Mihai Eminescu - Floarea limbi române
Mihai Eminescu, floarea limbii române,
Cu versuri ce-nfățișează frumosul și binele,
Ai scris într-o epocă de mari schimbări
Și-ai făcut din poezie un adevărat dar.
Într-un timp de tulburări și suferințe,
Când țara era subjugată de alții,
Tu ai rămas fidel în lupta ta pentru libertate
Și-ai folosit cuvintele tale ca armă de dreptate.
Versurile tale sunt ca niște raze de soare
Ce luminează cu blândețe și culoare
Frumusețea naturii și iubirea de neam
Și ne înalță sufletul spre cele sfinte și supreme.
Într-o limbă ce-nflorea cu fiecare cuvânt
Ai scris despre iubire și frumosul din jurul nostru,
Ai transmis prin poezie mesaje pline de înțelepciune
Și ai rămas mereu o comoară națională de neprețuit.
Mihai Eminescu, floarea limbii române,
Ai dat sens și formă cuvintelor ce-nalță,
Ne-ai învățat că poezia e mai mult decât rime
E o formă de a trăi, de a simți și de a iubi cu fime.
Categoria: Poezii patriotice
Toate poeziile autorului: Andrei Mocanu Oficial
În amintirea lui, Mihai Eminescu, Andrei Mocanu
Data postării: 7 martie 2023
Comentarii: 1
Vizualizări: 1252
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Speranta in mijlocul dezastrului social
Nu se mai pune acum
Pe primul loc iubirea
Ci banii si doar tehnologia
Cine are un iphone ,
O casa mult mai mare ,
Nici unul nu intelege
Ca distruge o valoare
Toti sunt suparati
Si plang de viata ...
Toti sunt inșirati in lumea mare
In cautarea banilor
Si intr-adevar uita de valoare
Dar cata bogatie poti sa strangi in brate
Cand langa tine nui stima si nicidecum speranta...
Cum tu te confrunti cu durerea si suferinta
Cu banii ce-ti stau in poala
Si-ti trezeste doar dorinta?
Uitam cei aia simplitate..
Luptam pentru putere si autoritate
Uitam de mila si de compasiune
Si ne uitam doar la a noastre lucruri bune
Simti si tu un miros de indiferenta?
Cu multi oameni bogati dar si saraci in apartenenta
Toti vor sa traiasca in lux si cu mare mandrie
Uitand de cei saraci si de lumea din imprejurime..
A venit timpul sa lasam mandria
Si cu siguranta sa uitam prostia
Sa stim cu totii ce inseamna modestia
Sa ne oprim o clipa ,sa zambim
Sa ne redescoperim
Si pana intr-un final sa ne iubim
Diaspora
Tot mai mulți moldoveni pleacă,
Și nu se mai gândesc la familie
Ca fiecare om așteapta,
Cât va mai tine această filosofie.
Lucrează cu anii la betoane
Pentru a primi niste monede,
Dar cu niste rabdări că pe poale
Ei vor succede.
Tot trece timpul pîna când,
Se gândește să plece înapoi,la familie
Dar tot îl trece un gând...
Cât va continua această poezie?
Și ajugând acolo,
Se gândesc la diaspora
Deoarece vor ca,
Să trăiască acolo mai bine
Au condiții de trai,dar...
Nu pot lăsa familia,
Căci este că un dar(cadou)
Ce nu poate fi prețuit nici că Biblia.
Și tot ajung la un gând comun,
Părinții,familia nu sunt mai pretiuti că diaspora
Așa că gândestete bine,până îți spun
Nu te grăbi a explora
Căci viața are multe întorsături,
Prin care trec toti,
Cu foarte multe răsturnături
Dar,oricât de greu ar fi tu tot inoți..
Compusa și scrisă de:Leca Nicolae
Conștiință istorică
Pe pagini vechi de cronici scrise,
S-ascunde vecinic neamul meu.
Și pergamentele bătrâne
Tăinuie istoria, ca un ecou.
Din vechi povești și lungi izvoare,
Din fapte mari și gânduri drepte,
Se-nalță glasul peste fire,
Dând vieții sens din vremi străvechi.
