Așteptări
E ca atunci, când focul arde încă,
Sub valuri verzi, adânci de mare,
Învolburate chipuri de aripi și stâncă,
Fierbând neîmblânzite și amare.
Cum lava neagră, sângerie,
Se varsă în abisuri de uitare,
Și ramele izbind în apa cenușie,
Împing spre țărm, din larg și depărtare.
Când mii de demoni calcinați pe ruguri,
Gigantice gemând mistuitoare,
Din cânturi vechi se-amestecă în cruguri,
De aștri neștiuți, pierduți în zare...
Nu-ți fie teamă, vara trece...
Și codrii arși spre seară se vor stinge,
Vor fumega o vreme-n vântul rece,
Prin veacul alb din care cerul ninge.
Tu vei zâmbi, tăcută și străină,
O altă noapte peste mine vei trimite,
În urma ta lipsită de lumină,
Să-mi fie calea pată de rugină.
Și flăcări oarbe-n frământări sterile,
Prin gânduri emigrând cu pasul greu,
Mă vor chema cu glasuri inutile,
Din așteptări ce vor dura mereu.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Iulian Grigore
Data postării: 2 august 2024
Vizualizări: 308
Poezii din aceiaşi categorie
Lipsa ta
Te iubesc în continuare
Fără tine sunt amar....
Tu te rog vino la mine
Pune dragoste în pahar.
Fără titlu
Iubita mea frumoasă,
Acest poem nu are titlu,
Universal este precum ești tu în frumusețea ta...
Cum poate crede cineva,
Că dragostea nu-i însuși cerul în libertatea sa,
Cu-acel albastru necuprins,
Ce poartă norii cei pufoși
Și care capătă ciudate forme,
Ce par să ne vorbească fără rost?
Dar rostul lor este chiar frumusețea pusă-n ei...
Iubito tu ești fata unor zei,
Știam din prima clipă, cu siguranță am știut,
Căci inima-mi șoptește mai mereu tăcut,
Să te iubesc fără să știu a pierde drumul început,
Iubito crede-mă, eu o ascult!
(4 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Epigrame VIII
Vizită
Iar e-n vizită mamaia,
De-alaltăieri de pe la zece,
A venit c-a prins-o ploaia,
Dar uită ca să mai plece.
Uneia care a dat de bani
Când nu aveai serviciu şi lovele,
Erai un stup cu miere şi nectar,
Iar azi cu milioane în portofele,
Te-ai transformat într-un viespar.
Unor români – corona virus
A fost nevoie de o pandemie,
Şi multe sfaturi cu-nţeles,
Ca întreaga Românie,
Să se spele un pic mai des.
Epigrama
Un catren cu poanta-n cioc,
Şi cu patru versuri bune,
Primele te ţin la foc,
După ultimul vei fi cărbune.
Unui bețiv
Când se uită spre podgorii,
I se dilatează porii,
Și se vaită la vecin,
Că îi lasă gura vin.
Pantofii
Pe mama pantofii o băteau,
Și aproape zilnic suferea,
Dar într-o zi când se certau,
Văzui că tata pantofii îi purta.
Umor
E plin de umor vecinul meu,
Iar altul ca el nu întâlneşti,
I-atât de dezvoltat umorul său,
Că râde şi la un Banc de peşti.
Magicianul
Pe un fost magician vestit,
Bibliotecarul școlii l-au făcut,
Dar un eşec cumplit s-a dovedit,
Că încet din cărţi au disparut.
Şcolarizare forţată,
Cam târziu veni la şcoală,
Avea şaipe ani şi oleacă,
Dar din tot ce studia,
Doar si-laba îi plăcea s-o facă.
Sărăcie
Fiind sărac de nedescris,
N-a mai suportat ruşinea crasă,
Servicii Funerare şi-a deschis,
Să aibă ce pune pe masă.
Sa tii minte mereu!
Odată ce ai frânt inima cuiva nu o mai poţi "repara".
Nici toate scuzele din lume
sau "te iubesc"-urile nu o vor mai repara.
Pentru că încrederea odată pierdută se recapătă cu greu ..
