vers

poezia e un loc de joaca
da, locul ăla cu tobogan din tabla
pe care nu prea aluneci si totuși
e mai bine decât acasă
mult mai bine
un scrânciob aproape rupt
de faci cruce înainte să te pui pe el
oricum, dacă e să cazi, asta e
e mai bine decât acasă
mult mai bine
și pe balansoar e cam ciudat
râde cineva de tine și te propulsează nemilos
dar tu te ții de scânduri ca de ultima salvare
ca în filmul ăla de acțiune
pe care l-ai văzut duminică, după prânz
și dacă ți s-ar rupe o mână
e mai bine decât acasă
mult mai bine

O pisică neagra mi-a trecut prin fața.

Primul gând,intunecat ca și ea.

Apoi mi-am spus:

Cea mai frumoasa rochie a mea e neagra.

Și genele,și oja.

Până la urmă,si întunericul poate fascina.

Trebuie dor să-i adaugi un accesoriu strălucitor.

Steluțele din ochii mei asortate la genele negre,

Un inel auriu pe deget,cercei aurii in urechi.

N-o să-mi mai fie teama de pisica neagra,

Pentru că eu am puterea,prin gând,

Să-i pun ghetuțe aurii.

pluteam pe culmile extazului

printre sutele de întrebări

izvorâte din îngrijorare

te asiguri

ca sunt confortabilă

si pregătită să continuăm

așadar asta te face

primul bărbat căruia

chiar i-a păsat

de ființa mea

fragilă și mereu

neapreciată.

eu, femeie sensibilă,

izbucnesc în lacrimi,

copleșită de tandrețea

oferită

cum să uit așa moment?

când doar atunci am înțeles

că totuși nu e atât de dificil

să fiu tratată cu respect

următoarea zi m-am spălat

ca să scap de parfumul tău

de pe pielea mea

dar l-am păstrat o noapte

ca să îmi aduc aminte

cum e să fim egali -

femeie și

bărbat.

Poezia aceasta nu e doar o poezie,e un gând..

Un gând pentru tine..

Ea n-ar exista daca tu n-ai citi-o. 

Poate spui:Dar cum,eu o vad.

Da,ochii tai o fac sa existe..

Altfel,s-ar pierde printre neauzite suspine,

S-ar risipi ca un val,ca o adiere de vânt,

In abisul inexistenței ar cădea,

Lăsând în urma ei sunete-atât de triste.

Dar pentru că tu exiști ea are sens..

Așadar,mulțumesc,suflete,

Acum,când se lasă noaptea grea,

Căci prin tine poezia mea 

Prinde viață,are aripi deschise..

vântul

unduios nestatornic

atingând dojenind risipind

crengile-nflorite de măr-

îmbrăcând acoperind oblojind

bătătoritul pătrunzătorul 

pământ

am îndepărtat toate culorile complementare din viața mea

trăiesc numai în alb și negru

ascetic

în tonuri de gri

nici nu-ți  închipui câte nuanțe ascunde acest amestec auster

câte emoții îți poate trezi monocromul  speranței

neutru dureros al  zilelor care trec

albul murdar al cerului

înserările dușmănoase ca niște maree de plumb

femeile  îmbrăcate în negru

și totuși cât echilibru

n-ai să mă crezi că dorm într-un pat de cremene albă

când toate stelele de pe cer devin argintii

tu apari mereu în visele mele îmbrăcată într-o rochie gri

așa cum n-ai purtat niciodată

și-arunci cu fulgere

”foarte bine, trăiește-ți  viața în alb și negru, eu nu pot!”

îmi zici și dispari pe o scară descrescătoare a luminii

într-o lume a umbrelor

acolo unde clapele albe și negre ale pianului răscolesc liniștea inimii..

.

Din volumul „Alb și negru”, aflat în lucru

și dacă mi aș arunca genunchii

frânți, în fața ta

și ți-aș cere să-mi fii bună,

măcar pentru o clipă,

pentru a mă ridica pe vârfuri,

să-mi spăl fața mută.

legat d-un apus de soare,

doar peștii mi-au rămas aproape,

iar marea, oh, marea...

cu ale sale valuri tulburi..

mă tot striga, să mă întorc 

să-ți fiu aproape!

mă încălzesc la un foc mic,

aștept, poate..eu mai rezist!

mă scutur, strâng, apoi iar plec!

căci mă întorc, doar când mi-e greu..

tu simți o frică? poate ți-e dor?

de al meu chip...de al meu umor?

o dragoste tot plutitoare

se așterne, ziua între noi,

dar suntem plini doar de păcate..

noaptea, pe noi ne dă de gol!

tu, spune-mi! acum, aici, nu mâine 

mă întorc, iar, poate, încă viu..

