Tablou de vară în tempera
ar trebui să ne iubim acum pentru cât mai avem de trăit
nu știm ce ne mai așteaptă și mâine
azi am avut tornade înspăimântătoare la prânz
puhoaie de apă și alunecări apocaliptice de pietre spre seară
în munți
în zori a plouat cu gheață cât oul de mierlă peste iepuri sălbatici și ciocârlii
toată dimineața a lăcrimat în dreptul ferestrei aburite de nori
fără să-și poată mângâia trandafiri culcați la pământ
într-o revărsare tăcută de durere și sânge
tu aveai rimelul căzut pe obraji și buzele albe
perdele spumoase de apă țâșneau din roțile bolizilor negri
și cădeau peste tine
se balansau deasupra-ți cablurile de înaltă tensiune precum niște păianjeni uriași
care scoteau flăcări pe nas la fiecare atingere
dar tu alergai ca o zebră în aceeși pantofi roșii din piele de șarpe
cu tocurile înalte
în același pardisiu galben cu inserții de alb și trei rânduri de nasturi
erai udă din cap în picioare când ai intrat
acum nu mai poți da înapoi
vei rămâne în noaptea asta la mine ca să-ți usuci hainele
să bem ceva și să căutăm vreun capot de bumbac prin dulapuri
dacă vom găsi
dacă nu ne vom îmbrăca în clovni și ne vom desena câte un ochi pe fiecare palmă
poate vom pune pe noi niște cearșafuri în romburi
și câte două tichii cu motocei galbeni în cap
iar dacă se va stinge lumina
ne vom îmbrățișa grațios între două fulgere zguduite de tunet
mi-aș dori să trăim noaptea aceasta ca și când ar fi ultima
iubito
chiar dacă nu va fi
cine ar fi crezut că Halep va câștiga Wimbledon-ul în fața Serenei Williams
nimeni
sperai ca atunci când rupeai petalele albe ale unei flori de romaniță
și te-ntrebai întinsă pe spate cu tot cerul deasupra
mă iubește
nu mă iubește
la fel te intrebi și acum
tremurând la fiecare respirație a vântului în geamuri
cineva a deschis Cutia Pandorei cu fiarele neîmblânzite ale nopții
afară
nu-i nicio speranță ca hainele tale să se usuce până în zori…
Стихи из этой категории
Просто вдумайся
Чтобы не плакать, я смеялась,
В лице ни капельки души.
Ведь если б я не притворялась,
Все в миг бы стали мне чужи.
Им не хватило бы платков,
Чтоб мои слезы удержать.
И не нашли бы они слов
О том, что важно мне желать.
Они не стали бы терпеть,
Ходить по колкому стеклу.
В конце концов начнут жалеть,
Что провалились в эту мглу.
Я им поэтому шутила,
Лишь бы улыбка оставалась.
Лишь бы не знали, как все было.
Чтобы не плакать, я смеялась
Чтобы не создавать лишних проблем
Просто игриво улыбалась
Делала вид что все у меня ок.
O zi
Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.
Nevoi
totu-i la liber în viața aceasta
ai nevoie de puțină nefericire
îți iei sufletul de braț și intri în primul magazin fashion/beauty
raionul „femei fără inimă”
de exemplu
sau cu fructe de cactus
plătești cu propria-ți viață
desigur
introduci cardul personal fără limită de credit
în cititorul de așteptări
și-ți iei porția ta consistentă de nefericire
la jumătate de preț
(dacă ai noroc și prinzi o ofertă!)
găsești de toate în viața aceasta
de la iluzii în stare latentă
la dragoste
ambalate frumos
nu se dau garanții ca la alte produse
din păcate
uzinele vieții produc la cele mai înalte standarde
cunoscute
dacă nu crezi
cumperi încredere
eșecul
de pildă
e garantat din fabricație
a trăi înseamnă să cumperi totul la risc
doar moartea e sigură..