şi iubirea poate deveni ură într-o secundă .
Chiar dacă persoana acea te iubeşte
nu va trece mereu peste faptul
că poţi oricând să-i frângi inima şi să pleci .
Iubiti-va unul pe altul,frati,surori,sotzi si sotzie,
nu va uriti si va distrugeti inimile voastre,c
a-ci pe linga voi mai sufara cel de linga voi,
------copii,parintii...
Va doresc o Duminica binecuvantata la toti ...
Pace si liniste sufleteasca sa aveti mereu..
Pe potecă!
Azi voi merge la plimbare,
Pe poteca cea norocoasă,
Aici am căpătat eu un sărut,
Și-a-nceput iubirea noastră
Era pe vremea studenției,
Când inima mi-a fost furată,
De chipul și ochii unei fete,
Care apoi mi-a devenit nevastă
Și bine îmi aduc aminte,
Că era zi și era toamnă,
Vântul ne adia în plete
Ce fericiți eram noi doamnă
Pe poteca mică amintită,
Ne-am mărturisit iubirea,
Eu spunând ceva în șoaptă
Ea ducând în jos privirea
Stiu c-am roșit întâia oară,
La vorbele ce le-am rostit,
Și a durat multe minute,
Până ce eu mi-am revenit
Țin minte se uita în jur,
Nimeni cu mine să o vadă,
Când noi cu foc ne sărutam,
La căpătul potecii în livadă
......................................
La plimbare am fost noi doi,
Să-ne-amintim de întâlnire,
De ale noastre cuvinte dulci,
Ce le rostim și azi fără oprire
Acum după atâția ani,
Când pe potecă am pășit,
Ne-am sărutat a mia oară,
Simțind că-s tare fericit
Ce povestesc e purul adevăr,
Trăit de mine și-a mea soție,
Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,
Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie
Întrebări
Arde aprins sufletul trist, ca o hârtie
Cade respins alunecând în nebunie
Dorul nestins aduce-n vise amăgire
Dragostea umblă risipindu-se-n pustie
Am întrebat un trecător despre iubire
Și mi-a răspuns: cea care-ți umple amintire
Deschide aripi, te cuprinde bucurie
Numai în doi se va aprinde fericire
Am întrebat și primăvara, poate știe
Cu flori de Mai a-ntins covorul pe câmpie
Către livezi m-ampins cu zumzet de albine
Singur și trist am admirat doar eu cu mine
Cuprins de ploaie-am întrebat și curcubeul
Și-antins culorile în arc pictându-mi cerul
Ajuns în noapte-a mai rămas doar efemerul
Ascuns prin toate s-a retras păstrând misterul
Nelămurit am întrebat în toamnă vântul
Suflând copacii aiurit umple tot câmpul
Acoperind cu frunze veștede pământul
Șuieră fără de răspuns să-ncurce gândul
Și-atunci întreb stelele toate despre una
Cea care sufletul mi-a frânt pornind furtuna
Tăcute-n noapte mă privesc pețindu-mi luna
Nu mi-au răspuns nici ele toate nici ea una
Mi-a mai rămas de întrebat cerul și lumea
Soarele, noaptea și pe voi: unde-i minunea?
De ce iubim când ne aruncă omisiunea
Unde sunt oamenii cei buni, ce-i compasiunea?
Ascuns de timp am să întreb la porți divine
Unde-i lumina când te stinge o iubire
De s-ar putea cândva din nou s-ajung la tine
Degeaba-ntreb, răspunsu-i mort, n-are să-nvie
Lipsa ta
Te iubesc în continuare
Fără tine sunt amar....
Tu te rog vino la mine
Pune dragoste în pahar.
Fără titlu
Iubita mea frumoasă,
Acest poem nu are titlu,
Universal este precum ești tu în frumusețea ta...
Cum poate crede cineva,
Că dragostea nu-i însuși cerul în libertatea sa,
Cu-acel albastru necuprins,
Ce poartă norii cei pufoși
Și care capătă ciudate forme,
Ce par să ne vorbească fără rost?
