Tablou de vară în tempera

Virgil intrase să cumpere o pâine. După el își făcuse apariția o femeie deosebit de frumoasă, care cumpărase un covrig și care nu-și mai lua ochii de la dânsul.

- Mă cunoaștețu de undeva? o întrebase el intrigat.

- Am impresia că vă cunosc de când lumea! îi răspunse ea zâmbind. Nu știu de ce, dar îmi amintiți de fostul meu soț… decedat într-un accident de mașină!

- Nu vă ascund că și dvs. îmi păreți cunoscută! supralicitase el. Credeți în reîncarnare?

- O, da!

- Aceasta ar fi o explicație!

Femeia se uită lung la dânsul.

- Stai pe aproape?

- De ce mă întrebi?

- Cum de ce? Locul unei femei este lângă soțul ei!

Virgil amuțise pentru câteva clipe.

- Stau pe aici, prin zonă! Doar n-o…

Ea îi puse un deget pe buze.

- Ba aș o…

există zile în viața mea când mă cutremur

pe o scară Richter de la unu la zece

(cel mai adesea spre opt!)

atunci se prăbușesc toate castelele de nisip construite în mine

și mă trezesc dintr-o dată singur printre ruinele minții

printre mormane de moloz și cadavre

desprinse din gânduri

cine n-a văzut zidurile Ierihonului dărâmându-se ca-ntr-un joc de puzzle  

n-a văzut nimic

nu poate să-și imagineze ce este în mintea mea

pe care o simt ca un obiect fizic

înțepenită între oasele craniului

separată de trup

oglinda din perete îmi arată un om bântuit de un spirit malefic

parcă ar semăna cu bunicul plecat intempestiv la cules de stele

cineva îmi spusese că oglinzile din casa în care se află un mort

trebuie acoperite

uitasem

deja îmi văzusem propriu chip în oglinda eternității

în care apăream mort

și mă cutremur

nu știu cum mi-a venit o asemenea prostie în cap

dar acopăr oglinda

ba chiar mă bate gândul s-o sparg pe ascuns

să rup fila aceasta din Cartea Destinului

ca Polichinelle

mintea mea e plină de contradicții

nu-și asumă niciodată nimic

nu te poți baza pe reacțiile ei instinctive

pe contrareacțiile ei

conștiința morală îmi apare ca un simplu  proces entropic

de dezordine și de destructurare a  minții

în termenii celei de-a doua lege a termodinamiici

un efect secundar al creșterii entropiei

sfârșitul...

n-ai cum să nu vorbești despre acel echilibru fragil

la limită

al omului care merge cu tălpile goale pe cioburi de sticlă

artistul din mine ar putea reprezenta această imagine izbitoare

 într-un tablou suprarealist cu accente pe culoarea verde a sângelui

neapărat verde

cunoscând spaima viscerală a ochiului la roșul aprins al hemoglobinei

și lipsa de reacție la verdele clorofilei

durerea îmi apare ca o problemă de percepție

în general se poate merge și pe tăciuni aprinși

pe sârmă

pe vârfuri de cuie

se poate chiar levita

cu ochii în buzunarele hainei

.

ca un șarpe hain care se târâie prin mlaștina cărnii

spaima-și-nfige dinții  în călcâiul drumețului

n-ai cum să nu vorbești despre puterea minții yoghinului

în fața obedienței gândului

artistul din mine ar ilustra un tablou clinic al fricii

sub forma unei fiole din sticlă brună cu adrenalină limpede

în gura șarpelui

.

ici și colo pe aleile largi ale liniștii

inconștientul se plimbă cu mâinile în buzunare

n-ai cum să nu vorbești despre spaimele ancestrale

ale ființei

sedimentate în creier

artistul din mine ar picta tabloul omului cu amigdalele-n mână

sărind într-o prăpastie..

în seara asta mă plimb prin oraș
fără inimă
ceva dinăuntru îmi spune să nu-mi iau inima
ninge atât de frumos și armonic
ca într-o simfonie de Ravel
încât îmi vine să plâng
îmi îngheață lacrimile în colțul ochilor
devin țurțuri
sloiuri
de undeva aud un sunet tulburător de flaut
ricoșând de pereții infiniți ai liniștii
e prea frumos să nu plâng în seara asta
chiar și fără inimă
indiferența celor care trec
sculptează flori de gheață-n ferestre
ici și colo câte un degețel de copil adaugă dragoste

Adunaţi, scăzuţi, înmulţiţi, împărţiţi,
despărţiţi, amândoi,
suntem unul,
- o suprafaţă întinsă şi netedă -
matematica n-are nici o treabă cu noi,
o inimă şi cu o inimă fac o lebădă…

braţele noastre sunt o ramură care arde,
trupurile noastre un trunchi de măslin, în zăvoi,
ne-adunăm şi ne iubim prin mansarde
apoi împărţim fericirea la doi.

