Început de toamnă
Aduce-ncântare a soarelui pleoapă
croită pe dealul cuprins de rugină,
din roşul sălbatic, cărări de lumină
alungă din noapte simţirea mioapă.
Vin zorii grăbiţi peste frunzele moarte,
curg picuri de rouă din crengi betejite,
mai gâdilă vântul în somn alungite
o mână de flori cu speranţe deşarte.
Pe geamul rămas cu privirea de gheaţă
curg râuri de vise dospite în zare,
sunt doinele toamnei lăsate cântare
de doruri în suflet, cuprinse de ceaţă.
Chezaşă mi-e ziua născută din noapte
şi martor mi-e vântul cu aspra-i cântare
că toamna cu toane ce astăzi apare
e zâna iubită-n iubirile-mi coapte.
Tu, toamnă târzie prin toamnele mele,
alături de-un fulger ascuns în privire,
revino şi mâine să-mi laşi în simţire
un drum de trăire cu bune şi rele.
Category: Poems about nature
All author's poems: Craciunas Silviu
Craciunas,toamna
Date of posting: 15 сентября 2022
Views: 1093
Poems in the same category
Melancolie de George Bacovia în franceză
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Mélancolie
Quel cri, quel pleur d'automne...
Viennent du bois sauvage en gémissant —
Un cor retentit dans le vide
Et la plus triste des lamentations commence.
— Ne pleure pas, mon cœur, ne pleure pas,
Écoute sans peur et sans drame :
Plus loin en ses entrailles la terre
Nous appelle...
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
Nervi de toamnă de George Bacovia în norvegiană
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Høstnerver
Det er høst, det rasler, det er søvn...
Trærne, på gaten, sukker;
Han hoster, han gråter, han er tom...
Og det er kaldt, og det er tåke.
Elskere, sykere, tristere,
På veiene gjør de rare bevegelser -
Og forlater, fra evig søvn,
De faller tunge, våte.
Jeg blir, og jeg går, og jeg kommer tilbake,
Og elskere gjør meg dypt trist -
Jeg får lyst til å le meningsløst
Og det er kaldt, og det er tåke.
flux de poeme naani /45
tinerețea-i departe
corzile vibrează
la unison
cu extravaganta toamnă
Cine ne ajută -sinistrații-
Pe drumul desfundat de apa
Văzduhului deslănțuit
Șuvoaile se duc la vale
Cu tot ce în viață am avut .
De câte ori mă încearcă soarta ,
Destinul greu, de zeci de ani
Că pierd pe rând tot ce adun,
Recoltele-s făcute scrum.
Din norii grei ne cade piatră
Sfărâmă tot pe unde cade,
Mă doare sufletul ce văd
Că nu a mai rămas din casă.
Sătenii mei sunt năuciții
De ce Doamne ne tot loviți ?
Noi și așa o ducem prost ,
Învățați ,să ținem post!...
Ce foamete va fi la noi !...
Recoltele-s toate în noroi
Ce vom mai pune oare-n oală?
E cineva căruia îi pasă
De așa soartă nemiloasă?
Toamnă, toamnă
Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.
Ai norii paji
Cu zile galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.
Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.
Melancolie de George Bacovia în franceză
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Mélancolie
Quel cri, quel pleur d'automne...
Viennent du bois sauvage en gémissant —
Un cor retentit dans le vide
Et la plus triste des lamentations commence.
— Ne pleure pas, mon cœur, ne pleure pas,
Écoute sans peur et sans drame :
Plus loin en ses entrailles la terre
Nous appelle...
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
Nervi de toamnă de George Bacovia în norvegiană
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Høstnerver
Det er høst, det rasler, det er søvn...
Trærne, på gaten, sukker;
Han hoster, han gråter, han er tom...
Og det er kaldt, og det er tåke.
Elskere, sykere, tristere,
På veiene gjør de rare bevegelser -
Og forlater, fra evig søvn,
De faller tunge, våte.
Jeg blir, og jeg går, og jeg kommer tilbake,
Og elskere gjør meg dypt trist -
Jeg får lyst til å le meningsløst
Og det er kaldt, og det er tåke.
flux de poeme naani /45
tinerețea-i departe
corzile vibrează
la unison
cu extravaganta toamnă
Cine ne ajută -sinistrații-
Pe drumul desfundat de apa
Văzduhului deslănțuit
Șuvoaile se duc la vale
Cu tot ce în viață am avut .
De câte ori mă încearcă soarta ,
Destinul greu, de zeci de ani
Că pierd pe rând tot ce adun,
Recoltele-s făcute scrum.
Din norii grei ne cade piatră
Sfărâmă tot pe unde cade,
Mă doare sufletul ce văd
Că nu a mai rămas din casă.
Sătenii mei sunt năuciții
De ce Doamne ne tot loviți ?
Noi și așa o ducem prost ,
Învățați ,să ținem post!...
Ce foamete va fi la noi !...
Recoltele-s toate în noroi
Ce vom mai pune oare-n oală?
E cineva căruia îi pasă
De așa soartă nemiloasă?
Toamnă, toamnă
Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.
Ai norii paji
Cu zile galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.
Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.
Other poems by the author
Singurătate
Singurătate
În această clipă sunt singur. Ce mi-aş putea dori mai mult? O bucurie mai intensă nu există. Ba da, aceea de a auzi cum, de atâta tăcere, singurătatea-mi creşte.
Emil Cioran, Sfârtecare, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, p. 166
Stranie făptură-n noapte, o iubire spusă-n şoapte,
între vise şi suspine, de la mine către cine?
Îndoiala mă cuprinde, tot ce-n gânduri se întinde,
aruncând trăiri divine, de la mine către cine?
Arătări în ochi fugare printre stele căzătoare,
le-aş întoarce să aline, de la mine către cine?