Dar rostul lor este chiar frumusețea pusă-n ei...
Iubito tu ești fata unor zei,
Știam din prima clipă, cu siguranță am știut,
Căci inima-mi șoptește mai mereu tăcut,
Să te iubesc fără să știu a pierde drumul început,
Iubito crede-mă, eu o ascult!
(4 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Epigrame VIII
Vizită
Iar e-n vizită mamaia,
De-alaltăieri de pe la zece,
A venit c-a prins-o ploaia,
Dar uită ca să mai plece.
Uneia care a dat de bani
Când nu aveai serviciu şi lovele,
Erai un stup cu miere şi nectar,
Iar azi cu milioane în portofele,
Te-ai transformat într-un viespar.
Unor români – corona virus
A fost nevoie de o pandemie,
Şi multe sfaturi cu-nţeles,
Ca întreaga Românie,
Să se spele un pic mai des.
Epigrama
Un catren cu poanta-n cioc,
Şi cu patru versuri bune,
Primele te ţin la foc,
După ultimul vei fi cărbune.
Unui bețiv
Când se uită spre podgorii,
I se dilatează porii,
Și se vaită la vecin,
Că îi lasă gura vin.
Pantofii
Pe mama pantofii o băteau,
Și aproape zilnic suferea,
Dar într-o zi când se certau,
Văzui că tata pantofii îi purta.
Umor
E plin de umor vecinul meu,
Iar altul ca el nu întâlneşti,
I-atât de dezvoltat umorul său,
Că râde şi la un Banc de peşti.
Magicianul
Pe un fost magician vestit,
Bibliotecarul școlii l-au făcut,
Dar un eşec cumplit s-a dovedit,
Că încet din cărţi au disparut.
Şcolarizare forţată,
Cam târziu veni la şcoală,
Avea şaipe ani şi oleacă,
Dar din tot ce studia,
Doar si-laba îi plăcea s-o facă.
Sărăcie
Fiind sărac de nedescris,
N-a mai suportat ruşinea crasă,
Servicii Funerare şi-a deschis,
Să aibă ce pune pe masă.
Sa tii minte mereu!
Odată ce ai frânt inima cuiva nu o mai poţi "repara".
Nici toate scuzele din lume
sau "te iubesc"-urile nu o vor mai repara.
Pentru că încrederea odată pierdută se recapătă cu greu ..
şi iubirea poate deveni ură într-o secundă .
Chiar dacă persoana acea te iubeşte
nu va trece mereu peste faptul
că poţi oricând să-i frângi inima şi să pleci .
Iubiti-va unul pe altul,frati,surori,sotzi si sotzie,
nu va uriti si va distrugeti inimile voastre,c
a-ci pe linga voi mai sufara cel de linga voi,
------copii,parintii...
Va doresc o Duminica binecuvantata la toti ...
Pace si liniste sufleteasca sa aveti mereu..
Pe potecă!
Azi voi merge la plimbare,
Pe poteca cea norocoasă,
Aici am căpătat eu un sărut,
Și-a-nceput iubirea noastră
Era pe vremea studenției,
Când inima mi-a fost furată,
De chipul și ochii unei fete,
Care apoi mi-a devenit nevastă
Și bine îmi aduc aminte,
Că era zi și era toamnă,
Vântul ne adia în plete
Ce fericiți eram noi doamnă
Pe poteca mică amintită,
Ne-am mărturisit iubirea,
Eu spunând ceva în șoaptă
Ea ducând în jos privirea
Stiu c-am roșit întâia oară,
La vorbele ce le-am rostit,
Și a durat multe minute,
Până ce eu mi-am revenit
Țin minte se uita în jur,
Nimeni cu mine să o vadă,
Când noi cu foc ne sărutam,
La căpătul potecii în livadă
......................................
