Copilul

cristi  își face cruci cu ambele mîini

pentru femeia cu o singură mînă

și eu măsor apa de la tine cu buze mici

strîmte, în care încape o buză dintr-un sărut

cristi o iubea pe femeia cu o singură mînă

iubea și proteza ei, mergea drumul atît de duios printre munți

ca un cîntec de împăcare și împotcovire

și dumnezeu lăsa de la el și nu lua

cînd cristi  a văzut limpede că a luat și

a luat singura mînă pe care o mai avea

și a lăsat în loc acel gol pe care, fără rușine îl numim

fără dumnezeu, cu alcool

cristi s-a dus sub plapuma tatălui

și de acolo a plecat cu un picior mai puțin

să șchioapete o viață întreagă

iubirea pentru mîna ei lipsă

și eu nu știu cum îmi trec povestea asta prin bluza ta

și băiatul care se ocupă de noapte a adormit

și stelele au colțuri care îmi intră în inimă

și e prima dată cînd resuscitez o piatră

să fie ăștia urmele pașilor noștri

doamne ce prăpăstii am făcut

În pădurea adâncă și întunecată,

Cu copaci înalți și frunze vânturate,

Păsările cântă în armonie dulce,

Și totul în jur e o minune.

de ALEXANDRU GABRIEL

    Ieri pe strada am zărit 

    Un cățel mic,mic.

    Însă,tare îmi era frica,

   Ca sare și mă mănâncă.

  Însă micuțul de el,

  Cauta că sa se joace.

  Era alb și pufos

  Si cu un năsuc frumos.

Simt cum carnea se desprinde
Încet-încet de la os,
În fiecare pulsație, o luptă,
În fiecare suspin, un secret minuțios.

În adâncurile ființei, un strigăt,
Îngropat sub straturi de tăcere,
Cuvinte nerostite, ca niște săgeți,
Îmi străpung sufletul cu durere.

Iubirea a fost o flacără vie,
Dar acum, rămâne doar un scrum,
Căci ne-am jucat cu focul
Și am ars tot ce aveam mai bun.

De-aș putea să dezbrac sufletul
De aceste săgeți invizibile,
De fantomele neclare ale trecutului,
De rănile adânci ce par imposibile.

Aș vrea să-mi îmbrățișez durerile,
Să le transform în aripi de zbor,
Căci chiar și din cenușa iubirii,
Se poate naște un nou fior.

de Guțul Cristina

Mă plimbam pe drumul lung. 

A cărui farmec a murit! 

Sub luna mare...plină de mister.

Misterul singurei iubiri.

Trecuseră sub această lună

Un fior ce nu-l știam

Era fiorul iubiri!

Pe care încă nu-l cunoșteam.

Peste veacurile vieții 

Peste umbra tinereții 

Peste sufletele stinse

Cu ale sale zgârieturi

Îmi intrai suptil în viață

Cu o vorbă, două, trei. 

Până când, din neștiute

Te iubeam! chiar de nu crezi. 

Și acuma îmi doresc

Ca de-a cuma ca să fim

Două frunze pe o creangă. 

Dar o creangă fără spini... 

         Cozac Ionela.

Copilărie, draga mea 

Te-aștept să vii la mine;

De ce-ai plecat așa devreme 

Fără să-mi spui 

Cuvânt de despărțire?

Te tot aștept și nu mai vii 

Mi-e dor, mi-e dor de anii tăi

Ce au trecut atât de repejor 

Fără să-mi lași

Un gând de dor.

Mai vino iar la mine înapoi 

Să văd frumoasa viață,

Ce eu la școală-ades plecam 

Voioasă...dis-de-dimineață.

Aud furtuna plângând
Îmi alină al meu gând:
Să plec de aici, departe,
Cu un stilou și-a mea carte.

"Într-o liniște profundă,
Doar cerul ce o alungă,
A mea fericire, al meu zâmbet,
Mi-e urmat de un regret.

Un izvor melancolic în ai mei ochi
Mă lasă doborâtă în genunchi,
Doar ploaia mă aude, mă-nțelege,
Și un loc printre nori ea îmi alege."

Uneori îmi recitesc vechile poezii... poate de dor, poate doar să-mi reamintesc...