Strânse-n dar din trează minte, slove spuse în cuvinte,
azvârlite-n nopţi senine, de la mine către cine?
Val zdrobit întorc în mare, veşnic adâncind cărare,
spre neantul ce revine, de la mine către mine.
🎤 Corul bisericesc din comuna Șiria, județul Arad
Corul biserciesc din comuna Șiria, județul Arad. Conducătorul corului, dirijor și tenor Petru Crăciunaș.
Putreziciune
Plângea pământul fără rost
sub tropot blând articulat
de vieţi vândute la mezat,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.
Iubirea de oameni
În vârful de munte mi-aş pune de-acuma
suflarea de suflet ce astăzi mă arde,
căci omul se pierde la fel ca şi bruma,
în lumea-mpărţită-n sălbatice hoarde.
Mi-e teamă de vorba ce mintea-nţelege
din târgul politic lătrat peste lume,
poporul slăveşte, dar ură culege,
discursuri în limbi fermecate anume.
Vecin sunt cu omul născut lângă mine,
mi-e dragă iubirea de semeni lăsată
poruncă de Domnul durerea s-aline
când norul cu lacrimi în viaţă se-arată.
Mi-e dragă fiinţa născută oriunde,
în veacuri trecute şi-n veacul cel mare,
dar omul politic în vorbe ascunde
chemarea la arme-n a păcii chemare.
Simbolul iubirii e-ncins în cuvinte
ce spintecă omul în false credinţe,
promise speranţe-n minciuni să alinte
un suflet de lume ce piere-n fiinţe.
În vârful de munte doar vântul vorbeşte
cu șoapte născute în vremi ancestrale,
pe piscul iubirii e-un vis ce trăieşte,
un vis tăinuit în ascunderi astrale.
Om de piatră pe Ceahlău
De privirile te cheamă
zborul munților să-l știi,
lasă-ți mintea să ia seamă,
umbră vântului să-i fii.
Printre raze de culoare
vârfuri cresc murind în cer,
norii se răstesc la soare,
curg cărările-n mister.
Împletesc iubiri de veacuri
ape limpezi de izvor,
răspândind în aer leacuri
peste verdele covor.
Atârnată, ziua încă
naște-n ramuri vii făclii
și pierdute pe o stâncă
joacă razele târzii.
O iubire înserată
se afundă-n amintiri,
e plăcerea răsfirată
printre triluri de trăiri.
Din iubire Doamne-aș cere
să mă naști din sânul tău,
aruncându-mă-n tăcere,
om de piatră pe Ceahlău.
Singurătate
Singurătate
În această clipă sunt singur. Ce mi-aş putea dori mai mult? O bucurie mai intensă nu există. Ba da, aceea de a auzi cum, de atâta tăcere, singurătatea-mi creşte.
Emil Cioran, Sfârtecare, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, p. 166
Stranie făptură-n noapte, o iubire spusă-n şoapte,
între vise şi suspine, de la mine către cine?
Îndoiala mă cuprinde, tot ce-n gânduri se întinde,
aruncând trăiri divine, de la mine către cine?
Arătări în ochi fugare printre stele căzătoare,
le-aş întoarce să aline, de la mine către cine?
Strânse-n dar din trează minte, slove spuse în cuvinte,
azvârlite-n nopţi senine, de la mine către cine?
Val zdrobit întorc în mare, veşnic adâncind cărare,
spre neantul ce revine, de la mine către mine.
🎤 Corul bisericesc din comuna Șiria, județul Arad
Corul biserciesc din comuna Șiria, județul Arad. Conducătorul corului, dirijor și tenor Petru Crăciunaș.
Putreziciune
Plângea pământul fără rost
sub tropot blând articulat
de vieţi vândute la mezat,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.
Iubirea de oameni
În vârful de munte mi-aş pune de-acuma
suflarea de suflet ce astăzi mă arde,
căci omul se pierde la fel ca şi bruma,
în lumea-mpărţită-n sălbatice hoarde.
Mi-e teamă de vorba ce mintea-nţelege
din târgul politic lătrat peste lume,
poporul slăveşte, dar ură culege,
discursuri în limbi fermecate anume.
Vecin sunt cu omul născut lângă mine,
mi-e dragă iubirea de semeni lăsată
poruncă de Domnul durerea s-aline
când norul cu lacrimi în viaţă se-arată.
Mi-e dragă fiinţa născută oriunde,
în veacuri trecute şi-n veacul cel mare,
dar omul politic în vorbe ascunde
chemarea la arme-n a păcii chemare.
Simbolul iubirii e-ncins în cuvinte
ce spintecă omul în false credinţe,
promise speranţe-n minciuni să alinte
un suflet de lume ce piere-n fiinţe.
În vârful de munte doar vântul vorbeşte
cu șoapte născute în vremi ancestrale,
pe piscul iubirii e-un vis ce trăieşte,
un vis tăinuit în ascunderi astrale.
Om de piatră pe Ceahlău
De privirile te cheamă
zborul munților să-l știi,
lasă-ți mintea să ia seamă,
umbră vântului să-i fii.
Printre raze de culoare
vârfuri cresc murind în cer,
norii se răstesc la soare,
curg cărările-n mister.
Împletesc iubiri de veacuri
ape limpezi de izvor,
răspândind în aer leacuri
peste verdele covor.
Atârnată, ziua încă
naște-n ramuri vii făclii
și pierdute pe o stâncă
joacă razele târzii.
O iubire înserată
se afundă-n amintiri,
e plăcerea răsfirată
printre triluri de trăiri.
Din iubire Doamne-aș cere
să mă naști din sânul tău,
aruncându-mă-n tăcere,
om de piatră pe Ceahlău.