Destin
Ușor, îmi vine dorul, ce dus, el a apus
Adevarata fata
Lasa-te înconjurat de oameni care te iubesc cu adevărat Simte căldura lor Scapa de oameni falși și reci la suflet Scapa de ei pana nu iți amărăsc sufletul Oamenii precum trandafiri Frumoși pe din afara dar spinoși pe înăuntru Fi mai atent ce alegi în viata o floare simpla și cu sufletul curat sau un trandafir spinos cu sufletul rece
Просто вдумайся
Чтобы не плакать, я смеялась,
В лице ни капельки души.
Ведь если б я не притворялась,
Все в миг бы стали мне чужи.
Им не хватило бы платков,
Чтоб мои слезы удержать.
И не нашли бы они слов
О том, что важно мне желать.
Они не стали бы терпеть,
Ходить по колкому стеклу.
В конце концов начнут жалеть,
Что провалились в эту мглу.
Я им поэтому шутила,
Лишь бы улыбка оставалась.
Лишь бы не знали, как все было.
Чтобы не плакать, я смеялась
Чтобы не создавать лишних проблем
Просто игриво улыбалась
Делала вид что все у меня ок.
O zi
Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.
Nevoi
totu-i la liber în viața aceasta
ai nevoie de puțină nefericire
îți iei sufletul de braț și intri în primul magazin fashion/beauty
raionul „femei fără inimă”
de exemplu
sau cu fructe de cactus
plătești cu propria-ți viață
desigur
introduci cardul personal fără limită de credit
în cititorul de așteptări
și-ți iei porția ta consistentă de nefericire
la jumătate de preț
(dacă ai noroc și prinzi o ofertă!)
găsești de toate în viața aceasta
de la iluzii în stare latentă
la dragoste
ambalate frumos
nu se dau garanții ca la alte produse
din păcate
uzinele vieții produc la cele mai înalte standarde
cunoscute
dacă nu crezi
cumperi încredere
eșecul
de pildă
e garantat din fabricație
a trăi înseamnă să cumperi totul la risc
doar moartea e sigură..
Destin
Ușor, îmi vine dorul, ce dus, el a apus
Adevarata fata
Lasa-te înconjurat de oameni care te iubesc cu adevărat Simte căldura lor Scapa de oameni falși și reci la suflet Scapa de ei pana nu iți amărăsc sufletul Oamenii precum trandafiri Frumoși pe din afara dar spinoși pe înăuntru Fi mai atent ce alegi în viata o floare simpla și cu sufletul curat sau un trandafir spinos cu sufletul rece
Другие стихотворения автора
La vie en rose
”...Des yeux qui font baisser les miens
Un rire qui se perd sur sa bouche
Voilà le portrait sans retouches
De l'homme auquel j'appartiens...”
Edith Piaf
.
nu am întrebat pe nimeni atunci
de ce toți bărbații îmbrăcați în fracuri
erau singuri
în orașul acela cu lumini roșii și femei languroase
la geamuri
.
și eu eram singur
în costumul meu bleumarin
cumpărat de la RoB Square Sainte-Croix de la Bretonnerie
75004 Paris
.
mă plimbam pe o stradă îngustă
poate chiar pe Chateau Rouge sau Barbes
nu mai știu
ce fericire e să nu te cunoască nimeni
.
să aluneci ca un fulg de zăpadă prin o mie de ochi
s-auzi aceleși murmur ”allez viens”
din o mie de guri
apoi să te topești într-o mie de palme
mirosind a Chanel Gabrielle
.
un iz puternic de săpun „Tesori d`oriente”
plutește în aer
nu mai e cale de întoarcere
îmi mai aprind o țigară Gauloises sau Gitanes
fără filtru
de care fumase cândva Jean-Paul Sartre
Camus și Gainsbourg
și-mi fac curaj
„ ce qui doit arriver, arrivera!
