Astăzi noi slăvim sfânta Ta Înviere

Tatălui vostru, de aici, pe pământ,

Cinstiți-i numele său,

Ascultaţi vorba sa,

Bucuraţi-vă în casa sa,

Ca un copil, toată viaţa.

Pâinea pe care v-o pune pe masă,

Cea, cu multă trudă muncită,

Să vă fie mereu mai gustoasă,

Decât orice ospăț, decât orice ispită.

Plângeţi pentru lacrima sa,

Iertaţi-l atunci când nu mai poate,

Şi fericiți-vă împreună, în toate.

Amin!

Cu privire ta cea blândă

Cu mânutile tale moi

Ne mângâi și ne alinti 

De cu seară și până în zori

Draga mea iubita mama 

Eu din suflet te iubesc

Și tot restul vieții mele 

Doar pe tine te prețuiesc 

De cu zori și până în seara 

Pentru noi tu tot muncești 

Că sa ne faci un rost în viața 

Și cu drag sa ne privești 

Viață lungă și bogată

Noi mereu îti vom dori

Și cu inima bogată 

Noi mereu te vom iubi

ochii de portelan,

par inchis-castan.

scanteia lui de stea,

ce cumva ma-ndragostea.

atentia ce mi-o dadea,

toata ma topea.

macar cand ma observa,

in mine trezea ceva.

oadata muza imposibila..

acum iubirea irezistibila.

Intr-o zi cand m-am trezit,

Un mesaj eu am primit,

Si in el scria asa: -Imi pare rau, dar nu mai putem continua! 

Eu am inceput sa plang , 

De inima sa ma sting.

Voiam sa plec cat mai departe,

Dar inima mea,

Doar langa a ta bate .

Ce frumos e să iubești

și la stele să privești,

să plutești pe nori ușor

și să nu simți niciun dor.

Inima e tot mai plină

de iubire și lumină.

Vocea ta din cer coboară

și cuvintele-s comoară.

Ritmul lent la inimă-mi ajunge

și-mi pompează iubire-n sânge.

Mă privești cu-atâta viață,

ești lumina mea din ceață.

viață ,viață,

of ,viață... 

dorința tu mi-ai îndeplinit.. 

să-mi aduci mama înapoi.. 

o viață întreagă.. 

alergăm după bani,

" să facem la copii un rost"

"să fie în rând cu toți copiii.." ,

dar ,sufletul micului.. 

e fărâmat 

de lipsa mamei ,

a tatei... 

să facem să fie bine ,

nici nu mai știm... 

se riscă foarte mult , 

durerea și dorul e imens

după ai noștri părinți... 

poate vin peste un an 

doi 

sau poate trei... 

copii cresc,

timpul trece... 

copii se răcesc, 

de singurătate s-au lipit,

pe părinți nu-i mai iubim așa mult 

ne-am obișnuit singuri... 

viață ,viață... 

of viață...

îți mulțumesc înzecit 

pentru dorința îndeplinită 

de mi-ai adus mama înapoi.. 

din țări străine... ❤️

Dacă te plictisești acolo sus,

Nu o să te țin mult de vorbă.

Îți spun pe scurt.

Nu vreau să te mai văd.

Te întreb, ce vezi în cearcănele mele, 

In ochii roșii, plânși?

Păcate, nesimțire,

Poate chiar lipsă de empatie?

Ce vezi in părul smuls din creștet,

În palmele rănite?

Un simț de superioritate?

O să te surprind.

Nu mă consider mai bună decât cei din jur,

Doar mai bună decât tine.

Aș fi făcut lumea în 8 zile,

Ca o zi să o ofer iubirii.

Știai că indiferența ne ucide, ne macină oasele murdare

Știai că lumea noastră, cea de jos, este întinată.

Stau aici încăpățânată, in fața ta și îți spun:

Nu ai făcut lumea perfectă.

Nu te pot iubi și nu te pot ierta.

Aștept răspunsul tău cu nerăbdare, 

În pustiu întunecat, 

În liniște deplină.

Te rog, doar pune capăt suferinței mele,

Cu mâna ta ce-a mângâiat cândva,

Fă din tăcerea noastră-o mângâiere,

Și din adio, o dulce veste grea.

Nu-ți cer să rămâi, ci să-mi fii vis,

Să-mi fii amintire ce nu doare,

Un dor ce nu mistuie-n abis,

Ci arde blând, ca flacăra de soare.

