Adio tristețe
E timpul să pleci,pleacă tristețe,
În gazdă să stai unde vrei!
Eu te arunc în stradă,
Ai stat gratuit,rușine să-ți fie,
Ți-ajunge și ție și mie,
Dispari drace,piei!
Bei ,dansezi,cânți fals,nu plătești niciodată,
Îmi lași tristele tale note de plată,
Ești musafirul nepoftit!
Perfidă de fel,minți, promiți, amăgești,
Joci teatru de vrei
Talentul ți-e desavârșit!
Ceri bani arvună apoi te muți pe Lună,
Râzi ca un drac știind că nu te găsesc...
Adio tristețe,te rog să îmi scrii dacă vrei,
Scrisorile toate ți le voi arde,
Lasă-mi plăcerea asta mie,
De te prind te jupoi de vie,
Orice săgeată trimisă ți-o rup pe spinare,
În ochi îți pun sare,ești precum un strigoi!
Adio tristețe, rămâi acolo pe Lună,
Cu duhurile rele prietenele tale!
Mori de sete,stai fără hrană,
Ferecată pe viață ești condamnată...
Taci ca o statuie,ce-ți pasă ție?!
Adio,adio,de trei ori adio,
Blestemată ești pe vecie,
Tristețe nebună, piei!
(14-15 august 2023 H.S. Irepetabila iubire)
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Horia Stănicel
Data postării: 17 septembrie 2023
Vizualizări: 668
Poezii din aceiaşi categorie
Gând pentru cei ce pleacă
Se duc pe rând, ca fumul sub pleoape,
Ca vântul ce n-are hotar,
Se duc fără urme, fără șoapte,
Și lasă tăcerea amar’.
Pe umeri duc umbre și ploi,
În palme, doar visul trecut,
În ochi, doar lumina din noi
Ce arde, dar n-a mai durut.
Și-i strigă pământul pe nume,
Dar glasul li-i piatră și scrum,
Rămân doar icoane postume
Pe ziduri uitate de drum.
Se duc… și ce frig e-n odaie,
Și ce pustiu în priviri!
Rugina din suflet mai taie
Un dor fără amintiri.
COPILĂRIA MEA
- continuare-
Poate că tata nu a fost dragostea adevărată a mamei,poate că
nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea mamei era umbrită de o trIs-
tețe ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine
Bunicilor li s-a rupt firul vieții în mod neașteptat și brutal. După moartea
mamei, ei umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și
grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-
tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de
bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din
partea tatălui meu.
Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un
mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul
cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.
Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-
tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară
imlorând cerul să-l mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.
Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și
lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în
inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente
se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își
căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat
de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul
puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.
Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile
alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul
alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-
noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.
Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul
cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure
că mama era încă acolo.
Mai târziu ,am realizat că alături în alt sicriu era și tata,care părea străin de tot
ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult
petrecusem zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând
mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.
Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie
se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două
nume scrise pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei și al tatălui meu
pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile
de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă preoții
făceau slujba de înmormântare.
În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare
pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și
arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet
mare de flori care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar
bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum
își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp
Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,
lumânări și tămâie.
Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-
burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe
cineva care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.
A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.
14.08.2024
Am ars de dorul vostru o vară...in fiecare zi,
Şi încă ard când ma gândesc la tine,
Tot am speranta ca e sa-ti pese, si-o sa vii
Sa-ti para rău..cu vinul..atât iubit de mine.
M-am rătăcit din nou și nu îmi este bine
Sunt rece-n toiul verii...c-un vin mi-ar fi mai cald.
Ca m-am pierdut si nu mai stiu de mine
Sunt zile ...când mi-e dor neincetat,
Mai sper ca intr-o zi sa poate sa te uite.
Momentul când mi-ai zis adio si-ai plecat..
0-mbrătișare toate sa le ierte
Pe buze să mai simt vinul tău minunat.
Nu pot nicicum să mi te fac uitat
Chiar de-a trecut ceva de când te-ai depărtat.
Mi-e atât de greu de-mbrățișez durerea
De care nici nu stii că-i tot ce mi-ai lasat....