De sânge si grai.
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Să te întreb
Ce faci străine?!
Când vorbim aceasi limbă română
Iubim aceasi țară România
Gândim românește
Iubim si suferim româneste
Cântăm
Chiuim
Dansăm
Radem,glumim si plangem românește
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Tu, care mi-esti frate si soră
Cum să-mi spui străine!?!
Noi care împărțim Carpatii
Râurile toate,
Pădurile
Lacurile
Poteci si drumuri
Cu praf de daci
Venele Dunării
Trupul si chipul neasmuit
Al Deltei
Gura mării Negre Nesecată
Însăși vocea limbii române
Ea spiritul sacru născut in noi
Odata cu noi
Cu simturi
Cu tot
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Florin Ristea
03.02.2024
9:15
La steaua (II)
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în islandeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Létt rauðvín er gott
Létt rauðvín er gott,
Uppskera síðla hausts,
Meira um frostið, meira um manninn,
Ég drekk miklu meira og verð ekki full.
Ég sór að ég myndi aldrei drekka aftur
En ég get ekki haldið mér
Gott vín, gott mér líkar við það,
Ég veit ekki hvað þeir munu gera við hann.
Sjaldgæft eplavín
Hann klifrar upp í höfuðið án stiga,
Vinesor af grænum bogíum
Gerðu manninn ósýnilegan.
Vínið er gott og bragðgott,
Þegar þú drekkur það með myndarlegum manni.
En ef þú drekkur það með ljótum manni,
Vínið stoppar í hálsinum.
Speranta in mijlocul dezastrului social
Nu se mai pune acum
Pe primul loc iubirea
Ci banii si doar tehnologia
Cine are un iphone ,
O casa mult mai mare ,
Nici unul nu intelege
Ca distruge o valoare
Toti sunt suparati
Si plang de viata ...
Toti sunt inșirati in lumea mare
In cautarea banilor
Si intr-adevar uita de valoare
Dar cata bogatie poti sa strangi in brate
Cand langa tine nui stima si nicidecum speranta...
Cum tu te confrunti cu durerea si suferinta
Cu banii ce-ti stau in poala
Si-ti trezeste doar dorinta?
Uitam cei aia simplitate..
Luptam pentru putere si autoritate
Uitam de mila si de compasiune
Si ne uitam doar la a noastre lucruri bune
Simti si tu un miros de indiferenta?
Cu multi oameni bogati dar si saraci in apartenenta
Toti vor sa traiasca in lux si cu mare mandrie
Uitand de cei saraci si de lumea din imprejurime..
A venit timpul sa lasam mandria
Si cu siguranta sa uitam prostia
Sa stim cu totii ce inseamna modestia
Sa ne oprim o clipa ,sa zambim
Sa ne redescoperim
Si pana intr-un final sa ne iubim
Diaspora
Tot mai mulți moldoveni pleacă,
Și nu se mai gândesc la familie
Ca fiecare om așteapta,
Cât va mai tine această filosofie.
Lucrează cu anii la betoane
Pentru a primi niste monede,
Dar cu niste rabdări că pe poale
Ei vor succede.
Tot trece timpul pîna când,
Se gândește să plece înapoi,la familie
Dar tot îl trece un gând...
Cât va continua această poezie?
Și ajugând acolo,
Se gândesc la diaspora
Deoarece vor ca,
Să trăiască acolo mai bine
Au condiții de trai,dar...
Nu pot lăsa familia,
Căci este că un dar(cadou)
Ce nu poate fi prețuit nici că Biblia.
Și tot ajung la un gând comun,
Părinții,familia nu sunt mai pretiuti că diaspora
Așa că gândestete bine,până îți spun
Nu te grăbi a explora
Căci viața are multe întorsături,
Prin care trec toti,
Cu foarte multe răsturnături
Dar,oricât de greu ar fi tu tot inoți..
Compusa și scrisă de:Leca Nicolae
Conștiință istorică
Pe pagini vechi de cronici scrise,
S-ascunde vecinic neamul meu.
Și pergamentele bătrâne
Tăinuie istoria, ca un ecou.
