✨ Vine primăvara...

Vine primăvara
Ca o ghilotină,
Ca un vals în carne,
Ca pârjol și jaf,
Ca o ploaie rece
Într-o zi senină,
Ca o rea beție-n
Cântec de taraf.
 
Vine prin pământul
Umed de dorință,
Vine ca mireasmă,
Vine ca păcat,
Vine și prin ceruri
Ca o necuviință,
Ca un fur sau ca o
Fată de-împărat.
 
Vine ca să pună
Capăt așteptării,
Vine ca să nască
Doruri de opal...
Vine primăvara
Peste buza zării,
Vine c-o poveste
Fără de final.
Cântec generat din această creatie

Category: Spring poems

All author's poems: cvasiliu poezii.online Vine primăvara...

Date of posting: 5 марта

Timp de citire: ~1 min.

Views: 600

Log in and comment!

Other poems by the author

✨ Testament

E-atât de mult în urmă și prea puțin în față,

Și firul care leagă sfârșitul de-nceput

Nu-l știu, dar nu îmi pasă, căci, în această viață,

Sunt un poet din clipa în care te-am văzut.

 

Disprețuiesc chemarea sclipirilor de aur

Și sterpa înțelepciune din biblioteci; și nu,

Nu cred în veșnicia cununilor de laur,

Căci lumea nu îmi poate / da ce îmi dai doar tu.

 

Puterea pământească nu îmi stârnește frica;

Doar carnea mea se-nchină la trupul tău iubit,

Iar sufletul — la Domnul din cer, că tu ești fiica

Lui și Te-a smuls din coasta-mi și Te-a însuflețit.

 

Prin tulburarea vremii trec ca un monstru simplu,

Legat fără scăpare de-al ochilor tăi lanț;

Dar fără tine-alături aș blestema tot timpul

Și-aș invoca diavoli într-un satanic danț.

 

Nu știu ce-i fericirea, dar dacă ea înseamnă

Să cauți pretutindeni ce-alături ai găsit,

Să ieși din tine însuți, să nu bolești în toamnă,

Să-ți crească-n sânge aripi — atunci sunt fericit.

 

A fost o vară lungă, cu ploi de foc și toane,

Dar inima-mi nebună s-a înălțat mai sus;

Și am umplut grădina Edenului cu poame

Și te-am urmat prin toate căderile, supus.

 

De viclenia morții nu ne-om putea ascunde,

Nici eu, nici tu. Voi trece cu împăcare prin

Cumplita încercare; voi înota sub unde,

Știind că, pân’ la maluri, ne-om despărți puțin…

 

Și dacă mâine, poate, nu va mai fi un soare,

Și dacă scufundarea se va-ntâmpla urgent,

Îți las aceste versuri ca ultima chemare,

Ca o mărturisire sau ca un testament.

 

More ...

✨ Umbra

Revino din rău și din noapte,
Iubita mea - umbra dintâi,
Lumina pe veci ne desparte,
Deși-mi ești legată-n călcâi.

Te am doar atunci când, în neguri,
Cobor ca nebunul Orfeu,
Da'-n rest, la lumeștile reguli,
Mă plec și te caut mereu.

Nimic nu se-ntâmplă din milă,
Cu tot imposibilul, sper!
Eu – nemuritor, tu – fragilă
Chemare și dulce mister.

Ce strâmbă e legea luminii,
Ce-mparte iubirea la doi!
Cu toate poverile vinii,
Te cer pentru tot înapoi.

Ascultă, deci, vechea dorință,
Când forțele trupului scad,
Eu – laș candidat la ființă,
Tu – umbră scăpată din Iad.

More ...

✨ Întâlnire

Ne întâlnim acum fi’ndcă destinul
M-a pedepsit sau zeii mă urăsc...
Uitasem - recunosc! - de-o vreme chinul
De-a mă ciocni de tine - corp ceresc!
 
Azi nu ne mai atragem, iar uimirea
Ce o mimăm de complezență, prost,
E încă o dovadă ca iubirea
A fost eternă, până n-a mai fost...
 
Nu te roși și n-aduce trecutul
Între noi doi; ce-a fost a fost și nu...
Nu mă închin ca toți ceilalți la cultul
Iubirii. Sunt banal; la fel și tu!
 