La plimbare am fost noi doi,
Să-ne-amintim de întâlnire,
De ale noastre cuvinte dulci,
Ce le rostim și azi fără oprire
Acum după atâția ani,
Când pe potecă am pășit,
Ne-am sărutat a mia oară,
Simțind că-s tare fericit
Ce povestesc e purul adevăr,
Trăit de mine și-a mea soție,
Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,
Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie
Întrebări
Arde aprins sufletul trist, ca o hârtie
Cade respins alunecând în nebunie
Dorul nestins aduce-n vise amăgire
Dragostea umblă risipindu-se-n pustie
Am întrebat un trecător despre iubire
Și mi-a răspuns: cea care-ți umple amintire
Deschide aripi, te cuprinde bucurie
Numai în doi se va aprinde fericire
Am întrebat și primăvara, poate știe
Cu flori de Mai a-ntins covorul pe câmpie
Către livezi m-ampins cu zumzet de albine
Singur și trist am admirat doar eu cu mine
Cuprins de ploaie-am întrebat și curcubeul
Și-antins culorile în arc pictându-mi cerul
Ajuns în noapte-a mai rămas doar efemerul
Ascuns prin toate s-a retras păstrând misterul
Nelămurit am întrebat în toamnă vântul
Suflând copacii aiurit umple tot câmpul
Acoperind cu frunze veștede pământul
Șuieră fără de răspuns să-ncurce gândul
Și-atunci întreb stelele toate despre una
Cea care sufletul mi-a frânt pornind furtuna
Tăcute-n noapte mă privesc pețindu-mi luna
Nu mi-au răspuns nici ele toate nici ea una
Mi-a mai rămas de întrebat cerul și lumea
Soarele, noaptea și pe voi: unde-i minunea?
De ce iubim când ne aruncă omisiunea
Unde sunt oamenii cei buni, ce-i compasiunea?
Ascuns de timp am să întreb la porți divine
Unde-i lumina când te stinge o iubire
De s-ar putea cândva din nou s-ajung la tine
Degeaba-ntreb, răspunsu-i mort, n-are să-nvie
Alte poezii ale autorului
Însigurare
De unde-mi vii singurătate,
Cu glasul tău de vifor ruginit?
Atâta vreme te-am crezut departe...
Văd limpede acum că zeii m-au mințit.
Îmi curgi prin suflet aspră în șuvoaie,
Iar, flăcări înghețate mă străpung,
Tigroaică neagră, rătăcind în ploaie,
Prin ochii tăi din mine mă alung.
Știam că ai plecat la vânătoare,
Amar de vorbe înțelepte mi-am șoptit,
De unde te întorci însingurare,
Când străjile în turn au adormit?
...sub pașii tăi s-aud foșnind regrete,
În noaptea lungă ca o veșnicie,
Demoni absurzi cerând dovezi concrete,
Sărutul tău sublim, cu gust de nebunie.
Ah, ...sângele în apă mi-l preface,
Privirea ta sălbatică și rece,
În jurul nostru universul tace,
Că norii ăștia au uitat să plece.
Și gânduri fără de noimă stau să-mi cadă,
Prin haosul turnat în sticlă,
Ca iedera mușcând dintr-o fațadă,
Zidită-n solitudine și-n frică.
Din depărtare
Vor arde spulberând cenușa,
Priviri de lupi, tăcerilor de miei.
Curând va geme vântul, rezemat de ușa,
...sub care se prelinge sângele de zei.
Din secole de noapte nesfârșită,
Vor bate clopote chemând prin ceață,
Rătăcitorii fii să simtă,
Pe suflete cum cresc aripi de gheață.
Și nu sunt oare-ascunse în oglindă,
Abia lucind zvâcnirile de fiară?
Dureri care din urmă vor să prindă,
Meteoriții ce-au căzut să moară?
Vor înțelege poate mai spre dimineață,
Din rănile adânci dormind sub smoală,
Copiii cei obraznici, supărați pe viață,
Lungimea nefirească-a drumului spre școală...
Din flăcări mistuind întunecate,
Iluzii aruncate spre vitralii,
Și gânduri, așteptând încolonate,
Să șteargă erezia din detalii.
E încă noapte și ce ploi amare,
Cu picături de lacrimi mă vor pustii,
Lovind terifiant, din depărtare,
Cum numai adevărul poate fi.
Încearcă!
