Ți-am dat liniștea

Ma cuprind si ma lasa fara spatiu,

Ma imbata cu griji de care nu ma pot dezlipi.

Incearca sa ma faca sa nu fiu eu, ci ce vor ele 

Ma indeamna sa fiu mereu trista si sa imi simt sufletul pereche incarcat de roade nefolositoare vietii eterne.

Aceste ganduri infinite te intorc impotriva ta.

Si ramai in santajul lor pana cand vezi albastrul cerului deasupra capului tau si te trezesti.

Simti ca mai poti respira un moment de liniste, 

Iar atunci realizezi ca esti atat de mic intr-un albastru imbietor si calm,unde vrei sa ajungi si sa te contopesti, 

Sa simti ca faci parte din acesta culoare vesnica.

Dar aceasta gura de aer curat, este imediat amestecata cu aer irespirabil, deoarce continui intr-o grija profunda.

Nu te lasa sa scapi usor din mrejele lor,

Ci ai devenit dependenta de aceasta stare si nu stii ca poti face pasii singura spre liniste.

Timpul trece si tu suspini in infinitatea gandurilor tale fara a te bucura de aceasta viata unde cerul este deasupra ta....

Sper sa fiu ajutata si sa pot urca la albastrul meu cer, unde sa raman pe vesnicie in al meu loc de la inceputul alegerii dinaintea nasterii gandurilor.

Merg pe un șirag de perle cu picioarele goale, și murdare.

Plutesc pe un pământ imaginar, desi îl pot avea pe cel adevărat, diferența este ca cel imaginar este mult mai curat pentru picioarele mele care în comparație cu el par mai curate. 

Vreau sa simt iarba fina printre degete și sa simt șiragul de perle la gât, dar este mult pana voi ajunge de sus în jos.

Vreau sa am cerul aproape, vreau sa fiu în centrul oceanului sa ii simt respirația, vreau sa știu ce știu ei……

Dar limitarea noastră este de neimaginat în comparație cu acesta răsuflarea de cunoaștere, este ceva ce este de neatins, de necuprins cu mâinile, dar cu picioarele curate pe pământul adevărat s-ar putea afla…..

Se unește neștiința cu știința, care au fost împreună de la sfârșit, și nu am ascultat ca trebuie sa fie împreună pentru a funcționa ca un tot unitar, rotita  care iti arata necunoscutul deja cunoscut de tine, dar ai ținut sa ascunzi, pentru ca ai considerat ca este valoros, dar altceva ii da valoarea, ci anume aflarea lui…..

Chiar dacă este neînțeles la o anumită perla din șirag, va face sa se vadă adevarata înțelegere.

La finalul începutului perlele se vor face ce trebuia sa fie de la început, acel pământ adevărat care sa aflat tot timpul în dedesubtul tău, desi tu ai dorit și ai crezut ca este sus.

Niciodată nu vom știi care este scopul, pentru ca deja este îndeplinit, și nu ai prins momentul aflării pierdută fiind în pamantul imaginar…..

Uscată curge liniștea-n vene

Secunda bate lipsită de timp

Ochii fixează nesfârșit cerul

Drumul e lung fără stele

Poarta răsare orbitor în beznă

Deschide tăcută hotarul etern

Ascultător sufletul pășește vrăjit

Numără mut treptele infinite

Un muget sparge liniștea

Mâini ascuțite apucă  și trag

Zgârie fierbinte urlând infernal

Căderea aprinde-ntuneric

Pământul înghite lăsând oase goale

Ascunde rânjetul înghețat

Ceasul tremură inutil

Întors la etern timpul dispare

Trezește-te....trezește-te.... e doar un coșmar

Ochii tremură privind în gol

Ce e?... Cine?....Ce?

Va fi mai încolo......va fi...

A fi nu va mai fi

Deocamdată e bine

Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă  așteaptă
Să lovească fără judecată.
 
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i  oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.

O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii  mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un   păcat.

You glance at a shop window,

In passing, you admire a tree,

And a flower loved by a bee,

Their reflection in the shadow.