De vei pleca
in umbra iubirii
In umbra iubiri,cand noaptea se coboara,
Privesc in taina cum stelele stralucesc
Imi simnt inima cum in piept bate si doara
Si sufletul meu de dor si dragosste tresare adanc
Pe cerul senin luna isi arata chipul bland
Ca un far luminos ce vegheaza peste noi
Iar eu ca un calator pierdut in gand
Ma las purtat de visele ce ma cuprind cu bucurii
In umbra iubiri cuvintele prind aripi
Se rostesc versuri pline de tandrete si pasiune
Ca o melodie dulce ce sufletele intr-o minunata simfonie\
Impletindu-se intr-o poveste fara sfarsit si destinatie
Rimele se impletesc ca fire de matase fina
cuvinte alese cu grija exprimea iubirea pura
Ca si cum eminescu ar scrie in lumina
Versuri ce inalta sufletul si inima cea dura
fiecare cuvant este o declaratie
De dragoste pura si adanca
Ca un poem scris in stele stralucitoare
Ce vegheaza asupra noastra in noapte
In ochi tai gasesc o eternitate
In atingerea ta simt fiorul iubirii
Un dans al sufletelor noastre unite
Pe aripile dorintei si a pasiunii
Aveam doar 16 ani
Aveam doar 16 ani...
Aveam doar 16 ani,
Când începusem să iubesc.
Și nu știam ce va urma
Și cât aveam să pătimesc...
Visam mereu acel băiat,
Nu prea înalt, cu ochi căprui,
Un farmec ce nu-l vedeam,
În ochii nimănui...
Îl iubeam fierbinte și frumos,
Cum n-am iubit vreodată,
Nu știam că va urma
Să fiu ades trădată.
Îl iubeam atât de mult
Că nu vedeam nimic,
Chiar de plângeam în noapte
Și înghețam de frig...
Îl iubeam atât de mult
Că mă rugam la îngeri
Să-i șoptească că mi-e dor,
Și suportam înfrângeri.
Așa a durat, ani la rând...
Până ce m-am răcit.
Azi mă simt de parcă
Nicicând nu l-am iubit...
Cândva iubind fără hotar,
Și mii de vise ce-am avut,
Mi-au devenit coșmar...
Amintiri ce am avut
Vor rămâne pagini scrise,
Care cândva erau
Cele mai dorite vise...
Cândva un înger de fetiță
Cu ochii ca și marea,
A simțit pe pielea ei
Ce amară e trădarea...
Azi nu mai am nici vise,
Și nici pagini scrise,
De el nu am povestit
Chiar dacă l-am iubit.
Azi totul e diferit,
Nu vreau să mai iubesc,
Destul am suferit,
Și într-un final mă bucur...
Că totul s-a sfârșit...
Gând pentru cei ce pleacă
Se duc pe rând, ca fumul sub pleoape,
Ca vântul ce n-are hotar,
Se duc fără urme, fără șoapte,
Și lasă tăcerea amar’.
Pe umeri duc umbre și ploi,
În palme, doar visul trecut,
În ochi, doar lumina din noi
Ce arde, dar n-a mai durut.
Și-i strigă pământul pe nume,
Dar glasul li-i piatră și scrum,
Rămân doar icoane postume
Pe ziduri uitate de drum.
Se duc… și ce frig e-n odaie,
Și ce pustiu în priviri!
Rugina din suflet mai taie
Un dor fără amintiri.
COPILĂRIA MEA
- continuare-
Poate că tata nu a fost dragostea adevărată a mamei,poate că
nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea mamei era umbrită de o trIs-
tețe ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine
Bunicilor li s-a rupt firul vieții în mod neașteptat și brutal. După moartea
mamei, ei umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și
grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-
tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de
bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din
partea tatălui meu.
Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un
mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul
cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.
Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-
tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară
imlorând cerul să-l mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.
Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și
lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în
inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente
se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își
căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat
de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul
puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.
Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile
alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul
alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-
noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.
Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul
cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure
că mama era încă acolo.
Mai târziu ,am realizat că alături în alt sicriu era și tata,care părea străin de tot
ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult
petrecusem zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând
mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.
Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie
se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două
nume scrise pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei și al tatălui meu
pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile
de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă preoții
făceau slujba de înmormântare.
În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare
pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și
arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet
mare de flori care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar
bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum
își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp
Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,
lumânări și tămâie.
Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-
burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe
cineva care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.
A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.
14.08.2024
Am ars de dorul vostru o vară...in fiecare zi,
Şi încă ard când ma gândesc la tine,
Tot am speranta ca e sa-ti pese, si-o sa vii
Sa-ti para rău..cu vinul..atât iubit de mine.
M-am rătăcit din nou și nu îmi este bine
Sunt rece-n toiul verii...c-un vin mi-ar fi mai cald.
Ca m-am pierdut si nu mai stiu de mine
Sunt zile ...când mi-e dor neincetat,
Mai sper ca intr-o zi sa poate sa te uite.