Încearcă să rămâi un pas în urmă,
Ai grijă unde calci și ce vorbești,
Prea multă vreme te-ai ascuns în turmă,
Uitând de drumul tău și cine ești.
Nu lua în seamă ce șoptește vântul,
Grăunțele ce ți le varsă pe cărare,
Pe câți din noi nu ne-a zdrobit cuvântul,
Stăpânului, rostit cu supărare?
Amar de ani pierduți în pribegie,
Încătușat în frică și oroare...
Zbătându-te legat de glie,
Ca vita scoasă la vânzare.
Dator la plată pentru răsuflare,
Erou să fii chiar dacă nu ai vrut,
Ești sclav din neam în neam, se pare,
Mai înainte de-a te fi născut.
Și-n noaptea asta, lungă, chinuită,
Nehotărât a fi sau a nu fi,
Oprește-te măcar o clipă,
Gândind că rătăcești fără să știi.
Încearcă să rămâi puțin în urmă,
Când te-mbrâncesc s-ajungi in față,
Încăierarea asta sângeroasă și nocturnă,
E visul somnului, pe care-l credem viață.
…spre mai departe
Rămâi în pace, ...dormi tihnit de-acum cât vrei,
Cât în zadar pierdut, să-ți treacă timpul,
Crezând în bâlbâielile, bătrânilor ovrei,
Că-ntrezărești pe undeva la orizont, Olimpul.
De gânduri multe, îndulcite cu venin,
Precum un câine aciuiat la vatra părintească,
Încetinit de vorbe proaste și de vin,
Să te ascunzi de cei ce vor să te trezească.
Știi tu? ...momentele acelea,
Îți amintești, când speriat de viață ai tăcut?
Când singur am rămas, să-mi vândă pielea,
Prohirisitele omizi ce mușcă din trecut?
Și eu la fel ca tine, am simțit ce-i groaza,
Dar am rămas pe metereze, liniștit și drept,
Atunci când oilor le tremura găoaza,
De spaima sângerândelor țepuși, înfipte-n rect.
Am strâns în dinți orice grumaz de urlet,
Și fără scut, prin lupte-am rătăcit,
Cu nopți de ploi și vânt m-am învelit în cuget,
Furtuni mi-am atârnat, în pieptul ruginit.
Ca ori de câte ori împresurat de hoarde,
De demoni orbi și priculici nebuni, în gloate,
Din scrum, făcut bucăți în mii de miliarde,
Să mă adun din drum, ...spre mai departe.
Înapoi
Nu-i bine! …murmură bătrânul,
Uitându-se cu îndoială înapoi,
Nu-i bine! …cârâi cu ciudă corbul,
Și ochii lui sălbatici sfredeleau în noi.
Catargul scârțâia a moarte,
Tăceam privind cu teamă înspre mal,
Și ploi nebune peste coifurile sparte,
Cădeau, urlând cu groază în aval.
Chiar dincolo de zidul mișcător de scuturi,
Răsfrântul orizont ne cheamă,
Și gândurile noastre prind contur de fluturi,
Când lăncile în răni încep să geamă.
Nu-i bine, lacrimi să înece,
Lucida clipă a cutremurării,
Genunchii niciodată să se-aplece,
În lutul veninos al resemnării.
Spre stolul spuselor deșarte,
Săgeți să zbârnâie nomade,
Acum cât somnul e departe,
Oprit la vorbă lungă, de iscoade.
Lăsăm izbânda pentru altă dată,
La bărci întorși, pășind în hău,
Căci bine nu va fi vreodată,
Nicicând curat, ferit de rău.
Și noaptea asta soră cu destinul,
Respiră ascunzându-se în noi...
Nu-i bine! ...murmură bătrânul,
Și ochii lui priveau cu ciudă înapoi.
...fără nume
Întoarce pagina, acum să treacă,
Prin timp și ziua asta-nnegurată,
Și chiar dacă durerea te îneacă,
Din rană smulge-ți vârful de săgeată.
Cu tot cu carne-n intestine răsucită,
Și dinți tăioși spălați în zeamă de cucută,
O altă blasfemie încă nerostită,
La ceas de bătălie lungă și pierdută.