Sketching in mind the picture

Under the usual speed of time,

Listening the sound of a chime

Which heralds the desired future.

Let the monotony disappear

And the thoughts not be a strife.

Sunrise in the morning of life

Let the beauty of nature appear.

The joy that years are pearls

Strung in the whirlwind of life

Wishing that the brilliance be rife

In the souls of boys and girls.

Youth is spirit and great heart

Love, courage, desire and hope

Binding them with a living rope

Using all of them in a way smart.

Sinele ei este fluid precum razele care se scurg din stele;

aparent etern; aparent suspendat în trecerea timpului; o iluzie.

Ea știe precis că, în imensitatea acestui univers, ea nu poate întâlni

o altă ființă identică cu ea însăși; ideea de sine identic; imagine de sine;

doar porțiuni dintr-un infinit limitat; limitat doar de propria ei înțelegere;

un prag al cunoașterii, un orizont; un orizont îndepărtat, o linie fluctuantă

între mare și cer; raze de lumină dansând pe suprafața apei și reflexie.

Adâncul senin al cerului se dizolvă în privirea ei. Paleta de nuanțe albastre

din embrionii stelari crește și devine materie; fuziune, energie, forță;

natură vie și planetă albastră; meteoriți arzând și grindină înghețată precum

coada oricărei comete; stele reci, lumină și absorbție; acuitate vizuală;

ochi având în sine praf cosmic; contemplare într-un electromagnetism polarizat;

fotosinteză și transpirație; transformare; existență sedimentată și limbaj fosilizat;

viață hrănită de razele soarelui, orbitând în jurul unui Dumnezeu unic,

în această realitate a culorilor solare schimbătoare în fluxul lor heliotropic și spiralat.

Divinitatea este omniprezentă în tot ce înseamnă cuvântul memorie.

Ea îmbină aceste culori într-un caramel dulce. Numele ei este Eva și

așteaptă, cu răbdare, să fie devorată, la sfârșit de timp, de viermi necrofagi.

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Aceasta poezie este publicata.

Zeci de mii de povestiri

Prin a veacurilor curs,

Au slăvit în amintiri

Vremurile ce au apus.

Dar din înțelepte fapte,

Omul nu a înțeles nimic.

Gândind doar la fructe coapte,

Păzind frica de epidemic.

Cu câte o aură a îngroșat

Straturile în spirit ale ființei,

Astfel că cel nou, înduioșat

Lasă loc doar umilinței.

Nu se poate spune oare

Că un rău e și mai rău?

Și că generații viitoare

Se vor feri de ferăstrău?

Dorind să uite de trecut

Fără să aibă un deznodământ,

Și nici ce-i bine de recunoscut

Iubirea de țară, ca drept simțământ.

Sub ce curge și peste ce stă,

Mă înec și mă sufoc.

Timpul trece, curge și mă costă.

Mă roade, erodat, n-am noroc.

Să mă mișc nu reușesc,

Bolovan împietrit, nemișcat.

Mă afundă, nu pot să vorbesc,

Încet, încet, chiar de mine uitat.

Totul se mișcă, viu se mișcă.

Totul aleargă, viu aleargă.

Mă alung de viul ce e desiș,

Că cei ce stau, n-au să meargă.

Și tot ce pleacă nu-mi dă răgaz,

Pietroi înlemnit, cu totul blocat.

Iar totul ce-i viu nu are haz,

Pentru cine în el insuși e înhămat,

Sub ce curge și peste ce stă.

Șezând sub negru, peste negru,

Sunt neclintit și mă cutremur.

Vine ploaia, stă să vină pe de-antregu',

Să ude pământ, copaci și tot sub tremur.

Iar eu, copac demult căzut,

Putregai cu burta plină,

Plin de apă, mânjit cu chină,

N-am decât să mai aștept o ploaie.

Să mă umple doar pe mine,

Cu necaz și cu fărâme.

Să mă umple, să mă-ndoaie.

Să mai crească niște vine.

Să absorb, să mă absoarbă.

Să mă-nvârtă, să mă-ntoarcă,

Și să ia tot ce rămâne,

Șezând sub negru, peste negru.