Dansul fulgilor de nea
Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,
Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.
Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,
O simfonie magică, ce ochii ne încântă.
Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,
Un tablou fermecător, ce vestește iarna.
Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,
Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.
Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,
Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.
Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,
Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.
Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,
Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.
În lumina zorilor întregul univers dansează,
O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.
Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,
Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.
Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc
Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Denis Filimon Pușcașu
Data postării: 29 noiembrie 2023
Vizualizări: 1071
Poezii din aceiaşi categorie
Iarna de Stela Enache în olandeză
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Winter
--- 1 ---
Vanuit de lucht zift de verschrikkelijke winter de sneeuwwolken,
Lang reizende Trojanen verzamelden zich op een hoop in de lucht;
Vlokken vliegen, zweven in de lucht als een zwerm witte vlinders,
Het verspreiden van koude rillingen over de bleke schouders van het land.
Het sneeuwt overdag, het sneeuwt 's nachts en het sneeuwt weer in de ochtend!
Met een zilveren ketting de trotse plattelandsjurken;
De ronde, bleke zon wordt tussen de wolken voorspeld
Als een jeugddroom tussen de voorbijgaande jaren.
--- R ---
Het is helemaal wit in de velden, op de heuvels, rondom, in de verte,
Als witte geesten gaan de geregen populieren verloren in de boter,
En op het verlaten stuk, zonder sporen, zonder weg,
Onder de witte rookwolken zie je de verloren dorpen.
--- 2 ---
Maar de sneeuw houdt op, de wolken vluchten, de gewenste zon
Het glanst en verdrijft de oceaan van sneeuw.
Hier is een lichte slee die over de valleien gaat…
Het gerinkel van rammelaars klonk in de vrolijke lucht.
--- R ---
Het is helemaal wit in de velden, op de heuvels, rondom, in de verte,
Als witte geesten gaan de geregen populieren verloren in de boter,
En op het verlaten stuk, zonder sporen, zonder weg,
Onder de witte rookwolken zie je de verloren dorpen.
flux de poeme naani /56
vântul tăios
spulberă nisipul-
sufletele rătăcitoare
duse aiurea
În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
În drumeție!
Am fost și am urcat pe munte
Acum când toamna fură frunza,
Pădurea rămâne goală și pustie
Iar pe poet nu-l mai ajută muza
Ajung lângă izvorul cristalin
Unde adesea setea-mi potolesc,
M-așez pe iarba rece și uscată,
Și-mi pun un pled să nu răcesc
Privesc cerul acoperit de nori
De unde-aud vuiet de avioane,
De-acolo cineva se uită și la noi
Și ne ascultă vorba-n telefoane
Îmi mut privirea către vale
Și văd frumoasa panoramă,
Este orașul meu de suflet
Aflat după pădurea de aramă
E seară și s-a făcut răcoare
Așa că mă îndrept spre casă,
A fost o drumeție ,,sănătoasă"
Și-acum flămând..voi sta la masă!
Iarna de Stela Enache în norvegiană
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Vinter
--- 1 ---
Fra luften siler den forferdelige vinteren snøskyene,
Langreiste trojanere samlet i en haug på himmelen;
Flak flyr, svever i luften som en sverm av hvite sommerfugler,
Sprer frysninger på landets bleke skuldre.
Det snør om dagen, det snør om natten, det snør igjen om morgenen!
Med sølvkjede kler de stolte landet seg;
Den runde, bleke solen er spådd blant skyene
Som en drøm om ungdom blant årene som har gått.
--- R ---
Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,
Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,
Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,
Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.
--- 2 ---
Men snøen stopper, skyene flykter, ønsket sol
Det skinner og fjerner havet av snø.
Her er en lett slede som går over dalene...
Det klirret av rangler i den muntre luften.
--- R ---
Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,
Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,
Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,
Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.
Prin livada înflorită!
