1  

✨ Umbra

Revino din rău și din noapte,
Iubita mea - umbra dintâi,
Lumina pe veci ne desparte,
Deși-mi ești legată-n călcâi.

Te am doar atunci când, în neguri,
Cobor ca nebunul Orfeu,
Da'-n rest, la lumeștile reguli,
Mă plec și te caut mereu.

Nimic nu se-ntâmplă din milă,
Cu tot imposibilul, sper!
Eu – nemuritor, tu – fragilă
Chemare și dulce mister.

Ce strâmbă e legea luminii,
Ce-mparte iubirea la doi!
Cu toate poverile vinii,
Te cer pentru tot înapoi.

Ascultă, deci, vechea dorință,
Când forțele trupului scad,
Eu – laș candidat la ființă,
Tu – umbră scăpată din Iad.

Cântec generat din această creație

Category: Love poems

All author's poems: cvasiliu poezii.online Umbra

Date of posting: 25 February

Comments: 1

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1023

Log in and comment!

Comments 1

Nu știu cum ar trebui să mă adresez corect, voiam doar să spun că ai așa un mare talent, încât încă nu poți, dar ai putea fii comparat cu Eminescu. Vezi mai mult decât un om obișnuit, deci te rog, încearcă să observi acel ceva mai luminos, mai adânc decât întunericul, care este mereu ușor de văzut.

Other poems by the author

✨ Vine primăvara...

Vine primăvara
Ca o ghilotină,
Ca un vals în carne,
Ca pârjol și jaf,
Ca o ploaie rece
Într-o zi senină,
Ca o rea beție-n
Cântec de taraf.
 
Vine prin pământul
Umed de dorință,
Vine ca mireasmă,
Vine ca păcat,
Vine și prin ceruri
Ca o necuviință,
Ca un fur sau ca o
Fată de-împărat.
 
Vine ca să pună
Capăt așteptării,
Vine ca să nască
Doruri de opal...
Vine primăvara
Peste buza zării,
Vine c-o poveste
Fără de final.
More ...

✨ Umbra sufletului

Se adună spaime, se adună frunze;
Viața încolțește pe sub cicatrici;
Somnul și regretul sigilează buze;
Număr, fără vlagă, zile tot mai mici.
 
Soarele împarte o lumină dulce
Celor singuri; caut locuri care dor;
Peste pleoapa-mi rece vine să se culce
Un trecut în care nu știam că mor.
 
Calc de-acum pe vârfuri; drumurile-s pline
De minciuni cu brațe care se închid;
Un miros de putred și uitare vine
Dinspre viitorul laș și invalid.
 
Sub un cer ca fierea eu aștept urgia
Care să îmi spele moartea de pe trup;
Simt cum îmi coboară-n versuri nebunia,
Iar destinul care mă sugrumă-l rup.
 
Nu închide ușa, chiar de e răcoare,
Să mă-ntorc acasă mi-este tot mai greu;
Pe pământul ăsta depărtat de soare
Toamna este umbra sufletului meu.
More ...

✨ OSU

Avem în sânge fierul din katane,

Purtate de vestiții samurai,

Și pieptul nostru-n orice răsuflare

Adaugă-o sămânță de Kiai.

 

Am învățat doar mersul înainte

Și-avem voință-n carne și în os.

Noi spunem totul fără de cuvinte,

Cu-acea silabă nepereche: OSU.

 

Ne dor amarnic orișice victorii

Pe care le primim nemeritat,

Și frate bun ne e dușmanul care,

În luptă dreaptă, ne-a îngenuncheat.

 

Nu plângem carnea ce se poate rupe

Și nu cedăm când osul ni s-a frânt.

Ne este teamă doar de teama însăși,

Căci, renunțând la luptă, ești înfrânt.

 

În lumea asta tot mai învrăjbită,

Noi suntem pașnici, însă nu fugim.

Putem să fim diavoli la nevoie,

Dar preferăm arhangheli doar să fim.

 

Nu trupu-i arma noastră, ci onoarea

De-a fi neobosiți în Kyokushin,

De-a ne-ntâlni cu-Oyama și cu marea,

De-acum 'nainte pân' o să murim.

 

Noi nu murim, ci ne-ntâlnim cu briza

Când poate că un pic am obosit

Și ne-așezăm pe plajă în seiza,

Cu fața către noul răsărit…

More ...

✨ Întâlnire

Ne întâlnim acum fi’ndcă destinul
M-a pedepsit sau zeii mă urăsc...
Uitasem - recunosc! - de-o vreme chinul
De-a mă ciocni de tine - corp ceresc!
 
