Speranta
Pe malul de stâncă, al cerului gri,
Te- aștept, fără teamă,
Si doru, în suflet, nu pot pototli,
De vremi - nu țin seamă.
E cerul înaltul, or doru-i nebun?
-Nu știu, ce să fie,
Dar chipului tău, obsedat, mă supun-
Icoană pustie.
Ți-i pasul, pe drum, de străin, rătăcit
Si atît de departe;
Mai am însă-n suflet un gînd fericit
Si pleoape uscate...
Poems in the same category
Întrebări
Arde aprins sufletul trist, ca o hârtie
Cade respins alunecând în nebunie
Dorul nestins aduce-n vise amăgire
Dragostea umblă risipindu-se-n pustie
Am întrebat un trecător despre iubire
Și mi-a răspuns: cea care-ți umple amintire
Deschide aripi, te cuprinde bucurie
Numai în doi se va aprinde fericire
Am întrebat și primăvara, poate știe
Cu flori de Mai a-ntins covorul pe câmpie
Către livezi m-ampins cu zumzet de albine
Singur și trist am admirat doar eu cu mine
Cuprins de ploaie-am întrebat și curcubeul
Și-antins culorile în arc pictându-mi cerul
Ajuns în noapte-a mai rămas doar efemerul
Ascuns prin toate s-a retras păstrând misterul
Nelămurit am întrebat în toamnă vântul
Suflând copacii aiurit umple tot câmpul
Acoperind cu frunze veștede pământul
Șuieră fără de răspuns să-ncurce gândul
Și-atunci întreb stelele toate despre una
Cea care sufletul mi-a frânt pornind furtuna
Tăcute-n noapte mă privesc pețindu-mi luna
Nu mi-au răspuns nici ele toate nici ea una
Mi-a mai rămas de întrebat cerul și lumea
Soarele, noaptea și pe voi: unde-i minunea?
De ce iubim când ne aruncă omisiunea
Unde sunt oamenii cei buni, ce-i compasiunea?
Ascuns de timp am să întreb la porți divine
Unde-i lumina când te stinge o iubire
De s-ar putea cândva din nou s-ajung la tine
Degeaba-ntreb, răspunsu-i mort, n-are să-nvie
Noaptea
Noaptea este grea
Fără îmbrățișarea ta,
Dimineața as vrea sa mă trezesc,
In ochi să te privesc,
Buzele să ți le pot săruta,
Împreună să stăm la cafea,
Seara sa te aștept acasă,
Mă uit în continuu pe fereastră
Să ți deschid ușa sa intri in casa,
E frumos sa găsești pe cineva
Cu care sa împarți ziua și noaptea.
Vraja mării...
Marea pare liniștită,
Vântul doarme pe sub stânci,
Tu, cu inima rănită,
Parc-ai vrea să mă mănânci.
Cântă o sirenă-n larg,
Cântec dulce de răpire,
Eu mă-nalț sus pe catarg,
Drept drapel pentru iubire.
Hai să ne-aruncăm în mare,
S-ancorăm în orizont,
Tu, prințesa mea de sare,
Eu, nebunul vagabond,
Să ne batem joc de lună,
Pe pirați să-i atacăm,
Să ne-ascundem pe sub spumă,
Vraja mării s-o gustăm.
Marea încă-i liniștită,
Vântul doarme pe sub stânci,
Hai, tu inima rănită,
Că te las să mă mănânci!
Gânduri de îndrăgostit
Crezi că n-ai iubit vreodată
Cum pe ea o mai iubești.
Dulce, caldă și-adorată
Ca și floarea ce-o privești.
Seara când te culci și somnul
Ce se așterne peste gene,
Tot la ea îți zboară gândul
Și tot sufletul tău geme.
Ai dori să fi covor de flori
Ea mereu pe el să se-aplece.
Zvonul în spectru de culori
Ca să spună cine o place.
