Ne-au rupt in două

Sub cerul plin de stele 

Împreună parcă zburăm printre ele,

Mică lună 

Iubirea o adună,

Cea împrăstiată prin univers 

De doi îndrăgostiți fără sens;

Pământul larg n-are habar 

Câte ți-am dat eu în dar,

Marea așteaptă 

Iubirea noastră, toată.

Fugim să dansăm în noapte

Pe simfonii în tone joase,

Mă apropii ușor 

Iar pe spate, simt fior,

Dansul se aproprie de final

Sfârșitul, credeam că e fatal.

Mi-ai luat mâna încet 

Și ți-ai dus-o la al tău piept.

Mi-ai șoptit ușor la ureche:

"Ea cere încă un dans, în pereche"

Dau din cap afirmativ 

Fără a avea motiv;

A dansa cu tine-n veci,

Sperând să nu pleci.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Ja, en gang drømte

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Jeg har aldri følt meg så heldig som aldri før i mitt liv,

fordi du smiler tilbake for første gang.

Jeg tror ikke på drømmer, uansett hvor hardt jeg prøver

Men jeg håper en dag jeg bare ser deg

ved den lilla soloppgangen, når vi møtes igjen,

samme vei vil bli tatt.

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Jeg har aldri følt meg så heldig som aldri før i mitt liv,

fordi du smiler tilbake for første gang.

Jeg tror ikke på drømmer, uansett hvor hardt jeg prøver

Men jeg håper en dag jeg bare ser deg

ved den lilla soloppgangen, når vi møtes igjen,

samme vei vil bli tatt.

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Jeg har aldri følt meg så heldig som aldri før i mitt liv,

fordi du smiler tilbake for første gang.

Ja, en gang drømte jeg om en solstråle,

der vi møttes, et sted i verdensrommet.

Drømmen går mot slutten,solen sank i havet

og da jeg våknet fant jeg deg ikke lenger.

Privind lung înspre pânza pictată-n bleu deschis,

Mă gândesc la menirea mea-n melancolie,

Dar fără a pretinde, văd un scump adonis,

Dar îl recunosc, cu a lui ascunsă mișelie.

Ce să mă pornesc să-i fac, să plece!

Să râcnesc cu glas puternic și răstit?

Sau să-i murmur încet că m-am îndrăgostit?

Sau mai bine-i dau sulița să mă spintece.

Că nu-i mare deosebire-n spintecare și plecare.

Ochiul facil nu vede, rana cea chinuitoare,

Că nu-i cad pielii lacrimi roșii, vătămătoare,

Drept urmare nu se vede, căci e sufletul ce doare.

Deci spune-mi tu, crai strict interzis,

Cum să stau în liniște când sufletul îmi zbiară?

C-ai neglijat de mine, așa cum am prezis,

Și-am distrus ceva mirific. Amorul meu acușa piară.

Nu te uiți tu la autori cu vorbe-anevoioase,

Nu știi tu să citești printre rândurile serioase.

Ce tragedie, o minte matură si inimă romantică,

Blocate într-o minusculă prezență de fată.

Ești noaptea mea de patimi și speranță
Întunecată zână cu ochi verzi.
Zeița-n care merită să crezi,
Misterul ce dă vieții importanță.

E noapte iar și iar renasc prin tine.
Ne mângâie suav o șoapt-a lunii
Și ne iubim în taină ca nebunii,
Înfiorați de-a stelelor lumine.

Cu dor învălui trupu-ți mlădios
Las' noaptea, sfânta noapte să ne-mbete,
Las' să păstrez parfumul tău în plete!
Ah! Vine răsăritul dureros...

Mă tem de soare când te fură-ncet,
Iar ziua-mi trece-n chin și suferință,
Și luna strig, cu sete și credință.
Dar, seara vine iar, vino, te-aștept...

Mă plimb de unul singur pe alei

Urmandu-ți pașii de sub frunze, 

Care mă duc spre banca noastră 

Și unde lacom gustam a tale buze.

