O frunză pe cărare

Ploaia rece acoperă asfințitul
Descoperit de noi în toamnă
Din frunze ce-și roșeau veșmântul
Ca și obrazul tău timid de doamnă

Te-ai întrebat tu cândva oare
De ce când fructele-s în pârg
Frunzele tac când la picioare
Pun tot ce au trudit cu sârg?

Un fruct e rodul frunzei
Cu tină și lumină plămădit
Din care în dulceața toamnei
Constați... câtă iubire a primit

Da... o frunză e un menestrel
Al dragostei... atât de pură
Copacu-i impresionat și el
De-așa frumoasă aventură

Inima... la fel ca frunza
În pace e bine dispusă
Când agale-și are spuza
Spre lumină larg deschisă

Respirând prin porii frunzei
Viața e simplă și perfectă
Doar noi tot verificăm de-i
Cel puțin un pic defectă

Orice frunză din Pământ
Își are sigur rădăcină
Și se întoarce în pământ
Contopindu-se deplină

O frunză căutăm și noi să fim
Fără să știm când prindem viață
Și apoi ne tot frunzărim
Zilele după dulceață

Când viața ne calcă în picioare
Eu știu... nimic nu-i precum pare
Nici o durere nu-i prea mare
Când ești frunză pe cărare

Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Fratzi

Data postării: 24 octombrie 2024

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1200

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Mi-e bine-n ochii tăi

O lumină blândă de răsărit a licărit subtil

În ochii tăi de profil ce-mi chemau căutările

Unui zâmbet timid ce-și ascundea futil

Răspunsuri la răgazul oboist de toate încercările…

Și mi-ai făcut loc în ochii tăi gândind apriori

Uf ce mângâiere… doar de suflet surprinsă

Cu-n zâmbet ce spune că încă tânjește-n fiori

Pitiți prin adâncurile privirii veșnic aprinsă

Când sunt în ochii tăi… timpul se oprește

Ca un nou renăscut ce-și simte pulsul și cântă

Fiecare secundă după alte ecouri tânjește

Spre o viață ce zboară… cu o aripă frântă

Privesc prin privirea ta și trăirea-mi revine

Îți simt gândurile și îți citesc vibrația-n pori

Gustând dulceața roșie a apusului care vine

În universul veșnic al privitorului nostru din nori

În ochii tăi o dorință-mi revine să o hrănesc

Cu îmbrățișări de gânduri în liniștea serii

Să împărtășim visuri care nu prididesc

Prin apa mării atât de iubită în mijlocul verii

În ochii tăi găsesc un sentiment de cămin

Uitat undeva pe-o laviță pictată cu vâlvătăi

Cu grijile ce-mi erau alchimizate-n senin

Privesc către sine și strig: Doamne ce bine îmi este în ochii tăi!

Mai mult...

Suflete regăsite

Pe cărări uitate-n timp,

O regăsire a venit surprinsă

Pribeagă și în suflet cu un ghimp

Din dorul cel bătrân cu vocea stinsă.

Timpul rătăcit pe drumuri separate

Ne-a cules cu ochi tăcuți… taciți

Amintind cum prin vremurile uitate

Purtam povești de vis ademeniți

Și iar am rezonat în răsărituri noi

Cu un încet sfielnic freamăt de dorință

Exprimând cuvinte simple, sloi

Ce ascundeau fiorii sub întreaga ființă

Prin priviri din poze noi și vechi

Cu zâmbetele imortalizate

O rugăciune am surprins în ochi

Lumina fericirii… ei din nou s-o poarte.

Căci prin tăcere s-a desprins lumina

Din vremuri vechi prin zări pierdute

Venind chiar îngerii să vadă taina

Cum se bucură… sufletele regăsite

Și dacă drumul va prelinge fin

Pașii prin fereastra unei lumi uitate

Vom regăsi, în pragul serii cu jasmin

O pace dulce-n două inimi încercate

Mai mult...

Categorii

Poezii de dragoste

Poezii de despărţire

Poezii despre natura

Poezii de primavara

Poezii dedicate Mamei

Poezii pentru copii

Casa Părintească

Poezii pentru tata

Poezii despre animale

Poezii despre moarte

Poezii filozofice

Poezii confesive

Poezii triste

Poezii motivaționale

Proza

Colinde

Poezii comice

Poezii patriotice

Poezii de 8 Martie

Poezii de Paște

Poezii de Anul Nou

Poezii diverse

Gânduri

Dedicaţii

Felicitări

Poezii de prietenie

Poezii din aceiaşi categorie

Dor

Precum un tranfir în câmp,
Eu vreau sa te ating
Tu îmi apari in orice gând,
Eu dorul cum să-l sting?!

Precum o stea in cer apari,
Eu vreau să te cuprind
În visul meu tu doar erai,
Eu dorul cum să-l sting?!

Precum o pasăre in zbor,
Doresc eu să te prind
Tu oare ştii ce este dor?
Eu dorul cum să-l sting?!

Buzele tale dulci şi moi,
Privirea, caracterul
Aici suntem numai în doi,
Eu sunt ca prizonierul,

Sunt prizonier în ochii tăi,
Zâmbetul tău omoară
Tu lecuieşti cu sare răni,
Durerea să dispară.

Leit a unei simfonii
Eu vreau iubirea s-o aprind,
Tu ai făcut multe prostii
Cu tine dorul am să-l sting.

Mai mult...

Și tăcerea ta o simt

Am în telefon, cateva poze cu ea,

Nimic regizat — un zâmbet, o cafea,

Un tricou larg, părul ciufulit,

Dar Doamne… cât o iubesc. Atât de liniștit.

N-o spun des, că nu-s poet cu normă,

Dar când o văd, lumea prinde formă.

E ceva între noi ce n-are nume,

Mai real decât tot ce zice lumea bună.

Nu-mi trebuie filtre, nici povești sclipite

Am serile cu ea și ochii ei obosiți

Când plânge, nu fug. Când tace, o simt.

E fata aia pe care-o ții, nu o minți.

Și da, poate n-o înțeleg candse frânge

Dar stau. Rămân și când inima-mi plânge.

Îmi dau seama-atunci, când lumina dispare,

Că iubirea-i o flacără mută, dar care nu moare

Mai mult...

Amorul meu te știe

Prin trupul serii trece luna,

Asemeni ție-n visul meu,

Iar stelele îi port cununa,

La fel cum ți-am purtat-o eu.

Și nu te pot uita de tot,

Amorul meu te știe,

Și simt aievea că înot,

Prin inima-ți pustie.

Aici mă pierd în amintiri,

Ca-ntr-un abis de dor și vis,

Și trist ascult cum râd iubiri,

Ce nu știu încă că s-au stins.

Din fiecare clipă moartă,

Îmi cresc lungi aripi de dureri,

Și bat în zidul fără poartă,

Al vechilor plăceri,

Căci tu rămâi, chiar de nu ești,

Grădina mea cu roade,

Și-n fiecare noapte înflorești,

Când lacrima îmi cade.

Mai mult...