Din vechi povești și lungi izvoare,
Din fapte mari și gânduri drepte,
Se-nalță glasul peste fire,
Dând vieții sens din vremi străvechi.
De sânge si grai.
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Să te întreb
Ce faci străine?!
Când vorbim aceasi limbă română
Iubim aceasi țară România
Gândim românește
Iubim si suferim româneste
Cântăm
Chiuim
Dansăm
Radem,glumim si plangem românește
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Tu, care mi-esti frate si soră
Cum să-mi spui străine!?!
Noi care împărțim Carpatii
Râurile toate,
Pădurile
Lacurile
Poteci si drumuri
Cu praf de daci
Venele Dunării
Trupul si chipul neasmuit
Al Deltei
Gura mării Negre Nesecată
Însăși vocea limbii române
Ea spiritul sacru născut in noi
Odata cu noi
Cu simturi
Cu tot
Cum măi frate!?
Cum măi soro!?
Florin Ristea
03.02.2024
9:15
La steaua (II)
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în islandeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Létt rauðvín er gott
Létt rauðvín er gott,
Uppskera síðla hausts,
Meira um frostið, meira um manninn,
Ég drekk miklu meira og verð ekki full.
Ég sór að ég myndi aldrei drekka aftur
En ég get ekki haldið mér
Gott vín, gott mér líkar við það,
Ég veit ekki hvað þeir munu gera við hann.
Sjaldgæft eplavín
Hann klifrar upp í höfuðið án stiga,
Vinesor af grænum bogíum
Gerðu manninn ósýnilegan.
Vínið er gott og bragðgott,
Þegar þú drekkur það með myndarlegum manni.
En ef þú drekkur það með ljótum manni,
Vínið stoppar í hálsinum.
Alte poezii ale autorului
„Prieteni” vă numiți voi?
„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,
Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.
V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,
Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,
Au tăcut când era strigăt,
Au plecat când era jurământ,
Au zâmbit când era rană,
Au uitat când era cuvânt.
N-ați fost stâncă în furtună,
Ci nisip ce fuge tăcut,
N-ați fost haină în iarnă,
Ci vânt străin și pierdut.
Ați stat la masă cu îndoiala,
V-ați hrănit din neadevăr,
Ați lăsat prietenia pe drum
Ca pe un veșmânt vechi, de cer.
Eu n-am cerut decât puțin:
Un gând curat, o mână întinsă,
Dar v-ați ferit ca de blestem
De sinceritate — prea aprinsă.
Ați îmbrăcat straie de sfinți
Cu suflete de negustori,
Schimbând iubirea pe tăceri,
Schimbând durerea pe culori.
Acum, când privesc înapoi,
Nu vă port ură, ci învățătură:
Nu tot ce strălucește e soare,
Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.
Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine
Când drumurile sunt pavate cu bine,
Ci cel ce rămâne, fără plată,
Lângă tine,
când lumea te lasă-n spate.
Și dacă vreodată,
în vreo noapte adâncă,
Conștiința va bate, amară,
la poartă, Să știți: nu judec.
Nu răzbun.
Dar numele vostru
— nu-l mai scriu niciodată
Lângă cuvântul „prieten”.
Mama poem de 1 Martie, 2023
De când mă știu, ea mi-a fost aproape,
Un înger dulce ce m-a ocrotit.
De mii de ori, în brațe m-a ținut,
Și-mi cânta zâmbind o poveste.
Ea e lumina din viața mea,
Perechea sufletului meu pereche,
Unica, minunata mea mamă,
În fața cui mă-nclin cu dragoste.
În miez de noapte, când dormeam în liniște,
În taină ea veghea cu grijă-n glas.
Să mă trezesc cu drag, cu dor, cu vise,
Să simt prezența ei mereu aproape.
O floare rară ce-a-nflorit mereu,
În inima mea și-n sufletul meu,
Cu grijă și cu dragoste ne-a crescut,
Pentru a ne face mai buni și mai frumoși.
Oh mamă, câtă putere ai în tine,
Câtă iubire și devotament,
Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut,
Ești aurul vieții mele și al minții mele.
