Mihai Eminescu - Floarea limbi române
Mihai Eminescu, floarea limbii române,
Cu versuri ce-nfățișează frumosul și binele,
Ai scris într-o epocă de mari schimbări
Și-ai făcut din poezie un adevărat dar.
Într-un timp de tulburări și suferințe,
Când țara era subjugată de alții,
Tu ai rămas fidel în lupta ta pentru libertate
Și-ai folosit cuvintele tale ca armă de dreptate.
Versurile tale sunt ca niște raze de soare
Ce luminează cu blândețe și culoare
Frumusețea naturii și iubirea de neam
Și ne înalță sufletul spre cele sfinte și supreme.
Într-o limbă ce-nflorea cu fiecare cuvânt
Ai scris despre iubire și frumosul din jurul nostru,
Ai transmis prin poezie mesaje pline de înțelepciune
Și ai rămas mereu o comoară națională de neprețuit.
Mihai Eminescu, floarea limbii române,
Ai dat sens și formă cuvintelor ce-nalță,
Ne-ai învățat că poezia e mai mult decât rime
E o formă de a trăi, de a simți și de a iubi cu fime.
Category: The patriotic poems
All author's poems: Andrei Mocanu Oficial
În amintirea lui, Mihai Eminescu, Andrei Mocanu
Date of posting: 7 марта 2023
Comments: 1
Views: 1236
Comments
Poems in the same category
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în germană
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Heller Rotwein ist gut
Heller Rotwein ist gut,
Im Spätherbst geerntet,
Mehr über den Frost, mehr über den Mann,
Ich trinke viel mehr und betrinke mich nicht.
Ich habe geschworen, nie wieder zu trinken
Aber ich kann mich nicht zurückhalten
Guter Wein, gut, ich mag ihn,
Ich weiß nicht, was sie mit ihm machen werden.
Seltener Apfelwein
Er klettert ohne Leiter in seinen Kopf,
Weinrebe aus grünen Drehgestellen
Machen Sie den Mann unsichtbar.
Der Wein ist gut und lecker,
Wenn man es mit einem gutaussehenden Mann trinkt.
Aber wenn du es mit einem hässlichen Mann trinkst,
Der Wein bleibt im Hals stehen.
Strigăt pentru țară!
Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?!
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?!
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?!
Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește,
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?!
Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?!
Cât o să mai țineți călușul la gură
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului?
Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea!
Urâți ați ajuns la chipuri și suflet,
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc,
Duhnește a cadavru societatea
Cauza? Sunteți voi!
Încetați! Încetați nedreptatea!
Dați-ne pacea și țara-napoi!
Cu fruntea sus
N-am avut mult.
Doar o cameră mică, cu pereții crăpați,
Și o pâine împărțită la doi.
Dar din fereastră vedeam câmpul
Și-un cer care nu m-a trădat niciodată.
Am muncit cu mâinile, cu spatele, cu tăceri,
Am cărat zile grele în spinare
Și n-am întrebat: „De ce eu?”
Pentru că eu am rămas.
Când alții au plecat, eu am rămas.
Am visat puțin.
N-am vrut palate, nici haine scumpe.
Am vrut doar să pot să nu-mi plec fruntea,
Să mor cu fruntea sus,
În limba mea, pe pământul meu.
Poate n-o să scrie nimeni despre mine.
Dar voi adormi într-un loc
Unde iarba-mi cunoaște pașii,
Unde vântul îmi știe numele.
Și acolo, sărac, dar neînfrânt,
O să fiu acasă.
Chişinău
Chișinău oraș frumos,
Ce ai un soare luminos.
Soarele-ți zâmbește,
Bucuria ți-o vestește.
Ai clădiri mărinimoase,
Înalte și frumoase.
Chișinău oraș cu flori,
Și cu mulți locuitori.
Tu ai oameni muncitori,
Ce lucrează de cu zori.
Oameni iubitori de muncă,
Ce se grăbesc la lucru.
Tu ești oraș vestit,
De turiști ești tot iubit.
Că ești foarte vestit,
Pentru multe istorii menit.
Chișinău te îndrăgim,
Și mereu noi te iubim.
Că ești un oraș frumos,
Unde păsările-ți cântă duios.
Ești orașul preferat,
Chișinăul meu cel drag.
Te îndrăgim fiecare,
Și cel mic și cel mare.
Poezie dedicată"orașului Chișinău"
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
Patria
Cât tânăr ești, și ai putere,
Și chef de muncă cât mai ai,
Rupându-ți cărțile se cere,
Să-ți cunoști propriul grai.
