Astăzi noi slăvim sfânta Ta Înviere
Astăzi noi slăvim sfănta Ta-nviere ,
Cela ce ai pătimit spre a noastră mântuire,
Astăzi la Ierusalim Lumina se pogoară,
Îngerii din ceruri zboară ,
Spre pământ coboară .
Azi e mare sărbătoare ,
Hristos a înviat ,
Tuturor vă doresc :
UN PAȘTE BINECUVÂNTAT !
AUTOR : Rada Maria 6D
Poems in the same category
stări/6
aripile de lepidopteră
ale-apusului
mângâie orice suflare.
cetatea-și poartă dorul
prin fiorduri
turnul geamiei vibrează,
ca o coardă de liră
atinsă de-o cadâna.
pleoapele cad grele de rutina zilei;
iar șarpele glycon,
asemenea unei sculpturi din fibre de oțel,
cuantice,
dispare-n
tumultul autostrăzilor supraetajate.
uneori,
mă las purtat
de mreaja unei sirene....
La jumătatea vieții
La patruzecişidoi de ani şi-o zi,
Din perspectiva anilor de viaţã,
Eşti undeva la jumãtate...ştii?
Şi-oricât ai vrea copil ca sã mai fii,
Te va trãda a pãrului albeaţã.
Din ce-ţi încredinţase Dumnezeu,
Ai cheltuit aproape jumãtate.
Tot ce ai spus şi ce-ai fãcut, mereu,
Fapta cea bunã, cea de fariseu,
Vor fi, odatã, toate judecate!
Tu nu mai eşti copil, ca sã nu ai
Discernãmânt sau spirit de-observare.
Ai dreptul sã cunoşti. Dar nu numai,
Cãci viaţa ta, cu faptã şi cu grai,
Va fi catalogatã, ca atare!
Chiar dacã ai pãrinţii încã vii,
Tu porţi cu tine-o mare datorie.
Timpul, pe loc, nu vei putea sã-l ţii!
Anii se duc în zbor şi nu mai vin,
Tu nu mai eşti copil, ci OM, deplin:
Trãieşte, dar, ca om de omenie!...
Scrisă la 28.09.2021.
Şoapte de pe umărul stâng
De-ar cânta popa la groapă,
Numai cântece de amor,
Ar dansa mortul din pleoapă,
Și mi-aș fi dorit să mor.
Și de-ar bate-n loc de clopot,
Două tobe sănătoase,
Îngerii ar veni în ropot,
Și-ar dansa pe parastase.
Iară sunetul de toacă,
Dacă-n boxe ar exploda,
Ar veni din iad la joacă,
Lucifer și armata sa.
De-ar fi moartea veselie,
Iară viața înmormântare,
Toți am sta pe năsălie,
Și-am boci cu o cântare,
Bunicul
Cu chipul blând,
Cu ochi adânci,
Bunicul înger îmi era,
În căsuța mica dintre stânci
Cu glas duios îmi povestea..
Și prin păduri noi colindam,
Și ce frumos râul curgea,
Și când fierbinte se ruga
In a satului bisericuța
In ochii mei un sfânt părea..
Acum s-a stins,
Era un înger pământean,
Acum,e-n cer.
Iubirea mea e vie înca,
Cât mi-aș dori să îl revăd cândva,
Mi-e-atat de dor,
Și lacrima e grea..
Hai,spune-mi,
Nu-i așa că el e-o stea?
Privesc spre cer în noaptea-adanca:
Bunicule,nicicând nu te-oi uita..
sincopa
un zefir îmi străpunge inima ca din cer să cada o văpaie prin prisma sângelui în a mea odaie să mi apuce gatul și să mi ducă nirvana înapoi în mormântul mistic acoperit de noroi să mi culce capul serafic în toiu nopții apusului meu ce i ard colții
obnubilare
frisoane îmi iau respirația îmi cântă simfoniile spațiului eteric
îmi gâdilă vertijul tensiunea constricția
hiperventilez în ochii umbrelor și adulmec zările orfeice
ermetic ochii mei se adună în culori dileme
paranormale punct și am ajuns unde am bătut am ajuns unde n am avut am ajuns și nu mai aud
Amintiri
Deschid cufărul cu amintiri
Cu infinitele cugetări,
Fie cu un iz memorabil,
Fie cu o tendință de inexplorabil.