Și acum, de departe, îți spun,
În fața lumii și a celor dragi,
Te iubesc și îți mulțumesc,
Draga mea mamă, îngerul din viața mea.
Astfel, și Radio Cuibul Lupilor Albi,
Îți aduce un omagiu astăzi,
Mamei, purtătoare de viață și iubire,
Pe care o prețuim și o iubim mereu.
La mulți ani, femeie! 8 Martie 2023
Gura mică, intră musca!
Gura mică, nu rosti,
Că ce spui se va-ntoarce-n zi,
Ca o muscă-n colț de vară,
Să-ți înțepe limba-amară.
Prea grăbit e gândul scos,
Și ce-i liber... nu-i frumos.
Cuvântul nu-i doar sunet gol,
E sabia ce-ți taie-n zbor.
Când n-ai de spus decât o ceață,
Mai bine-ți strângi tăcerea-n față,
Căci musca intră tocmai bine
În gurile ce-s fără sine.
Vorbele-s ca niște cozi de fum,
Zboară-n lume, n-au drum bun,
Și când mintea nu le-mbracă,
Se întorc ca vântul-n toacă.
Fii cuvânt cu rădăcină,
Nu doar zbor de limbă plină.
Gura mică, dar cu rost —
Face-n lume cel mai prost...
să pară c-a avut un post.
Așa că taci, dar nu de teamă,
Ci ca s-aștepți să vină doamna:
Înțelepciunea, blând și rar,
Să-ți dea grai cu gust amar
— Doar când merită.
Rugăciunea Lupului Alb
Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.
„Prieteni” vă numiți voi?
„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,
Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.
V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,
Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,
Au tăcut când era strigăt,
Au plecat când era jurământ,
Au zâmbit când era rană,
Au uitat când era cuvânt.
N-ați fost stâncă în furtună,
Ci nisip ce fuge tăcut,
N-ați fost haină în iarnă,
Ci vânt străin și pierdut.
Ați stat la masă cu îndoiala,
V-ați hrănit din neadevăr,
Ați lăsat prietenia pe drum
Ca pe un veșmânt vechi, de cer.
Eu n-am cerut decât puțin:
Un gând curat, o mână întinsă,
Dar v-ați ferit ca de blestem
De sinceritate — prea aprinsă.
Ați îmbrăcat straie de sfinți
Cu suflete de negustori,
Schimbând iubirea pe tăceri,
Schimbând durerea pe culori.
Acum, când privesc înapoi,
Nu vă port ură, ci învățătură:
Nu tot ce strălucește e soare,
Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.
Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine
Când drumurile sunt pavate cu bine,
Ci cel ce rămâne, fără plată,
Lângă tine,
când lumea te lasă-n spate.
Și dacă vreodată,
în vreo noapte adâncă,
Conștiința va bate, amară,
la poartă, Să știți: nu judec.
Nu răzbun.
Dar numele vostru
— nu-l mai scriu niciodată
Lângă cuvântul „prieten”.
Mama poem de 1 Martie, 2023
De când mă știu, ea mi-a fost aproape,
Un înger dulce ce m-a ocrotit.
De mii de ori, în brațe m-a ținut,
Și-mi cânta zâmbind o poveste.
Ea e lumina din viața mea,
Perechea sufletului meu pereche,
Unica, minunata mea mamă,
În fața cui mă-nclin cu dragoste.
În miez de noapte, când dormeam în liniște,
În taină ea veghea cu grijă-n glas.
Să mă trezesc cu drag, cu dor, cu vise,
Să simt prezența ei mereu aproape.
O floare rară ce-a-nflorit mereu,
În inima mea și-n sufletul meu,
Cu grijă și cu dragoste ne-a crescut,
Pentru a ne face mai buni și mai frumoși.
Oh mamă, câtă putere ai în tine,
Câtă iubire și devotament,
Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut,
Ești aurul vieții mele și al minții mele.
Și acum, de departe, îți spun,
În fața lumii și a celor dragi,
Te iubesc și îți mulțumesc,
Draga mea mamă, îngerul din viața mea.
