Îți mulțumesc!

Urc pe deal în sus pe o cărare,

S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,

Știu că a plecat s-adune mure,

Tocmai dincolo de culme

După deal sunt poienițe,

Cu-n covor de flori pestrițe,

Un mănunchi am să culeg,

Poate cu-n sărut m-aleg

Știu de valea cea cu flori,

Unde-am fost, de multe ori,

De aici vreascuri strângeam,

Pentru foc și ne-n-călzeam

Asta se-ntâmpla-n copilărie,

Valea fremătând de gălăgie,

Acum liniștea te înconjoară,

Tulburată des de croncănit de cioară

Când pe culme sus am ajuns,

Trupul de săgeți a fost atins,

Venite din îndepărtata vale,

De la ei și-a lor îmbrățișare

Pasul n-a mai mers înainte,

Gândul a zburat din minte,

În văzduh spre căutare,

În trecut și spre uitare

Cât de ușor rătăcim drumul,

Și nu mai iubim cu-adevărat,

Iar dragostea s-a dus ca fumul,

Omul trăind cu ură și-n păcat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Zorii ne intră-n casă nu ne lasă

Să mai dormim puțin să ne iubim,

Iar raza soarelui de la fereastră

Ne zice că e timpul să ne trezim.

Privesc la orologiul din perete

Care arată că vremea e târzie,

O las pe doamna încă-n visare

Și o zbughiesc înspre bucătărie.

În grabă pregătesc micul dejun

Și pun ibricul pe-un ochi în spate,

Aștept aroma să-mi inunde casa

Și-un psalm citesc din sfânta carte.

Abia când masa așteaptă musafiri

Cu un sărut fugar îmi trezesc soția,

Făcându-i invitația de-a sta la masă

Și după împreună să părăsim locația.

Gustăm rapid și ne sorbim cafeaua

Și-apoi o rugă către IIsus rostim,

Ne îmbrăcăm și coborâm din bloc

Și iute cu mașina la serviciu pornim.

Începem o noua zi cu noi probleme

Care n-așteaptă deloc vreo amânare,

Că e ușor sau greu mergem înainte

Și nu uităm de-a cere...binecuvântare!

Ți-am pus pe buze bob de rouă

Cules pe dimineață din petale,

Pe care vreau să-l sorb, diseară

Când pași vom face-n doi, agale. 

Știm amândoi de locul minunat

Unde-ntr-o seară, ne-am întâlnit,

Și când pentru întâia oară-n viață

Al tău sărut să-l fur...am îndrăznit. 

Mult îmi doresc să ne-amintim

De clipa când m-am îndrăgostit,

Și-am început...atunci povestea

De dragoste, de Cupidon...vrăjit. 

Și aș mai vrea aici, ceva să-ți spun

Acum când anii...ne-au încărunțit,

Că te iubesc, la fel...ca-n prima zi

Și pe pământ, sunt omul... împlinit. 

Și-apoi să ne plimbăm iubita mea

Îmbrățișați, uitând de vreo durere,

Să ne șoptim... cuvinte de iubire

Și inimii să-i dăm...tot ce ne cere. 

Așa, că te invit, pe seară, pe aleea

Unde ne-așteaptă multe amintiri,

Să ne-așezăm pe banca...tinereții

Simbol în timp și martorul...marii iubiri!

Nu știu cum e mai bine

Să plâng că-mbătrânesc,

Sau poate să mă bucur

Lângă femeia ce-o iubesc

Nu știu cum pot să-i iert

Pe cei ce mi-au greșit,

Și cum să-i dau uitării

Pe toți ce m-au rănit

Nu știu dacă e cineva

Îndreptățit să judece,

Pe cel ce piatra o ridică

Dar nu vrea să o arunce

Nu știu de-i calea dreaptă

Pe care azi pășesc,

Sau poate sensul duce

Greșit..și-am să plătesc

Nu știu unde e adevăr

Și unde e minciună,

Naiv am fost în viață

Crezând că lumea-i bună

Nu știu ce e prietenia

Și care  sunt amicii mei,

Că ajutor când am cerut

Doar spate am văzut la ei

Nu știu ce-i bine-n lumea asta

Și cum să nu fac rău în ea,

Mă rog la Domnul să nu-mi ia

Speranța, nădejdea și dragostea

........................