Am supraviețuit chinurilor cu tăinicie
Care s-au transformat cu timpul în amintire,
Am simțit și din frumusețea vieții
Care și ea s-a isprăvit cât ai clipi...
Lacrimi de fericire dar și de durere,
Agonie și extaz,
Zâmbete și chinuri nedescrise,
Toate la un loc m-au decăzut
Și înălțat cu aceeași trăinicie,
Devenind o simplă amintire ...
stări/6
aripile de lepidopteră
ale-apusului
mângâie orice suflare.
cetatea-și poartă dorul
prin fiorduri
turnul geamiei vibrează,
ca o coardă de liră
atinsă de-o cadâna.
pleoapele cad grele de rutina zilei;
iar șarpele glycon,
asemenea unei sculpturi din fibre de oțel,
cuantice,
dispare-n
tumultul autostrăzilor supraetajate.
uneori,
mă las purtat
de mreaja unei sirene....
La jumătatea vieții
La patruzecişidoi de ani şi-o zi,
Din perspectiva anilor de viaţã,
Eşti undeva la jumãtate...ştii?
Şi-oricât ai vrea copil ca sã mai fii,
Te va trãda a pãrului albeaţã.
Din ce-ţi încredinţase Dumnezeu,
Ai cheltuit aproape jumãtate.
Tot ce ai spus şi ce-ai fãcut, mereu,
Fapta cea bunã, cea de fariseu,
Vor fi, odatã, toate judecate!
Tu nu mai eşti copil, ca sã nu ai
Discernãmânt sau spirit de-observare.
Ai dreptul sã cunoşti. Dar nu numai,
Cãci viaţa ta, cu faptã şi cu grai,
Va fi catalogatã, ca atare!
Chiar dacã ai pãrinţii încã vii,
Tu porţi cu tine-o mare datorie.
Timpul, pe loc, nu vei putea sã-l ţii!
Anii se duc în zbor şi nu mai vin,
Tu nu mai eşti copil, ci OM, deplin:
Trãieşte, dar, ca om de omenie!...
Scrisă la 28.09.2021.
Şoapte de pe umărul stâng
De-ar cânta popa la groapă,
Numai cântece de amor,
Ar dansa mortul din pleoapă,
Și mi-aș fi dorit să mor.
Și de-ar bate-n loc de clopot,
Două tobe sănătoase,
Îngerii ar veni în ropot,
Și-ar dansa pe parastase.
Iară sunetul de toacă,
Dacă-n boxe ar exploda,
Ar veni din iad la joacă,
Lucifer și armata sa.
De-ar fi moartea veselie,
Iară viața înmormântare,
Toți am sta pe năsălie,
Și-am boci cu o cântare,
Bunicul
Cu chipul blând,
Cu ochi adânci,
Bunicul înger îmi era,
În căsuța mica dintre stânci
Cu glas duios îmi povestea..
Și prin păduri noi colindam,
Și ce frumos râul curgea,
Și când fierbinte se ruga
In a satului bisericuța
In ochii mei un sfânt părea..
Acum s-a stins,
Era un înger pământean,
Acum,e-n cer.
Iubirea mea e vie înca,
Cât mi-aș dori să îl revăd cândva,
Mi-e-atat de dor,
Și lacrima e grea..
Hai,spune-mi,
Nu-i așa că el e-o stea?
Privesc spre cer în noaptea-adanca:
Bunicule,nicicând nu te-oi uita..
sincopa
un zefir îmi străpunge inima ca din cer să cada o văpaie prin prisma sângelui în a mea odaie să mi apuce gatul și să mi ducă nirvana înapoi în mormântul mistic acoperit de noroi să mi culce capul serafic în toiu nopții apusului meu ce i ard colții
obnubilare
frisoane îmi iau respirația îmi cântă simfoniile spațiului eteric
îmi gâdilă vertijul tensiunea constricția
hiperventilez în ochii umbrelor și adulmec zările orfeice
ermetic ochii mei se adună în culori dileme
paranormale punct și am ajuns unde am bătut am ajuns unde n am avut am ajuns și nu mai aud
Amintiri
Deschid cufărul cu amintiri
Cu infinitele cugetări,
Fie cu un iz memorabil,
Fie cu o tendință de inexplorabil.
Am supraviețuit chinurilor cu tăinicie
Care s-au transformat cu timpul în amintire,
Am simțit și din frumusețea vieții
Care și ea s-a isprăvit cât ai clipi...
