El

Am revenit să sufăr în tăcere...

Să scriu despre iubire nu mi face plăcere, 

Nici sa ma-ndragostesc de o persoana ocupata,

Dar asta e o situație mult prea complicata.

 

Nu ma asteptam sa simt ce simt acum;

Dar din păcate nu pășim pe același drum.

El cu iubirea vieții lui de mână, 

Eu în continuare așteptând sa mi scrie noapte bună.

 

El nu observa dar comportamentul lui ma doare;

Semnele lui m au făcut confuza tare.

E nehotărât, dar zice ca o iubește pe ea,

Dar și eu l as vrea în viata mea.

Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: ANONIM poezii.online El

Data postării: 12 iulie 2025

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 523

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Supravietuitoarea

Intr-un oras,plin de cioburi sparte 

Intr-un oras plin de melancolie, dar si singuratate

Intr-un oras in care totul avea aer de pulbere de durere

Ea,era stafie!

 

In accel oras confuzia o acapara

O acapara mai tare ca  si grija ca ar putea fi ea dar nu putea fii ea!

In accel oras cu portii a minciunii ea spera

Spera si spera si iarasi spera

 

Insa este cu adevarat posbil ca accea speranta sa nu se indeplinească

Oare accea speranta era una plina de falsa speranta ca avea sa se indeplineascā!

Adevarul era  ca niciodata putea sa nu se indeplinească

Era viata ei  precum si chiar perfectă

 

Poatea ea nu vroia sa vada adevarul pur

Ca grijile ei false nu erau in numar rar

E posibil sa vada neadevar

Neadeavar in care nu vroia cu adevarat sa vada picuri de adevar de care ii era dor!?

 

Mai mult...

Magia ta

Mi am făcut un dus cald,

Dar tot rece sunt.

Inima mi e goala 

Și sufletul plăpând.

 

Nimic nu mai simt 

Totul e gol,

Ma n velesc bine 

Și ma pun la somn.

 

 

Dar e greu, e greu s adorm

Când toate amintirile 

Ies la iveala,

Eu plang și ma sufoc

În amintirea goala.

 

Îmi aduc aminte cum ma priveai,

Cat de frumos te purtai.

Nu cred ca se poate

Sa mai iubesc pe cineva

Cum te iubesc pe tine.

 

Veșnic în sufletul și mintea mea,

Căci nu te pot uita,

Sper sa nu te pierd

Căci lumea n treaga v a dispărea.

 

Ma faci sa zâmbesc

Chiar de nu te străduiești.

Când te vad,

Sufletul îmi canta.

Inima mi se umple.

Mi se umple de fericire,

Când ești lângă mine.

 

Când îți simt mirosul cald

Și ochii sclipitori,

Ma reincarc cu magia lor.

 

Dar din păcate,

Totul e doar o amintire

Blocata între

Chin și iubire..

 

Mai mult...

Destin!

Anostă închipuire despre nemurire

Funest,emfatic,secat gând

Pătrunzătoare pedeapsa de degradare

A sufletului părăgănit.

 

Extazul,desfătare pământească

Ilogic,perspicace și efemer

Când sufletul e călător

Din ființă în neființă

 

Treptat ne pierdem în timp

Conștientizăm că itinerariul este veșnic

Posomorât,ambiguu și nemulțumiti

Ajungem să cerșim un moment

 

Ce cadru incomparabil,viața

Un dar,un dar greu de înțeles

De ce oamenii se pierd in nonvalori atât de des?

Mă întreb adesea și mă întreb mereu de ce?

Când fiecare are un destin de cănd e în pântece!

Mai mult...

Detașat

Vad o scena ireala 

Vad corp fragil arzând  

Vad un suflet alergând 

Vad un întuneric aspru 

 

Nu mi mai simt picioarele 

Nu mi mai simt durerea n piele

Inima n o simt bătând

N o mai vad bătăliile mi purtând 

Mai mult...

Brăila

    Mă plimbai pe străzile Brăilei de multe ori, le-am străbătut la pas, și cu fiece plimbare am descoperit câ te ceva. Brăila, un oraș alinat de briza răcoroasă a Dunării, fluviul superb, care este precum sufletul orașului. Aici, oamenii simt diverse situații precum valurile Dunării, și fiecare val reușește să răzbească, și să încânte privirea, impresionând cu armonia sa.