Dar știu că suntem muritori

Și nu vom moșteni pământul,

Nimic din ce avem nu vom lua

Cu noi, la drum..spre Sfântul!

Să știi că am adus și astăzi flori 

Și pus pe masă în aceiași vază, 

La tine-mi fuge gândul și visez 

Chiar dacă soarele e la amiază. 

Privirea mi se duce pe-un tablou 

Și amintiri frumoase-mi răscolesc, 

De cât de fericiți eram pe-atunci 

Și cât de mult puteam să te iubesc.

Nu știu de ce răceala ne-a cuprins 

Și înghețat a noastre sentimente, 

Iar când iubirea a devenit străină 

Geaba am semnat noi documente. 

Ce greu a fost să ne găsim cândva 

Și ce ușor ne-am spus la revedere, 

De-abia când ai plecat am înțeles 

Că singur pe pământ...este durere. 

Acum când timpul este...trecut 

Și doar prezentul mai contează, 

Nu-mi mai rămâne decât să spun

Asteapt-o și chiar de-i zi...visează!

Doamne, te rog dacă se poate

Un fulg de nea, fă-mă pe mine,

Și lasă vântul, iute să mă ducă

Să mă așez, pe buzele-i divine. 

Acolo lasă-mă, să simt plăcere

Să mă topesc, să curg spre vale,

Trupul, să il inund și-apoi să fiu

Stropul iubirii, pe formele-i goale. 

Nu cred că cer, ce nu-mi poți da

Că doar în visul meu, Tu o trimiți,

Pe fata frumușică, ce n-o cunosc

Iar la ureche-mi zici...vă potriviți. 

Așa că sper, să fiu un fulg în vânt

Ce este dus, ca fata să-și cunoască,

Și-apoi iubirea, să le cuprindă viața

Și fericiți în astă lume...să traiască. 

Iar, dacă cer prea mult... la Tine

Te rog mă iartă, dar fulg mă lasă,

Dansul să-mi fac, cum vântu-adie

Când altcuiva, ea, îi va fi...mireasă!

Ploaia rece acoperă asfințitul
Descoperit de noi în toamnă
Din frunze ce-și roșeau veșmântul
Ca și obrazul tău timid de doamnă

Te-ai întrebat tu cândva oare
De ce când fructele-s în pârg
Frunzele tac când la picioare
Pun tot ce au trudit cu sârg?

Un fruct e rodul frunzei
Cu tină și lumină plămădit
Din care în dulceața toamnei
Constați... câtă iubire a primit

Da... o frunză e un menestrel
Al dragostei... atât de pură
Copacu-i impresionat și el
De-așa frumoasă aventură

Inima... la fel ca frunza
În pace e bine dispusă
Când agale-și are spuza
Spre lumină larg deschisă

Respirând prin porii frunzei
Viața e simplă și perfectă
Doar noi tot verificăm de-i
Cel puțin un pic defectă

Orice frunză din Pământ
Își are sigur rădăcină
Și se întoarce în pământ
Contopindu-se deplină

O frunză căutăm și noi să fim
Fără să știm când prindem viață
Și apoi ne tot frunzărim
Zilele după dulceață

Când viața ne calcă în picioare
Eu știu... nimic nu-i precum pare
Nici o durere nu-i prea mare
Când ești frunză pe cărare

E dimineață și frigul mă cuprinde
Cu ale sale grade mult sub minus,
Fereastra mi-o privesc cum ninge
Și vorbă-ncerc cu fulgul alb depus.

Tu fulgule ce mi te-așezi pe frunte
Și-mi rascolești profunde amintiri,
Te-aș intreba de ce în apa te prefaci
Și-apoi dispari c-a mele dulci iubiri.