Azi nu ne mai atragem, iar uimirea
Ce o mimăm de complezență, prost,
E încă o dovadă ca iubirea
A fost eternă, până n-a mai fost...
 
Nu te roși și n-aduce trecutul
Între noi doi; ce-a fost a fost și nu...
Nu mă închin ca toți ceilalți la cultul
Iubirii. Sunt banal; la fel și tu!
 
Sunt vinovat de singura greșeală
De-a-ngădui greșeala-ți; prea târziu
Am înțeles că e mai bună-o boală
Fără de leac, decât un drum pustiu.
 
Cum ar fi fost? Cu mult mai rău, știi bine...
Am învățat din toate doar să cad,
Iar viața ta nu ar fi fost cu mine
Călâie fericire, ci un iad.
 
Regrete?! Nu e timp pentru regrete;
Am mult prea multe drame la activ
Și de le-aș duce-n cuget ca pe pietre
Invidios l-aș face pe Sisif.
 
Ce-ai mai facut? Te-ai măritat? Cu cine?
Te-ntreb zâmbind, deși n-ascult ce-mi spui,
Căci mai degrabă să te-ntreb îmi vine:
Cum să te uit, iubirea mea dintâi?
 
N-ai fost un episod, ai fost o lume
Și peste ea pototpul a venit
Firesc. Să ne întoarcem la pronume,
Dar să uităm formulele de-alint.
 
Nu te acuz. Nu îți găsesc vreo vină
C-am eșuat pe căile lumești;
Nici zeii-n ceruri n-ar putea să-și țină
Un jurământ și-a altuia tu ești...
 
Azi. Nu-i nimic, căci fosta povestire
Nu-i tragică acum când ea trecu;
Mai tragică i-această întâlnire
În care eu sunt eu și tu esti tu...
 
Din toate astea totuși trag povată
Că făr’ iubire sunt nemuritor,
Dar fără tine-n nesfârșita viață
În fiecare clipă o să mor.
 
Dacă-aș putea, nu aș schimba nimica,
Pe mine însumi însă m-aș schimba;
Ca să te pot iubi pe veci cu frica
De-a nu te pierde iarăși, draga mea.
 
Am spus prea multe! Uită deci de mine
Și faptul că odată ne-am iubit;
Ca din atâta rău să iasă bine,
Să ne uităm de-acum pân’ la sfârșit!
 
Adio-ți spun și-n urma risipirii
Prea scurtei vrăji, ajungem la acord:
Tu vei porni pe calea fericirii
Spre sud, iar eu - ca Frankestein - spre nord.
More ...

✨ Sonet (CCCLVIII)

Sunt încă treaz când rana crepuscului se-nchide
Iar norii, ca o vată, cu foc s-au murdărit,
Și-aud deasupra păsări flămânde și stupide
Cum se întrec în jale cu vântul răgușit.
E un sublim amestec de farmec și de groază
Când umbrele fluide lovesc în stânci de fier,
Și-n ora blestemată o lună explodează
În locu-n care marea se prăbușește-n cer.
Prin noaptea sfâșiată, ciuperca de lumină
Anunță începuturi de Tartar și Parnas
Cu vechi hieroglife pe suflet și retină
Și doar poemul ăsta și saltul mi-au rămas.
  Spre dimineață totul e cufundat în roșu
  Și-aștept să îmi anunțe trădările cocoșul.

More ...

✨ Testament

E-atât de mult în urmă și prea puțin în față,

Și firul care leagă sfârșitul de-nceput

Nu-l știu, dar nu îmi pasă, căci, în această viață,

Sunt un poet din clipa în care te-am văzut.

 

Disprețuiesc chemarea sclipirilor de aur

Și sterpa înțelepciune din biblioteci; și nu,

Nu cred în veșnicia cununilor de laur,

Căci lumea nu îmi poate / da ce îmi dai doar tu.

 

Puterea pământească nu îmi stârnește frica;

Doar carnea mea se-nchină la trupul tău iubit,

Iar sufletul — la Domnul din cer, că tu ești fiica

Lui și Te-a smuls din coasta-mi și Te-a însuflețit.

 

Prin tulburarea vremii trec ca un monstru simplu,

Legat fără scăpare de-al ochilor tăi lanț;

Dar fără tine-alături aș blestema tot timpul

Și-aș invoca diavoli într-un satanic danț.

 

Nu știu ce-i fericirea, dar dacă ea înseamnă

Să cauți pretutindeni ce-alături ai găsit,

Să ieși din tine însuți, să nu bolești în toamnă,

Să-ți crească-n sânge aripi — atunci sunt fericit.