Mă plimb prin livada înflorită
Și astăzi în această dimineață,
Pășesc desculț pe iarba deasă
Ca pe-un covor întins în față
Norul a revărsat picuri de apă
Cu care plantele s-au adăpat,
Și ca răsplată ochiului i-a dat
Un verde colorit din cer pictat
Copacii sunt îmbracați în floare
Ce rod vor da la timpul cuvenit,
Albinele culeg cu spor nectarul
Ca ceaiul cu miere să fie îndulcit
Și peste tot e ciripit de păsări
Ce se întrec în felurite triluri,
Parcă asculți o dulce simfonie
Cântată-n cor în diferite stiluri
Și mai pe deal se-aud tractoare
Ce îl ajută pe țăran la munca sa,
De dimineață până seara târziu
Ca noi s-avem la masă ce gusta
E multă frumusețe în țara mea
Acum în anotimpul primăverii,
Ce ochiul greu poate cuprinde
Chiar dacă ochelari..pune vederii!
Iarna de Stela Enache în olandeză
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Winter
--- 1 ---
Vanuit de lucht zift de verschrikkelijke winter de sneeuwwolken,
Lang reizende Trojanen verzamelden zich op een hoop in de lucht;
Vlokken vliegen, zweven in de lucht als een zwerm witte vlinders,
Het verspreiden van koude rillingen over de bleke schouders van het land.
Het sneeuwt overdag, het sneeuwt 's nachts en het sneeuwt weer in de ochtend!
Met een zilveren ketting de trotse plattelandsjurken;
De ronde, bleke zon wordt tussen de wolken voorspeld
Als een jeugddroom tussen de voorbijgaande jaren.
--- R ---
Het is helemaal wit in de velden, op de heuvels, rondom, in de verte,
Als witte geesten gaan de geregen populieren verloren in de boter,
En op het verlaten stuk, zonder sporen, zonder weg,
Onder de witte rookwolken zie je de verloren dorpen.
--- 2 ---
Maar de sneeuw houdt op, de wolken vluchten, de gewenste zon
Het glanst en verdrijft de oceaan van sneeuw.
Hier is een lichte slee die over de valleien gaat…
Het gerinkel van rammelaars klonk in de vrolijke lucht.
--- R ---
Het is helemaal wit in de velden, op de heuvels, rondom, in de verte,
Als witte geesten gaan de geregen populieren verloren in de boter,
En op het verlaten stuk, zonder sporen, zonder weg,
Onder de witte rookwolken zie je de verloren dorpen.
flux de poeme naani /56
vântul tăios
spulberă nisipul-
sufletele rătăcitoare
duse aiurea
În plină vară
Vai de mine, ce cãldurã!
Sã ies la cosit? Nici gând!...
Mort de cald, retras în şurã,
Îmi bat coasa, fluierând.
Vãd acvilele pe ceruri
Cum, în cercuri, se rotesc;
Şi simt vântul, cum adie
Pe pãmântul românesc.
Scapã soarele la vale,
Scapã, cãtre asfinţit.
Vai de mine! Gata somnul!
Mai am fânul de cosit!
Curge apa-n dungi, pe frunte,
Curge, mai ales când stai;
Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama
C-a trecut şi luna Mai!...
În drumeție!
Am fost și am urcat pe munte
Acum când toamna fură frunza,
Pădurea rămâne goală și pustie
Iar pe poet nu-l mai ajută muza
Ajung lângă izvorul cristalin
Unde adesea setea-mi potolesc,
M-așez pe iarba rece și uscată,
Și-mi pun un pled să nu răcesc
Privesc cerul acoperit de nori
De unde-aud vuiet de avioane,
De-acolo cineva se uită și la noi
Și ne ascultă vorba-n telefoane
Îmi mut privirea către vale
Și văd frumoasa panoramă,
Este orașul meu de suflet
Aflat după pădurea de aramă
E seară și s-a făcut răcoare
Așa că mă îndrept spre casă,
A fost o drumeție ,,sănătoasă"
Și-acum flămând..voi sta la masă!