Și e atât de ciudat... îmi aud vocea tremurând printre rânduri. Îmi amintesc cu fiecare vers câtă viață aveam atunci, câtă speranță, câtă încredere în "stai liniștită bby, o să fim"... însă timpul a avut felul lui de a-mi arăta că " a fi" nu a fost decât o iluzie... o iluzie frumoasă...

La fel și promisiunile în care am tot sperat, care păreau solide s-au spart în mii de cioburi de zidurile tăcerii.. si visele care s-au destrămat fără zgomot ca un abur sub lumina rece a dimineții...

Și citesc... și mă pierd încercând să regăsesc printre versuri speranța ce o aveam, că nu s-a pierdut totul...

Recitesc și mă regăsesc în zeci de ipostaze... rănită, plină de speranță, așteptând, iertând, confuză, veselă, tristă... neputincioasă, resemnată. 

Mă regăsesc visând... apoi renunțând... în sute de versuri în contrast.. 

Mi-am dorit prea mult să închid o ușă lăsând-o întredeschisă... în speranța acelui ''a fi''...

Ușa a rămas întredeschisă și azi dar nu din speranță ci mai degrabă să-mi amintesc de acea femeie care nu voi mai fi vreodată...

..................................................................

Am lăsat ușa întredeschisă,

Deși uitată e povestea

Și stins este acel ceva 

Ce n-a mai apucat să ardă.

Am rămas c-o-mbrățisare netrăită 

Cu-n dor greu... pe foi mărturisit,

Cu tăcerea-ți atât de nesăbuită 

De parcă te-am urât și nu iubit...

Am stat prizoniera unui viitor

Ce nu s-a întâmplat vreodat' 

Și azi trecut îmi e și el

Rămas în versuri acordat...

Am vrut să plec, dar pașii m-au ținut 

Legată de umbre, prinsă de ce-a trecut.

Urla în mine gândul ca vântul, să zbor,

Dar inima, la tine, mă întorcea ușor...

Am vrut să plec, dar am rămas,

Captivă în trecut, mereu în contrast,

Unde dorința și teama se certau în tăcere 

Și timpul mă ținea în loc, fără putere...

Am plecat cu ușa pe jumătate-nchisă

Și nu că aș mai aștepta ceva...

Când mi-amintesc să pot privi 

La cea ce te-a iubit cândva.

Tăcerea - mi vorbește
Și eu o înțeleg,
Am fost amândouă
La același concert
Auzind vioara plângând
Pe clapele negre
A unui pian ce cântă
Ascuns de cortina vremii.
Tăcerea mă-nsoțește
Si eu o însoțesc
Spre simfonia altei  viori
Ce-și poartă arcușul
Pe zilele noastre pierdute
Printre cortine ce cad
Pe-a căror brocart
Clapele tac, pianul tace,
Tăcerea lui îmi vorbește…

Mă cuprind gânduri pline de nostalgie,

Unde ai dispărut a mea dulce copilărie?

De ce ai plecat fără să-ți iei rămas bun,

De ce m-ai abandonat pe cel mai rău drum......

Toate erau bune când erai cu mine,

Habar n-aveam ce-i aia agonie,

Mă jucam cu avioane din hârtie

Și cele mai mici lucruri îmi aduceau bucurie.....

N-aveam multe, dar eram cel mai fericit,

Seara cu prieteni mă simțeam împlinit,

Nu știam că toate o să se termine într-o zi,

Pe vremea aia nu înțelegeam sensul unei poezi: 

"Coșmar, dulce amar,

Iubirea-mi este în zadar,

Prezentul mi-e neclar,

M-au otrăvit buze cu gust de nectar"

Pentru mine erau doar cuvinte din ziar,

Nu știam că viața poate avea gust amar,

Nu știam că iubirea vine la pachet cu durere,

Pe vremea aia toate aveau gust de miere,

Nu știam că poți să iubești fără să fi iubit,

Nu știam că de asta mulți poeți au înebunit,

Acum am ajuns să-nțeleg perfect,

Am ajuns să-mi trăiesc viața defect,

 Am suferit 

Și-am să mai sufăr,

Dar nu e prima dată

Când sper,

Să mă ridic din groapă.