unul şi cu unul nu face niciodată doi,
- matematica noastră e ca o sabie,
ca un fir de trifoi -
o inimă şi cu o inimă fac o vrabie…

trosnesc în gura sobei amintirile nearse

aburind ferestrele înghețate ale sufletului

atât de încercate de vânt

cămara uitării e plină de vreascuri uscate

rămase de anul trecut

puțin îmi mai pasă de crivăț acum

îmi pot savura

în sfârșit

cafeaua în liniște

și țigara amețitoare cu marijuana

cumpărată la negru

cândva

niciodată nu m-am simțit mai bine ca azi

rezident în propria-mi viață

am fost de prea multe ori chiriaș în viețile altora

în case întotdeauna prea mici

pentru confortul sufletului meu

cu apucături aristocratice

orice s-ar spune

nicăieri nu-i mai bine decât în brațele sufletului tău

în tine însuți

la focul mocnit al gândului...

neliniști-

sculpturi de vânt

vârtejuri rotite

de brațele de oțel ale unei

caracatițe solare-

oglindesc

în oglinda brixel

siluete feminine

temătoare

Duc povara sufletului

Într-o mare fără apă,

Adâncă, seacă

În definitiv: fără apă.

Apasă pe trupul sec

Și cere să fie în cerc,

Puțină apă..

Povara ce-mi inundă sufletul, 

Coboară în mare și aduce, 

Prin ale ei suferințe gri,

O cascadă ce inundă,

Golul cu multă apă

Dus acolo printr-o șoaptă

conversații tăcute -

sub seninătatea năbădăioasă

a lunii,

estompează lumina tremurătoare

a felinarelor;

amărăciuni și întristări

sunt luate de sunetele blânde

ale unui flaut,

duse hăt-departe,

până la picioarele din piatră

ale anticelor

temple.

Să visezi la un motor 

Tre'să fii visător 

Dacă te dobori ușor

Nu uita că poți să zbori 

Fără temeri...

Uiți de rele 

Dacă cazi,ridică-te 

Și adu-ți aminte ...

Că ești doar tu cu tine ...

Fără altă lume toxică în împrejurime

Dacă unul nu te susține...

Crede doar tu în tine 

O să vezi ca reușești 

Visele sa le îndeplinești 

Motorul viselor tale

E acum în depărtare 

Eu continui sa visez

Chiar dacă nu reușesc 

O sa încerc sa ma calmez 

Și visul sa mi-l îndeplinesc

Ieri am fost un pic cam prost,

Când am prins un pește mare,

Dar pe mal, eu nu l-am scos,

Că n-avea....bunăstare!

Stau la casă-n într-un oraș,

Și cresc porci în bătătură,

Vreau să-i vând eu mintenaș,

Că n-am bani...de beutură!

Aș veni și azi la lucru,

Să câștig un ban în plus,

Dar am fost la bar cu socru,

Și sunt cred un pic.. cam dus!

Am văzut pe strada-o fată,

Și i-am zâmbit pe deplin,

S-a uitat prelung la mine,

Și m-antrebat...de buletin!

Suntem amandoi de-o seamă,

Și-o iubesc pe-a mea Marie,

Dar când fac vreo nebunie,

Îmi șoptește...vei da samă!

Am cea mai bună soție,

Mă iubește cu ardoare,

Dar când am geșit mai tare,

Nimeni nu poate...s-o ție!

Azi am fost la Mall, măi frate,

Să mancăm tot ce se poate,

Marce m-a trimis la casă,

Nu știa..c-am cardu' acasă!

Mi-am luat mașină bună,

Și mănâncă motorină,

Cănd la pompă alimentez,

Eu tot cardul...lichidez!

Stau la masă, totu-i gol,

Marce e la shopping-n mall,

Aș mânca ceva măi vere,

Dar n-am bani...nici de o bere!

Nu am fost atent la scară,

Și mi-am fracturat piciorul,

Totul s-antâmplat aseară,

Când beam vinul...cu ulciorul!

Sunt veterinar cu diplomă,

Și tratez tot ce găsesc,

Dar nu animal în comă,

Frică-mi e...să nu plătesc!

Fac control la alimente,

Calculez valoarea nutritivă,

Chiar gramajul...condimente,

Instrument...papila gustativă!

S-a intrat de ieri în postul mare,

Gata cu măncărurile-nfruptate,

Am acasă oala cu sarmale,

Aș mânca, dar...nu se poate!

Cresc la țară niște porci,

Și i-aș vinde azi, pe toți,

Dar sunt negri, slabi, păroși,

Și n-au carne și doar...colți!

Stau parcat aici la Mall,

Marce întârzie-năuntru,

Simt în stomac un mare gol,

Dac-o fi ea..sub sechestru!

la fereastră,

un bonsai de pin de pădure

limpezește

a cerului față.

÷

plane rotative de percepție

prind in tentacule

voința.