Lacrimi de fericire dar și de durere,
Agonie și extaz,
Zâmbete și chinuri nedescrise,
Toate la un loc m-au decăzut
Și înălțat cu aceeași trăinicie,
Devenind o simplă amintire ...
Other poems by the author
Urzeala
Un fuior de îndignare îmi stă în casă,
zadarnic de încerc să-l torc.
Fire albe ce m-au legat de tine,
moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă
într-un nod familiar.
În jurul gurii îți cos amarnic,
cuvinte spuse prea devreme.
Acum brazdate-mi sunt pe față
spaimele iubirii mele.
O alta ață se-nfiripă, jalnic,
adânc, uitându-te zâmbind.
Sugrumată-mi e speranța
ca n-ai terminat cu mine,
că paioara nu e gata.
Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-
toarnă-mi mânia toată,
pe pânza brăzdată cu ochii
tăi efemeri și cutezanți.
Varsă-mi aurul din vene,
pe care l-am simțit cândva,
cand nu știam dacă voiai
să mă arunc în gol, în fața
ta.
Ușure toarce-mi hybrisul
c-am îndrăznit, vezi Doamne,
să mă-ndrăgostesc firesc
De un Soare fără raze, tu,
Eu, lună fără cer.
Cere-mi toate vorbele diseară
înapoi, nu le mai vreau.
Propria-mi pânză mi-am rupt-o
chinuită, în fața Ta.
Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!
lasă-mă să mă golesc,
de toată mândria ta și patos-
resimțite de-un veac.
La ce-mi sunt bune deziluzii,
cand în mintea ta cumplită,
eu doar trec, mă umilesc,
Doar ca ție să nu-ți dispară
prețioasa ta coroană.
Va fii mereu
Iarna va fii mereu
Dar eu inca astept
Primavara sa vorbim
Vara sa ne iubim
toamna sa ne departim
Si din nou.
Când voi învăța
Când voi învăța cum să iubesc
Cum viața să o prețuiesc
Când voi ști cum să lucrez cu sentimentele
Și cum pe chipul tău să aduc doar zâmbete
Atunci în genunchi mă voi întoarce
Și pentru a ta iertare orice voi face
Îmi voi da inima doar pentru tine
Numai să legăm ale noastre destine
Dar de nu voi învața ce înseamnă să iubesc
De nu voi vrea să trăiesc
Când voi abandona sentimentele
Și când pe chip îți vor apărea lacrimile
Lasă-mă să mor
Nu-mi oferi ajutor
Nu merit a ta iubire
Ci doar o rece înlocuire
Copilărie
Casa părintească
Casa unde am copilărit
Cineva timpul sa l oprească
Că deodată ne a părăsit
Genunchi juliti pe stradă
Fericiți la masă
Mâini rupte prin ograda
Și copilăria era frumoasă
Cireșe vara noi luam
Și nimeni telefon nu avea
Iarna la focul șemineului povesteam
Și bunica ne colinda
Banii doar niște hârtii erau
De etichete nu ne interesa
Bomboanele ne bucurau
Cu Iphone nu ne recompensa
Uite așa copilaria la noi a fost
A trecut și a fost perfect
Când ne jucam lapte gros
Copilarie te respect!
Piatra albastra
Piatra albastra in cer cazut
Te-ai inorat pe dedesupt
Si ai maturat in anii grei
Frunze, oameni, zei.
Ai rasfatat in oglindire
Senzatii dintr-o privire
Catre launtrul redescifrat
Piatra cu praf cald
Picturi insangerate-n nori
Impletituri de ploi si flori
Rupturi de spirit, dedublari
O ruga catre mari si tari
Din piatra albastra s-a nascut
Fara concret, stele si lut
Crezand ca poate s-a pierdut
De piatra calda de mormant
Ce a maturat in anii grei
Frunze, oameni, zei.
Direcția opusă
Am rămas gol,
De orice sentiment desfăşurat prin exsistența unui cântec.
Am rămas fericit,sperând că am să-mi strig tihna,care lipseşte din inima mea.
Cât să mai merg oare?
Să mă mai plimb mult?
În neadins,neatins şi desprins,dintr-o pânză de păianjen,am zis.
Crează-mi te rog o lume,
Unde eu,va fi întotdeauna eu
Nu eu de azi,de mâine,sau de poimâine.
Cad pe o treaptă unde lumea e prea oarbă,şi-am rătăcit coborâtor,
Sfâşâit de un maraton.