Căci mulți acoperișul îl repară
Zidesc o casă, doua, trei
Undeva peste hotare, dară
Uitata-și de țară ei.
Pierduți prin fețele străine,
Puțini acasă se întorc,
Căci acolo e cald și bine
Iar acasă, mai deloc.
Și când decid ei să se-ntoarcă
Cuvântul casă pare cam străin,
Pășind în casa părintească
Ce-am făcut cu a mea viață?ei îngân...
Eu vă îndemn acasă să rămâneți!
Proslăvind al patriei pământ,
Căci pacea sufletească nu se vinde
Căci patria e un lucru sfânt.
Vărsat-au sânge strămoșii noștri
Ca să putem astăzi învăța,
Luptat-au pentru drepturile noastre,
Pentru ca patria s-o putem elogia.
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în germană
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Heller Rotwein ist gut
Heller Rotwein ist gut,
Im Spätherbst geerntet,
Mehr über den Frost, mehr über den Mann,
Ich trinke viel mehr und betrinke mich nicht.
Ich habe geschworen, nie wieder zu trinken
Aber ich kann mich nicht zurückhalten
Guter Wein, gut, ich mag ihn,
Ich weiß nicht, was sie mit ihm machen werden.
Seltener Apfelwein
Er klettert ohne Leiter in seinen Kopf,
Weinrebe aus grünen Drehgestellen
Machen Sie den Mann unsichtbar.
Der Wein ist gut und lecker,
Wenn man es mit einem gutaussehenden Mann trinkt.
Aber wenn du es mit einem hässlichen Mann trinkst,
Der Wein bleibt im Hals stehen.
Strigăt pentru țară!
Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?!
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?!
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?!
Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește,
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?!
Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?!
Cât o să mai țineți călușul la gură
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului?
Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea!
Urâți ați ajuns la chipuri și suflet,
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc,
Duhnește a cadavru societatea
Cauza? Sunteți voi!
Încetați! Încetați nedreptatea!
Dați-ne pacea și țara-napoi!
Cu fruntea sus
N-am avut mult.
Doar o cameră mică, cu pereții crăpați,
Și o pâine împărțită la doi.
Dar din fereastră vedeam câmpul
Și-un cer care nu m-a trădat niciodată.
Am muncit cu mâinile, cu spatele, cu tăceri,
Am cărat zile grele în spinare
Și n-am întrebat: „De ce eu?”
Pentru că eu am rămas.
Când alții au plecat, eu am rămas.
Am visat puțin.
N-am vrut palate, nici haine scumpe.
Am vrut doar să pot să nu-mi plec fruntea,
Să mor cu fruntea sus,
În limba mea, pe pământul meu.
Poate n-o să scrie nimeni despre mine.
Dar voi adormi într-un loc
Unde iarba-mi cunoaște pașii,
Unde vântul îmi știe numele.
Și acolo, sărac, dar neînfrânt,
O să fiu acasă.
Chişinău
Chișinău oraș frumos,
Ce ai un soare luminos.
Soarele-ți zâmbește,
Bucuria ți-o vestește.
Ai clădiri mărinimoase,
Înalte și frumoase.
Chișinău oraș cu flori,
Și cu mulți locuitori.
Tu ai oameni muncitori,
Ce lucrează de cu zori.
Oameni iubitori de muncă,
Ce se grăbesc la lucru.
Tu ești oraș vestit,
De turiști ești tot iubit.
Că ești foarte vestit,
Pentru multe istorii menit.
Chișinău te îndrăgim,
Și mereu noi te iubim.
Că ești un oraș frumos,
Unde păsările-ți cântă duios.
Ești orașul preferat,
Chișinăul meu cel drag.
Te îndrăgim fiecare,
Și cel mic și cel mare.
Poezie dedicată"orașului Chișinău"
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
Patria
Cât tânăr ești, și ai putere,
Și chef de muncă cât mai ai,
Rupându-ți cărțile se cere,
Să-ți cunoști propriul grai.
Căci mulți acoperișul îl repară
Zidesc o casă, doua, trei
Undeva peste hotare, dară
Uitata-și de țară ei.
Pierduți prin fețele străine,
Puțini acasă se întorc,
Căci acolo e cald și bine
Iar acasă, mai deloc.
Și când decid ei să se-ntoarcă
Cuvântul casă pare cam străin,
Pășind în casa părintească
Ce-am făcut cu a mea viață?ei îngân...
Eu vă îndemn acasă să rămâneți!
Proslăvind al patriei pământ,
Căci pacea sufletească nu se vinde
Căci patria e un lucru sfânt.
