Cântecul pădurii

În zori de zi,

Un soare răsare,

Lumina strălucește,

Viața mă îmbrățișează.

Flori înflorite,

Parfumul lor mirează,

Natura se trezește,

Magie în aer plutește.

Apele curg lin,

Râurile cântă dulce,

În valuri se reflectă,

Fericirea ce ne duce.

În noaptea senină,

Steaua mea strălucitoare,

Visuri și speranțe îmi aduce,

Într-o lume minunată și plină de culoare.

Tată de copil,

Un înger într-un trup mic și fragil.

În ochii tăi, lumina se aprinde,

Iar sufletul meu de iubire se umple.

Te privesc cum crești și te dezvolți,

Cu fiecare zi, cu fiecare pas.

Mâna ta mică mă ține strâns,

Și simt că nimic nu ne poate despărți.

Îți aud râsul ca o melodie dulce,

Ce-mi aduce bucurie în inimă.

Ești comoara mea cea mai de preț,

Și pentru tine aș face orice sacrificiu.

Tatăl tău sunt și mereu voi fi,

Ghidându-te pe drumul vieții tale.

Te voi învăța să fii curajos și bun,

Să ai încredere în tine și să zbori spre stele.

În noaptea sfântă de Crăciun,

Luminițele strălucesc în drum.

Îngerii cântă cu voce blândă,

Vestind nașterea lui Isus în lumea bună 

Clopotele sună în depărtare,

Oamenii se-adună laolaltă-n caleașcare.

Cu suflete pline de bucurie și speranțe noi,

Sărbătorim împreună miracolul divin al Nașterii lui Hristos. 

Prin casele noastre se-arată lumina,

Dragostea și bunătatea ne unesc într-o singură linie fina.

Ne împodobim bradul cu straluciri colorate,

Și ne umplem inimile cu fericire și pace nesfârș În această zi specială, să fim uniți și darnici,

Spre cei în nevoi să fim mereu apropiși și blânzi.

Colindăm cu bucurie și zâmbet pe fețe,

Aducând speranță și iubire în inimi de toate felurile și vârste.

În jurul focului, în căldura casei noastre,

Ne adunăm cu cei dragi, împărțind povestiri și povești albe ca zăpada.

Cu fulgi de nea dansând în vântul rece de iarnă,

Simțim magia Crăciunului, o emoție ce nu se lasă uitată.

Sărbătorim nașterea Domnului cu cântece pline de har,

Rugându-ne pentru pace pe pământ și armonie-n dar.

Craciunul e timpul să dăruim și să primim cu inima deschisă,

Iubirea să fie darul nostru cel mai prețios, Continuând:

În fiecare an, sărbătorim cu bucurie,

Nașterea lui Isus, lumina noastră cea vie.

Să ne adunăm în jurul bradului împodobit,

Și să fim recunoscători pentru tot ce-am primit.

Viața, o minune înfățișată,

Bucurii și tristeți împletite-ntr-un dans,

Clipele trec, iar amintirile rămân,

Frumusețea ei mereu ne-a fascinat.

În zori de zi, soarele răsare blând,

Lumina lui ne umple inimile de dor,

Natura se trezește și zâmbește ușor,

Un dar divin, pe care-l prețuim câtând.

În miezul verii, câmpurile sunt înflorite,

Culorile vibrante ne încântă privirea,

Parfumul florilor ne duce într-o călătorie,

O simfonie a frumuseții nesfârșite.

Toamna vine cu culori calde și melancolie,

Frunzele cad ca lacrimi pe pământul mohorât,

Dar în această tristețe există un farmec aparte,

Viața se reinvente ază în fiecare clipă, cu mândrie.

Iarna aduce zăpada și viscolul sălbatic,

Paisaje albe ca-n povesti de basm,

Copiii se bucură de zborul fulgilor în vânt,

Magia iernii ne învăluie cu un farmec magic.

Frumusețea vieții în detalii mărunte ascunsă,

Într-un râs sincer sau o privire tandră,

În gesturi de iubire și în clipele fără grabă,

Viața e o comoară ce mereu ne încântă.

Cântecul nopții, adiere sublimă,

Înserarea misterioasă, vis de aur.

Ritmuri stelare, tainică simfonie,

În liniștea ce îmbrățișează timpul.

Nopțile cântă în ecouri fără margini,

Melodii de stele, în dans cosmic.

Notele se împletesc într-un cor divin,

Povești nespuse, secrete ascunse.

Sub cerul întunecat, cântecul răsare,

Ode ale tăcerii, povești neînțelese.

Vorbește-n șoaptă, cuvinte îngemănate,

Cântecul nopții dezvăluie iubirea.

În umbra lunii pline, versurile dansează,

Sufletele se unesc într-o armonie tandră.

Cântecul nopții strigă către inimi ratace,

Doruri ascun Cântecul nopții, mister adânc,

Înserarea îmbrățișează cerul senin.

Rimele se leagă într-un dans tandru,

În tăcerea ce ascunde visuri nebune.

Stelele cântă în lumini strălucitoare,

Melodii fără cuvinte, doar înțelese de suflete.

Noaptea răspunde cu ecouri de iubire,

Cântecul nopții ne poartă pe aripi de dor.