.
cum să-mi fi dat seama încă de-atunci
că Notre-Dame e pe moarte
.
acum
după noaptea aceasta „ de rêve”
nu-mi mai rămâne decât să mă arunc din Pont Garigliano
în Sena
sau să mă-mpușc în cap
în Place de la Concorde…
Transfigurări
Alter ego-ul meu din oglindă
nu încetează nici azi
la răscruce de drumuri
de viață
să mă surprindă,
mai pune câte un junghi de gheață
în spate,
câte o cută
adâncă
în colțul de ochi
străveziu,
mai trece peste obraji
c-o pensulă muiată-n culori
diluate
de griu
desprinse parcă dintr-o bucată de stâncă...
mereu și mereu mă destramă
ca pe un pulover prea larg
sau prea strâmt ,
mă izgonește cumva din mine afară
lăsând în locu-mi o pată neclară
o adiere de vânt..
femei ca Elena din Troia
Ioana D`Arc
Nefertiti
care-mi apar în minte
dintr-o lume bizară,
secretă
îmi amintesc de-un Rembrandt
reprodus în graffiti
și cretă
pe-o fațadă murdară...
târziu
mă-ntorc la Alter-ego-ul meu
din oglindă
care cu fiecare zi
cu fiecare noapte
se schimbă
pe care-l recunosc
tot mai greu
de parcă ar fi din altă poveste
science-fiction
din care lipsesc tocmai eu...
Atingeri
în casa mea s-a mutat liniștea
nu știu cum mi-a furat cheia sufletului cu amprentă digitală
cum s-a insinuat printre atâția tranzistori și circuite integrate
printre atâția senzori
cert e că am găsit-o în casa mea austeră
mobilată cu temeri și griji
ștergând praful de pe capetele spaimelor
afară, privighetoarea roșcată, botezată de mine, Ioana, care își făcuse cuib pe prichiciul ferestrei și adusese pe lume doi pui
se ridica într-un tril de altistă până la cer
decupând o gaură albă
prin care fulgii de zăpadă somnoroși își începeau călătoria lor epică
spre Pământ
mi-a zâmbit din vârful ascuțit al buzelor
băgase toate grijile în debara lângă borcanele de magiun
îmi luase cu mâna toate spaimele dizgrațioase din ochi
temerile
frunzele ofilite de pe suflet
și mă redase nou nouț, ca din fabrică, mie însumi...
Vivre la France!
în mirificile și fabuloasele Câmpii Elizee
prin care trecuseră cu gândul poeții antichității
primăvară era veșnică
toate vânturile băteau numai din vest
adunate la un loc
apele singurului râu sfințite cu nectarul fericirii
te făceau să uiți toate necazurile
sub umbra arborilor de tămâie
oameni erau fericiți mai tot timpul
practicau călăritul
întrecerile atletice
dădeau cu zarul
însuși Cronos se oprise acolo
îmbătat de licoarea înțelepciunii
strecurată de Rhea
dar și Orfeu
fiul regelui trac Oeagrus și al Calliopei
născut din Apollo
Anchise
tatăl lui Eneas
Kadmos și Harmonia
Menelau, Ahile sau Patroclus
aproape toată antichitatea
până la Maria de Medici și Marie Antoinette
care au denumit niște câmpuri sterpe
Champs-Élysées
un fel de Axe historique
dintre două gânduri sublime
sărmane Macron
după aproape trei mii de ani
avec toutes vos places de la Concorde
Charles de Gaule
de la Bastille
avec toutes vos sources triomphales
et vos magasins de luxe
s-a terminat visul...
Exuberanță
nu știu dacă ai ținut vreodată în palmă un fluture
dacă ai mai văzut atâta frumusețe și gingășie la un loc
sau dacă te-ai mirat descoperind întreaga splendoare a lumii
în ceva atât de mic și neînsemnat
dar nu te întreb
așa cum zbori în lumina aceasta difuză
desenată de stele
pari și femeie și fluture
rochia ta indigo se unduiește fluid
sub răsuflarea sfioasă a vântului
din bluză îți țâșnesc milioane de fluturi
într-o vâltoare caleidoscopică de culori
și iarăși nu știu care dintre voi risipește cuvinte de dragoste
care zâmbește dimineața soarelui
care mângâie petalele pline de rouă ale trandafirilor
există atâta exces de frumusețe în voi
încât și cerul izbucnește în lacrimi ...