Iarna de Stela Enache în norvegiană
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Vinter
--- 1 ---
Fra luften siler den forferdelige vinteren snøskyene,
Langreiste trojanere samlet i en haug på himmelen;
Flak flyr, svever i luften som en sverm av hvite sommerfugler,
Sprer frysninger på landets bleke skuldre.
Det snør om dagen, det snør om natten, det snør igjen om morgenen!
Med sølvkjede kler de stolte landet seg;
Den runde, bleke solen er spådd blant skyene
Som en drøm om ungdom blant årene som har gått.
--- R ---
Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,
Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,
Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,
Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.
--- 2 ---
Men snøen stopper, skyene flykter, ønsket sol
Det skinner og fjerner havet av snø.
Her er en lett slede som går over dalene...
Det klirret av rangler i den muntre luften.
--- R ---
Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,
Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,
Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,
Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.
Prin livada înflorită!
Mă plimb prin livada înflorită
Și astăzi în această dimineață,
Pășesc desculț pe iarba deasă
Ca pe-un covor întins în față
Norul a revărsat picuri de apă
Cu care plantele s-au adăpat,
Și ca răsplată ochiului i-a dat
Un verde colorit din cer pictat
Copacii sunt îmbracați în floare
Ce rod vor da la timpul cuvenit,
Albinele culeg cu spor nectarul
Ca ceaiul cu miere să fie îndulcit
Și peste tot e ciripit de păsări
Ce se întrec în felurite triluri,
Parcă asculți o dulce simfonie
Cântată-n cor în diferite stiluri
Și mai pe deal se-aud tractoare
Ce îl ajută pe țăran la munca sa,
De dimineață până seara târziu
Ca noi s-avem la masă ce gusta
E multă frumusețe în țara mea
Acum în anotimpul primăverii,
Ce ochiul greu poate cuprinde
Chiar dacă ochelari..pune vederii!
Alte poezii ale autorului
Raze de Cuvinte
În zori de zi,
Un soare răsare,
Lumina strălucește,
Viața mă îmbrățișează.
Flori înflorite,
Parfumul lor mirează,
Natura se trezește,
Magie în aer plutește.
Apele curg lin,
Râurile cântă dulce,
În valuri se reflectă,
Fericirea ce ne duce.
În noaptea senină,
Steaua mea strălucitoare,
Visuri și speranțe îmi aduce,
Într-o lume minunată și plină de culoare.
Cântecul pădurii
În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Printre copaci înalți și frunze ce suspină.
Eul liric se pierde în taina întunericului,
Și versurile sale prind viață în misterul ascunsului.
Figuri de stil dansează pe aripa vântului,
Metaforele îmbracă natura într-un farmec abundent.
Măsura versurilor se topește ca roua dimineții,
Creând un ritm melodic, plin de bucurii.
Rimele se leagă cu gingășie și grație,
Ca o poveste fermecată, plină de poezie.
În inima pădurii, cântecul se împletește,
Cu sunete blânde și ecouri ce duc departe.
Povestea cântecului pădurii ne aduce alinare,
Ne trezește simțurile și ne umple de iubire.
În fiecare vers În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Prin frunzele verzi și lumina de lună.
Eul liric se pierde în taina naturii,
Și versurile sale prind aripi și curg pururi.
Copacii înalți ca stâlpii unui templu,
Șoptesc cu voci blânde un cântec simplu.
Frunzele dansează pe notele vântului,
Creând o simfonie ce-ți umple sufletul.
Povestea pădurii se desfășoară-n versuri,
Cu metafore delicate și imagini diverse.
Rimele se împletesc într-un dans subtil,
Ca o melodie dulce, ce te face să zbori.
Cântecul pădurii ne cheamă la aventură,
Să descoperim tainele ei cu fiecare măsură.
În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că sun În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că suntem parte dintr-un univers de basm.
