Punct infinit

Pierdută-n orașul luminilor,
O umbră rătăcită
Caută al ei stăpân, care strălucește în depărtare.
Și-n întuneric ea dispare,
Urmărind iubirea mult dorită
Care timidă vrea să apară,
Dar ea nu stă
Își părăsește lacrima pe asfalt
El cu gândul că e semnul ploii
O ignoră,
Dar e strigătul de durere ce se pierde
În pure sentimente de iubire,
Neglijate și ignorate,
Dar ce încă speră să fie împărtășite.

La fiecare ceas de miez de noapte

Mi-ascult iar gândul vorbindu-mi la pertu,

Și las condeiul să treacă iar la fapte,

Eu simt, iubito, că muza mea ești tu.

O zi de aș avea numai cu tine,

Ți-aș recita tot ce-am scris pân-acum,

Dar cum noi dormim în paturi străine

Fac din strofe până la tine drum...

Versul, rima, e fața ta zglobie,

Iar ritmul, chiar ochii tăi de catifea,

Scumpo, ești material de poezie

Fii inspirația din viața mea... 

Cea mai frumoasă floare din suflete răsare

Pictează-n nopți culoare, prin vise alergând

Lumină sclipitoare, în ochi aprinde soare

De ce-i strivită oare nu știu să mai răspund

O tristă încântare această rară  floare

Tratată cu uitare degeaba-i pe pământ

Crescând fără hotare Nu-mă-uita e-o floare

Se-nchide fără soare lipsită de-un cuvânt

Ce lume-ntortochiată de dragoste speriată

Preferă om de piatră iubirea măsurând

De teamă că-i de plată bătăi de inimi rată

O smulge și-o îngroapă, pe suflete călcând

Tu floare-abandonată de lacrimă udată

Primind apă sărată te-apleci către pământ

Respinsă și-aruncată în gând te-ascunzi uitată

Plângând ajungi uscată, o floare așteptând

Răsari de poți vre-o dată pe-o inimă de piatră

Sfidând natura toată, cutumele-nfruntând

Iubire-adevărată născută fără pată

O floare minunată desculță-n om umblând

Timpul hain nu mi-a adus blândă iertare

Toate celulele strigând te știu pe nume

Te voi iubi-n toate secundele rămase

Toate bătăile de inimă ce mi-au fost scrise

Să mă ignori de tine-ascuns e-un joc pierdut

Nu poți goni la infinit fugind de mine

Vom alerga cândva urlând cu-același vânt

Cântând poveștile de dor pierdute-n vise

Te storc din suflet așternând pe foi cuvânt

E în zadar căci te-ai zidit în tot și-n toate

Și-acum te chem din amintire așteptând

Uitarea tristă veștejindu-mă spre noapte

De  n-am s-ajung cât mai curând la tine-n gând

Aștept curgând să fim același strop de apă

Cândva plecând am să devin simplu pământ

Tot așteptând țărâna ta să vin-acasă

Îţi mulţumesc că m-ai iubit

Şi regină m-am simţit

În casa ta, în inima ta, în viaţa ta

Am fost şi eu cândva.

Îţi mulţumesc că m-ai făcut să zâmbesc

Şi o iubire frumoasă să trăiesc.

Să iau din iubire tot ce-i mai bun

Şi să pornesc pe-un lung drum.

Îţi mulţumesc că m-ai făcut să plâng!

De dor, de tristeţe, de durere să strig,

Ştii, lacrimile chiar te ajută - 

Îţi dau putere şi-ncredere multă.

Îţi mulţumesc că ai plecat,

Că-n zorii celei zile m-ai lăsat,

Ca o umbră ai dispărut

De parcă nici nu te-am avut.

Îţi mulţumesc că m-ai trădat

Din toate astea multe-am învăţat

Nu mai cred deja în basme şi minuni

Acestea-s doar frumoase minciuni.

Îţi mulţumesc că m-ai iubit,

Eu nu te voi uita, promit!

Ai fost în viaţa mea un simplu cunoscut

Cu toate că puteai să fii mai mult!