ușori dar plumburiu colorați
Sus deasupra tuturor!
Fericirea este acum numele tău....
Copile pari atât de nevinovat,
Parcă te văd cum ești agățat acolo sus
Plângând cuprins de extaz...
Ca mai apoi să cazi și iar să cazi alungat,părăsit,abandonat...
Căderea părând fără sfârșit
Ai uitat ce te-am intrebat?
Să fie iubirea singulară?
Te las să plângi acum,
Avem timp destul...
Avem alte iubiri oricând!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)
Romanță de toamnă
Cad frunzele galbene,trec clipele...
Copacii-și plâng nostalgic copiii când pleacă,
Ce mor să renască..
Și-așteaptă ca iarna să treacă!
Speranța nu moare ușor...
Iar noi stăm departe visând,
Visarea e gratis vinu-i mai scump,
Și totuși iubirea nu pleacă curând!
Romanța aceasta-i chiar toamna frumoasa!
Privește-o mereu,privește-o dimineața..
Căci toamna zâmbește și cântă-n apus,
Concertul de toamnă nu-i trist cum s-a spus,
Doar dragostea noastră are aceleași culori,
Iubirea nu-i anotimp muribund,
Tristețea ascunde-un fior,
Căci toamna-i romanță de vrei, Sau mai degrabă un cântec de amor!
(3 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Fară tine
Iubito, fară tine plutesc ca un fulg de găină,
Găină să fiu eu fără tine,ori mai rău...
Pesemne o să râzi iar de mine,
Sclavul iubirilor tale secrete să fiu eu!
Iubito,ce-i iubirea cu orgolii
Nu cumva e prostia absolută
Precum rusul Lenin,mumia ce-și tot doarme somnul din Iadul veșnic,
Aici la vedere,printre nebunii ce i se-nchină în beznă totală a minții,
Drac venerat într-un blestemat sarcofag?
Iubito, fară tine plutesc ca un fulg de găină,
Găină să fiu eu fără tine,ori mai rău...
Pesemne o să râzi iar de mine,
Sclavul iubirilor tale secrete să fiu eu!
(19 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Jurăminte
Nu-s jurămintele frumoase minciuni colorate?
Nu-s culorile toate vesele jurăminte?
Și ce-s săruturile noastre iubită dragă,
Minciuni ori jurăminte ori nici că ne pasă,
Că marea-i albastră ce are un evantai de sclipiri cu valurile sparte...
Iar tu ești acum acasă,
Eu scriindu-ți cu lacrimi,
Știindu-te mult prea departe...
Există dragoste cu jurăminte?
Există!
Însă nouă ne pasă,
Mie de tine ,ție de mine,
Noi credem în iubirea cu jurăminte..!
Chiar dacă o lume întreagă întreabă,
De-s jurămintele frumoase minciuni colorate,
Ori culorile toate-s vesele jurăminte....
Și ce-s săruturile noastre iubită dragă,
Minciuni ori jurăminte ori nici că ne pasă,
Dar mie îmi pasă de tine
Sperând că și ție îți pasă de mine,
Iar dragostea noastră,
Nu știe și nici nu vrea să moară vreodată,
Jurând de taină neauzite șoptite jurăminte!
(20 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Între iubire și ură
Ești pus să alegi!
Uneori ești iubire
Alteori ură...
Zbori sau cazi!
Ești înălțime sau abis,
Chiar dacă viața pare vis,
Cu lacrimi și surâs,
Singuratate,tristețe sau zarvă
Cu petrecăreți zgomotoși
Ce lasă să se audă
Râsete și voie bună!
Nu cere prea multe vieții,
Știi bine că-i zgârcită...
Ca o prostituată blamată
Ce promite nimicul și minte,
Prestează ce știe
Și pleacă nerușinată!
Fantomatică blestemată viața!
Dar noi,voi,ei....?
Alegeți între iubire și ură?
Puneți-vă mâna la gură,
Tăceți și cereți-vă iertare,
Aruncați sacii plini cu păcate,
Ați mâncat destul pe săturate,
Alegerea uneori doare,
Diferența dintre viață și moarte nu-i mare!
Nimeni nu știe ce-i viața,
Cu atât mai mult moartea!
Întreabați-vă ce să alegeți
Între iubire și ură,
Voi,bărbați și femei,
Oameni neputincioși,muritori făcuți din zgură...
Și totuși chemați la Veșnicie,
La dragoste și nesfârșită bucurie!
(19/20 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Un altfel te iubesc
Tăcerea este un altfel te iubesc firesc...
Iubito îți șoptesc tăcând,
Știind că ai auz dumnezeiesc,
M-auzi și-atunci când nu-ți vorbesc!
Îți tot repet că te iubesc tăcând și tac,
Fără să-ți povestesc iubirea ce ți-o port
Și totuși îți spun neîncetat că te iubesc,
Cu riscul să te plictisesc...
Dar oare valurile mării furtunoase,
Pot să-i alunge pe curajoșii marinari?
Ce-i vitejia?
O simplă nebunie de moment?
Nu-i dragostea deasupra nebuniei?
Nu se sfârșește în suferință pe final?
Ei bine preafrumoasa mea iubită,
Cum să iubesc un crin,un trandafir,un liliac
De nu-mi declar amorul meu
Celei mai parfumate flori,
Ce strălucește în nesfârșita-i frumusețe,
Adică ție!
Și-atunci găsesc că pot să-ți spun
Un altfel te iubesc!
(22 mai 2024 Vasilica dragostea mea)
O altă iubire
Să fie iubirea singulară și fără de moarte?
Să nu existe o alta nicăieri?
Ce spui prietene?
Credeai în nemuritoarea dragoste?
De unde-ai atâta naivitate copilărească,
Și cine te-a învățat?
Se vede pe chipul tău
İnocența prostească cu parfumul ei!
Să-ți fie iubita fără pereche în lumea largă?
Sau credeai că-i singura
Cu pielea lăcrimândă precum Îs ochii de căprioară,
Iar buzele-i calde ce te-au fermecat,
Sau sânii moi catifelați,
Ori coapsele-i rozali voluptoase
Toate să fie fără egal?
Apoi ținut fermecat în gingașele-i brațe,
Ce te-au aruncat în văzduh pe norii încruntați,
Ușori dar plumburiu colorați
Sus deasupra tuturor!
Fericirea este acum numele tău....
Copile pari atât de nevinovat,
Parcă te văd cum ești agățat acolo sus
Plângând cuprins de extaz...
Ca mai apoi să cazi și iar să cazi alungat,părăsit,abandonat...
Căderea părând fără sfârșit
Ai uitat ce te-am intrebat?
Să fie iubirea singulară?
Te las să plângi acum,
Avem timp destul...
Avem alte iubiri oricând!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)