S-AU STINS SPERANȚE

Tatăl meu e plecat din lară,

De când eram mic, muncește pe afară.

Uneori mi-e așa tare dor și plâng

Îl apuc în brațe și cu dor îl strâng .

Mi-e dor să batem mingea, împreună 

La școală să mă ducă, uneori de mână

Când unii îmi caută gâlceavă, știu

Vine tata, vine nu-s în pustiu.

Și nu mai tac, pot răspunde pe măsură,

Să nu adun obidă în suflet și ură.

Simt că mă apăra un părinte

Și pot să fiu un copil cuminte.

Tata vine rar, ne trimite bani și alte cele.

Dar de vine acasă, mă lipsesc de ele.

Mamă, tată, locul vostru-i lângă noi 

Viața, ne călește trăind  lângă voi.

Familia nu trăiește prin corespondență

Iubirea, compasiunea, îi dă consistență!!!

Sfârșitul  de septembrie aduce soalele după câteva  zile mohorâte, cu ploaie rece.

Razele soarelui își fac loc printre norii albi și fumurii,mângâind iarba încă verde.

Mulțimea de gângănii părăsește locurile ascunse și se pregătește pentru iarna ce

va veni ,bucurându-se de căldura soarelui.Salcâmii își pierd zilnic frunzele mici ,

lăsând în urmă ramuri goale.

          Doamna Alina ,pensionară ,nu își găsește locul în camera mică. Privind la

televizor ,se simte obosită de aceleași știri și aceleași minciuni .Își bea ceaiul  pe

balansoarul din fața casei și se lasă cuprinsă  de visare .Nu sunt doar vise ,mai

curând amintiri  Sunetul strident al  sonerii o trezește din visare.Cine poate fi la ora asta

se întreabă ? se întreabă ea.Rămâne surprinsă  când o vede la poartă pe buna ei prietenă

Ioana ,fostă colegă de serviciu .Ea cea care venea cu vești despre cunoștințele comune:Cum

o mai duc ,cine s-a dus ,cine a mai rămas .Alina îi pregătește o cană cu ceai ,iar Ioana se

așează comod în scaunul cu spătar înalt.

          -Ce vești noi  ai azi?-întreabă Alin .

          -Nu vești bune -răspunde Ioana .A murit nevasta lui Victor ,Maria

          -Dar era tănără ,ce s-a întâmplat?

          -A fost un șoc pentru pentru mulți ,Maria arăta chiar foarte bine Ne-am întânlit nu de mult

la cumpărături .Cine ar fi bănuit că numai două luni  o să plece  pe ultimul drum ? A avt o înmormântare

frumoasă .A avut cine să o plângă - copii ,nurori ,nepoți .Victor era distrus .El știa că tu nu prea  ieși

din perimetru  tău de aceia nici nu te -a sunat .

          -Știu ,Ioana. tot mai des ,aflăm că ,unul  căte unul ,din generația noastră ne părăsesc.Știm că

ne va veni  și nouă rândul Nu ne este teamă .Rostul vieții  l-am îndeplinit -Am trăit alături de copiii mei

de nepoți și chiar de strănepoți . Ce-mi pot dori mai mult ?Soțul ,jumătatea mea ,a plecat ,lăsând un mare

gol în urmă.Zilele trebuie umplute cu ceva ,că amintirile nu sunt de ajuns .

          -Alina ,am o veste bună .Adică eu ,Sanda și Mirela vrem să mergem undeva in concediu  la

tratament ,nu vrei să mergi cu noi ?

          -Îmi pare rău dar nu sunt în stare .Aceiași propunere mi-a făcut-o și sora mea ,exact acum un an

Cine ar fi crezut că nu voi mai avea altă ocaze să fiu cu ea ! Să-ți povestesc cum s-a întâmplat !

          -Ne petreceam verile împreună la țarâ .Aveam căsuțe una lângă alta și comunicam  printr-un

gard  despărțitor,din dorința de a fi aproape .Am fost fericite că putram fi aproape măcar în timpul

verii.Cine ar fi bănuit că ne vedem pentru ultima oară?

          -Surioară te las singură  pentru o săptămână sau două  că-mi vin copiii  din afară  în concediu

și să stau cu ei câteva zile ,apoi ei se duc la mare .Mai vorbim la telefon ! A plecat făcându-mi  semne

din mână .Era o zi de luni .Marți a început o ploaie mocănească ,tot în jur era ud ,deci nu puteam

intra în grădină ,și m - am hotărât să plec și eu acasă și i -am comunicat surioarei mele că m-am

întors și eu în oraș și să nu-mi poarte de grijâ ;În fiecare dimineață ne salutăm  la telefon .Ea îmi

spune că are musafiri care vor pleca la mare ,rămâne doar nepotul ei preferat să depene amintiri .