    Aici, fiecare om are o poveste bătrânească de spus. Tradițiile diferitelor comunități nu s-au pierdut, ci au fost conservate cu multă grijă de pasionalii brăileni. Portul, acum căzut în dizgrație, cândva a fost inima orașului, care a putut să devină ce este astăzi cu ajutorul său. Brăila, un oraș cu multe etnii, provenite din diverse colțuri ale Europei, este un oraș al armoniei între popoare și cultură.

    Clădirile sale, monumente arhitectonice, îmbină modernul cu vechiul. Poți vedea case din ani '20, stând alături de clădiri noi. Și totul se îmbină într-un grațios dans dintre epoci, un dans care nu are cum să nu îți stârnească interesul și admirația.

    Bisericile numeroase ale Brăilei conservă, alături de muzeu și clădiri celebre, istoria unei așezări vechi, cu o poveste îndelungată în spate. Nimeni nu ar putea bănui câte comori culturale se pot ascunde în spatele unor fațade, acoperișuri, uneori chiar ruine. Totul este o combinație între oeiental și occidental, cu amprenta locală. 

    Locuitorii, primitori, îți oferă totul. Nimeni nu este o mai bună călăuză decât un brăilean care a crescut și a iubit în acest oraș, ce se leagănă în ritmul Dunării.

    De aceea, dragi cititori, Brăila este unică. Căci înseamnă o combinație între natură și omenire, un mixt ce a reușit. Și, tocmai de aceea, vă invit să vizitați orașul, cu drumurile sale vechi, natură minunată, dar și locuitori buni, diferiți doar prin cultură, dar nu și prin umanitate.

 

   

                                                            AUTOR:   S.E.M.

                                                               (inițialele mele)

Mai mult...