Gol,pe dinăuntru gol,doar cu tine mă simt iar,om.
Urzeala
Un fuior de îndignare îmi stă în casă,
zadarnic de încerc să-l torc.
Fire albe ce m-au legat de tine,
moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă
într-un nod familiar.
În jurul gurii îți cos amarnic,
cuvinte spuse prea devreme.
Acum brazdate-mi sunt pe față
spaimele iubirii mele.
O alta ață se-nfiripă, jalnic,
adânc, uitându-te zâmbind.
Sugrumată-mi e speranța
ca n-ai terminat cu mine,
că paioara nu e gata.
Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-
toarnă-mi mânia toată,
pe pânza brăzdată cu ochii
tăi efemeri și cutezanți.
Varsă-mi aurul din vene,
pe care l-am simțit cândva,
cand nu știam dacă voiai
să mă arunc în gol, în fața
ta.
Ușure toarce-mi hybrisul
c-am îndrăznit, vezi Doamne,
să mă-ndrăgostesc firesc
De un Soare fără raze, tu,
Eu, lună fără cer.
Cere-mi toate vorbele diseară
înapoi, nu le mai vreau.
Propria-mi pânză mi-am rupt-o
chinuită, în fața Ta.
Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!
lasă-mă să mă golesc,
de toată mândria ta și patos-
resimțite de-un veac.
La ce-mi sunt bune deziluzii,
cand în mintea ta cumplită,
eu doar trec, mă umilesc,
Doar ca ție să nu-ți dispară
prețioasa ta coroană.
Va fii mereu
Iarna va fii mereu
Dar eu inca astept
Primavara sa vorbim
Vara sa ne iubim
toamna sa ne departim
Si din nou.
Când voi învăța
Când voi învăța cum să iubesc
Cum viața să o prețuiesc
Când voi ști cum să lucrez cu sentimentele
Și cum pe chipul tău să aduc doar zâmbete
Atunci în genunchi mă voi întoarce
Și pentru a ta iertare orice voi face
Îmi voi da inima doar pentru tine
Numai să legăm ale noastre destine
Dar de nu voi învața ce înseamnă să iubesc
De nu voi vrea să trăiesc
Când voi abandona sentimentele
Și când pe chip îți vor apărea lacrimile
Lasă-mă să mor
Nu-mi oferi ajutor
Nu merit a ta iubire
Ci doar o rece înlocuire
Copilărie
Casa părintească
Casa unde am copilărit
Cineva timpul sa l oprească
Că deodată ne a părăsit
Genunchi juliti pe stradă
Fericiți la masă
Mâini rupte prin ograda
Și copilăria era frumoasă
Cireșe vara noi luam
Și nimeni telefon nu avea
Iarna la focul șemineului povesteam
Și bunica ne colinda
Banii doar niște hârtii erau
De etichete nu ne interesa
Bomboanele ne bucurau
Cu Iphone nu ne recompensa
Uite așa copilaria la noi a fost
A trecut și a fost perfect
Când ne jucam lapte gros
Copilarie te respect!
Piatra albastra
Piatra albastra in cer cazut
Te-ai inorat pe dedesupt
Si ai maturat in anii grei
Frunze, oameni, zei.
Ai rasfatat in oglindire
Senzatii dintr-o privire
Catre launtrul redescifrat
Piatra cu praf cald
Picturi insangerate-n nori
Impletituri de ploi si flori
Rupturi de spirit, dedublari
O ruga catre mari si tari
Din piatra albastra s-a nascut
Fara concret, stele si lut
Crezand ca poate s-a pierdut
De piatra calda de mormant
Ce a maturat in anii grei
Frunze, oameni, zei.
Direcția opusă
Am rămas gol,
De orice sentiment desfăşurat prin exsistența unui cântec.
Am rămas fericit,sperând că am să-mi strig tihna,care lipseşte din inima mea.
Cât să mai merg oare?
Să mă mai plimb mult?
În neadins,neatins şi desprins,dintr-o pânză de păianjen,am zis.
Crează-mi te rog o lume,
Unde eu,va fi întotdeauna eu
Nu eu de azi,de mâine,sau de poimâine.
Cad pe o treaptă unde lumea e prea oarbă,şi-am rătăcit coborâtor,
Sfâşâit de un maraton.
Gol,pe dinăuntru gol,doar cu tine mă simt iar,om.