și cu mâini ca de slujitor?

un drum lung eu te-am căutat,

și am sperat că n-am uitat,

să îți aduc în dar,

scrisorile promise de un veac.

visezi cu ochii mari spre lună

iar eu mă las purtat de vină 

căci tu nu cânți și pari neutră 

dar când mă atingi, te ard pe mână 

spune-mi cum e să ai corpul rece?

cel oferit de nopți pierdute

doar prezentat lunii bătrâne

cum poți visa chiar și acum 

cât timp ei cred că nu ești om

iar tu nu crezi că-s visător.

Unde-s stelele in astă seară?

Căci eu văd doar un nor

Ce stă să se piardă.

Mă întreb dacă tu îl vezi,

Mă întreb dacă mă vezi,

Cum stau și tot analizez

Lumina stâlpului ce pâlpâie 

Ce anunță, poate, un început de vară.

Totul e liniștit, vântul nu vrea să bată,

Iar drumul este înconjurat 

De blocuri vechi

Și o grădină uitată. 

Cine sunt eu în astă seară,

Poate un umil muritor 

Ce așteaptă să ațipească,

Sau să se scalde-ntuneric 

Și să prindă în a sa palmă,

Un greier ce își cântă 

Propria serenadă.

Cine sunt eu, 

Un cântec pus la radio

La o oră târzie,

O frunză ce o să cadă,

Căci nu se simte vie.

Cine sunt eu,

O stea poate pierdută 

Ce tot caută luna,

Să-i țină companie

Pentru o seară lungă 

Într-un colț de armonie.

 tot ce n-am simtit, de ce as simtii acum?

 cand totul cade, cade

 si noi cadem, intr-o mare de noroi

 poate daca..

 de ce oare?

 de cand? pana unde?

 tu vezi cat iti este greu in suflet.

 alergi, alergi, dar pana cand?

 unde sa merg, cand totul e desert?

 Eu, cu mine

 Tu, cu tine

 unde sa fug? totul e-n ceata

 de ce sa alerg, cand totu-n jur e gheata.

 dar eu visez, poate am sa scap

 o sa ma ascund intr-un taram ascuns,

 uitat de lume, inapoiat.

 dar am sa plec?

 el, tu, eu, ea

 Cine sunt eu? el, tu, eu, ea.

mi-e dor de tine,

dar nu intr-un mod nonșalant,dorind sa te am înapoi

mi-e dor de energia prezentei tale,

de buzele ce se mișcau când zambetul tu ti-l arătai

mi-e dor sa iti ascult vocea cand ma alinai

mi e dor sa te iubesc doar eu, crezand ca vom ajunge in rai, sub soare

toate acele nopti cand ma paleam, cand tot ce conta era sa te aud.

incep sa te uit, iti uit trasaturile

iti uit vocea, daca nu deja am uitat o,

iti uit felul tau de a rade, cel mai amuzant ras, atat de dragastos

dar ceva mi spune ca atat a fost, continua sa se pronunte

asta a fost, s a dus, a ramas, intre noi

intre voi as putea spune, se continua ceva

poate pur, ceva care te face fericita, ceva care te implineste mai mult…

te simti iubita, de el, de mine

de toata lumea,

de mine acum, nu cred, nu stiu

iubire? nu cred, atasament? nu,

ceva mai presus de cuvinte, da

tu si cu mine, atat am fost, ceva mai presus de cuvinte

ceva rostit o data, cand lumea inca nu era planuita sa fie astfel,

atat am spus, despre noi, nu am sa vorbesc,

caci nu am cuvinte, ci amintiri, simtiri desarte,

atat

Te rog spune mi ca ma liniștesc, in viitorul apropiat. Căci simt ca nu pot respira fără nu a spune sau gândi ceva greșit. Liniște.. unde ești? Nu vezi ca am nevoie de tine, ca de prima masa a zilei pe care o încep cu mâinile in buzunare. Liniște, sursa mea de inspirație pentru a scrie, sa ma detașez, sa încep sa derulez fiecare clipa pe care o trăiesc in slow-motion. Te rog, spune mi ca tu te întorci și ma ghidezi, ma inspiri, si ma lași ca sa respir, sa visez. Sa trăiesc in bula invizibila ușor plutitoare peste toate marile si oceanele, norii si grădinile. Arunca ma in mare, liniște. Arunca-ma, mare, in liniște. Condu-ma la liniște. Liniștea din mare, marea din liniste.