Eskander al lui Philip, a ieșit la luptă,
Falanga și-a trimis-o către Babilon,
Prundișul sub privirea lor se surpă,
Și homo sapiens încearcă să rămână om.
Îi văd, se-aruncă peste rânduri scribii,
Cuvintele izbesc în lănci și-n scuturi,
Din tăieturi adânci de gânduri și de tibii,
Prin zbor înalt de picături și fluturi.
Întoarce pagina, chiar dacă n-ai citit-o,
Să treacă noaptea asta neagră peste lume,
Cei dinainte-au rupt-o și-au mototolit-o,
Aici au mai rămas doar versuri, fără nume.
Atâtea veacuri încă-ți ard prin vene,
Cenușa lor mai fumegă uitarea,
Și se întorc din când în când prin vreme,
Să se răzbune ori să-și caute iertarea.
Însigurare
De unde-mi vii singurătate,
Cu glasul tău de vifor ruginit?
Atâta vreme te-am crezut departe...
Văd limpede acum că zeii m-au mințit.
Îmi curgi prin suflet aspră în șuvoaie,
Iar, flăcări înghețate mă străpung,
Tigroaică neagră, rătăcind în ploaie,
Prin ochii tăi din mine mă alung.
Știam că ai plecat la vânătoare,
Amar de vorbe înțelepte mi-am șoptit,
De unde te întorci însingurare,
Când străjile în turn au adormit?
...sub pașii tăi s-aud foșnind regrete,
În noaptea lungă ca o veșnicie,
Demoni absurzi cerând dovezi concrete,
Sărutul tău sublim, cu gust de nebunie.
Ah, ...sângele în apă mi-l preface,
Privirea ta sălbatică și rece,
În jurul nostru universul tace,
Că norii ăștia au uitat să plece.
Și gânduri fără de noimă stau să-mi cadă,
Prin haosul turnat în sticlă,
Ca iedera mușcând dintr-o fațadă,
Zidită-n solitudine și-n frică.
Din depărtare
Vor arde spulberând cenușa,
Priviri de lupi, tăcerilor de miei.
Curând va geme vântul, rezemat de ușa,
...sub care se prelinge sângele de zei.
Din secole de noapte nesfârșită,
Vor bate clopote chemând prin ceață,
Rătăcitorii fii să simtă,
Pe suflete cum cresc aripi de gheață.
Și nu sunt oare-ascunse în oglindă,
Abia lucind zvâcnirile de fiară?
Dureri care din urmă vor să prindă,
Meteoriții ce-au căzut să moară?
Vor înțelege poate mai spre dimineață,
Din rănile adânci dormind sub smoală,
Copiii cei obraznici, supărați pe viață,
Lungimea nefirească-a drumului spre școală...
Din flăcări mistuind întunecate,
Iluzii aruncate spre vitralii,
Și gânduri, așteptând încolonate,
Să șteargă erezia din detalii.
E încă noapte și ce ploi amare,
Cu picături de lacrimi mă vor pustii,
Lovind terifiant, din depărtare,
Cum numai adevărul poate fi.
Încearcă!
Încearcă să rămâi un pas în urmă,
Ai grijă unde calci și ce vorbești,
Prea multă vreme te-ai ascuns în turmă,
Uitând de drumul tău și cine ești.
Nu lua în seamă ce șoptește vântul,
Grăunțele ce ți le varsă pe cărare,
Pe câți din noi nu ne-a zdrobit cuvântul,
Stăpânului, rostit cu supărare?
Amar de ani pierduți în pribegie,
Încătușat în frică și oroare...
Zbătându-te legat de glie,
Ca vita scoasă la vânzare.
Dator la plată pentru răsuflare,
Erou să fii chiar dacă nu ai vrut,
Ești sclav din neam în neam, se pare,
Mai înainte de-a te fi născut.
Și-n noaptea asta, lungă, chinuită,
Nehotărât a fi sau a nu fi,
Oprește-te măcar o clipă,
Gândind că rătăcești fără să știi.
