Destin!
Anostă închipuire despre nemurire
Funest,emfatic,secat gând
Pătrunzătoare pedeapsa de degradare
A sufletului părăgănit.
Extazul,desfătare pământească
Ilogic,perspicace și efemer
Când sufletul e călător
Din ființă în neființă
Treptat ne pierdem în timp
Conștientizăm că itinerariul este veșnic
Posomorât,ambiguu și nemulțumiti
Ajungem să cerșim un moment
Ce cadru incomparabil,viața
Un dar,un dar greu de înțeles
De ce oamenii se pierd in nonvalori atât de des?
Mă întreb adesea și mă întreb mereu de ce?
Când fiecare are un destin de cănd e în pântece!
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 3 martie 2023
Vizualizări: 823
Poezii din aceiaşi categorie
Loteria sortii
Când egoul îți bate’n țeavă și mândria te cuprinde,
Cască bine ochi, urechi și ia aminte:
Nu ai ales din cin’ te tragi, n-ai ales nici un părinte,
Nici țara, oraș sau sat nu ai ales.
Ce educație ai avut și la ce școli ai mers,
Nimic nu ai ales, ți-au fost alese dinainte.
Dumnezei la care te închini, îmbrăcăminte,
Limba ce o vorbești, însemnătate la cuvinte,
Ți-au fost impunse și au ajuns să te reprezinte.
Nu ai ales, ești doar un alt eveniment în univers –
Talent, rasă sau cum funcționează propria minte,
Pace sau război, prosperitate sau morminte.
Nu-i nici merit, nici vină, nici lucruri sfinte,
E loteria sorții ce fel de om ești sau nu;
Nici propriile acțiuni nu-s ce numești „tu.”
Mă închin !
Mă închin ție greu pământ
Purtător de oase...
Mă închin ție mare adâncă
Cu izvor în stâncă ...
Mă închin ție cer sihastru ,
Pentru omenire ...
Omenirea-i judecată
Pentru jaf și crime...
Și mă rog la Dumnezeu
Să clădească un OM NOU !.
Genul meu de OM, este o F...
Imi plac toți O..cei care sunt treji,
Fie ea o clipă, fie ea o zi..tot timpul.
Și doar in acel oricare moment din noapte,
Ei toți liniștiti in vis colorat sa doarmă.
Imi plac toți M..care au ceva de spus,
Care atunci când răcnesc ca sunt bărbați,
Sa nu se rujeze pe mușchi in oglinda..
Surprinsă inoportun voit între ei și self.ie
Imi plac toate F..cele ce-s discrete,
Senzuale, misterioase..poate un pic ciudate
Ce dintr-o timidă privire transimte
Ceea ce simți poate nici privind stând pe stele.
Filmul vieții
Oare de ce ne credem?
Atât de importanți?
Când în sceneta vieții,
Suntem simplii actanți.
Protagoniști în propriul film,
Dar am uitat,
Că scenariul propriu-zis,
E același, dar inversat.
Avem falsa impresie,
Că propriul "eu" este regizor,
Viața nu-ți face vreo concesie,
Destinul e revizor.
Lumină de reflector,
Căci doar așa ne place,
Actor-amator,
Ce nu știe să joace.
Doar pe prima pagină,
Numai cap de afiș,
Am plecat din paragină,
Ș-acum facem ascunziș.
Ne credem mai presus,
Și ne dăm importanță,
Dar mereu ne va privi de sus,
Onorata Instanță!
Filozofia unei povești
Noapte de martie, cod galben de vânt
Gândurile îmi zboară rând pe rând
Visele rătăcesc grăbite parcă și ele
Se pierd pe cer, în lumină de stele.
Ai fost doar vis și vis vei rămâne
Un vis nestins pe această lume
Un vis ascuns ce încă mai arde
Când seara rătăcesc prin câte-o carte.
Se-ntâmplă în urmă să-mi arunc privirea
Și simt cum mi te șoptește amintirea
Și deși am purtat singură al tăcerii război
Finalul s-a prescris!... fără un vin in doi.
... Că tot am făcut pasul în trecut...
Și-am scos sufletul de pe mut
Mă-ntreb așa de pură filozofie
Ți-o fi plăcând ce-ai reușit să faci cu mine?
În cartea vieții mele ai fost autor
M-ai trecut prin toate stările unui om
...am crezut intr-o poveste specială...
M-am păcălit...ai plecat lăsând pagina de final goală.
De ce scriu, de ce gândurile mi se afundă,
Înecate în amintirea ta tot mai profundă
Oftez adânc... nimic nu mai e de reparat
Întrucât timpul cu tine s-a epuizat...