Pe cer luna palidă te-mbie
Luminoasă să o privești.
Păsărelele te-ncântă,
Ciripind să tot iubești.
Dară toate trec pe lături
Fără chiar să vezi că ochii
N-au zărit că sunt alături,
Și gândind, te prind iar zorii.
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în islandeză
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Getum við rifjað upp ímynd manneskju sem veitti okkur innblástur fyrir 10 árum?
Já, við verðum bara að vilja,
Já, ef það hafði jákvæð áhrif á okkur,
Já, ef það hvatti okkur,
Já, ef hann gæti skilið okkur (flestir geta það ekki),
Já, ef hún gæti miðlað okkur eitthvað af persónu sinni, fegurð sálar sinnar og ástríðum,
Já, ef ég andvarpa enn af gleði þegar ég horfi á myndirnar hennar,
Já, ef hún skildi okkur eftir orðlaus yfir því hversu einstakar hugmyndir hennar voru (ein þeirra kom mér virkilega á óvart á allan hátt),
Já, ef hún vissi hvernig á að fá okkur til að vilja sjá sjónarhorn hennar,
Já, ef hún gæti gefið okkur milljarð af gjöfum sínum,
Já, ef hún smitaði okkur með hlátri sínum, góðvild sinni og óskum,
Já, ef þú heldur að það hafi breytt þér til hins betra, að þú sért orðinn ríkari (siðferðilega, siðferðilega, tilfinningalega),
Já, ef hann gafst ekki upp á þér, vildi hann frekar treysta þér, hann hélt ekki að hann myndi eyða tíma sínum án þess að fá neinar niðurstöður,
Já, ef þú hefur ekki svikið traust hans heldur,
Já, ef hann vissi hvernig á að innræta okkur metnað og auka hann á því tímabili sem við þekktumst,
Já, ef við komumst að því að það voru ekki margir eins og hún,
Já, ef honum var virkilega annt um siðferðileg gildi, hvernig getur hver maður náð betri, mildari, umhyggjusamari og skemmtilegri útgáfu af sjálfum sér,
Já, ef ég var alltaf með sama spennuna í hvert skipti sem ég sá hana, þá skipti það engu máli að hún var skvettuð af drullu regnvatni, að hún átti augnablik þegar hún var kvíðin, að hún varð reið, að hún væri þreytt, að hún var með flensu og við gátum ekki lengur notið með sömu frábæru karaktereinkennum,
Já, ef hugsanirnar sem beint var til hennar báru ávöxt í hjörtum okkar,
Já, ef hún var ekki einhver ókunnug þá var hún eitthvað meira en það, manni fannst maður nálgast hana, hún var eins og vinkona eða eldri systir,
Já, ef þú ferð upp þrep á hverjum degi, með hjálp hennar,
Já, ef hann gæti byggt allt með slíkri ró og ástríðu að þú getur í raun ekki brugðist við að hugsa um það,
Já, ef þú heldur að þú hefðir ekki reynt til einskis að heilla hana,
Já, ellin þýddi í raun fegurð í hennar tilfelli, hún var miklu feitari í æsku, en hún hafði viljann til að léttast, hún hafði tíma til að laga alla galla sem angra hana á sjálfri sér, gleðja okkur öll 50 ára eitthvað ,
Já, það hefði verið þess virði að taka þátt í raunveruleikaþætti eins og "Rúmenar hafa hæfileika",
Já, vegna þess að ég tók upp orðið "hæfileikar", af henni lærði ég að það er ekkert slíkt, við fáum enga hæfileika og við tökum ekki með okkur í hinn heiminn, hæfileikarnir sem hún sýndi var áunnin kunnátta, afleiðing af einhverju venjulegu,
Já, þegar ég datt (hrasaði), vissi hann hvernig á að hjálpa mér upp,
Já, bara ef þú gætir enn séð hana á gangstéttinni, á markaðnum, á tónleikum, í ráðhúsinu, á leikvanginum sem er í gangi á þeim 70 árum sem hún yrði í dag,
Já, mig langar að sjá hana einu sinni enn...
