Cina în taină

Pictează-mi cuvinte din triluri de chemare
Culori îți scriu din dorințele mele
Amândoi să culegem doar vise reale.

Dăruiește-mi pădurea în ramă de tablou
Eu … anotimpul îl scriu cu tușuri din stilou
Când setea de frumos niciodată nu moare.

Să chemi și un nor, da, da… un pic să ne plouă
Soarele să  modeleze un  curcubeu
Din zilele noastre să ne scriem un eseu.

Iubirea în șoaptă-i picătură de rouă  
Nuanțe din culorile vieții ne privesc
Când tu scrii ,,iubesc,, eu, iubirea ți-o citesc.

Alo! Alo…Mamă mă auzi ?…        
-  Te aud fiule… Te aud, dar de ceva timp nu mai aud prea bine…                       
-  La mulți ani mamă și dă-mi iertare,  am uitat ieri, că este ziua ta de naștere…
- Dragul mamei și eu am uitat, am uitat de mine… 
– Mulți ani cu sănătate îți doresc și poate vin mâine pe la tine.                     

Mamă, of!…Mâine sunt un pic ocupat dar, vin după o zi sau, două…

- Fiule, vino când poți, oricum eu te aștept în fiecare zi și-mi este bastonul tocit de  drumurile pe care le  fac de la casă până la poartă, să fiu sigură că nu-i încuiată când vei veni…          
- Mamă lasă poarta descuiată, mă grăbesc la tine să ajung… 
Mama-i într-o neîntreruptă  așteptare
Mama  e dragostea eternă 
Recunoștința pe EA să se aștearnă
Fără nici o umbră  de uitare
……………………………………………..
Mereu în prezent,  gândesc la trecut,
La mâinile mamei ce m-au crescut  
Pentru fiecare timp din viitor  
Mama-i un  nesecat izvor de dor…
Dorul, ce  niciodată nu moare 
Chiar  dacă-n umbre se preface   
El, la mine mereu se întoarce …
De emoție și dor,  cad fotografiile din rame …
De emoție și dor , petale de flori se așează peste timp, peste   eternitate… 
- Mamă! Tu nu m-auzi , eu te aud printre lacrimi …    
Mamă! Ești departe, mult prea departe să mă vezi, eu te văd  printre florile din ogradă.   
MAMA –I UN  NESECAT  IZVOR  DE DOR…

- Ai vrea să fii o rază de soare să ridici privirea copilului pe-o floare?
- Aș vrea…Și floarea să fie floare de câmp!
- Ai vrea să fii duhovnicul  căruia i se spovedește călugărul din vechiul schit, când a uitat să bată toaca, a uitat și rugăciunea?
- Sufletul meu nu este pregătit!…
- Ai vrea să fii alpinistul ce poartă steagul biruinței pe culmea neputinței, lăsând pe cărarea abruptă urmele tale de străduință.?
- Aș vrea să fiu șerpașul  a cărui urmă se șterge…
- Ai vrea să fii…?
- Sunt, sunt copilul ce bate toaca, își spune rugăciunea sub cupola cerului, în timp ce călugărul cântă din caval doina ce mângâie florile câmpului.
- ,,Cogito, ergo sum,,.

La moartea  unui artist
E  ziua când îl plânge
Arcușul cântă  trist
Penelul  cerul  frânge.
Pianul ,singur  solist
Tăcute- i  sunt  clapele
La moartea  unui  artist
În  lacrimi  sunt  pleoapele.
Clovnul  mereu scenarist
Gongul  profund  îl bate
Astăzi  mâhnit, realist
Pleacă  târziu  în noapte.
Când  moare  un  aritist
La aștri se va duce
Din cer norul plouă  trist
ȘI rolul vieții zace.

Pe aleea părăsită
De flori, de oameni și de bănci
Mă strecor într-un decor
Cu frunzele  care cad
Triste, galbene și mor.
Doar  cele răzvrătite
Cer copacului ajutor:
Sunt frunza îngălbenită
Copacule, sunt frunza ta
Nu mă lăsa strivită
Sub talpă înnegrită
Roagă-te, strigă spre cer…
În zadar  un ram s-apleacă
Către frunză s-o cuprindă
Este  vântul ce-o alungă
Sub o talpă prea grăbită.
Într-o pripășită toamnă
Eu sunt frunza răzvrătită.