Pădurea ne îmbrățișează cu brațele-i verzi,
Ne invită să explorăm tainele ei ascunse.
Pe poteci înguste, sub umbră de copaci,
Descoperim magia ce învăluie fiecare pas.
Frunzele cad ca petale în dansul lor ușor,
Și cântecul pădurii ne duce pe aripi de dor.
Aici timpul se oprește, iar sufletul se odihnește,
În liniștea adâncă și în armonia ce crește.
Cântecul pădurii ne aduce pace și alinare,
Ne conectează la natura vie, plină de splendare.
Vise de crăciun
Sub cer de iarnă, stele plâng
Lumini din depărtări se strâng,
Colindă îngerii-n zbor lin,
Vestind că-n lume vine-un Fiu divin.
Din sat în sat, din prag în prag,
Cu suflet cald, cu glas de drag,
Mergem să spunem vestea iar,
Că s-a născut un Prunc, un dar.
Prin neaua albă, blând, coboară
Un cântec vechi, din seara clară,
E Crăciunul, sfințit cu har,
În fiecare colț de țară-n dar.
Bucură-te, o lume-ntreagă,
Că Ceru-n palme ne dezleagă,
Și pacea sfântă se așterne lin,
Colind de Crăciun, veșnic divin.
Cântecul nopții
Cântecul nopții, adiere sublimă,
Înserarea misterioasă, vis de aur.
Ritmuri stelare, tainică simfonie,
În liniștea ce îmbrățișează timpul.
Nopțile cântă în ecouri fără margini,
Melodii de stele, în dans cosmic.
Notele se împletesc într-un cor divin,
Povești nespuse, secrete ascunse.
Sub cerul întunecat, cântecul răsare,
Ode ale tăcerii, povești neînțelese.
Vorbește-n șoaptă, cuvinte îngemănate,
Cântecul nopții dezvăluie iubirea.
În umbra lunii pline, versurile dansează,
Sufletele se unesc într-o armonie tandră.
Cântecul nopții strigă către inimi ratace,
Doruri ascun Cântecul nopții, mister adânc,
Înserarea îmbrățișează cerul senin.
Rimele se leagă într-un dans tandru,
În tăcerea ce ascunde visuri nebune.
Stelele cântă în lumini strălucitoare,
Melodii fără cuvinte, doar înțelese de suflete.
Noaptea răspunde cu ecouri de iubire,
Cântecul nopții ne poartă pe aripi de dor.
Prin întuneric, versurile se rostesc,
Povești nespuse prind viață în melodie.
Nopțile cântă tainic, în ritmuri divine,
În liniștea ce aduce alinare și armonie.
Sub lună plină, cuvintele se împreunează,
Sufletele se unesc într-o simfonie divină.
Cântecul nopții ne cheamă la visare,
În universul său
O poveste de iubire de Denis Pușcașu
Într-un univers de vis,
Iubirea ne-a adus fericire.
Îmbrățișări calde, săruturi dulci,
Noi suntem eternitatea vie.
În ochii tăi strălucește lumina,
Ard flăcări de pasiune aprinsă.
Împreună în dansul iubirii,
Simțim cum timpul se oprește.
Cuvinte tandre, promisiuni sincere,
Ne leagă sufletele într-un cântec.
Fiecare atingere e o melodie,
Ce vibrează în inimi cu dorințe.
În lumea noastră de iubire pură,
Zidim un castel al fericirii.
Cu fiecare zi ce trece, creștem,
Ca doi îndrăgostiți în armonie.
Așa că sărbătorim dragostea noastră,
Prin versuri pline de emoție.
Un cuplu unit și împlinit,
Povestea noastră, o bucurie.
Melodia mării
Melodia mării, cântecul sălbatic,
În valuri se pierde și-n vânt se ridică.
O simfonie nesfârșită, ce-ți atinge inima,
Cu sunete blânde și putere divină.