Sunt vinovat de singura greșeală
De-a-ngădui greșeala-ți; prea târziu
Am înțeles că e mai bună-o boală
Fără de leac, decât un drum pustiu.
 
Cum ar fi fost? Cu mult mai rău, știi bine...
Am învățat din toate doar să cad,
Iar viața ta nu ar fi fost cu mine
Călâie fericire, ci un iad.
 
Regrete?! Nu e timp pentru regrete;
Am mult prea multe drame la activ
Și de le-aș duce-n cuget ca pe pietre
Invidios l-aș face pe Sisif.
 
Ce-ai mai facut? Te-ai măritat? Cu cine?
Te-ntreb zâmbind, deși n-ascult ce-mi spui,
Căci mai degrabă să te-ntreb îmi vine:
Cum să te uit, iubirea mea dintâi?
 
N-ai fost un episod, ai fost o lume
Și peste ea pototpul a venit
Firesc. Să ne întoarcem la pronume,
Dar să uităm formulele de-alint.
 
Nu te acuz. Nu îți găsesc vreo vină
C-am eșuat pe căile lumești;
Nici zeii-n ceruri n-ar putea să-și țină
Un jurământ și-a altuia tu ești...
 
Azi. Nu-i nimic, căci fosta povestire
Nu-i tragică acum când ea trecu;
Mai tragică i-această întâlnire
În care eu sunt eu și tu esti tu...
 
Din toate astea totuși trag povată
Că făr’ iubire sunt nemuritor,
Dar fără tine-n nesfârșita viață
În fiecare clipă o să mor.
 
Dacă-aș putea, nu aș schimba nimica,
Pe mine însumi însă m-aș schimba;
Ca să te pot iubi pe veci cu frica
De-a nu te pierde iarăși, draga mea.
 
Am spus prea multe! Uită deci de mine
Și faptul că odată ne-am iubit;
Ca din atâta rău să iasă bine,
Să ne uităm de-acum pân’ la sfârșit!
 
Adio-ți spun și-n urma risipirii
Prea scurtei vrăji, ajungem la acord:
Tu vei porni pe calea fericirii
Spre sud, iar eu - ca Frankestein - spre nord.
More ...

✨ Umbra sufletului

Se adună spaime, se adună frunze;
Viața încolțește pe sub cicatrici;
Somnul și regretul sigilează buze;
Număr, fără vlagă, zile tot mai mici.
 
Soarele împarte o lumină dulce
Celor singuri; caut locuri care dor;
Peste pleoapa-mi rece vine să se culce
Un trecut în care nu știam că mor.
 
Calc de-acum pe vârfuri; drumurile-s pline
De minciuni cu brațe care se închid;
Un miros de putred și uitare vine
Dinspre viitorul laș și invalid.
 
Sub un cer ca fierea eu aștept urgia
Care să îmi spele moartea de pe trup;
Simt cum îmi coboară-n versuri nebunia,
Iar destinul care mă sugrumă-l rup.
 
Nu închide ușa, chiar de e răcoare,
Să mă-ntorc acasă mi-este tot mai greu;
Pe pământul ăsta depărtat de soare
Toamna este umbra sufletului meu.
More ...

✨ Sonet (CCCLVIII)

Sunt încă treaz când rana crepuscului se-nchide
Iar norii, ca o vată, cu foc s-au murdărit,
Și-aud deasupra păsări flămânde și stupide
Cum se întrec în jale cu vântul răgușit.
E un sublim amestec de farmec și de groază
Când umbrele fluide lovesc în stânci de fier,
Și-n ora blestemată o lună explodează
În locu-n care marea se prăbușește-n cer.
Prin noaptea sfâșiată, ciuperca de lumină
Anunță începuturi de Tartar și Parnas
Cu vechi hieroglife pe suflet și retină
Și doar poemul ăsta și saltul mi-au rămas.
  Spre dimineață totul e cufundat în roșu
  Și-aștept să îmi anunțe trădările cocoșul.

More ...

Poems in the same category

Vis de primăvară

M-aş prinde-n horă cu vântul

Să îi sting suflarea-n ploi,

Cu rouă să ung pământul

Gonind iarna de la noi.