Astfel, și Radio Cuibul Lupilor Albi,
Îți aduce un omagiu astăzi,
Mamei, purtătoare de viață și iubire,
Pe care o prețuim și o iubim mereu.
La mulți ani, femeie! 8 Martie 2023
Gura mică, intră musca!
Gura mică, nu rosti,
Că ce spui se va-ntoarce-n zi,
Ca o muscă-n colț de vară,
Să-ți înțepe limba-amară.
Prea grăbit e gândul scos,
Și ce-i liber... nu-i frumos.
Cuvântul nu-i doar sunet gol,
E sabia ce-ți taie-n zbor.
Când n-ai de spus decât o ceață,
Mai bine-ți strângi tăcerea-n față,
Căci musca intră tocmai bine
În gurile ce-s fără sine.
Vorbele-s ca niște cozi de fum,
Zboară-n lume, n-au drum bun,
Și când mintea nu le-mbracă,
Se întorc ca vântul-n toacă.
Fii cuvânt cu rădăcină,
Nu doar zbor de limbă plină.
Gura mică, dar cu rost —
Face-n lume cel mai prost...
să pară c-a avut un post.
Așa că taci, dar nu de teamă,
Ci ca s-aștepți să vină doamna:
Înțelepciunea, blând și rar,
Să-ți dea grai cu gust amar
— Doar când merită.
Rugăciunea Lupului Alb
Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.
„Prieteni” vă numiți voi?
„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,
Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.
V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,
Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,
Au tăcut când era strigăt,
Au plecat când era jurământ,
Au zâmbit când era rană,
Au uitat când era cuvânt.
N-ați fost stâncă în furtună,
Ci nisip ce fuge tăcut,
N-ați fost haină în iarnă,
Ci vânt străin și pierdut.
Ați stat la masă cu îndoiala,
V-ați hrănit din neadevăr,
Ați lăsat prietenia pe drum
Ca pe un veșmânt vechi, de cer.
Eu n-am cerut decât puțin:
Un gând curat, o mână întinsă,
Dar v-ați ferit ca de blestem
De sinceritate — prea aprinsă.
Ați îmbrăcat straie de sfinți
Cu suflete de negustori,
Schimbând iubirea pe tăceri,
Schimbând durerea pe culori.
Acum, când privesc înapoi,
Nu vă port ură, ci învățătură:
Nu tot ce strălucește e soare,
Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.
Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine
Când drumurile sunt pavate cu bine,
Ci cel ce rămâne, fără plată,
Lângă tine,
când lumea te lasă-n spate.
Și dacă vreodată,
în vreo noapte adâncă,
Conștiința va bate, amară,
la poartă, Să știți: nu judec.
Nu răzbun.
Dar numele vostru
— nu-l mai scriu niciodată
Lângă cuvântul „prieten”.
Mama poem de 1 Martie, 2023
De când mă știu, ea mi-a fost aproape,
Un înger dulce ce m-a ocrotit.
De mii de ori, în brațe m-a ținut,
Și-mi cânta zâmbind o poveste.
Ea e lumina din viața mea,
Perechea sufletului meu pereche,
Unica, minunata mea mamă,
În fața cui mă-nclin cu dragoste.
În miez de noapte, când dormeam în liniște,
În taină ea veghea cu grijă-n glas.
Să mă trezesc cu drag, cu dor, cu vise,
Să simt prezența ei mereu aproape.
O floare rară ce-a-nflorit mereu,
În inima mea și-n sufletul meu,
Cu grijă și cu dragoste ne-a crescut,
Pentru a ne face mai buni și mai frumoși.
Oh mamă, câtă putere ai în tine,
Câtă iubire și devotament,
Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut,
Ești aurul vieții mele și al minții mele.
Și acum, de departe, îți spun,
În fața lumii și a celor dragi,
Te iubesc și îți mulțumesc,
Draga mea mamă, îngerul din viața mea.
Astfel, și Radio Cuibul Lupilor Albi,
Îți aduce un omagiu astăzi,
Mamei, purtătoare de viață și iubire,
Pe care o prețuim și o iubim mereu.
La mulți ani, femeie! 8 Martie 2023
Anișoara Iordache