Privesc nostalgic și-mi amintesc

Câtă speranță ne puneam în viitor,

Și câte planuri mai aveam în minte

Fără să știu că doar eram un visător.

M-așez pe scândura ruptă de vreme

Și scot din buzunar o carte veche,

Din care vreau să pot citi un vers

Dar, cui să-l zici când n-ai pereche.

Încet și răbdător dau câte-o filă

Și mă opresc unde-i numele tău,

Recit în gând ce-am scris cândva

Pentr-o puștancă, fiind tânăr flăcău.

Închid ușor cartea plină de amintiri

Și mă ridic fără a ști unde pornesc,

Ceva în mine mă furnică și înțeleg

Că tot pe tine dragă Mărie...te iubesc!

Fericit e locul,

Unde pasu-ți calcă,

Bătu-m-ar norocul,

Ca să-ți fiu sub talpă.

Fericit e râul,

Goală und' te scalzi,

Bătu-m-ar desfrâul,

Apă să fiu azi.

Fericit e patul,

Unde dormi de fel,

Bătu-m-ar păcatul,

Să fiu lemn din el.

Fericit e cântul,

Ce-ți iese pe gură,

Ah, bătu-m-ar sfântul,

Ca să-i fiu măsură.

Fericit e cerul,

Ce-l privești cu dor,

Bătu-m-ar misterul,

Ca să-i fiu un nor.

Fericit nu sunt,

Ah, bătu-m-ar totul,

Sunt ca un mormânt,

Ce-și așteaptă mortul.

Nu mai am naivitatea unui copil,
Dar mai sper că ne vom întîlni undeva
Si toate aceste gânduri otrăvesc,
Sunt rană deschisă pe inima mea...

Nu sunt vinovată că te-am pierdut,
În viața care are un sfârșit,
Vinovată sunt că n-am știut
Să te vizitez, mai des, când ai trăit...

Ah, astăzi nu-mi mai pasă de vântul care bate, 
De aerul ce-mbibă fire de mucegai, 
De tragedii umane, de oceane sparte 
Şi de otravă care pe suflet mi-e un scai. 

Eu scriu cuvinte goale, lipsite de parfum, 
Purtîndu-mi pe pleoape icoana unui sfânt, 
Ce dintr un om de aur s-a prefăcut în scrum 
Şi-n rădăcini, pe care se ţine-al meu pământ. 

El - baza lumii mele, destinului calic 
Cu care m-a lăsat să lupt învingător, 
Dar pentru început să nu-mi doresc nimic 
Dacat din lunecare să mă înalţ în zbor. 

Când aripa-mi se frânge: mă prinde, sau mă lasă! 
Pământul ne aşteaptă pe toţi cu lăcomie, 
Dar n-am nici o durere şi simt că nici nu-mi pasă 
Că arde-n cer o stea şi că s-au stins o mie. 

Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.

Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?

Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?

Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.

M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.

Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.

Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;

Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.

Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.

În dorul greu m-am înrobit,
fidel slujesc iubirii
și nu-mi mai pasă dacă merg
pe drumul rătăcirii...
Te-am așteptat să faci un pas,
căci nu mă tem defel-
deschisă -i cartea -pentru tine,
dar ochii -pentru el!
Mi-ai dat o mână când cădeam
și strîns m-am agățat;
știam că vreau încă o zi
și să-l mai vad-odat...
Din trai făcut -am vin amar
și bând de nebunie
pe tine te- așteptam acasă,
dorind ca -el- să vie.
Cu grija ta m-ai căutat
și atît m-ai regăsit;
pe tine-atent te-am respectat
pe dânsu - l-am iubit!
Zgârcită sunt când mă gândesc,
că șapte vieți dac-aș avea,
pe toate le-aș trăi - cu el,
nici una ție nu ți-aș da.
Tu bate- mă, cu trei păduri,
și leagă -mă, de toate;
Eu l-am iubit numai pe el
pe tine - nu se poate!