Pustnicul
Pe stânca ce atinge cerul,
Un pustnic și-a zidit castelul,
Să fie lângă Dumnezeu,
Așa cum își dorise el.
Și-n fiecare zi cu nume
Se tot ruga la Dumnezeu
Să ierte întreaga omenire,
Să nu îl ierte doar pe el.
Își petrecu parte din viață
Rugându-se la Dumnezeu
Și de cădea în îndoială,
Tot se ruga la Dumnezeu.
Îl tot ruga să-l întărească,
Să nu greșească-n adevăr,
Să ție calea vieții dreaptă,
Să nu găsească vreun ocol.
Îl lăudau în cer toți sfinții,
Îl lăudau și adormiții,
Iar îngerii se întrebau
Cum Dumnezeu nu-l cheamă-n în rai.
Dar pustnicul avea păcate,
Ce nimeni nu știa socoate,
Doar unul, bunul Dumnezeu,
I le știa pe toate.
Se scurge timpu-ncetișor,
Stând singur, fără niciun om,
Dar și așa timpul trecu
Și barba-i albă se făcu, din neagră.
Și chiar de-avea vreo 90 de ani
Nu se plângea că-i este greu,
Căci își găsea un ajutor
În sfântul nostru, Dumnezeu.
Veni vremea călătoriei,
Să plece în împărăție,
Să întâlnească sufletul,
Pe Domnul lui.
Pe stânca ce atinge cerul
E omul ce-și dorește raiul,
Iar lângă el o nălucire,
Îi dă biletul de adio.
Un suflet se îndepărtează,
Se plimbă liber prin văzduh,
Privește cerul cu mândrie
Și zboară lin spre absolut.
La poarta raiului închisă,
Un sfântul Petru stă tăcut,
Îndeamnă sufletul să șadă
Și să aștepte-n rând.
Un rând de suflete plângând
Așteaptă lângă poartă,
O judecată îi desparte
De raiul cu de toate.
„Ți-e tolba plină de păcate,
În tinerețe le-ai făcut pe toate,
Un hoț fusei de mic copil,
Apoi, tâlhar la drumul mare.
Te-au blestemat toți jefuiții,
Pe tine și pe banda ta,
Te-au pus în lacrimi și suspine
Și le-au trimis la mine.”
Așa grăi la judecată
Un Domn creat din apă pură
Ce se părea că n-are gură,
Dar toți știau ce vrea să spună.
„Te iert de toate câte ai făcut,
Căci am văzut că nu ai vrut
Să strângi averi nemăsurate
Sau să îți faci palate.
Ai împărțit cu cei săraci
Din prada ta bogată,
Ai dat la oameni nevoiași
Și la văduve-n poartă.
Mai știu de anii de căință,
Ți-au fost de mare trebuință,
La judecata de apoi,
Te iert, rămâi în rai, cu noi.”
Din toate câte le-am făcut,
Când minte multă n-am avut,
Avem un timp la bătrânețe
Să cerem penitență.
Loteria sortii
Când egoul îți bate’n țeavă și mândria te cuprinde,
Cască bine ochi, urechi și ia aminte:
Nu ai ales din cin’ te tragi, n-ai ales nici un părinte,
Nici țara, oraș sau sat nu ai ales.
Ce educație ai avut și la ce școli ai mers,
Nimic nu ai ales, ți-au fost alese dinainte.
Dumnezei la care te închini, îmbrăcăminte,
Limba ce o vorbești, însemnătate la cuvinte,
Ți-au fost impunse și au ajuns să te reprezinte.
Nu ai ales, ești doar un alt eveniment în univers –
Talent, rasă sau cum funcționează propria minte,
Pace sau război, prosperitate sau morminte.
Nu-i nici merit, nici vină, nici lucruri sfinte,
E loteria sorții ce fel de om ești sau nu;
Nici propriile acțiuni nu-s ce numești „tu.”
Mă închin !
Mă închin ție greu pământ
Purtător de oase...
Mă închin ție mare adâncă
Cu izvor în stâncă ...
Mă închin ție cer sihastru ,
Pentru omenire ...
Omenirea-i judecată
Pentru jaf și crime...
Și mă rog la Dumnezeu
Să clădească un OM NOU !.
Genul meu de OM, este o F...
Imi plac toți O..cei care sunt treji,
Fie ea o clipă, fie ea o zi..tot timpul.
Și doar in acel oricare moment din noapte,
Ei toți liniștiti in vis colorat sa doarmă.