Mă vezi cum tremur printre amintiri,

Cum ochii-mi caută privirea ta,

Și dintr-un colț de suflet, printre șoapte,

Încă îți spun: nu pleca.

Dar dacă pleci — și știu că o vei face —

Fă-o cu blândețea pașilor ușori,

Să nu-mi strivești ce-a mai rămas din mine,

Când inima-mi mai bate în fiori.

Tu ai fost cântec, ai fost început,

Ai fost păcatul ce nu-l pot ierta,

Și totuși, între lacrimi și tăcere,

Te-aș mai iubi o viață, chiar așa.

Mă țin de firul tău nevăzut,

De gândul tău ce-mi bate în tâmple,

Și-n fiecare noapte fără tine,

Îți simt parfumul strecurat prin umbre.

Te rog, nu-mi spune că a fost în van,

Că n-a durut și n-ai simțit nimic,

Că-n pieptul tău nu tremura un plan,

De-a ne iubi, măcar un pic.

Și dacă totul s-a sfârșit, iubite,

Pune tu capăt, dar nu oricum,

Fă-o cu dragul ultimelor clipe,

Fă-o cu-n sărut, nu cu un drum.

Te rog, doar pune capăt suferinței mele,

Cu un „te-am iubit”, șoptit ca un oftat,

Să pot pleca în liniște spre mine,

Știind că totuși… ne-am iubit cu-adevărat.

Cine am dorit să fiu? Copilăria, așa cum a fost,

cu un tată minunat, cu o mamă iubitoare ,cum a fost a mea,

cu o soră care mi-a fost alături, la bine și la rău. Mediul în care am crecut 

m-a marcat. Terminând copilăria, mi-ași fi dorit un loc de muncă, 

cu o profesie pe care s-o fac cu plăcere, să nu depind de nimeni.

      Dar în societatea de azi, care a devenit o temută junglă, nu știi de 

cine să te ferești, să nu te păcălești.... 

      Ași fi vrut să ajut oamenii în suferință, să am grijă de copii părăsiți 

de părinții uitați și de suflețelele necuvântătoare.

     Mi-ar fi plăcut să lucrez într-o instituție de cercetare, am o fire 

curioasă, nepotolită;

     Dar după cum se vede,nu am avut norocul, să fac ce mi-am dorit.

     Am navigat pe valurile vieții ce m-au purtat....

Poate totul e o dependență 

Poate " doar un fum " la 12 ani

Poate " doar gust un energizant " la 13 ani

Poate " doar până sângerează " la 14 ani 

Poate " doar până mă simt high " la 15 ani

Poate " totul va fi frumos "

Poate într-o zi,nu va fi vorba de vârsta 

Poate va fi vorba de durerea din suflet

Poate va fi vorba de golul din suflet umplut de un cui

Poate doar sunt slabă 

Poate doar sunt obosită

Poate doar ascund strigătul de ajutor după o simpla frază: POATE DOAR

Drumule, unde mă duci,

Iar încerci să mă seduci;

Gândurile îmi răscolești

Și obrazul mi -l stropești.

Norii greu m-apasă;

Mă chinuie dorul de casă,

Când mă pierd în depărtări 

Sub mirajul altor zări.

Mă topesc în umbra lor,

Cuprinsă de-un fior;

Tânjeam cale întoarsă,

Dar drumul nu mă lasă;

Îmi șoptea nu mi -e sorocul,

Să mă -ntorc,nu am norocul;

Așa mi -e calea concepută 

Dus -intors pe aceiași rută..

Ei trec pe langa mine indiferenți,

O oarecare,zic,

Dar imaginea mea fada

Ascunde-n adânc ceva strălucitor:

Sufletul meu.

Curcubeu de trăiri,simfonie de sentimente,stea nevăzută...

Când cortina-o sa cadă

Va rămâne doar imaginea lui,

Albastra ca un cer senin,sau poate,pentru unii,întunecată,

Căci ce e omul?

Și înger,și demon,de-odata..

Și totuși,cu aripa alb-a iubirii

Mi-am ridicat sufletul dintre ruine,

Nu știu de raiul exista,

Știu doar că iubirea a făcut din mine

Un spirit frumos,ce poate s-o stinge de tot,

Trist destin,

Sau poate-o zbura spre înalt

Legat cu lanțuri

De inima celor iubiți,neîncetat..