Momentul când mi-ai zis adio si-ai plecat..
0-mbrătișare toate sa le ierte
Pe buze să mai simt vinul tău minunat.
Nu pot nicicum să mi te fac uitat
Chiar de-a trecut ceva de când te-ai depărtat.
Mi-e atât de greu de-mbrățișez durerea
De care nici nu stii că-i tot ce mi-ai lasat....
De vei pleca
in umbra iubirii
In umbra iubiri,cand noaptea se coboara,
Privesc in taina cum stelele stralucesc
Imi simnt inima cum in piept bate si doara
Si sufletul meu de dor si dragosste tresare adanc
Pe cerul senin luna isi arata chipul bland
Ca un far luminos ce vegheaza peste noi
Iar eu ca un calator pierdut in gand
Ma las purtat de visele ce ma cuprind cu bucurii
In umbra iubiri cuvintele prind aripi
Se rostesc versuri pline de tandrete si pasiune
Ca o melodie dulce ce sufletele intr-o minunata simfonie\
Impletindu-se intr-o poveste fara sfarsit si destinatie
Rimele se impletesc ca fire de matase fina
cuvinte alese cu grija exprimea iubirea pura
Ca si cum eminescu ar scrie in lumina
Versuri ce inalta sufletul si inima cea dura
fiecare cuvant este o declaratie
De dragoste pura si adanca
Ca un poem scris in stele stralucitoare
Ce vegheaza asupra noastra in noapte
In ochi tai gasesc o eternitate
In atingerea ta simt fiorul iubirii
Un dans al sufletelor noastre unite
Pe aripile dorintei si a pasiunii
Aveam doar 16 ani
Aveam doar 16 ani...
Aveam doar 16 ani,
Când începusem să iubesc.
Și nu știam ce va urma
Și cât aveam să pătimesc...
Visam mereu acel băiat,
Nu prea înalt, cu ochi căprui,
Un farmec ce nu-l vedeam,
În ochii nimănui...
Îl iubeam fierbinte și frumos,
Cum n-am iubit vreodată,
Nu știam că va urma
Să fiu ades trădată.
Îl iubeam atât de mult
Că nu vedeam nimic,
Chiar de plângeam în noapte
Și înghețam de frig...
Îl iubeam atât de mult
Că mă rugam la îngeri
Să-i șoptească că mi-e dor,
Și suportam înfrângeri.
Așa a durat, ani la rând...
Până ce m-am răcit.
Azi mă simt de parcă
Nicicând nu l-am iubit...
Cândva iubind fără hotar,
Și mii de vise ce-am avut,
Mi-au devenit coșmar...
Amintiri ce am avut
Vor rămâne pagini scrise,
Care cândva erau
Cele mai dorite vise...
Cândva un înger de fetiță
Cu ochii ca și marea,
A simțit pe pielea ei
Ce amară e trădarea...
Azi nu mai am nici vise,
Și nici pagini scrise,
De el nu am povestit
Chiar dacă l-am iubit.
Azi totul e diferit,
Nu vreau să mai iubesc,
Destul am suferit,
Și într-un final mă bucur...
Că totul s-a sfârșit...
Alte poezii ale autorului
Duminica
Frumoasa mea iubită ..
Duminica este divină sărbatoare!
Hristos în haine de lumină
Doar în Biserică apare,
Iar Sfanta Liturghie e jertfa Cerului trimisă,
Să ne salveze pe mine și pe tine
Doar prin iubirea sacră și mântuitoare,
Căci dragostea noastră de-acolo știu că vine!
Când îți declar iubire,
Am șansa luminării,
Simt bucuria cum grăiește,
Dar dacă tu-mi declari iubire,
Ei bine simt că mă topesc Precum o lumânare se topește
Murind încet în tremurândă pâlpâire,
Cuprins de nesfârșita fericire..
Iubito e timpul să mă ții de mână iarăși,
Spune-mi ce-ți place ție,
Iubește-mă în zi de sărbătoare,
Duminica-i divină!
(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Revenire
De-o să mă ierți
Iubito voi crede în minuni
Și-ți cer iertare îngenunchiat
Cupris de remușcări,
C-am îndrăznit să tulbur Cerul iarăși
Sau să gonesc un înger al iubirii
Ce locuia în ființa-ți iubitoare!
Mărturisesc rușinea ce o port,
Și iarasi îți cer iertare!
Adio tot ce ține de eros,
Să plece tot ce nu îți place!