Imi plac toți M..care au ceva de spus,
Care atunci când răcnesc ca sunt bărbați,
Sa nu se rujeze pe mușchi in oglinda..
Surprinsă inoportun voit între ei și self.ie
Imi plac toate F..cele ce-s discrete,
Senzuale, misterioase..poate un pic ciudate
Ce dintr-o timidă privire transimte
Ceea ce simți poate nici privind stând pe stele.
Filmul vieții
Oare de ce ne credem?
Atât de importanți?
Când în sceneta vieții,
Suntem simplii actanți.
Protagoniști în propriul film,
Dar am uitat,
Că scenariul propriu-zis,
E același, dar inversat.
Avem falsa impresie,
Că propriul "eu" este regizor,
Viața nu-ți face vreo concesie,
Destinul e revizor.
Lumină de reflector,
Căci doar așa ne place,
Actor-amator,
Ce nu știe să joace.
Doar pe prima pagină,
Numai cap de afiș,
Am plecat din paragină,
Ș-acum facem ascunziș.
Ne credem mai presus,
Și ne dăm importanță,
Dar mereu ne va privi de sus,
Onorata Instanță!
Filozofia unei povești
Noapte de martie, cod galben de vânt
Gândurile îmi zboară rând pe rând
Visele rătăcesc grăbite parcă și ele
Se pierd pe cer, în lumină de stele.
Ai fost doar vis și vis vei rămâne
Un vis nestins pe această lume
Un vis ascuns ce încă mai arde
Când seara rătăcesc prin câte-o carte.
Se-ntâmplă în urmă să-mi arunc privirea
Și simt cum mi te șoptește amintirea
Și deși am purtat singură al tăcerii război
Finalul s-a prescris!... fără un vin in doi.
... Că tot am făcut pasul în trecut...
Și-am scos sufletul de pe mut
Mă-ntreb așa de pură filozofie
Ți-o fi plăcând ce-ai reușit să faci cu mine?
În cartea vieții mele ai fost autor
M-ai trecut prin toate stările unui om
...am crezut intr-o poveste specială...
M-am păcălit...ai plecat lăsând pagina de final goală.
De ce scriu, de ce gândurile mi se afundă,
Înecate în amintirea ta tot mai profundă
Oftez adânc... nimic nu mai e de reparat
Întrucât timpul cu tine s-a epuizat...
Pustnicul
Pe stânca ce atinge cerul,
Un pustnic și-a zidit castelul,
Să fie lângă Dumnezeu,
Așa cum își dorise el.
Și-n fiecare zi cu nume
Se tot ruga la Dumnezeu
Să ierte întreaga omenire,
Să nu îl ierte doar pe el.
Își petrecu parte din viață
Rugându-se la Dumnezeu
Și de cădea în îndoială,
Tot se ruga la Dumnezeu.
Îl tot ruga să-l întărească,
Să nu greșească-n adevăr,
Să ție calea vieții dreaptă,
Să nu găsească vreun ocol.
Îl lăudau în cer toți sfinții,
Îl lăudau și adormiții,
Iar îngerii se întrebau
Cum Dumnezeu nu-l cheamă-n în rai.
Dar pustnicul avea păcate,
Ce nimeni nu știa socoate,
Doar unul, bunul Dumnezeu,
I le știa pe toate.
Se scurge timpu-ncetișor,
Stând singur, fără niciun om,
Dar și așa timpul trecu
Și barba-i albă se făcu, din neagră.
Și chiar de-avea vreo 90 de ani
Nu se plângea că-i este greu,
Căci își găsea un ajutor
În sfântul nostru, Dumnezeu.
Veni vremea călătoriei,
Să plece în împărăție,
Să întâlnească sufletul,
Pe Domnul lui.
Pe stânca ce atinge cerul
E omul ce-și dorește raiul,
Iar lângă el o nălucire,
Îi dă biletul de adio.
Un suflet se îndepărtează,
Se plimbă liber prin văzduh,
Privește cerul cu mândrie
Și zboară lin spre absolut.
La poarta raiului închisă,
Un sfântul Petru stă tăcut,
Îndeamnă sufletul să șadă
Și să aștepte-n rând.
Un rând de suflete plângând
Așteaptă lângă poartă,
O judecată îi desparte
De raiul cu de toate.
„Ți-e tolba plină de păcate,
În tinerețe le-ai făcut pe toate,
Un hoț fusei de mic copil,
Apoi, tâlhar la drumul mare.
Te-au blestemat toți jefuiții,
Pe tine și pe banda ta,
Te-au pus în lacrimi și suspine
Și le-au trimis la mine.”