Uzurpări
de la o vreme începi să simți ferocitatea cuvintelor
pe o scară a durității Mohs de la unu la zece
cuvintele sunt pe locul unsprezece
ele pot zgâria deopotrivă diamantul
și inima
pot face ravagii în creier sau în suflet
cu ani în urmă cineva îmi spusese să am grijă la tăișul cuvintelor
ascuțit de piatra abrazivă a urii
la faptul că unele sunt mai puțin penetrante decât altele
precum cuvintele de gips
care rănesc
mie-mi plac cuvintele înșelătoare
înveșmântate în roșu sângeriu al rubinului
care te omoară frumos
toată viața am cultivat Grădina Cuvântului
am udat fiecare cuvânt răsărit cu dragoste
așteptând dragoste
uneori în zadar
cuvintele ca și oamenii au memorie scurtă
adesea se întorc împotriva grădinarului cu veninul viperei
iar mușcătura lor devine letală
se amestecă aiuritor cu ipocrizia omului
cu indiferența criminală a lumii
deschizând drumuri de neumblat
iluziei…
La vie en rose
”...Des yeux qui font baisser les miens
Un rire qui se perd sur sa bouche
Voilà le portrait sans retouches
De l'homme auquel j'appartiens...”
Edith Piaf
.
nu am întrebat pe nimeni atunci
de ce toți bărbații îmbrăcați în fracuri
erau singuri
în orașul acela cu lumini roșii și femei languroase
la geamuri
.
și eu eram singur
în costumul meu bleumarin
cumpărat de la RoB Square Sainte-Croix de la Bretonnerie
75004 Paris
.
mă plimbam pe o stradă îngustă
poate chiar pe Chateau Rouge sau Barbes
nu mai știu
ce fericire e să nu te cunoască nimeni
.
să aluneci ca un fulg de zăpadă prin o mie de ochi
s-auzi aceleși murmur ”allez viens”
din o mie de guri
apoi să te topești într-o mie de palme
mirosind a Chanel Gabrielle
.
un iz puternic de săpun „Tesori d`oriente”
plutește în aer
nu mai e cale de întoarcere
îmi mai aprind o țigară Gauloises sau Gitanes
fără filtru
de care fumase cândva Jean-Paul Sartre
Camus și Gainsbourg
și-mi fac curaj
„ ce qui doit arriver, arrivera!
.
cum să-mi fi dat seama încă de-atunci
că Notre-Dame e pe moarte
.
acum
după noaptea aceasta „ de rêve”
nu-mi mai rămâne decât să mă arunc din Pont Garigliano
în Sena
sau să mă-mpușc în cap
în Place de la Concorde…
Transfigurări
Alter ego-ul meu din oglindă
nu încetează nici azi
la răscruce de drumuri
de viață
să mă surprindă,
mai pune câte un junghi de gheață
în spate,
câte o cută
adâncă
în colțul de ochi
străveziu,
mai trece peste obraji
c-o pensulă muiată-n culori
diluate
de griu
desprinse parcă dintr-o bucată de stâncă...
mereu și mereu mă destramă
ca pe un pulover prea larg
sau prea strâmt ,
mă izgonește cumva din mine afară
lăsând în locu-mi o pată neclară
o adiere de vânt..
femei ca Elena din Troia
Ioana D`Arc
Nefertiti
care-mi apar în minte
dintr-o lume bizară,
secretă
îmi amintesc de-un Rembrandt
reprodus în graffiti
și cretă
pe-o fațadă murdară...
târziu
mă-ntorc la Alter-ego-ul meu
din oglindă
care cu fiecare zi
cu fiecare noapte
se schimbă
pe care-l recunosc
tot mai greu
de parcă ar fi din altă poveste
science-fiction
din care lipsesc tocmai eu...