Sora mea își propusese lui Marius nepotul ei să meargă la cumpărături  să-i cumpere un ceas de

valoare ,drept cadou de ziua copilului ,fiindcă pentru ea tot copil este .E ziua de vineri , ei au vizitat

magazinile  până ce au găsit ceva să le placă  Bunica era obosită dar și foarte fericită că nepotul

său pare să se bucure de cadouri .Marius o strânge în brațe și-i spune : Cât mă bucur mamaie ,

pentru cadouri și ce dor mi-a fost de tine spune el ,cu emoție

            -Marius , eu sunt firavă pentru brațele tale antrenate spune bunica răzând .

           -Eu ,plec în oraș să mă întânlesc cu prietenii mei ,nu sta cu grîjă, că mă întorc  devreme .

           -Bine ,Marius nu am să adorm pănă vii tu ,te aștept să mai stăm de vorbă .Într-un târziu ,Marius

intră în casă ca un vârtej ,o apucă pe bunică de umeri și o scoate pe balcon .Bunica se străduiește

să-i vadă ochii să înțeleagă ce se întâmplă ,dar vocea străină a lui Marius o înspăimântă .

          -Nu țipa ! Nu țipa că te omor ! spune Marius  ,având un cuțit mare de bucătărie în mână .

În chi avea o privire neomenească .țintind locul unde vre să atace.Bunica ,înțelegând  ce se întâmplă ,

își apără disperată inima cu brațele ,dar criminalul își fixează ochii pe gâtul ei .O tăietură lungă de la ureche

la claviculă face ca sângele să curgă în voie.Bunica  leșină ,Marius o consideră moartă .Îi caută telefonul

banii și valorile în casă ,apoi pleacă încuind ușa .Bunica își revine ,avea telefonul într-un buzunar

interior  și apucă să sune la 112 apoi își pierde cunoștința .Poliția a fost promptă  și salvarea a ajuns repede .

Bunica a fost  dusă la spital  operată în timpul nopții  și a putut da relații cu ce s-a întâmplat .Am fost și am

văzut-o ,era de nerecunoscut .Lacrimile îi spălau fața  care era tumefiată de la lovituri ,dantura spartă  și multe

înțepături  pe gât și pe brațe .Vocea îi era înecată  de plânsul înterior .Câteva zile  am tras speranțe  .Pe 14 iulie

într-o zi de joi , sună telefonul iar vocea sugrumată a nepoatei  mele :

          -Tanti  Alina  nu știu cum să spun ....mama nu mai este ...Am rămas înlemnită ! Nu se poate , nu se poate

atât am putut  spune ...și întrebarea : De ce Marius  i-a luat viața celei care l-a iubit și crescut cu atâta  drag ?

          Nu am să înțeleg  ,niciodată !

                                                           șfârșit                                                                                                                              

Ce simt că trebuie să fac,

Când știrile ce vin, mă face să tac?

Prea multe vești triste, ce nu-mi fac bine

Copii minori dezacxați, autori de crime?

Accidente, vieți secerate din imprudență,

Șoferi la volan, băuți și mai grav, drogați,

Boli, tratate de lege cu indulgență

Mașini, super, moderne, a celor bogați.

Actualitatea, a devenit brutală cu viața,

Schimbări majore, într-un timp record,

Politica dă tonul, ascuzindu-și fața,

Suntem naufragiații vieții, aruncați peste bord.

Suntem spectatorii vieții, atât ne este permis

Votul, nu mai contează, e ales de sus,

Nu mai contează Românul ce vrea

El poate fi dezbinat și c-o viață mai grea.

Drapată în mantie neagră 

Răpusă de raza luminii

Umbrită de norii din zare

Martor pe marea albastră,

Bogată-n speranțe și vise

Umană cu torțe aprinse

Nevoia iubirii mă cheamă.

Am încercat să te creionez

Așa cum te-am cunoscut eu

Dar orcât m-am străduit 

Nimic n-am reușit.

Despre tine nu pot vorbi

Decât la superlativ.

Nici nu știu ce-ași fi în stare

Provocat de nedreptate

A-și ajunge să fiu sadic

Să-i ucid sau să-i  prefac

Pe ce-i răi și mafioți,

Pe dușmani ca și pe hoți

În lăcuste sau în lupi

Să-i  trimit în iad

Unde  flăcările ard 

Să purificăm pământul 

Relele să le ia vântul.

Cu durere mare scriu aceste rânduri,

Dragii mei de peste Prut.

Aș vrea să spun - e prea târziu

Să revenim de unde ne-am născut.

Sărăcia crește tot mai tare

Și corupția la fel.

Reunirea promit doar prin slogane,

Scrise de lași și de mișeli.

Vreau să plâng dar nu mai am lacrimi,

Vreau sa strig dar nu mai am glas,

Căci ne-au rupt de la țara mamă.