Vărsat-au sânge strămoșii noștri
Ca să putem astăzi învăța,
Luptat-au pentru drepturile noastre,
Pentru ca patria s-o putem elogia.
Other poems by the author
Gura mică, intră musca!
Gura mică, nu rosti,
Că ce spui se va-ntoarce-n zi,
Ca o muscă-n colț de vară,
Să-ți înțepe limba-amară.
Prea grăbit e gândul scos,
Și ce-i liber... nu-i frumos.
Cuvântul nu-i doar sunet gol,
E sabia ce-ți taie-n zbor.
Când n-ai de spus decât o ceață,
Mai bine-ți strângi tăcerea-n față,
Căci musca intră tocmai bine
În gurile ce-s fără sine.
Vorbele-s ca niște cozi de fum,
Zboară-n lume, n-au drum bun,
Și când mintea nu le-mbracă,
Se întorc ca vântul-n toacă.
Fii cuvânt cu rădăcină,
Nu doar zbor de limbă plină.
Gura mică, dar cu rost —
Face-n lume cel mai prost...
să pară c-a avut un post.
Așa că taci, dar nu de teamă,
Ci ca s-aștepți să vină doamna:
Înțelepciunea, blând și rar,
Să-ți dea grai cu gust amar
— Doar când merită.
Rugăciunea Lupului Alb
Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.
„Prieteni” vă numiți voi?
„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,
Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.
V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,
Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,
Au tăcut când era strigăt,
Au plecat când era jurământ,
Au zâmbit când era rană,
Au uitat când era cuvânt.
N-ați fost stâncă în furtună,
Ci nisip ce fuge tăcut,
N-ați fost haină în iarnă,
Ci vânt străin și pierdut.
Ați stat la masă cu îndoiala,
V-ați hrănit din neadevăr,
Ați lăsat prietenia pe drum
Ca pe un veșmânt vechi, de cer.
Eu n-am cerut decât puțin:
Un gând curat, o mână întinsă,
Dar v-ați ferit ca de blestem
De sinceritate — prea aprinsă.
Ați îmbrăcat straie de sfinți
Cu suflete de negustori,
Schimbând iubirea pe tăceri,
Schimbând durerea pe culori.
Acum, când privesc înapoi,
Nu vă port ură, ci învățătură:
Nu tot ce strălucește e soare,
Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.
Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine
Când drumurile sunt pavate cu bine,
Ci cel ce rămâne, fără plată,
Lângă tine,
când lumea te lasă-n spate.
Și dacă vreodată,
în vreo noapte adâncă,
Conștiința va bate, amară,
la poartă, Să știți: nu judec.
Nu răzbun.
Dar numele vostru
— nu-l mai scriu niciodată
Lângă cuvântul „prieten”.
Mama poem de 1 Martie, 2023
De când mă știu, ea mi-a fost aproape,
Un înger dulce ce m-a ocrotit.
De mii de ori, în brațe m-a ținut,
Și-mi cânta zâmbind o poveste.
Ea e lumina din viața mea,
Perechea sufletului meu pereche,
Unica, minunata mea mamă,
În fața cui mă-nclin cu dragoste.
În miez de noapte, când dormeam în liniște,
În taină ea veghea cu grijă-n glas.
Să mă trezesc cu drag, cu dor, cu vise,
Să simt prezența ei mereu aproape.
O floare rară ce-a-nflorit mereu,
În inima mea și-n sufletul meu,
Cu grijă și cu dragoste ne-a crescut,
Pentru a ne face mai buni și mai frumoși.
Oh mamă, câtă putere ai în tine,
Câtă iubire și devotament,
Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut,
Ești aurul vieții mele și al minții mele.
Și acum, de departe, îți spun,
În fața lumii și a celor dragi,
Te iubesc și îți mulțumesc,
Draga mea mamă, îngerul din viața mea.
Astfel, și Radio Cuibul Lupilor Albi,
Îți aduce un omagiu astăzi,
Mamei, purtătoare de viață și iubire,
Pe care o prețuim și o iubim mereu.
La mulți ani, femeie! 8 Martie 2023
Gura mică, intră musca!
Gura mică, nu rosti,
Că ce spui se va-ntoarce-n zi,
Ca o muscă-n colț de vară,
Să-ți înțepe limba-amară.
Prea grăbit e gândul scos,
Și ce-i liber... nu-i frumos.
Cuvântul nu-i doar sunet gol,
E sabia ce-ți taie-n zbor.
Când n-ai de spus decât o ceață,
Mai bine-ți strângi tăcerea-n față,
Căci musca intră tocmai bine
În gurile ce-s fără sine.