Paradisul sufletului meu

-Ah,unde este fondul meu preferat de ten?o voce disperată se auzi din camera alăturată în timp ce mergeam pe hol.
-Nu pot sa cred..mamaaaa,unde mi ai pus machiajele?ți am zis de atâtea ori sa nu mai umbli în lucrurile mele.
-Sunt acolo, mamă,nu am luat eu nimic, fii mai organizata, te rog, îi răspunse o voce calma și stăpâna pe sine.
În timp ce stăteam acolo, pe hol, in picioare fără vreo putere am analizat fiecare mișcare,fiecare vorba,fiecare lucru pe care îl lua, îl arunca sau îl muta.La măsuța albă de machiaj mâinile ei firave și cochete își aranjau ochii ca valurile marii vara,își colorau obrajii blajini și își aranjau parul negru ca taciunele,in care preț de o clipa mă pierdusem fără sa știu a mă întoarce înapoi.Apoi,o voce se auzi:
-Hei,ce faci acolo?știi,doar ca nu mi place să te holbezi la mine în timp ce mă machiez.
-Oh,scuze.Nu mă holbez la tine...adică eu...stai,venisem sa te întreb la ce oră trebuie să fii la petrecere?
-Da,puteai să aștepți sa mă pregătesc,in fine, la 19:30,deci la 19:00 să plecăm.Nu vreau să întârzii.Bine?
Mirat că am știut sa mint ceva plauzibil,am închis ușa cu regret și am mers în bucătărie ,unde mi am făcut o cafea.
În camera alăturată , rochiile de catifea, de matase,verzi,negre erau aruncate pe jos,câteva perechi de pantofi zăceau amortite în fața dulapului,machiajele așteptau și ele leșinate pe masă sa fie puse la locul lor, iar în mijlocul camerei stătea ea,nemulțumită,într-adevar,de cum îi stătea rochia sa roșie ca focul de o frumusețe uluitoare.După câteva minute , în restul casei răsună vocea ei disperata:
-Mamiiii,vino repede ,am nevoie de tine.Nu mă descurc deloc cu rochia asta.
-Stai,fata mea ,vin imediat.
Cu un ton supărat,se aude un răspuns nu prea acceptabil:
-Nu,vino acum, nu mi vine deloc bine rochia aceasta, o să arăt groaznic la petrecere.Nu mă mai duc.
-Ce s a întâmplat?De ce nu ți convine, vine foarte bine, chiar te avantajează, nu mai exagera.
-Nu exagerez, arăt foarte urat.
Cât ușa era întredeschisa, am reușit să-i fur câteva priviri.Arăta foarte bine,rochia ei roșie o învăluia într-un aer luxos, care îți aducea aminte de o prințesă gata să meargă la o gală.Chipul ei alb ca spuma valurilor marii, ochii ei albaștri ca seninul verii, buzele sale ca două petale de trandafir și nasul ei mic și perfect erau ușor ascunse de nemulțumirea cu care se privea în oglindă fără sa și vadă adevarata frumusețe izbitoare.Mama sa stătea langa ea cu rochiile strânse la piept,încercând sa o calmeze și ,poate,să reușească să o facă sa îi placă outfit-ul ei pentru petrecere.Suparată,fata se pune pe pat și începe sa plângă dureros de tare,spunând printre suspine:
-O să fiu cea mai urâtă de la ...pe..tre...de la petrecere.O să o sun pe Alice să o anunț că nu mai ajung.Ia telefonul și începe să formeze numărul..
-Nu,hai sa încercăm altă rochie , i-ai promis totuși.Te rog.
-Dar nu mi stă nimic bine....totul mă face grasă și greu de privit.
În timp ce ea plângea pe patul plin de bijuterii, haine,pensule de machiaj , eu o priveam sfios de la ușă .Cu toate ca pe fața ei plină de lacrimi erau doar urme șterse de machiaj, printre lacrimi am putut observa gingașia,inocenta,frumusetea,eleganța ei , care nu te lăsau sa nu o privești prelung și fără sa te saturi.
După lungi lupte, fata a rămas cu rochia roșie,si-a remediat machiajul , și a pus pantofii albi cu perle, care îi îmbrățișau picioarele, iar parul a rămas peste clavicula și umerii săi micuți care nu te lăsau sa nu observi perfecțiunea liniilor pielii sale albe.
Privirea fetei s-a mutat spre una,iar ochii ce o priveau de câteva clipe bune, au fugit rapid.
Da,acea fata nemulțumită de rochia sa roșie, este fata mea, fata mea care o admir de fiecare data când am ocazia și ea nu știe,pentru ca, dupa cum ati înțeles ,nu ii place sa fie privită, mai ales când se machiază.Cand mai trec pe langa camera ei, mai arunc câte o privire, nu pentru a o controla, ci pentru a mai bucura de zâmbetul, ochii,vocea ei pentru ca nu voi mai apuca aceste clipe scumpe...din păcate,insa știu ca mă va face mândru și asta mă va încălzi.Imi place sa mă uit la ea când isi caută hainele, chestiile cu care se machiază,cartile prin toată casa,isi spune toate secretele mamei sale sau se bucura de fiecare om cu care vorbește fie la telefon, fie fata în fata.Ador totul la ea, parul,ochii,nasul,uneori dezordinea, crizele de nervi,graba,perfectionismul,leneveala din unele zile,harnicia și Ambiția de care da dovada de nenumărate ori sau empatia cu care imbratiseaza totul în jurul ei.Si nu pentru ca este cuminte,ascultatoare sau muncitoarei pentru ca este fiica mea, care a luat modelul mamei sale, femeia care m-a ridicat de la pământ,m a susținut și m a iubit necondiționat,diamantul meu.
După mii de lacrimi, am decis sa iau rochia roșie și pantofii albi cu perle, pe care i am cumpărat intr o vacanta la Oradea.M am uitat în oglinda și când am văzut cum mi se întinsese make-up-ul,m am Așezat la masa și am început sa cotrobăi după paleta mea ce conținea nuanțe de roșu,portocaliu și negru și m am retușat astfel încât sa nu se vadă ca am plâns 30 de minute.Parul am decis sa -l las drept, căzut pe umeri și am revenit în fata oglinzii sa mă examinez din nou.
-Hm,din fata arata bine....și din lateral....mm,la spate o sa mi iau blăniță mea albă.Sunt gata!Putem plecam spus eu spre Bucătărie.
-Deci sigur ești gata, da?întreba tata.Nu vreau sa ne întoarcem sau sa nu fii mulțumită.Ti ai luat bani, geanta,ochelarii?
-Geantaa,am uitat geanta, spusei eu cu un picior pe plecare.Stai 2 secunde.
Mă întorc repede în camera, deschid dulapul cu poșete și în graba,o caut pe cea cu perle sa se asorteze cu pantofii, pe care am primit o cadou de la prietena mea, Dana și revin în Bucătărie.
Tata mă aștepta calm pe canapeaua moale,cand deodată, ajunsa în fata lui,isi muta privirea din telefon la mine.Pret de 10 secunde m a primit cu o admiratie nemaintâlnita, pe care nimeni nu mi o mai insuflase vreodată, ceea ce m a emoționat.
-Gata.Acum sunt gata.
-Bine,hai sa mergem atunci.
În mașină, in drumul spre local, mintea mi-a fugit la momentul în care plângeam în camera, din motivul rochiei care nu mi plăcea cum se așeză pe corpul meu, iar el mă privea sfios de la usa.Chiar dacă el credea ca nu l observ,nu am vrut sa i fur și aceasta oportunitate, de a se bucura de mine, chiar și atunci când plângeam, cu toate ca i se rupea sufletul.In acel moment am simțit iubirea profunda, sincera și autentica pe care mi-o poarta încă din momentul în care nu eram, dar și dorința de a mă calma și de a mă împăca în legătură cu rochia.Acel moment m-a făcut sa înțeleg ca o iubire adevarata(în cazul de fata paternă)trece peste orice defecte, orice machiaj șters sau orice rochie care nu avantajează și chiar dacă eu ii interziceam de fiecare data sa mă privească, el tot o făcea, chiar și pe ascuns.In acel moment m am simțit cea mai frumoasa, cea mai iubita,admirata ,perfecta, fapt ce mi a însămânțat dorința ca viitorul meu soț sa fie asemenea tatălui meu; sa mă privească în casa pe furiș atunci când mă pregătesc,pe graba, sa plec , sa mă facă sa mă simt cea mai frumoasa, cea mai iubita, cea mai importanta-lucru ce face femeia sa înflorească din orice punct de vedere și căruia sa i se placa frumos și haosul pe care îl construiesc,cateodata,in jurul meu.
-Gata,am ajuns.Ma suni când se termine petrecerea sa vin sa te iau, bine?
-Bine.
-Ai grija și distracție plăcută!Te pupa tati.
-Mulțumesc,te iubesc!
Un moment de liniște se așterne între noi, iar el nu mi poate oferi decât un zâmbet și o lacrima.
Inchid usa mașinii și plec spre local unde mă întâlnesc cu Alice.
Mai mult...

