Poems in the same category
Fata umbră
lar eu, rochia fantomei cenuşii o îmbarc,
Pentru o asemenea ocazie și demonii mi împac
Cu bune, cu rele, toate sunt acum gândurile
mele,
Toate, un scop au
Luna sa ţi-o dau
Cu ochi tăcuți și vorbe încuiate,
Mâna în față ți-o apleci,
Un zâmbet vanezi in mica poveste,
Un zâmbet cauți să culegi
Unul ce pe tine te îndeamnă să încerci
Un pas neclintit în fată il împingi,
Frica-n ochii se citeste
O ruptura in timp O ruptura in poveste
Umbra-mi este călcată iar buzele încleștate-mi tac
Merg la franghiile toate, încerc înapoi să trag
Dar pasul tău arzând în pământ, o fântâna de durere a format
Franghia usor se duce, golul cu găleată par să aibă același sol
M-a tras de caşmirul griului trecător în jos,
lar pentru sufletele separate, n-a mai existat
cale de întors
Pasul tău cu foc a aruncat
ln timp ce cârjele mie departe mi le-a aruncat
Carje din variate zâmbete ce cutremură meleaguri din gândul meu, necunoscute
M-am întors pe călcâiele tocite
Pantofii parcă în gleznă mi-au crescut,
M-am întors,
Ochii in fata apusului i-am descusut
O floare a înflorit
În timp ce alta s-a ofilit,
Două au crescut la cer,
lar a treia în focul pământului infern
De un pom am prins rădăcini,
lar ca o pană ciufulită a mea dorință a murit
În nemiscatul timpului înțepenit
Te-am privit cum ai zburat
Ciocănitoarea penei mele
Cum în urmă ti-ai lăsat
Vulturul uitat de vreme
Sa ştii, aşteaptă privind la stele
Cum va fi mâine?
Te-ntrebi ce va fi mâine?
Nu poți schimba destine!
Puteri magice nu posezi
Să ai tot în ceea ce crezi.
Aduci prin gând și fapte
Exemplul pur de dreptate.
Încerci prin alese cuvinte
Să sprijini oameni cu minte.
Speri ca tot răul să dispară,
Făcând loc binelui să apară.
Implori cerului binecuvântare
Și acestui "colț de rai" încântare.
Ți-ai dori ca totul să se-ndrepte
Și neamul tău să urce pe trepte,
Să se-nobileze calea aleasă
Cu înțelepciune să fie înțeleasă.
Uneori cand plang
Uneori, cand plang si afara ploua
Ale mele lacrimi imi par picaturi venite din inalt
Iar cerul imi coloreaza fereastra in albastru
Facand mereu risipa de acuarele si visuri.
Fiecare zi incepe cu un suras discret
Acelasi soare apare de dincolo de zare
Luminand cu ale sale raze odaia mea intunecata
Iar eu imi regasesc aceiasi umbra ca o prelungire a mea!
Pastel
mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli
o singură zi și o singură noapte-ntr-un an
cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului
potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor
despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală
nu poți despărți infinitul în două jumătăți
din care una râmâne mereu 0
în cosmos exisă doar întuneric
lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert
ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului
aflată la bunul plac al ochiului
poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ
nu știu
dar mă gândeam și eu cum ar fi
ca prima noastră noapte de iubire polară
să-nceapă-n septembrie….
Gust din venin
Ce-ar fi daca ne-am mai intalni iar,
Fară sa ne fii stiut
Mai da din nou pradă disperarii
Cum demult ai facut?
Ce-ar fii dacă ne-am mai iubi iar
Fară sa ne fii priceput
Mi-ai face din nou inima bucati,
Cum doar tu ai putut?
Manile doresc pielea ta
Picioarele doresc drumul tau,
Mintea isi doreste sa te visez
Iar sufletul sa te iubesc
Fericire
Stau in rand la fericirea-I oarba,
Poate-i vad și eu a-l ei preț;
Să-mi las mințile sa fiarbă
Cu apa rece, în îngheț.
Vad muritori, cu fețe triste
Ce încearcă a trăi;
Ce incearca sa existe
Într-un rand, lung de vecii.
Vad copii ce nu au minte,
Dar așteaptă împietriți.
Vad părinți ce n-au cuvinte,
De gândirea lor topiți.
Vad puștani ce sobru spera
Sa-și cunoasca Julieta.
Vad copile ce-și pusera
Gând să-și toarcă silueta.