Pe plaja pustie, nisipul strălucește,
Valurile dansează și soarele răsare.
Melodia mării ne cheamă să visăm,
Să simțim libertatea și să ne eliberăm.
În adierea vântului, se aude un suspin,
Pescărușii zboară într-un dans ușor.
Melodia mării ne umple de bucurie,
Ne aduce liniștea și o nouă energie.
Valurile se sparg cu putere pe stânci,
Un cor de scoici cântă în armonii divine.
Melodia mării ne îmbracă în albastru,
Ne învăluie cu mister și cu dor.
Pe malul nisipos, picioarele se scufundă,
În valurile calde, ca o îmbrățișare tandră.
Melodia mării ne cheamă să călătorim,
Spre orizonturi noi, într-un vis nemuritor.
Când soarele apune și cerul se aprinde,
Melodia mării rămâne mereu în suflet.
O amintire vie, ce ne aduce bucurie,
Și ne face să simțim că suntem parte din eternitate.
Raze de Cuvinte
În zori de zi,
Un soare răsare,
Lumina strălucește,
Viața mă îmbrățișează.
Flori înflorite,
Parfumul lor mirează,
Natura se trezește,
Magie în aer plutește.
Apele curg lin,
Râurile cântă dulce,
În valuri se reflectă,
Fericirea ce ne duce.
În noaptea senină,
Steaua mea strălucitoare,
Visuri și speranțe îmi aduce,
Într-o lume minunată și plină de culoare.
Cântecul pădurii
În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Printre copaci înalți și frunze ce suspină.
Eul liric se pierde în taina întunericului,
Și versurile sale prind viață în misterul ascunsului.
Figuri de stil dansează pe aripa vântului,
Metaforele îmbracă natura într-un farmec abundent.
Măsura versurilor se topește ca roua dimineții,
Creând un ritm melodic, plin de bucurii.
Rimele se leagă cu gingășie și grație,
Ca o poveste fermecată, plină de poezie.
În inima pădurii, cântecul se împletește,
Cu sunete blânde și ecouri ce duc departe.
Povestea cântecului pădurii ne aduce alinare,
Ne trezește simțurile și ne umple de iubire.
În fiecare vers În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Prin frunzele verzi și lumina de lună.
Eul liric se pierde în taina naturii,
Și versurile sale prind aripi și curg pururi.
Copacii înalți ca stâlpii unui templu,
Șoptesc cu voci blânde un cântec simplu.
Frunzele dansează pe notele vântului,
Creând o simfonie ce-ți umple sufletul.
Povestea pădurii se desfășoară-n versuri,
Cu metafore delicate și imagini diverse.
Rimele se împletesc într-un dans subtil,
Ca o melodie dulce, ce te face să zbori.
Cântecul pădurii ne cheamă la aventură,
Să descoperim tainele ei cu fiecare măsură.
În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că sun În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că suntem parte dintr-un univers de basm.
Pădurea ne îmbrățișează cu brațele-i verzi,
Ne invită să explorăm tainele ei ascunse.
Pe poteci înguste, sub umbră de copaci,
Descoperim magia ce învăluie fiecare pas.
Frunzele cad ca petale în dansul lor ușor,
Și cântecul pădurii ne duce pe aripi de dor.
Aici timpul se oprește, iar sufletul se odihnește,
În liniștea adâncă și în armonia ce crește.
Cântecul pădurii ne aduce pace și alinare,
Ne conectează la natura vie, plină de splendare.
Vise de crăciun
Sub cer de iarnă, stele plâng
Lumini din depărtări se strâng,
Colindă îngerii-n zbor lin,
Vestind că-n lume vine-un Fiu divin.
Din sat în sat, din prag în prag,
Cu suflet cald, cu glas de drag,
Mergem să spunem vestea iar,
Că s-a născut un Prunc, un dar.