Așa grăi la judecată
Un Domn creat din apă pură
Ce se părea că n-are gură,
Dar toți știau ce vrea să spună.
„Te iert de toate câte ai făcut,
Căci am văzut că nu ai vrut
Să strângi averi nemăsurate
Sau să îți faci palate.
Ai împărțit cu cei săraci
Din prada ta bogată,
Ai dat la oameni nevoiași
Și la văduve-n poartă.
Mai știu de anii de căință,
Ți-au fost de mare trebuință,
La judecata de apoi,
Te iert, rămâi în rai, cu noi.”
Din toate câte le-am făcut,
Când minte multă n-am avut,
Avem un timp la bătrânețe
Să cerem penitență.
Alte poezii ale autorului
Efectiv ce mi-a trecut prin minte, la primă mână
Îmi vine în minte un singur lucru
Să scriu orice
Încerc o poezie
Dar fără rimă
Doar niște cuvinte
Aruncate pe-o hârtie
.
Sunt la Litere
Și ce? Nu știu să scriu
Ce știu să fac?
Nu mă cunosc deloc
Nu știu ce-mi place
Sau de cine
N-am nicio idee
Dar dacă o sa aflu
O să vă spun
.
Am văzut că poeziile contemporane
Nu au rimă, sunt mai bune fără
Așa că încerc și eu
Până la urmă
Nu-s poetă
Dar ar suna bine să mi se spună de mâine
Poeta Daria, să trăiți!
.
Cică îți trebuie vocabular bogat
Să scrii o poezie
Și-ți trebuie și talent
Acum lucrurile au sens
De-asta nu-mi iese mie nicio poezie
.
Ce amuzant ar fi
Să le arăt prietenelor
Aceste cuvinte aruncate pe hârtie
Le-ar numi poezii
Măcar aș râde
.
Am mai scris niște poezii
Acum ceva timp
Parcă erau mai bune
Asta este
Timpul trece
Lucrurile se schimbă
Poate peste un an
Voi scrie mai bine
.
Acum că le-am împărtășit cu voi,
Nu-mi tăiați elanul
Știu ca nu scriu bine
Dar măcar
Știu sigur un lucru
Că-s făcute de mine
.
Terapie sau somn?
Terapie prin somn!
Măcar nu costă bani
Recomand 8 ore pe noapte
Sau cât vreți
Până la urmă
E viața voastră
Voi o dormiți.
.
Gânduri de noapte
Plâng și mă gândesc la tine
Cât de minunat a fost timpul
Și după tot eu îmi amintesc
Că eu tot am sfâșiat
Încerc să fug și să te uit
Și așa plâng neputincios
Și mă gândesc la tine i-ar și i-ar
Și gândul mi-e de prisos
Am greșit de multe ori
Am greșit extrem de mult
I-ar tu m-ai iertat mereu
Și m-ai iubit nespus
Am dat cu piciorul la tot
Și nu pot repara
Și chiar dacă mi-aș cere scuze
Tu nu m-ai credea
Te-am iubit de la-nceput
Te-am iubit de la-nceput,
Intr-un mod cum n-am crezut.
Tu mai stii cand ne plimbam?
Mai mereu te urmaream,
Cu privirea te iubeam.
Si acum simt tot la fel,
Mai intens, la alt nivel.
Cateodata ma gandesc:
"Ce bine e ca traiesc"
Ca s-apuc sa te privesc, sa iti spun cat te iubesc.
Esti un lucru minunat,
Nici nu mi-am imaginat,
Ce aveam sa devenim,
Si cat o sa ne iubim.
De micuti ne-am cunoscut,
De mi-ai fi spus, n-as fi crezut,
Ca peste ani o sa devii,
Al meu iubit, al inimii.
întâlnire
spune-mi cărțile preferate
și ce muzică asculți
ca să pot să te cunosc mai bine
Această minunată copilărie
Această minunată copilărie,
cât aș vrea să nu se mai termine,
dar într-un final toți ajungem mari,
și trecem prin multe schimbări,
în mintea noastră suntem tot copii,
dar...s-a dus sezonul de jucării .
de Panait Mirela
Iubirea nepatrunsă
În cenușă sta ascunsă,
Și.o iubire nepatrunsă ,
Și de patima e arsă ,
Dincolo de ori ce șoaptă ,
În inima mea iubire ,
Loc mereu am sa.ti găsesc ,
Vreau sa dau departe știre ,
Sunt haiduc și te iubesc ,
Astăzi as fi stat acasă ,
Pe fotoliu,iniștit ,
Cu o carte veche.n mana ,
Recitind prin infinit ,
Când îți spun că te iubesc,.