Mai sunt oameni; mici și mari,
Oameni buni, oameni fugari;
Oameni slabi, oameni mai tari;
Unitari, rudimentari.
Inca stau la rand la fericire,
Poate vad de ce-s trimis,
Poate vad și eu iubire...
Pentru mine, e închis.
Other poems by the author
CINE EȘTI?
Cine ești tu?
Nu te cunosc
Deși te știu de mult.
Dar ce porti în suflet
Ce ascunzi în tine?
Nu pot citi în ochii tăi.
Pari a fi om bun.
Atunci de ce mă tem
Cine ești tu?
Nu te cunosc
Deși te știu demult.
Dar ce porți în gând ,
Și ce ascunzi în suflet
Nu pot citi în ochii tăi
Pari a fi om bun
Atunci de ce mă tem?
/
TOAMNĂ BOGATĂ
Toamnă cu roade bogată
În ton galben auriu
Ucizi florile toate
Și încă tot ce mai e viu...
Vii cu brumă și cu ceață
Pomii frunza-și sctură,
Vânt năuc te ține-n brațe,
Negre ciori se bucură.!
SEMNUL MIRĂRII
Îmi doresc să stea
În loc de lumină
Vorba dulce românească,
Ce-o vorbeau străbunii
Dulce grai moldovinesc
Oltenesc,ardelenesc
Stă retras deoparte
Vorbe noi împrumutate
Și-n cartea de bucate.
Așa limba românească
Îmbracă haină nouă
Șade scoasă la mezat
Ca și-un cenzurat.
Am ales semnul mirării
Vrednic ajutor, concret
În noianul de reclame
Sunt analfabet...
Cum pot eu azi concura
Eu cu româneasca mea
Cu engleza ,cu franceza?
Sau poate m-am rătăcit
Nu-s acasă ,sunt o haimana?
Oare asta-i țara mea?
TE CĂNTĂ POEȚII
Te cântă poeții natură ,
În versuri frumoase pe strună ,
Îți cântă pădurea și marea ,
Îți cântă munții , dealul și valea ,
Îți cântă văzduhul albastru ,
Și-n cântec îmi cântă visarea .
Tălăzuieste valul spre mal
Nisipu-i curat , firișoare de opal .
Litoralul stăluceste sub valul de stele
Și murmură marea un cântec
Cu buzele mele .
Zefirul mă învăluie în rochie de bal ,
Valul se duce și vine la mal ,
În zare își flutură aripa sirene ...
Spre alte surate aplecat să le cheme ,
Spectacolul feeric îl cerne prin gene .
Te cântă poetii , natură ,
În versuri frumoase pe strună ,
Te cântă de multe milenii ...
Uimiți de atâta frumusețe .
În veci te vor cânta poetii .
T.A.D.
COPILĂRIA MEA
- continuare-
Poate că tata nu a fost dragostea adevărată a mamei,poate că
nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea mamei era umbrită de o trIs-
tețe ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine
Bunicilor li s-a rupt firul vieții în mod neașteptat și brutal. După moartea
mamei, ei umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și
grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-
tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de
bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din
partea tatălui meu.
Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un
mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul
cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.
Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-
tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară
imlorând cerul să-l mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.
Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și
lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în
inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente
se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își
căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat
de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul
puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.
Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile
alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul
alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-
noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.
Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul
cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure
că mama era încă acolo.
Mai târziu ,am realizat că alături în alt sicriu era și tata,care părea străin de tot
ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult
petrecusem zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând
mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.
Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie
se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două
nume scrise pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei și al tatălui meu
pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile
de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă preoții
făceau slujba de înmormântare.
În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare
pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și
arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet
mare de flori care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar
bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum
își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp
Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,
lumânări și tămâie.
Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-
burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe
cineva care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.
A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.
DE LA SOARE
De teamă și de neputință
La anii grei cei de pe urmă
Un bătrânel și-o bătrânică
Se ascund în camera lor mică
De gerul nemilos și laș
Și suflă aspru cu obidă
În vatra fără foc pe care
O oală parcă ar vrea să fiarbă
Bogată în apă și în sare.
Sărmana pensie se duse
În cele multe zile scurse
Cămara-i goală bate vănt .
Privesc pe geam din în când în când.
Sunt ca două stane mici
Ce se învârt pe lângă ușă
Sunt prea șubrezi ca să iasă
Pe așa vreme nemiloasă.
Doar o rugă se înfiripă
Câmpia iar să înverzească
Natura să se trezească
Și căldură să primească
De la soare.