Atingeri
în casa mea s-a mutat liniștea
nu știu cum mi-a furat cheia sufletului cu amprentă digitală
cum s-a insinuat printre atâția tranzistori și circuite integrate
printre atâția senzori
cert e că am găsit-o în casa mea austeră
mobilată cu temeri și griji
ștergând praful de pe capetele spaimelor
afară, privighetoarea roșcată, botezată de mine, Ioana, care își făcuse cuib pe prichiciul ferestrei și adusese pe lume doi pui
se ridica într-un tril de altistă până la cer
decupând o gaură albă
prin care fulgii de zăpadă somnoroși își începeau călătoria lor epică
spre Pământ
mi-a zâmbit din vârful ascuțit al buzelor
băgase toate grijile în debara lângă borcanele de magiun
îmi luase cu mâna toate spaimele dizgrațioase din ochi
temerile
frunzele ofilite de pe suflet
și mă redase nou nouț, ca din fabrică, mie însumi...
Vivre la France!
în mirificile și fabuloasele Câmpii Elizee
prin care trecuseră cu gândul poeții antichității
primăvară era veșnică
toate vânturile băteau numai din vest
adunate la un loc
apele singurului râu sfințite cu nectarul fericirii
te făceau să uiți toate necazurile
sub umbra arborilor de tămâie
oameni erau fericiți mai tot timpul
practicau călăritul
întrecerile atletice
dădeau cu zarul
însuși Cronos se oprise acolo
îmbătat de licoarea înțelepciunii
strecurată de Rhea
dar și Orfeu
fiul regelui trac Oeagrus și al Calliopei
născut din Apollo
Anchise
tatăl lui Eneas
Kadmos și Harmonia
Menelau, Ahile sau Patroclus
aproape toată antichitatea
până la Maria de Medici și Marie Antoinette
care au denumit niște câmpuri sterpe
Champs-Élysées
un fel de Axe historique
dintre două gânduri sublime
sărmane Macron
după aproape trei mii de ani
avec toutes vos places de la Concorde
Charles de Gaule
de la Bastille
avec toutes vos sources triomphales
et vos magasins de luxe
s-a terminat visul...
Exuberanță
nu știu dacă ai ținut vreodată în palmă un fluture
dacă ai mai văzut atâta frumusețe și gingășie la un loc
sau dacă te-ai mirat descoperind întreaga splendoare a lumii
în ceva atât de mic și neînsemnat
dar nu te întreb
așa cum zbori în lumina aceasta difuză
desenată de stele
pari și femeie și fluture
rochia ta indigo se unduiește fluid
sub răsuflarea sfioasă a vântului
din bluză îți țâșnesc milioane de fluturi
într-o vâltoare caleidoscopică de culori
și iarăși nu știu care dintre voi risipește cuvinte de dragoste
care zâmbește dimineața soarelui
care mângâie petalele pline de rouă ale trandafirilor
există atâta exces de frumusețe în voi
încât și cerul izbucnește în lacrimi ...
Uzurpări
de la o vreme începi să simți ferocitatea cuvintelor
pe o scară a durității Mohs de la unu la zece
cuvintele sunt pe locul unsprezece
ele pot zgâria deopotrivă diamantul
și inima
pot face ravagii în creier sau în suflet
cu ani în urmă cineva îmi spusese să am grijă la tăișul cuvintelor
ascuțit de piatra abrazivă a urii
la faptul că unele sunt mai puțin penetrante decât altele
precum cuvintele de gips
care rănesc
mie-mi plac cuvintele înșelătoare
înveșmântate în roșu sângeriu al rubinului
care te omoară frumos
toată viața am cultivat Grădina Cuvântului
am udat fiecare cuvânt răsărit cu dragoste
așteptând dragoste
uneori în zadar
cuvintele ca și oamenii au memorie scurtă
adesea se întorc împotriva grădinarului cu veninul viperei
iar mușcătura lor devine letală
se amestecă aiuritor cu ipocrizia omului
cu indiferența criminală a lumii
deschizând drumuri de neumblat
iluziei…