Categorii

Poezii de dragoste Poezii de dragoste Poezii de despărţire Poezii de despărţire Poezii despre natura Poezii despre natura Poezii de primavara Poezii de primavara Poezii dedicate Mamei Poezii dedicate Mamei Poezii pentru copii Poezii pentru copii Casa Părintească Casa Părintească Poezii pentru tata Poezii pentru tata Poezii despre animale Poezii despre animale Poezii despre moarte Poezii despre moarte Poezii filozofice Poezii filozofice Poezii confesive Poezii confesive Poezii triste Poezii triste Poezii motivaționale Poezii motivaționale Proza Proza Colinde Colinde Poezii comice Poezii comice Poezii patriotice Poezii patriotice Poezii de 8 Martie Poezii de 8 Martie Poezii de Paște Poezii de Paște Poezii de Anul Nou Poezii de Anul Nou Poezii diverse Poezii diverse Gânduri Gânduri Dedicaţii Dedicaţii Felicitări Felicitări Poezii de prietenie Poezii de prietenie

Poezii din aceiaşi categorie

Pierdut printre stele

Pierdut printre stele,
Odată dorind ale tale doar gene,
Trecerea nopții, de neexprimat in litere

Să te caut prin razele lunii am încercat,
A mea repetată dorința am mizat,
Tot ce cerul ofertă am considerat,
Emblematice vise de neratat.

Viitoare stele în dar, am vrut să fac felinar,
Râvnitoarea doar de al cerului har,
Etern una prinsă, în gratii de stejar
Alte stele naive, n-au avut habar.
Uimite, împachetate într-un unic dar,

Acum stau și aștept dornic,
Pentru a ta prezență, ca a nopții crainic,
Răsărită dintre stele, să nu dispari
O întinsă mâna de compliment, să apari
A lunii petale să le îmbujorezi
Pentru a mea temniță să îndepărtezi
Exilare de dor, de-mi scăpa ai mei solzi?

 

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Mai mult...

Născut din tăcere

Cea mai vie dintre lumi

nu e cea pe care o vedem,

ci cea care prinde formă

doar când ne atingem gândurile

și timpul nu mai știe să respire.

 

Cele mai puternice clipe

ale mele,

ale tale…

se nasc abia atunci,

atunci când noi îndrăznim 

să ne deschidem inimile

până ajungem la lumină.

 

Iar gândul pe care îl port 

nu e o scânteie risipită,

e un drum care începe cu mine

și se sfârșește cu tine,

ori de câte ori mi-l amintesc.