Să vină doar iubirea cea mai mare!
Să ne iubim precum copiii știu a face,
Doar din surâs sau din priviri,
Adio vorbe colorate
Ce-ți zgârie catifelatele urechi,
Noi suntem puritatea ce-a apus,
Iubirea cea sosită doar din basme...
(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Știu
Știu că poți iubi tandru,platonic
Fără ale pământului dorințe...
Că-ți place liniștea
Dar și marea cu zgomotul valurilor ei,
Că eu,poate nu sunt ce vrei
Sau poate că da,de ce nu?
Pot fi o mare iubire de-a ta!
Tot ce trebuie să faci e să-mi ceri,
Să mă cerți, să ierți
Să crezi în amorul ce astăzi nu-l vrei sau nu-l vezi..
Sau poate-l dorești mai blajin..
Să speri știind că-s multe griji,greutăți și ispite,
Vorbele vin deja risipte..
Iubito,fără tine nu există nici astazi sau mâine,viitor sau sărut,
Ori amorul ce se vrea viu și el!
Nu e dragostea cum am spus
Rugaciunea lui İisus Dumnezeu?
Iubito te iubesc infinit
Cerșetor de iubiri ne-mplinite îți sunt,
Port otrava fericirii din dulcele-ți mistic blestemat sărut,
Când te-aștept și plâng...
(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Când iubesti
Cand iubești îți pasă ...
De fiecare lacrimă vărsată
De fiecare adiere a vântului Care-ți vorbește pe glasul lui
De norii toți ca de poveste,
De orice șoaptă ce-ți sosește
De soare,ploaie,mare,munte
De vorbe calde și lucrurile mici mărunte
De gândurile toate,fie rele fie bune,
De fete și băieți din sate,
Și de orașele aglomerate,
Iubirea le ține pe toate!
Eu mă gândesc acum la tine,
Tu mă primești iarăși la tine,
Adio tu singurătate!
(7 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Frumoasa mea iubită
O să m-arunc in brațele amorului nebun,
Am să te strig precum e tunetul furtunii,
Să știi că vin,
Că-s eu cel care urlă ca un lup,
Iar tu să mă aștepți în timp,
Trecutul trist și mort să îl petreci cu mine!
Vreau să îți șterg ce-ai suferit,
Să-ți dăruiesc a mea iubire vie,
Atâta timp s-a irosit,
Și-atâta dragoste ce-n moarte s-a topit...
Frumoasa mea iubită eu astăzi știu că te-am găsit,
Noi vom privi doar înainte dar și-acolo sus,
De unde Dumnezeu ne vede și ne știe,
Nu vom avea vreo teamă de eșec,
Și nici de trista sau blestemata despărțire!
(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Deasupra tuturor ești tu
Iubito,
Tu ești deasupra tuturor
Când dragostea își are glasul său,
Căci Dumnezeu este iubire,
Precum o spun și Sfinții din vechime!
Așa știu eu că Cerul mi-a vorbit,
Din clipa când mi te-a trimis,
Ori mai degrabă pe mine mi te-a-ncredințat,
Să te iubesc așa cum nimeni n-a putut,
Căci dragostea e dar divin și nu e lesne de găsit!
Eu am știut că te iubesc din prima clipă când te-am privit,
Îți amintești sau nu,ce mai contează,
Sau poate n-am știut....
Dar știu acum!
Îmi amintesc cum noi pășeam agale pe poteci de munte,
Iar munții ne priveau nostalgic și ei pe noi,
Cum Raiul ne vorbea rostind tăcerea sa,
Chiar dacă noi temându-ne să nu apară pe cărare
Vreun urs iar teama era mare,
Dar dragostea alungă orice frică,
Iubito, Tu ești deasupra tuturor Când dragostea își are glasul său, Căci Dumnezeu este iubire, Precum o spun și Sfinții din vechime! (11 iulie 2024 Vasilica dragostea mea)
Duminica
Frumoasa mea iubită ..
Duminica este divină sărbatoare!
Hristos în haine de lumină
Doar în Biserică apare,
Iar Sfanta Liturghie e jertfa Cerului trimisă,
Să ne salveze pe mine și pe tine
Doar prin iubirea sacră și mântuitoare,
Căci dragostea noastră de-acolo știu că vine!
Când îți declar iubire,
Am șansa luminării,
Simt bucuria cum grăiește,
Dar dacă tu-mi declari iubire,
Ei bine simt că mă topesc Precum o lumânare se topește
Murind încet în tremurândă pâlpâire,
Cuprins de nesfârșita fericire..