 

A fost o vară lungă, cu ploi de foc și toane,

Dar inima-mi nebună s-a înălțat mai sus;

Și am umplut grădina Edenului cu poame

Și te-am urmat prin toate căderile, supus.

 

De viclenia morții nu ne-om putea ascunde,

Nici eu, nici tu. Voi trece cu împăcare prin

Cumplita încercare; voi înota sub unde,

Știind că, pân’ la maluri, ne-om despărți puțin…

 

Și dacă mâine, poate, nu va mai fi un soare,

Și dacă scufundarea se va-ntâmpla urgent,

Îți las aceste versuri ca ultima chemare,

Ca o mărturisire sau ca un testament.

 

More ...

Poems in the same category

daca nu vorbesti de ea (atat de dreapta ai fost incat in catedrala amitirilor vie pasesti)

daca nu vorbesti de ea

timpul isi cerne nisipul

...un fel de ceata isi aseaza tabara

in amintirile tale

daca nu vorbesti de ea

vei pasi pagan in vise

uitarea iti va rescrie povestea

Daca nu vorbesti de ea

trandafirii vor sopti cu mireasma lor

A fost odata ca niciodata

...iar tu sfasiat de amurg vei sfarsi

adulmecand confuzii..

orb pe calea orbilor

Daca nu vorbesti de ea

More ...

Neînțeles

S-aprinse în mine o lumină, 

caldă și molcomitoare, 

ce-a crescut într-o văpaie... 

Trup fragil și singuratic 

ce nu știe să se poarte, 

captiv este stângăcie 

dragostei împărtășire...

Gura mi se-mpleticește în

cuvinte de amor,

Priviri confuze, înlăcrimate,

te-ndrăgesc, Lumină, 

Mâini stângace ce încearcă 

cu greu să te fericească,

Pași înceți în jurul tău, 

împleticindu-se valsează...

În locul inimii ce-a fost 

se tot zbate un gol de moarte. 

Lănțuit într-o văpaie 

mă tot lupt fără puteri, 

trup, priviri și glas spre-a spune

neînțeles amorul ce ți-l port...

Precum ceilalți nu-nțelegi 

lupta ce-o trăiesc 

și în pașii lor urmezi, 

uitându-mă pe mine...

Un singur lucru pot în viață, 

și acela-i a iubi, 

nimeni, însă, nu așteaptă 

Amorul a-l destăinui....

More ...

Acasă

Să fie un loc sau o persoană,
Un moment sau o veșnicie?
Cine știe cum este ...

Dar tu  vei fi casa mea,
Locul și persoana iubită,
Momentul și veșnica iubire!<3

More ...

Iubirea.. singura urma de umanitate

Iubirea nu-i un război.

Nu-i despre furtuni și ploi,

Nici despre viața de apoi..

Iubirea, e doar în noi.

 

 

Nu este un sabotaj,

Mai degrabă un marcaj,

Ce-ți marchează sufletul

Și-ți alină urletul.

 

 

Iubirea nu-i o minciună,

Nici o durere profundă.

Iubirea este curată

Și-n noi, pe veci purtată.

 

 

Este totul, în tot, și în toate,

O profundă realitate.

Nu este doar un cuvânt,

Ci e totul pe pământ.

 

 

Iubirea nu e iluzie,

Ea este ca și o perfuzie:

Te hrănește cu speranță

Și-ți oferă siguranță.

 

 

Iubirea este o boală,

Te mânjește cu cerneală.

Te aduce la oboseală,

Dar, totuși, este specială.

 

More ...

Iubita mea

Iubită, frumoasă

Tare drăgăstoasă

Tu ești femeia

Ce ai cheia sufletului meu.

 

Îți ador privirea

Și vad fericirea

Și toată iubirea

In ochii tai.

 

Sufletul tău bun

Îmi este acum

O mare de soare

In lumea cea mare.

 

Ador sa te privesc

Sa

simt că trăiesc.

More ...

Trăiri

Poate că azi nu sunt atât de sigură,

Cum ieri am fost perfect convinsă,

Că mâine nu voi mai fi singură

În lupta vieții, care părea învinsă.

 

Principalele simboluri ale vieții,

Apa, aerul, pământul și focul

Sunt elemente necesare tinereții

Ca să croiești bătrâneții cojocul.

 

Filozofia tuturor trăirilor noastre

Își lasă amprenta dedicatoare

În gândurile și inimile noastre,

Liniștitoare și binefăcătoare.

 

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