 

Și cel mai tandru gând

pe care l-aș încredința inimii tale

e un gând simplu,

născut din tăcere.

M.L.R., 24.XI.2025; ,,Născut din tăcere”. 

 

Mai mult...

TE VOI ATINGE

    Te voi atinge, curând, cu șoapta mea,
    Ca o ploaie caldă ce cade în poala ta,
    Iar peste ochii tăi mijiți, umbra trupului meu,
    Va respira odată cu tine, acum și mereu...
    
    Să-mi dai să beau din căușul palmelor tale,
    Căci însetat de gesturi și priviri fatale,
    Am năvălit cu patimi, fără proteste în zadar,
    Ca un val înspumat, ce cotropește roșul far...
    
    Înmiresmat în zori de zi, cu miere, vin și mir,
    Eu ți-am strivit sărutul cu neostoit delir.
    Cu grație, de mine, ca de o haină veche,
    Te-ai lepădat și am rămas fără pereche...
    
    Simțind încet, secundele prin mine cum curg,
    Mai știu că nu-ți voi rezista chemării din amurg,
    Când, la final, soarele peste noi se va stinge,
    Cu gândul și cu fapta, eu, te voi atinge...
    
    (Partea a ll-a, Ciclul „Căutări”)

Mai mult...

Fluturi

Ți-aș strânge, cu dorul meu, fluturi,

Născuți gândind la chipul tău de primăvară,

Să-i presar în visele tale târzii,

Când lumea adoarme încet… pe seară.

 

Să visezi păsări cu aripi albastre

Și anotimpuri în care soarele se joacă printre flori.

Sub clar de lună să dansezi cu fluturii trimiși de mine,

Să-ți șoptească încet… că de tine mi-e dor.

 

Dezamăgită că fluturii au adormit,

Îmbătați de mireasma ta din privire,

M-am transformat într-un fluture, eu…

Să mă visezi… pe mine.

 

Ușor, în vise, să te cuprind,

Să te admir cum ești, în umbre de lună,

Cu ochii mei de fluture să îmi pictez, pe aripi,

Privirea ta blândă și bună!

 

Bat puțin mai tare din aripi și tu tresari.

Din somnul tău răsare iarăși viață.

Te urmăresc subtil și văd cum te încețoșezi.

Ce mult aș vrea să te mai iau o dată în brațe…

Dar nu apuc, că-n lumea ta deja...

E dimineață.

Mai mult...

De îmi vei spune...!

De îmi vei spune ,,te iubesc"

Când ochiu-mi e înlăcrimat,

Voi ști să-mi opresc lacrima

Și înțelege...c-am fost iertat. 

 

De îmi vei cere să mă-ntorc

Din rătăcirea-mi întunecată,

N-aș amâna zborul spre tine

Să fim perechea...mult visată. 

 

De îmi vei scrie vreun mesaj

Îți voi răspunde...cu bucurie,

Prin care-aș vrea să te anunț

Că inima-mi e doar a ta, Mărie. 

 

De îmi vei zice...s-a terminat

Voi suferi și sta în așteptare,

Să-mi vindec rana, dureroasă

S-o uit, chiar dacă asta doare. 

 

Așa s-a întâmplat, tânăr fiind

Și când iubești și mai dai greș,

Dar cine poate să recunoască

Că uneori s-a dat...după cireș. 

...........................

Și așteptarea, a fost izbândă

Că ne-am trezit...îndrăgostiți,

Acum iubirea e...nemăsurată

Când suntem soți și..fericiți!

Mai mult...

Dragoste

Într-o seară de vară...

Răcoroasă, specială,

Noi doi ne-am întâlnit 

Și destinele le-am unit

 Am vorbit, ne-am plăcut , 

 Și cu entuziasm am început 

Planuri pentru viitor ,

În care sa existăm noi doi. 

Astfel 2 luni trecuse 

Și dragostea noastră crescuse,

A trebuit ca să pleci, 

Dar noi doi am fost puternici .

În ciuda distantei am rezistat ,

Pentru că ne iubim cu adevărat.

Iar pe zi ce trecea 

Iubirea noastră aducea: 

Clipe numeroase, drăgăstoase

Frumoase și prețioase!

Multe certuri, neînțelegeri 

Întotdeauna multe plângeri 

La toate le facem față

Încât și eu sunt șocată....

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Interesant  Autor: Filip Andrei Grigore
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookies. Politica privind cookies.