S-a despicat (Pentru Copila batuta la Ciocana)

există zile în viața mea când mă cutremur

pe o scară Richter de la unu la zece

(cel mai adesea spre opt!)

atunci se prăbușesc toate castelele de nisip construite în mine

și mă trezesc dintr-o dată singur printre ruinele minții

printre mormane de moloz și cadavre

desprinse din gânduri

cine n-a văzut zidurile Ierihonului dărâmându-se ca-ntr-un joc de puzzle  

n-a văzut nimic

nu poate să-și imagineze ce este în mintea mea

pe care o simt ca un obiect fizic

înțepenită între oasele craniului

separată de trup

oglinda din perete îmi arată un om bântuit de un spirit malefic

parcă ar semăna cu bunicul plecat intempestiv la cules de stele

cineva îmi spusese că oglinzile din casa în care se află un mort

trebuie acoperite

uitasem

deja îmi văzusem propriu chip în oglinda eternității

în care apăream mort

și mă cutremur

nu știu cum mi-a venit o asemenea prostie în cap

dar acopăr oglinda

ba chiar mă bate gândul s-o sparg pe ascuns

să rup fila aceasta din Cartea Destinului

ca Polichinelle

mintea mea e plină de contradicții

nu-și asumă niciodată nimic

nu te poți baza pe reacțiile ei instinctive

pe contrareacțiile ei

conștiința morală îmi apare ca un simplu  proces entropic

de dezordine și de destructurare a  minții

în termenii celei de-a doua lege a termodinamiici

un efect secundar al creșterii entropiei

sfârșitul...

citesc un ziar
Văd un afiș cu tine
Încerc sa te sun dar nu de tine
Unde ești tu străine?

De câte poezii mai e rost?

Sa le citești,poate ai să înțelegi.

Căci dragostea nu are cost,

Dar nu poți avea ce alegi.

De câte poezii mai e nevoie?

Să înveți să mă tratezi,

Câte nopți o să mă ploaie,

Câte dorințe nu ai să crezi?

Câte poezii să mai scriu?

Sa mi dai un răspuns la ele.

Sa nu mi le citești la sicriu,

Ca ele de tine au nevoie.

Citește le cat vei vrea,

Căci nu le vei simții.

Ce oferă dragostea de ea,

Ce nu vei mai primi.

Râzi nebună viață,

Râzi de fericire.

Râzi nebună viață,

Râzi de clocotire.

Este-al vieții dar

Plin de desfătare.

Este-al vieții har

Plin de căutare.

Să dai mâna cu viața

Îți dăruiește în mosor ața.

La fel ca și-o cadână

Dorești ca să rămână.

De nu te ții de viață,

Totul devine ghiață.

Te lasă, te-abandonează

Și-n cale totul îți frânează.

Așa sfârșește individul

Cu sfânta, dulce viață,

Pământul înghițindu-l,

Rupând-ui-se firul de firavă ață.

Am crezut, cu nevinovăție,

Că dacă îmi țin respirația îndeajuns

Aș evita

O nouă săritură în abis.

Dar odată ce ajung la margine,

Mi se taie mocnita poftă de viață

Și orice soi de zbor

Apare prea seducător.

Cuvinte la nervi,

Aruncate ca un cuţit în piept,

Nimeni,nu te-nţelege doar tu

Plângi,te zbaţi,nu urăşti

Te îndepartezi ,şi pleci cu pasii grei.

Această minunată copilărie,

cât aș vrea să nu se mai termine,

dar într-un final toți ajungem mari,

și trecem prin multe schimbări,

în mintea noastră suntem tot copii,

dar...s-a dus sezonul de jucării .

de Panait Mirela

Trecut-au anii rând pe rând,

Eu nu știam că vine ceasu,

Căci mă luptam ades mergând 

Spre insula durerii.

Acolo mângâie am aflat;

Iar durerea a trecut.

Dar fără să cârtesc 

Așteptat-am eu vreau leac.

Nicicum,

Așa dintr-odată a trecut;

Iar eu atunci m-am bucurat 

Și pe Domnu ' am lăudat.

Atunci atâta m-a-ntărit,

Iar El puterea Lui mi-a dat,

Ca să pot să fiu și eu la fel,

Când nimeni nu mă mângâia.

N-avem intelectuali

Dar avem generali

N-avem inteligenti

Dar avem repetenti  

N-avem destepti

Dar avem inepti

N-avem profesionisti

Dar avem securisti

N-avem cinstiti

Dar avem banditi

N-avemm luminati

Dar avem retardati

N-avem poligloti

Dar avem hoti

N-avem universitari

Dar avem bisnitari

N-avem onemie

Dar avem tiganie

N-avem cultura

Dar avem impostura

Am căzut .

Psihicul mi-e la pământ

Fără tine Sunt un tâmp

Și cât as vrea sa te urăsc

Sa te urăsc ca sa nu te mai iubesc

Sa te urăsc ca sa pot sa supraviețuiesc

Sa te urăsc ca sa nu mor cât trăiesc

După atâta amar de vreme

Sa iubesc alta persoana mi-e lene

Farmecul s-a dus

Și lumea mi-ai sedus

O întrebare am: apoi te voi lasă

Unde ti-e inima când ma vezi așa?

Știi ft bine cum eram eu înaintea ta

Știi ca lumea mea se învârtea in ambianta

Dc m-ai lăsat sa te iubesc

Știind ca nu ești in stare sa ma păstrezi?

Dc continui sa te întorci

Și asupra mea sa te repezi?

Cu ce ți-am greșit sa ma faci sa fiu așa

Când eu am vrut doar să-ți dau iubirea mea ?

Poate ca unii oameni is făcuți sa sufere și sa îndure totul ca a altii sa trăiască in pace

Pacea mea era in brațele tale

Da m-ai alungat fără pic de alinare

M-ai lăsat sa zac plângând Intr-o margine de drum

Și dacă te duci acum, tot acolo sunt:

In lacrimi înecată , cu inima-Ngropata

Cu capul la pământ

Căutând alinare in brațele unui trecător

Dar fără nădejde într-un viitor

Nu ma lua in seama: doar încerc să-mi îngrop amarul

Am vrut sa fim noi

Sa fim noi Versus restu

Și Sa dam peste cap universul

Dar degeaba Ca singura nu am puterea unor doi

Am căzut

Da . Am căzut

Și nu in cap sau mai știu eu unde

Doar psihicul meu e la pământ

Dincolo de trupul meu plecat spre jurământ

Voi încerca sa par tare

Chiar dacă fără tine nu mai am răsuflare

Voi încerca sa par la fel ca in trecut

Chiar dacă știu ca fără tine nu mai pot sa am un nou început

Is versuri scrise plângând

N-o sa le citești oricum

Încercând sa par cine nu sunt

O sa îngrop ce și cum am ajuns

M-ai lăsat știind in ce stare sunt

Și te-ai culcat dormind profund

Ai distrus tot și m-ai lăsat sa ma încrunt

Indiferent fata de ale mele rugi

Tu mergi inainte fara sa parcurgi

Tot ce m-ai lăsat pe mine sa înfrunt

Moldova țara minune

Noi nu avem nici o opțiune,

Pace în țară ne dorim

Nu prea vrem să suferim!

De ne-ar năvăli dușmani

Vom vorbi noi cu Romani,

Mână la mână noi vom pune

Și dușmani îi vom răpune!

Pace în țară vom avea 

Pentru omenirea mea,

Și ne vor zice tare dușmani

Că Moldova este cea mai tare!

Mesajele au incetat 

Interesul sa oprit

Si viata mea a luat sfarsit.