dragostea mea

deux yeux qui m'aimaient

ils se sont fermés devant moi.

tes bras m'ont embrassé

et les pleurs semblent m'avoir quitté.

mes roses mortes ont refleuri

dans le rude hiver

parce que je t'aime encore aujourd'hui.

Autor Alina Zamurca 

 Poezia compusă pe 19.10.2024

Dacă vrei să simţi iubirea,

Ascultă-i taina, nemurirea.

E-n râsul clar al unui dor,

E-n pasul tău spre viitor.

E cerul greu ce-ți dă răbdare,

Și visul frânt ce iarăși zboară.

E lacrima ce-n piept răsare,

Când dorul inimii tresare.

E liniştea dintr-un sårut,

E glasul cald de început.

E timpul care stă în loc,

Când arde viața-ntr-un singur foc.

Dacă vrei să simți iubirea,

Definește-o cu dăruirea.

Nu prin ce ceri, ci ce oferi,

prin daruirea unei calde-mbratisari.

Întrebarea mea se invarte fara rusine  

Iubit-o hmmmmmmmm, 

Un contorsionist profesionist furându-ti visele apoi adormindu-te 

Si trezindu-te cu ele, 

Zâmbind eu te vad cum sari iar, in abisul din ochii mei, râzând nebuna 

Nu vrei sa mai visezi,hmmmmmm

Iubit-o tu nu știi sa fii treaza

Hai iubitule înnebunește cu mine..

Ne învârtim intr-o iluzie fermecată o invitație fara rusine,

Sarim mereu.. Te prind, o iubit-o te cuprind spre actul tau actoricesc 

Ooooo al ei surâs si talent 

De a-mi rade la egal in fata, 

Iubit-o tu dansandu-mi in palma, 

Frenetic bara ta de striptease fiind degetul mic

Întrebarea mea se învârte fara rusine 

Oooooooooo

Întrebarea mea se învârte fara rusine

N-ar trebui să mai simt dor

Dar gândul iar la tine fuge 

Povestea chiar de s-a sfârșit 

Sufletul nu știe să te uite...

Tăcerea te poartă, deși n-ar trebui,

În nopți în care n-ai ce căuta 

Oricât aș vrea să te las în trecut,

Dorul de tine, nu știe a mă uita.

Îți aud numele în șoaptă 

Și inima tresare la fel ca-n prima zi,

Fior ce nu vrea să mă părăsească 

Ca și când te-aș astepta... să vii...

Să fie iubirea singulară și fără de moarte?

Să nu existe o alta nicăieri?

Ce spui prietene?

Credeai în nemuritoarea dragoste?

De unde-ai atâta naivitate copilărească,

Și cine te-a învățat?

Se vede pe chipul tău

İnocența prostească cu parfumul ei!

Să-ți fie iubita fără pereche în lumea largă?

Sau credeai că-i singura

Cu pielea lăcrimândă precum Îs ochii de căprioară,

Iar buzele-i calde ce te-au fermecat,

Sau sânii moi catifelați,

Ori coapsele-i rozali voluptoase

Toate să fie fără egal?

Apoi ținut fermecat în gingașele-i brațe,

Ce te-au aruncat în văzduh pe norii încruntați,

Ușori dar plumburiu colorați

Sus deasupra tuturor!

Fericirea este acum numele tău....

Copile pari atât de nevinovat,

Parcă te văd cum ești agățat acolo sus

Plângând cuprins de extaz...

Ca mai apoi să cazi și iar să cazi alungat,părăsit,abandonat...

Căderea părând fără sfârșit

Ai uitat ce te-am intrebat?

Să fie iubirea singulară?

Te las să plângi acum,

Avem timp destul...

Avem alte iubiri oricând!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)

 Unde sunt poeții noștri
 Când corăbii în larg dispar
 Și apare în calea noastră
 Numai umbra unui far?
 
 Unde sunt poeții noștri
 Atunci când visele dispar
 Și răsăritu-i plin de nori
 Cu valuri sparte în zadar?
 
 Oare unde sunt poeții noștri
 Când aleile-s întunecate
 Și zărim prin umbre monștri
 Ce ne-ndeamnă în păcate!?

 Unde sunt poeții noștri

 Ce demult au fost uitați,

 Creionând doi ochi albaștri

 Ne-nțeleși și resemnați.

 Unde sunt poeții noștri
 Când frunzele nu pot zbura
 Iar căderea stelelor
 Strigă-n cer: -Nu mă uita!

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Un gust amar simții acum pe seară 

  Când ochii ei mi-au smuls

Timpul schițat pe coală.

    Mi-a rupt, fugitiv, versul

      Mi-a arătat demersul

   Unui îndrăgostit, bolnav

Ce ajunge la disperare,

    Și nu mai are loc în pat.

Căci dansul nopții îl îndeamnă 

   Să facă pași de-abia venit,

Fără rușine, fără conștiință 

    Peste un drum numai de flăcări,

Așteptat parcă,

De niște șerpi ascunși 

       După un stup de nectar.

Oh, spune-mi, tu

   Zeiță atotputernică

  Cum e să-ți pierzi răbdarea 

    Cu a lui psihoză isterică,

Cum e să zbieri numai la lună

    Să te-neci în ale mele      gânduri ;

Alături de entitatea 

    Ce nu-ți oferă o frânghie

Pentru a-ți găsi scăparea,

Ca să te întorci vie

Sau încă cunoscută,

    Drept a mea fantezie.

unde toată lumea râde,

unde mă pot deplasa

de pe o insulă pe alta,

unde mă pot legăna

într-un hamac stilat,

bronzat de soare,

unde timpul nu mai fuge,

iar toamna se apropie pe neașteptate,

făcând furori…cu ale sale frunze..uscate

unde toată lumea cântă

și mă așteaptă..

să îi îmbrățișez…

să le spun ,, poftiți pe această tavă este iubire ‘’

să împart iubire și ceai dulce,

unde mă simt complet,

iubit și împlinit,

unde apusul are să vină,

găsindu-mă în elementul meu,

unde toată lumea…

în locul unde toată lumea

mă cunoaște! și iubește—

lumea mea, lumea noastra, nu ar mai fi atat de frumoasa fara haosul din ea

daca nu ar fi haos..cum ne am mai face la timpul potrivit posibila conexiunea sufletelor predestinate

și aș face palate

doar să ți văd fericirea cum sclipește,

puterea convingerii 

se străduia adesea,

acum totul e altfel,

tu faci parte din aer,

tu mi ești aer.

arunca ma intr-o iubire tacuta, nebuna

ascunde ma prin rafturi, leaga ma de steaguri

caci doar vreau sa traiesc

legat de un apus de soare

si o pisica, un caine, o mare

valurile tulburi, veșnicele vorbe

vreau apa, aer, zapada, soare

vreau sa fiu un fulg, o frunza, un descantec

sa te scap de amaraciune

in parul tau eu sa traiesc

un fir de par purtat de vant

mai ales cand incetinesti

curaj! doar vorbe

curaj!

Cum e să cânți 

Privind frunzele cum coboara

Pe patul sufletelor moarte

Si cum chipurile lor grăbite 

Lasă in urmă lacrimi

Curgând, fierbinte...

Cum e să cânți 

Lovind podeaua albă 

Cu tălpile prăfuite și ude de atâtea drumuri.

Cum e să cânți 

Asteptand ca cineva, cândva, să te audă 

Si sa ți se alăture, plângând?