Prin neaua albă, blând, coboară
Un cântec vechi, din seara clară,
E Crăciunul, sfințit cu har,
În fiecare colț de țară-n dar.
Bucură-te, o lume-ntreagă,
Că Ceru-n palme ne dezleagă,
Și pacea sfântă se așterne lin,
Colind de Crăciun, veșnic divin.
Cântecul nopții
Cântecul nopții, adiere sublimă,
Înserarea misterioasă, vis de aur.
Ritmuri stelare, tainică simfonie,
În liniștea ce îmbrățișează timpul.
Nopțile cântă în ecouri fără margini,
Melodii de stele, în dans cosmic.
Notele se împletesc într-un cor divin,
Povești nespuse, secrete ascunse.
Sub cerul întunecat, cântecul răsare,
Ode ale tăcerii, povești neînțelese.
Vorbește-n șoaptă, cuvinte îngemănate,
Cântecul nopții dezvăluie iubirea.
În umbra lunii pline, versurile dansează,
Sufletele se unesc într-o armonie tandră.
Cântecul nopții strigă către inimi ratace,
Doruri ascun Cântecul nopții, mister adânc,
Înserarea îmbrățișează cerul senin.
Rimele se leagă într-un dans tandru,
În tăcerea ce ascunde visuri nebune.
Stelele cântă în lumini strălucitoare,
Melodii fără cuvinte, doar înțelese de suflete.
Noaptea răspunde cu ecouri de iubire,
Cântecul nopții ne poartă pe aripi de dor.
Prin întuneric, versurile se rostesc,
Povești nespuse prind viață în melodie.
Nopțile cântă tainic, în ritmuri divine,
În liniștea ce aduce alinare și armonie.
Sub lună plină, cuvintele se împreunează,
Sufletele se unesc într-o simfonie divină.
Cântecul nopții ne cheamă la visare,
În universul său
O poveste de iubire de Denis Pușcașu
Într-un univers de vis,
Iubirea ne-a adus fericire.
Îmbrățișări calde, săruturi dulci,
Noi suntem eternitatea vie.
În ochii tăi strălucește lumina,
Ard flăcări de pasiune aprinsă.
Împreună în dansul iubirii,
Simțim cum timpul se oprește.
Cuvinte tandre, promisiuni sincere,
Ne leagă sufletele într-un cântec.
Fiecare atingere e o melodie,
Ce vibrează în inimi cu dorințe.
În lumea noastră de iubire pură,
Zidim un castel al fericirii.
Cu fiecare zi ce trece, creștem,
Ca doi îndrăgostiți în armonie.
Așa că sărbătorim dragostea noastră,
Prin versuri pline de emoție.
Un cuplu unit și împlinit,
Povestea noastră, o bucurie.
Melodia mării
Melodia mării, cântecul sălbatic,
În valuri se pierde și-n vânt se ridică.
O simfonie nesfârșită, ce-ți atinge inima,
Cu sunete blânde și putere divină.
Pe plaja pustie, nisipul strălucește,
Valurile dansează și soarele răsare.
Melodia mării ne cheamă să visăm,
Să simțim libertatea și să ne eliberăm.
În adierea vântului, se aude un suspin,
Pescărușii zboară într-un dans ușor.
Melodia mării ne umple de bucurie,
Ne aduce liniștea și o nouă energie.
Valurile se sparg cu putere pe stânci,
Un cor de scoici cântă în armonii divine.
Melodia mării ne îmbracă în albastru,
Ne învăluie cu mister și cu dor.
Pe malul nisipos, picioarele se scufundă,
În valurile calde, ca o îmbrățișare tandră.
Melodia mării ne cheamă să călătorim,
Spre orizonturi noi, într-un vis nemuritor.
Când soarele apune și cerul se aprinde,
Melodia mării rămâne mereu în suflet.
O amintire vie, ce ne aduce bucurie,
Și ne face să simțim că suntem parte din eternitate.