Iubito e timpul să mă ții de mână iarăși,
Spune-mi ce-ți place ție,
Iubește-mă în zi de sărbătoare,
Duminica-i divină!
(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Revenire
De-o să mă ierți
Iubito voi crede în minuni
Și-ți cer iertare îngenunchiat
Cupris de remușcări,
C-am îndrăznit să tulbur Cerul iarăși
Sau să gonesc un înger al iubirii
Ce locuia în ființa-ți iubitoare!
Mărturisesc rușinea ce o port,
Și iarasi îți cer iertare!
Adio tot ce ține de eros,
Să plece tot ce nu îți place!
Să vină doar iubirea cea mai mare!
Să ne iubim precum copiii știu a face,
Doar din surâs sau din priviri,
Adio vorbe colorate
Ce-ți zgârie catifelatele urechi,
Noi suntem puritatea ce-a apus,
Iubirea cea sosită doar din basme...
(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Știu
Știu că poți iubi tandru,platonic
Fără ale pământului dorințe...
Că-ți place liniștea
Dar și marea cu zgomotul valurilor ei,
Că eu,poate nu sunt ce vrei
Sau poate că da,de ce nu?
Pot fi o mare iubire de-a ta!
Tot ce trebuie să faci e să-mi ceri,
Să mă cerți, să ierți
Să crezi în amorul ce astăzi nu-l vrei sau nu-l vezi..
Sau poate-l dorești mai blajin..
Să speri știind că-s multe griji,greutăți și ispite,
Vorbele vin deja risipte..
Iubito,fără tine nu există nici astazi sau mâine,viitor sau sărut,
Ori amorul ce se vrea viu și el!
Nu e dragostea cum am spus
Rugaciunea lui İisus Dumnezeu?
Iubito te iubesc infinit
Cerșetor de iubiri ne-mplinite îți sunt,
Port otrava fericirii din dulcele-ți mistic blestemat sărut,
Când te-aștept și plâng...
(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Când iubesti
Cand iubești îți pasă ...
De fiecare lacrimă vărsată
De fiecare adiere a vântului Care-ți vorbește pe glasul lui
De norii toți ca de poveste,
De orice șoaptă ce-ți sosește
De soare,ploaie,mare,munte
De vorbe calde și lucrurile mici mărunte
De gândurile toate,fie rele fie bune,
De fete și băieți din sate,
Și de orașele aglomerate,
Iubirea le ține pe toate!
Eu mă gândesc acum la tine,
Tu mă primești iarăși la tine,
Adio tu singurătate!
(7 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Frumoasa mea iubită
O să m-arunc in brațele amorului nebun,
Am să te strig precum e tunetul furtunii,
Să știi că vin,
Că-s eu cel care urlă ca un lup,
Iar tu să mă aștepți în timp,
Trecutul trist și mort să îl petreci cu mine!
Vreau să îți șterg ce-ai suferit,
Să-ți dăruiesc a mea iubire vie,
Atâta timp s-a irosit,
Și-atâta dragoste ce-n moarte s-a topit...
Frumoasa mea iubită eu astăzi știu că te-am găsit,
Noi vom privi doar înainte dar și-acolo sus,
De unde Dumnezeu ne vede și ne știe,
Nu vom avea vreo teamă de eșec,
Și nici de trista sau blestemata despărțire!
(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Deasupra tuturor ești tu
Iubito,
Tu ești deasupra tuturor
Când dragostea își are glasul său,
Căci Dumnezeu este iubire,
Precum o spun și Sfinții din vechime!
Așa știu eu că Cerul mi-a vorbit,
Din clipa când mi te-a trimis,
Ori mai degrabă pe mine mi te-a-ncredințat,
Să te iubesc așa cum nimeni n-a putut,
Căci dragostea e dar divin și nu e lesne de găsit!
Eu am știut că te iubesc din prima clipă când te-am privit,
Îți amintești sau nu,ce mai contează,
Sau poate n-am știut....
Dar știu acum!
Îmi amintesc cum noi pășeam agale pe poteci de munte,
Iar munții ne priveau nostalgic și ei pe noi,
Cum Raiul ne vorbea rostind tăcerea sa,
Chiar dacă noi temându-ne să nu apară pe cărare
Vreun urs iar teama era mare,
Dar dragostea alungă orice frică,
Iubito, Tu ești deasupra tuturor Când dragostea își are glasul său, Căci Dumnezeu este iubire, Precum o spun și Sfinții din vechime! (11 iulie 2024 Vasilica dragostea mea)