Eu am mai fost odată în lume
Arbore eram
Când  m-ai tăiat
Și am plecat ,
Da,  am plecat….
Una câte una crengile mi le-ai furat
Lovindu-mă cu toporul
Tot ce vedea trecătorul
,,Era  un arbore și el …acolo,
O tulpină, lemn așchiat….,,
Neștiind,  omul ,că timpul îl va luat
Să-l facă Iuda trădătorul
Eu am mai fost copac odată
Iar frunzele
Putregăind m-au astupat
Și am plecat…poate
Într-un alt copac.

Acest modest talisman 

Ce îl primim în fiecare an,

Soli de primăvară aduce

După iarna ce se duce.

El simbolizând calin,

Aer, apă, cer senin,

Soarele cu a lui căldură,

Acasă florile din bătătură.

Sper ca solul să fie bucurie!

Să aducă pacea timpurie,

Un gând bun și fericire,

Voie bună, liniște, împlinire.

Mi-ar plăcea să fiu indiferet

față de ceea ce se poate întâmpla.

Mi-aș dori să fiu omnipotent,

dar fără să vă șoptesc,

ca nu cumva să vă introvertesc

cu patima mea.

Mi-aș dori să fiu indiferent

la subtilități mult prea cioplite

și azvârlite cât colo de moment,

logoree inutilă, scopuri nedefinite.

Esența s-a pierdut de mult

prin amalgamul de idei pierdute.

Se aude murmur de nemultumire,

momente decorate cu umbre reci.

De-atâta falsă și grea orânduire

mulțimea își scutură buzunarele seci,

să depășeasca timpurile sumbre

se zbate în încâlcite setci,

copleștită de idealuri strâmbe.

Se văd capricii diriguitoare

construite pe veșnice nisipuri.

Mi-ar placea să mai existe-o cale

către lumina de pe chipuri.

Se simte în aer fum și pucioasă,

o tensiune de nedescris.

Până și moartea, cu a ei coasă,

se miră de ceea ce am devenit.

26 februarie 2026

S-au stins gîndurile Propti

În ale tale semne, șoptii

Și-n tălâmul tău voios

Împestat adînc reproș.

S-au stins temelii senine,

Fost-au amăgite visuri

Și cu aporie aspră

Mergi în timp neîncetată.

Și prin ale tale lacrimi,

Ce râurau necontenite,

Treceau timpuri neuitate

Ce erau cândva iubite.

În a stelelor stafie

Se aud trecând acolea

Ale vânturilor șoptii

S-au stins gândurile Propti.

Timpul ne poartă pe toți în tăcere,

Ca umbrele palide ale unui vis,

Ce se destramă-n lumina subtire

A zorilor reci, peste un cer nescris.

Rămân în urmă pasii de fum,

Pe străzi ce n-au nici nume, nici hotar

Suntem drumeti pe-un singur drum,

Spre-un orizont ce piere în zadar.

Nisipul curge-n palmele deschise,

Nu poti să tii ce soarta a decis,

Suntem doar cioburi de oglinzi promise,

Scântei ce cad din ochiul unui vis.

lar când lumina va veni deplină,

Să steargă urma umbrei de pe zid,

Vom fi doar praf, si liniste, si vină,

În ceasul care-ncepe să se-nchidă.

un fluture origami

s-a pierdut

printre crizanteme.

÷

sub ascuțișul arivismului,

tăcerea

justifică lașitatea.

Cât timp ne vom preface că faptele din trecut

A noastră identitate au alcătuit

Când ne vom da seama că vechiul e tăcut

Și de prea puțin a fost înlocuit

Înaintașii noștrii nu pot fi al nostru conținut

Și nici ale lor victorii

Ei singuri le-au trudit, nu noi le-am obținut

Nu noi suntem învingătorii

Cât vom mai sta în a trecutului adăpost

Și vom fi mandrii de-a altora creație

Cand vom găsi al nostru rost

Și a noastră semnificație

Oare nu am secat de tot a laudei izvor

Prin amintiri și prin istorie

Și am muls la nesfârșit a mândriei rezervor

Fără a obține vreo victorie

Ce anume mai recent ne definește pe hartă

Și ce ne reprezintă

Cum ne raportăm la noi și la a noastră soartă

Care este a noastră țintă

Cand vom produce o Românie

Care nu rimează cu ipocrizie

Cu hoție

Care generează motive de mândrie

De mândrie adevărată

Câștigată și asumată

Și ne vom concentra pe acutizarea momentului

Și a prezentului

Cand ne vom construi propria identitate

Și ne vom măsura a noastră capacitate

Si sensibilitate

Si particularitate

Si seriozitate

Trecutul e trecut, e bine să-l cunoaștem 

Dar nu putem sa îl renaștem

Însă putem sa învățăm din el

Putem să construim un alt model

Putem să îl respectăm

Dar nu să îl repetăm.