Orfani pe veci noi am rămas.

Daniel Pomirlean

Să mai scriu ceva a-și vrea,

Citind, poate cineva s-ar bucuea.

Dar vești rele sunt prea multe,

Cine vrea să le mai asculte?

Că-i război, venit parcă din senin,

Din oameni răi,ce poartă în suflete venin,

 Că pensile nu mai cresc

Îmi curg lacrimi când citesc.

Mult a-și vrea să scriu de bine,

Să fac omul să zâmbească

Că în viitorul ce vine,

Prețurile, facturile să nu mai crească.

Am mai spus-o și o mai spun,

Nu ne mai așteaptă nimic bun

Vom ofta mai mult și plânge

Dar nu vreau să curgă în țară sânge!!!!

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Vaalea punaviini on hyvää

Vaalea punaviini on hyvää,

Korjattu myöhään syksyllä,

Enemmän pakkasta, enemmän miehestä,

Juon paljon enemmän enkä juo humalassa.

Vannoin, etten juo enää koskaan

Mutta en kestä itseäni

Hyvä viini, hyvä, pidän siitä,

En tiedä mitä he tekevät hänelle.

Harvinainen omenaviini

Hän kiipeää päähänsä ilman tikkaita,

Vihreiden telien vinesor

Tee miehestä näkymätön.

Viini on hyvää ja maukasta,

Kun juot sen komean miehen kanssa.

Mutta jos juot sen ruman miehen kanssa,

Viini pysähtyy kurkkuun.

Deșteaptă-te Române, strigă iar,

În piepturi bate dorul secular,

Un cântec sfânt, din jertfă și credință,

Aprinde-n noi putere și voință.

Pământ de sânge, lacrimi și sudoare,

Ai fost și ești comoara cea mai mare.

Din Carpați până la Dunărea curată,

Românie ești veșnică, ești neuitată.

Dar, trădarea nenorocită și corupția,

Ne-au frânt dreptatea și speranța,

Pe scaunul strâmb stă uneori puterea,

Care vinde la suprapreț până și pâinea.

Deșteaptă-te Române, cu glas de foc,

Ce-n veacuri grele nu s-a stins deloc,

Tu ești chemarea sfântă, neînfrântă,

Lumina din jertfe ce asiduu se avântă.

Tu, Imn al libertății, sună iar,

Din munți și câmpii, până la hotar,

Ești rugă și poruncă, ești credință,

Ești jurământ și sfântă biruință.

Patrie, pământ cu dor și plâns,

Din truda ta un neam întreg s-aprins.

Cu sânge-nfrățit, cu lacrimi adunate,

Cu jertfe puse-n temelii însemnate.

Românie, inimă de soare,

În tine arde veșnică splendoare,

Te vom iubi cu sânge și cu dor,

Purtându-te în suflet, nemuritor.

În drum spre casă, un suflet blând se îndreaptă,

trecând prin ocoluri, pe valuri, în singurătate.

El poartă cu sine, o amintire ce-l doare,

despre frumoasa lui țară, care astăzi e pe cale să moară.

El pleacă grăbit, grăbit în drum spre casă,

să-și vadă măicuță care stă la fereastră.

Dar casa e pustie, în care doar liniștea e stăpână,

și nimeni nu mai vine, după atâția ani de zile.

Inima îi bate, îi bate atât de tare,

iar țara e tot mai departe, dincolo de maluri.

Nici un semn nu i se arată, pentru o cale mai ușoară,

dar el din răsputeri va merge, către iubita lui țară.

I-a rămas doar credința, ce-o poartă pentru a lui vlagă,

dându-i speranță că vremurile de odinioară vor răsări iară.

În realitate însă, trecutul e istorie ce nu iartă,

iar datoria noastră e să fim acasă, acolo unde liniștea e o mireasmă.

Un singur gând îl preocupă, că în curând se va întoarce,

lăsând pustietatea într-un vis..., într-un vis fără valoare.

Nimic nu poate să-l oprească, nici gloanțele care zboară,

din întunericul ce-l înconjoară, în drumul său către iubita lui țară.

Cu prețuire, Andrei Guțu.

No bine, drag București,

din Ardeal îți scriu frățește,

No hai, nu te mânia,

că-ți trimit și bucuria.

Eu moldovean, cu dorul meu,

ți-aduc urare de la Dumnezeu,

din munți, din plai cu iarbă rară,

la tine vine vestea clară.

No hai, mai pune de-o horă,

să dănțuiască lumea-n zori,

că-i ziua ta, și-i sărbătoare,

și-semeni floare după floare!

No bine, ține minte-așa:

că-n țara asta mare-i una,

București, Ardeal și Moldova,

să fim uniți – că asta-i slova!

20.09.2025

Cu drag din Ardeal,

Andrei Guțu.