Doar la tine ma gândesc,
La al tau chip cioplit ,
La a tale buze moi,
Iubirea e din doua cuvinte ,
Se simte și se trăiește cu tine,
Ca doar iubirea e rupta ,
Din cartea fericiri mele .
Efectiv ce mi-a trecut prin minte, la primă mână
Îmi vine în minte un singur lucru
Să scriu orice
Încerc o poezie
Dar fără rimă
Doar niște cuvinte
Aruncate pe-o hârtie
.
Sunt la Litere
Și ce? Nu știu să scriu
Ce știu să fac?
Nu mă cunosc deloc
Nu știu ce-mi place
Sau de cine
N-am nicio idee
Dar dacă o sa aflu
O să vă spun
.
Am văzut că poeziile contemporane
Nu au rimă, sunt mai bune fără
Așa că încerc și eu
Până la urmă
Nu-s poetă
Dar ar suna bine să mi se spună de mâine
Poeta Daria, să trăiți!
.
Cică îți trebuie vocabular bogat
Să scrii o poezie
Și-ți trebuie și talent
Acum lucrurile au sens
De-asta nu-mi iese mie nicio poezie
.
Ce amuzant ar fi
Să le arăt prietenelor
Aceste cuvinte aruncate pe hârtie
Le-ar numi poezii
Măcar aș râde
.
Am mai scris niște poezii
Acum ceva timp
Parcă erau mai bune
Asta este
Timpul trece
Lucrurile se schimbă
Poate peste un an
Voi scrie mai bine
.
Acum că le-am împărtășit cu voi,
Nu-mi tăiați elanul
Știu ca nu scriu bine
Dar măcar
Știu sigur un lucru
Că-s făcute de mine
.
Terapie sau somn?
Terapie prin somn!
Măcar nu costă bani
Recomand 8 ore pe noapte
Sau cât vreți
Până la urmă
E viața voastră
Voi o dormiți.
.
Gânduri de noapte
Plâng și mă gândesc la tine
Cât de minunat a fost timpul
Și după tot eu îmi amintesc
Că eu tot am sfâșiat
Încerc să fug și să te uit
Și așa plâng neputincios
Și mă gândesc la tine i-ar și i-ar
Și gândul mi-e de prisos
Am greșit de multe ori
Am greșit extrem de mult
I-ar tu m-ai iertat mereu
Și m-ai iubit nespus
Am dat cu piciorul la tot
Și nu pot repara
Și chiar dacă mi-aș cere scuze
Tu nu m-ai credea
Te-am iubit de la-nceput
Te-am iubit de la-nceput,
Intr-un mod cum n-am crezut.
Tu mai stii cand ne plimbam?
Mai mereu te urmaream,
Cu privirea te iubeam.
Si acum simt tot la fel,
Mai intens, la alt nivel.
Cateodata ma gandesc:
"Ce bine e ca traiesc"
Ca s-apuc sa te privesc, sa iti spun cat te iubesc.
Esti un lucru minunat,
Nici nu mi-am imaginat,
Ce aveam sa devenim,
Si cat o sa ne iubim.
De micuti ne-am cunoscut,
De mi-ai fi spus, n-as fi crezut,
Ca peste ani o sa devii,
Al meu iubit, al inimii.
întâlnire
spune-mi cărțile preferate
și ce muzică asculți
ca să pot să te cunosc mai bine
Această minunată copilărie
Această minunată copilărie,
cât aș vrea să nu se mai termine,
dar într-un final toți ajungem mari,
și trecem prin multe schimbări,
în mintea noastră suntem tot copii,
dar...s-a dus sezonul de jucării .
de Panait Mirela
Iubirea nepatrunsă
În cenușă sta ascunsă,
Și.o iubire nepatrunsă ,
Și de patima e arsă ,
Dincolo de ori ce șoaptă ,
În inima mea iubire ,
Loc mereu am sa.ti găsesc ,
Vreau sa dau departe știre ,
Sunt haiduc și te iubesc ,
Astăzi as fi stat acasă ,
Pe fotoliu,iniștit ,
Cu o carte veche.n mana ,
Recitind prin infinit ,
Când îți spun că te iubesc,.
Doar la tine ma gândesc,
La al tau chip cioplit ,
La a tale buze moi,
Iubirea e din doua cuvinte ,
Se simte și se trăiește cu tine,
Ca doar iubirea e rupta ,
Din cartea fericiri mele .