Vorbele-s ca niște cozi de fum,
Zboară-n lume, n-au drum bun,
Și când mintea nu le-mbracă,
Se întorc ca vântul-n toacă.
Fii cuvânt cu rădăcină,
Nu doar zbor de limbă plină.
Gura mică, dar cu rost —
Face-n lume cel mai prost...
să pară c-a avut un post.
Așa că taci, dar nu de teamă,
Ci ca s-aștepți să vină doamna:
Înțelepciunea, blând și rar,
Să-ți dea grai cu gust amar
— Doar când merită.
Rugăciunea Lupului Alb
Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.
„Prieteni” vă numiți voi?
„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,
Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.
V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,
Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,
Au tăcut când era strigăt,
Au plecat când era jurământ,
Au zâmbit când era rană,
Au uitat când era cuvânt.
N-ați fost stâncă în furtună,
Ci nisip ce fuge tăcut,
N-ați fost haină în iarnă,
Ci vânt străin și pierdut.
Ați stat la masă cu îndoiala,
V-ați hrănit din neadevăr,
Ați lăsat prietenia pe drum
Ca pe un veșmânt vechi, de cer.
Eu n-am cerut decât puțin:
Un gând curat, o mână întinsă,
Dar v-ați ferit ca de blestem
De sinceritate — prea aprinsă.
Ați îmbrăcat straie de sfinți
Cu suflete de negustori,
Schimbând iubirea pe tăceri,
Schimbând durerea pe culori.
Acum, când privesc înapoi,
Nu vă port ură, ci învățătură:
Nu tot ce strălucește e soare,
Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.
Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine
Când drumurile sunt pavate cu bine,
Ci cel ce rămâne, fără plată,
Lângă tine,
când lumea te lasă-n spate.
Și dacă vreodată,
în vreo noapte adâncă,
Conștiința va bate, amară,
la poartă, Să știți: nu judec.
Nu răzbun.
Dar numele vostru
— nu-l mai scriu niciodată
Lângă cuvântul „prieten”.
Mama poem de 1 Martie, 2023
De când mă știu, ea mi-a fost aproape,
Un înger dulce ce m-a ocrotit.
De mii de ori, în brațe m-a ținut,
Și-mi cânta zâmbind o poveste.
Ea e lumina din viața mea,
Perechea sufletului meu pereche,
Unica, minunata mea mamă,
În fața cui mă-nclin cu dragoste.
În miez de noapte, când dormeam în liniște,
În taină ea veghea cu grijă-n glas.
Să mă trezesc cu drag, cu dor, cu vise,
Să simt prezența ei mereu aproape.
O floare rară ce-a-nflorit mereu,
În inima mea și-n sufletul meu,
Cu grijă și cu dragoste ne-a crescut,
Pentru a ne face mai buni și mai frumoși.
Oh mamă, câtă putere ai în tine,
Câtă iubire și devotament,
Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut,
Ești aurul vieții mele și al minții mele.
Și acum, de departe, îți spun,
În fața lumii și a celor dragi,
Te iubesc și îți mulțumesc,
Draga mea mamă, îngerul din viața mea.
Astfel, și Radio Cuibul Lupilor Albi,
Îți aduce un omagiu astăzi,
Mamei, purtătoare de viață și iubire,
Pe care o prețuim și o iubim mereu.
La mulți ani, femeie! 8 Martie 2023
Gura mică, intră musca!
Gura mică, nu rosti,
Că ce spui se va-ntoarce-n zi,
Ca o muscă-n colț de vară,
Să-ți înțepe limba-amară.
Prea grăbit e gândul scos,
Și ce-i liber... nu-i frumos.
Cuvântul nu-i doar sunet gol,
E sabia ce-ți taie-n zbor.
Când n-ai de spus decât o ceață,
Mai bine-ți strângi tăcerea-n față,
Căci musca intră tocmai bine
În gurile ce-s fără sine.
Vorbele-s ca niște cozi de fum,
Zboară-n lume, n-au drum bun,
Și când mintea nu le-mbracă,
Se întorc ca vântul-n toacă.
Fii cuvânt cu rădăcină,
Nu doar zbor de limbă plină.
Gura mică, dar cu rost —
Face-n lume cel mai prost...
să pară c-a avut un post.
Așa că taci, dar nu de teamă,
Ci ca s-aștepți să vină doamna:
Înțelepciunea, blând și rar,
Să-ți dea grai cu gust amar
— Doar când merită.
Rugăciunea Lupului Alb
Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.
Anișoara Iordache