Încearcă să rămâi puțin în urmă,
Când te-mbrâncesc s-ajungi in față,
Încăierarea asta sângeroasă și nocturnă,
E visul somnului, pe care-l credem viață.
…spre mai departe
Rămâi în pace, ...dormi tihnit de-acum cât vrei,
Cât în zadar pierdut, să-ți treacă timpul,
Crezând în bâlbâielile, bătrânilor ovrei,
Că-ntrezărești pe undeva la orizont, Olimpul.
De gânduri multe, îndulcite cu venin,
Precum un câine aciuiat la vatra părintească,
Încetinit de vorbe proaste și de vin,
Să te ascunzi de cei ce vor să te trezească.
Știi tu? ...momentele acelea,
Îți amintești, când speriat de viață ai tăcut?
Când singur am rămas, să-mi vândă pielea,
Prohirisitele omizi ce mușcă din trecut?
Și eu la fel ca tine, am simțit ce-i groaza,
Dar am rămas pe metereze, liniștit și drept,
Atunci când oilor le tremura găoaza,
De spaima sângerândelor țepuși, înfipte-n rect.
Am strâns în dinți orice grumaz de urlet,
Și fără scut, prin lupte-am rătăcit,
Cu nopți de ploi și vânt m-am învelit în cuget,
Furtuni mi-am atârnat, în pieptul ruginit.
Ca ori de câte ori împresurat de hoarde,
De demoni orbi și priculici nebuni, în gloate,
Din scrum, făcut bucăți în mii de miliarde,
Să mă adun din drum, ...spre mai departe.
Înapoi
Nu-i bine! …murmură bătrânul,
Uitându-se cu îndoială înapoi,
Nu-i bine! …cârâi cu ciudă corbul,
Și ochii lui sălbatici sfredeleau în noi.
Catargul scârțâia a moarte,
Tăceam privind cu teamă înspre mal,
Și ploi nebune peste coifurile sparte,
Cădeau, urlând cu groază în aval.
Chiar dincolo de zidul mișcător de scuturi,
Răsfrântul orizont ne cheamă,
Și gândurile noastre prind contur de fluturi,
Când lăncile în răni încep să geamă.
Nu-i bine, lacrimi să înece,
Lucida clipă a cutremurării,
Genunchii niciodată să se-aplece,
În lutul veninos al resemnării.
Spre stolul spuselor deșarte,
Săgeți să zbârnâie nomade,
Acum cât somnul e departe,
Oprit la vorbă lungă, de iscoade.
Lăsăm izbânda pentru altă dată,
La bărci întorși, pășind în hău,
Căci bine nu va fi vreodată,
Nicicând curat, ferit de rău.
Și noaptea asta soră cu destinul,
Respiră ascunzându-se în noi...
Nu-i bine! ...murmură bătrânul,
Și ochii lui priveau cu ciudă înapoi.
...fără nume
Întoarce pagina, acum să treacă,
Prin timp și ziua asta-nnegurată,
Și chiar dacă durerea te îneacă,
Din rană smulge-ți vârful de săgeată.
Cu tot cu carne-n intestine răsucită,
Și dinți tăioși spălați în zeamă de cucută,
O altă blasfemie încă nerostită,
La ceas de bătălie lungă și pierdută.
Eskander al lui Philip, a ieșit la luptă,
Falanga și-a trimis-o către Babilon,
Prundișul sub privirea lor se surpă,
Și homo sapiens încearcă să rămână om.
Îi văd, se-aruncă peste rânduri scribii,
Cuvintele izbesc în lănci și-n scuturi,
Din tăieturi adânci de gânduri și de tibii,
Prin zbor înalt de picături și fluturi.
Întoarce pagina, chiar dacă n-ai citit-o,
Să treacă noaptea asta neagră peste lume,
Cei dinainte-au rupt-o și-au mototolit-o,
Aici au mai rămas doar versuri, fără nume.
Atâtea veacuri încă-ți ard prin vene,
Cenușa lor mai fumegă uitarea,
Și se întorc din când în când prin vreme,
Să se răzbune ori să-și caute iertarea.