Elsku kona mín (og upphafsstafirnir C. P.) sem voru mér líkari eldri systur (um 42 árum eldri) í 7 ár, þá þurftir þú líka að fara, annað stig var að koma. Þú hélst eins og ráðgáta í undirmeðvitund minni, ég veit ekki einu sinni enn þann dag í dag hvernig þú hefðir viljað að ég væri, hvað þú hefðir viljað sýna þér meira, en þú varst áfram einhvers staðar þar, á listanum yfir "Konur af 10 og af 10 mönnum", eins og frá 10 bekk sýningu.
Fyrirgefðu klaufaskapinn í öllu, en það var ekki viljandi, en ég er að frjósa, hjartað í mér flýgur, ég fæ hjartslátt, ég svitna stundum kalt, stundum hlýtt, það er eins og ég fái ekki nóg loft inn. lungun þegar ég dáist að persónuleikanum, viðleitninni, öllu sem þú sýndir mér og ég, miðað við kunnáttuleysi mitt síðan þá, gat ekki sýnt þér annað en það sem þú sást alltaf.
Cand a plecat tata
Văd flori în perechi la picioare -
Cu mâina mai ieri le strângeam
Şi-abia ofilite de soare
Copilului meu le duceam.
(Făcut-am din ele coroana
Pe cap fetei mele s-aşez;
Lăsând-o în lume cu dorul
Din flori, eu, de sus , să veghez.)
De tot ce-am lăsat pe pământuri,
Ce stă-ntre fântână şi nor,
De toate mă las fără grijă -
De dânsa - mie straşnic să mor!
De dânsa - nu vreau să mă rupă
Nici Duhul, nici omul păgân
Şi fac legământ între spirit -
Alături mereu să-i rămân…
Copila mă strânge de mâină;
Copila ar merge cu mine,
Dar eu îi şoptesc printre vânturi:
“- Devreme-i acum pentru tine!
Mai stai, să te ştiu fericită ,
Primită de lumea străină.”
“- Amar este dorul de tată
Şi –o lume-i atât de puţină!”
Nici moartea, blestem peste viaţă,
Ca zidu-ntre noi nu va sta;
Iubirea ne este că marea-
Mă spulber, te spulberi de ea.
Other poems by the author
șapte vieți
Atît de drag mi-ai fost odată și - atât gândeam la tine,
Că șapte vieți să uit aceasta și tot ar fi puține.
Acum cînd tu o strângi de mâina, sau poate ea te strânge,
Eu văd sub masca de placere, cum inima îți plînge,
Si văd, cum liber ca un flutur, în gânduri, zbori spre mine-
Noi șapte vieți să stam în doi și tot ar fi puține.
Nu te ascunde-n ochii mei și nu-ți ascunde visul;
Cu tine încă mai doresc să caut Paradisul,
Căci dacă mă ascund și eu, în ochi străini, ca tine-
Tu șapte vieți vei căuta … și tot vor fi puține.
Cand a plecat tata
Văd flori în perechi la picioare -
Cu mâina mai ieri le strângeam
Şi-abia ofilite de soare
Copilului meu le duceam.
(Făcut-am din ele coroana
Pe cap fetei mele s-aşez;
Lăsând-o în lume cu dorul
Din flori, eu, de sus , să veghez.)
De tot ce-am lăsat pe pământuri,
Ce stă-ntre fântână şi nor,
De toate mă las fără grijă -
De dânsa - mie straşnic să mor!
De dânsa - nu vreau să mă rupă
Nici Duhul, nici omul păgân
Şi fac legământ între spirit -
Alături mereu să-i rămân…
Copila mă strânge de mâină;
Copila ar merge cu mine,
Dar eu îi şoptesc printre vânturi:
“- Devreme-i acum pentru tine!