 

Bine-ar fi, în somn, să-mi crească

Brânduşe în loc de păr,

Primăvara s-o trezească

Gândurile-mi în culori.

 

Să-nfloresc târziu ca merii,

Să-mi miroase pielea-a tei,

Să-nsoţesc pe cerul serii

Rândunelele scântei.

 

Să mă-ntrec cu cânt de mierlă,

Cu-ntreg codrul să vorbesc,

Viaţa să-mi străluce-a perlă

Când izvoarele-mi zâmbesc.

Justina Butaroiu 

 

More ...

PRIMĂVARĂ ÎNTÂRZIATĂ

    E timpul florii de cireș!
    La noi de ce nu înflorește, oare?
    Cum poate vremea să dea greș,
    De nu-i un ram cu floare?
    
    Am așteptat nerăbdător,
    Un pic, un strop de soare...
    Dar m-am ales cu gheață in pridvor,
    Cu vifor și ninsoare!
    
    În loc de cer albastru și curat,
    Și-n loc de paseri cântătoare,
    Eu văd doar cer înnourat,
    Și "aud" tăceri plictisitoare!
    
    O, primăvară, unde ești,
    Cu tot alaiul tău de seamă?
    Cumplita iarnă s-o oprești,
    Nu vezi că lumea te reclamă?

More ...

Aş vrea

Aș vrea să fiu
O coardă de vioară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul să mângâie nota muzical
Cu frumusețea tonului de primăvară,
Din iarna vieții m-ar trezi.

Apoi,  arcușul să-l dăruiesc
Aș vrea…
Dar cui? Nu-i nimeni,
Nimeni să-l  mânuiască
Vioara o las pe-un piedestal
De flori…
De flori aș vrea  să fie
...........................................
Din cerul  fără nori coboare păsări
Să cânte-n triluri  partitura
Uitată de-o călătoare
Pe-o ramură uscată de arin.

Printre florile, corolă de culoare,
Să dansăm un  vals  sublim
Fără arcuș, fără vioară
Acompaniați de primăvară
Cu cer senin până la apus.
Aș vrea….!.

More ...

𝗔𝗣𝗥𝗜𝗟𝗜𝗘 𝗗𝗘 𝗡𝗢𝗜𝗘𝗠𝗕𝗥𝗜𝗘

Ascultă nerăbdarea timpurie

A ploilor ce au sosit subit

A norilor e cerul toată ziua

Și noaptea parcă nu a mai venit

 

În zgomotul vâscos de ploaie

Mirosul soarelui e mult tocit

Nici păsările ce erau vioaie

Nu vor să cânte cu trilul amorțit

 

La geamuri reci atârnă nasuri ude

Ce încă mai așteaptă soare

Acele raze care poate vor pătrunde 

Prin cercurile mici din suflu făurite

More ...

✨ Iubesc primăvara

          Aș vrea, în inimă să fie tot timpul primavară

Când soarele începe pe cer ca să răsară 

Și încălzește pământul amorțit 

De unde ghioceii au răsărit 

       Încet, încet tot câmpul înverzește 

Totul în jur parcă întinerește 

Păsările voioase ciripesc,

Pomii cu toții înfloresc .

       Când soarele îmi mângâie obrazul 

Simt că din inimă dispare tot necazul,

Văd păsările călătoare care vin 

Și parcă zbor și eu cu ele lin 

       În aer se simte miros de levănțică 

Și toată lumea pare fericită 

Aș vrea ca primăvară să nu se mai sfârșească 

Și inima mereu să întinerească.

        Iubesc primăvara cu adevărat,

Pentru că două flori frumoase ea mi-a dat 

Le-am îngrijit cu drag la tinerețe 

Să mă bucur de ele și la bătrânețe .

More ...

Hai,primăvară, vino!

Vino,vino primăvară,

Hai vino până diseară.

Hai vino până în zori,

Cu mirosul tău de flori. 

 

Hai vino mai repede

Și adu și soarele,

Pământul să încălzească,

Florile să înflorească 

Și pădurea să -nverzească.

 

Vino,vino primăvară

Să ieșim din nou afară.

Să ascultăm păsările ciripind,

 Și albinele zumzăind.

  

Tu natura o reînvii 

Și îi bucuri pe copii,

Că se pot juca iară

Până târziu,pe afară.

 

 

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