Prin întuneric, versurile se rostesc,

Povești nespuse prind viață în melodie.

Nopțile cântă tainic, în ritmuri divine,

În liniștea ce aduce alinare și armonie.

Sub lună plină, cuvintele se împreunează,

Sufletele se unesc într-o simfonie divină.

Cântecul nopții ne cheamă la visare,

În universul său

În lumina dimineții, răsare soarele,

Cu raze calde și zâmbet luminos.

În sufletul meu, se naște bucuria,

Și viața prinde contur în culori frumoase.

Prin câmpii verzi și dealuri înflorite,

Pasul meu ușor pășește cu dragoste.

În fiecare floare și fir de iarbă,

Simt că natura îmi șoptește poveste.

Pe aripile vântului mă ridic în zbor,

Spre cerul albastru și nori pufoși.

Libertatea mă îmbrățișează tandru,

Iar visurile mele devin mai frumoase.

În liniștea nopții, stelele strălucesc,

Ca diamante pe cerul întunecat.

Misterul universului mă fascinează,

Iar inima mea bate în ritm neîncetat.

M-am îmbătat de tine, din tine am sorbit

Am râs pe săturate, am plâns și am cântat,

Azi ca un pusnic sunt, flămând și rătăcit

Fiind că prea departe de mine ai plecat.

Întoarce-m-aș pe drumuri și-n crânguri cunoscute

Să te aștept cu flori, cu zumzet de albine,

Să îți aștern iubirea imensă cât un munte

Și fericit de viață să mă desprind de mine...

Parfum de viorele adun în pieptul meu

Și le cuprind cu lacrimi de dor nepovestit.

Oare se duce omul, dacă e omul tău?

Oare se duce omul cel care te-a iubit?

E primăvara pe sfârșite

În satul nostru de departe

Cărări de dor acoperite

Se lasă parcă așteptate.

Poiana spendidă emană

Mireasma frumoaselor flori

Un curcubeu pierdut ,în taină

Trasează dungi și peste nori.

Pădurea verde ,protectoare

Pompează guri de oxigen

Aici în rai e dirijoare

Cu partiturile de lemn.

Pământul reavăn doar respiră

Așteaptă vara ca să vină

Privighetoarea îl inspiră

Și-n picături de rouă el suspină.

S-au pârguit cireșele de mai

Bunica în livadă are doi

Albinele polinizează în alai

S-au plictisit să zboare doar în roi.

Salcâmii când se lasă seara

Dezlănțuiesc mirosul fin

Buchetul lor irită nara

Cu izul dulce ăi divin.

E primăvară în cătun

Poiana verde te încântă

Parfumul dulce de salcâm

Trezește sufletul să simtă.

Plângeam şi nu ştiam de ce:   
De fericire, de tristeţe, de amar...   
O, lacrimă, de ce eşti rece,   
Că doară nu e luna lui brumar...   
  
E-o zi de primăvară şi-i târziu,   
Deşi abia-i trecut de ora şapte...   
Afară-i întuneric şi-i pustiu,   
Şi toată lumea umblă-n şoapte...   
  
Pendula, pe perete, bate-n cadențar   
Şi-anunţă cu plictis prezenţa,   
Că-n noapte urlă un marfar,   
Înfiorând pe loc, audienţa...  
  
Şi-n tot acest decor frenetic, ireal,   
Încerc să îmi găsesc perechea...   
Şi strig, stârnind ecouri, abisal,   
Ce nu îmi par a fi aievea...   
  
Plângeam şi-acum ştiam de ce:   
Pe dinăuntrul pleoapei mele   
S-a cuibărit un vis ce nu mai trece,   
Lăsând în urmă-i spaime grele...

Primavara acum sosește 

Si la noi ne mărturisește 

Am și viata și culori 

Și multe pentru voi.

Plante,flori și cântecele

Fragede învățăcele 

De la ghiocelul mustăcios 

Pana la soarele arzător.

Ploi profunde umezite 

La câmp binevenite 

Și cate-n cele primavara 

Păsări răbdătoare 

Mici rozătoare 

Lalele și viorele 

Și copii alergând dupa ele .

Firav și gingaș ghiocel , 

Cu tine începe primăvara. 

Mireasma ta ce mă îmbie 

Să zburd de bucurie .

E vremea aceea 

Când natura renaște 

Și păsările încep să cânte. 

La fel și sufletul, ca primăvara,

Renaște și înflorește,

Iubește nebunește

Și se bucură ca un copil 

De tot ce îl înconjoară

Și fericirea pe care o simte

Pentru clipele ce le trăiește.

  🦋  S. ALY 🦋

Pe-alei spre demiurg e ghiocelul

Ce-i vestitor de Rai și primăvară,

Ieșind din iarna cea de cald avară

Pe chip ți-a fi zăpezilor măcelul.

Și roșie-n obraz mă strigi pe-afară

Zambila-n nări să-mi bea violoncelul,

Îți pun pe deget de divin inelul,

Renașterea naturii ca-n fanfară.

Te strig din plumb de diamante încă

Da-n hibernala cale a fi viu

De flori găsesc speranța cea adâncă.

În șa de al nădejdii bidiviu

Sunt stele-n ape ce lovesc o stâncă

Și reînvăț de prin omăt să fiu.