Mai stai, să te ştiu fericită ,
Primită de lumea străină.”
“- Amar este dorul de tată
Şi –o lume-i atât de puţină!”
Nici moartea, blestem peste viaţă,
Ca zidu-ntre noi nu va sta;
Iubirea ne este că marea-
Mă spulber, te spulberi de ea.
Mama
Un strigăt către mine cu glas de-ntuneciune.
Un strigăt înspre mine și împotriva mea.
O voce ca năframă mă apără de lume,
Ma apăra de moarte cu rugăciunea sa.
O piatră către mine cu ură aruncată,
Să mă doboare sigur și pentru totdeauna.
Mai groaznic însă este, că nu e prima piatră,
Iar maine o sa cadă, mai iute, încă una.
Si totuși n-au să prindă pe trupul meu scântei.
Din umbră o lumină pe mine o să crească -
Lumina din privirea și mângâierea ei,
De- i greu să mă ajute, de-i rău să mă ferească.
Ziua poetului
Eminescu să nu scrie,
Că voi faceți alergie!
Azi veniți cu flori la bustul rece
Si rânjiți c-așa l-ați apucat,
Dar vă spun și am precis, dreptate,
Că strămoșii voștri l-au trădat !
Recitați din foaie poezia,
S- arătați, precum ca, la- ți citit,
Dar vă bâlbâiți ca cimpanzeii,
Ca și-ai voștri tați ce l-au hulit !
Vreți să arătați la lumea toată,
Că -nțelegeți tot din ce a scris;
Nu mi-ar fi s-aud, nici o mirare,
Că strămoșii voștri l-au ucis !
Durere
Te-am petrecut și lumea ți-am pus-o la picioare;
Unde-ai găsit durere să-mi dai, atît de mare ?
Din ochiul tău de înger primeam atîta viață
Si -acum mi-ai pus în suflet o arșiță și-o ceață .
Mă dor de umezeală, încheieturi și oase.
De pașii dupa tine, azi, tălpile mi-s roase,
Dar înăuntru -n suflet mi-i foc și mi-i cenușă,
Că inima ta poartă un lacăt greu, la ușă.
Mi-s amorțite brațe de mângâieri și-amor
Ce ți le-am dat pe toate cu dragoste și dor.
Mi-i palidă privirea și ochii - numai vine;
Te-au urmărit în viață, din toți, numai pe tine.
Si azi, mai vezi, cum plânsul în lacrimi mă îneacă,
Că nu-ți găsesc dorința și inima ți-i seacă,
Dar chiar dacă mă lași, în astă -ntuneciune,
Eu îți mai port de grija prin Sfânta Rugăciune.
Nemultumire
Mi-i geniul rece, ca ghiața, dar clar e, ca seara senină
Cînd ochii îmi sunt întuneric, în miez, ei sunt plini de lumină.
Pe chipul meu palid, de ceară, pășesc amintirile - șir,
De mult, s-a umplut de veninuri, al vieții de aur potir...
Prin prisma genezei ce vine, din vuetul vremii apuse,
Cuvinte ce sunt pentru lume, demult, către ea au fost spuse,
Dar taina ce-o poartă 'nauntru, și amarul ce-o poartă pe ele,
Le fac, pentru mintea cea slabă, stupide, neclare, și grele.
Pământul în el ține seama de aur, argint sau oțel,
Dar cea mai bogată comoară, pământul, o ține pe el.
Ei seamănă grîu, pentru pâine și cârduri de vite-ngrijesc,
Lăsând fără grijă copii, ce iute ca vântul, le cresc.
Nu văd pe obrazul iubitei, o lacrimă stinsă de dor,
Ei nu știu, cu glasul tăcerii, să facă din dânsa – amor
Si -apun spulberați ca nisipul - cenușă cernută de vreme,
Cînd moartea le bate în ușă, cînd vântul destinului geme...