Cândva cu ea un om, noi modelam
Din tine fulgule venit din depărtări,
Și-n jurul lui dansam atât de fericiți
Îmbrățișați și-nflacărați de sărutări.

Mai stai puțin și gândul mi-l ascultă
Nu te topi făr' să-mi răspunzi de poți,
De ce s-a destrămat iubirea noastră
Când promiteam să creștem și nepoți.

Tu știi povestea și dragostea aprinsă
Și visul nostru, rămas fără-mplinire,
Te rog fii bun și...  fata să-mi găsești
S-avem din nou, de vrea, o întâlnire.

Nu știu când fulgul meu a dispărut
Și m-a lăsat, tot singur, fără răspuns,
Dar poate a plecat...ca fata s-o aducă
Așa că încă sper și mă opresc din plâns!

Pe luna rece și prafoasă

Un dor mi se vedea plângând, 

Striga dulce pe terasă

Vreau acasă pe pământ. 

Un pământ rece, rătăcitor

Zăream eu din depărtare

Întrebându-mă eu oare,

Ce o fi în acel loc... 

Având o mare interesare. 

Soarta mă privea de jos, 

Așteptând ca să cobor

Pe acel pământ prafos

Sa rămân un norocos. 

Oh, tu, doamne... De-ai putea, 

Soarta de mi arăta

Să nu mai privesc în jos, 

Spre acel pământ prăfos.

Coborând eu tot mai jos, 

Am zărit în depărtare 

Un mos bătrân cu barba deasa 

Ce ma aștepta in zare. 

Îl privesc iar el îmi spune 

Că pe mine m-aștepta

Să îmi dea de veste un nume 

Ca să îl pot căuta. 

Acel nume era soarta 

Soarta mea neașteptată,

Un băiat cu ochii negrii 

Ce pe mine mă așteaptă. 

Şi peste ani, peste mulţi, mulţi ani

Ne vom iubi.

Ne vom iubi aşa ca acum

Fericiţi şi tineri vom fi.

Peste ani, peste câţiva ani

Noi tot ne vom iubi.

Vom privi cu drag

Cum prin casă aleargă copii.

Peste ani, peste vreo douăzeci de ani

Atât de mult ne vom iubi

Iar tu vei fi atât de-ncântător

Şi pe fiica noastră la alatar vei însoţi!

Peste  mai mulţi ani

La sigur ne vom iubi,

Vom întineri pe zi ce trece

Când nepoţii ne vor zâmbi.

Peste ani, când vom avea argint în păr

Noi încă ne vom iubi

Şi prin dragostea noastră mare

Nemuritori vom fi.

Peste ani, da! Peste mii de ani,

Iubirea noastră poveste va deveni,

O vor citi-o strănepoţii

Iar noi încă ne vom iubi.

Ajunge! Destul! Opriți acest joc,

Al urii ce arde și suflete stroc.

Nu suntem culori, nici steaguri, nici nume,

Suntem oameni, nu umbre pierdute prin lume.

Nu pielea mă face mai bun sau mai rău,

Nu haina, credința sau drumul meu greu.

Nu-i vina mea că m-am născut altfel,

Că iubesc diferit sau mă rog altui cer.

Tu, ce strigi că dreptatea e-n mâna ta,

Și hotărăști cine-i "păcat" și "scăpat",

Privește mai bine, vezi inima mea,

Bate la fel, chiar de nu ți-e pe plac.

Culoarea nu-i crimă, iubirea nu-i boală,

Credința nu-i lanț, nici lege brutală.

Om ești și tu, om sunt și eu,

Și tot ce ne-nvață e doar Dumnezeu.

Hristos n-a urât, n-a arătat cu degetul,

N-a spus "Tu nu meriți" și n-a pus pe nimeni la zid.

Dar voi ați făcut din iubirea Lui sabie,

Și-ați transformat cerul în vis interzis.

STOP! E destul! E timpul să vezi,

Că lumea nu-i scrisă în alb și în negru.

Oprește-te, frate, și lasă-mă-n pace,

Căci Dumnezeu ne-a vrut liberi, nu sclavi ai urii tale!