Înghețat

Norii aceștia prefăcuți,

În stânci jilave,

Părând că azi au fost născuți,

Din pagini albe,

Ca într-un dans, neînvățați,

Grifoni arzând...

Curgând prin vene-mi speriați,

Demoni râzând.

Rup ariple fiecărui gând,

Extaziați,

Asemeni unor torțe, rând pe rând,

Incendiați,

Prin inimaginabile tăceri,

Trecând răniți,

Securi înfipte în străjeri,

Dormind trudiți.

Și astea toate, în zadar,

Îmi sunt aproape,

Fluturi uciși în felinar,

Îmi cad sub pleoape.

Cu visul meu de foc mocnit,

Mistuitor,

Prin flăcări uneori, subit,

Mă sting ușor.

Știu, niciodată-n urma mea,

Neiertătoare,

Alte secunde n-ar putea,

Clipind amare,

Nehotărâte-a fi sau a nu fi,

Mereu în mine,

În taină a deosebi,

Ce-i rău de bine.

Ca eu să îl ridic, de pot,

Dintr-o chemare,

Pe-Ahile doborât în cort,

De întristare.

Când ieși din iluzii și minte-ți e clară
Și lepezi cu totu-a minciunii povară,
Nicicând nu vei vinde tu însuți iluzii,
Căci vezi adevărul și nu faci confuzii.
Când mintea-nflorește, vezi bine și rău,
Pricepi că de-ai vinde, vinzi sufletul tău.

De propria lume nu mi-aș fi croit,
În lumea altora aș fi asfințit.
De fără-ndoieli nu-mi cream propriul vis,
În visul altora-aveam sufletu-nchis.
Și nu-mi creșteau aripi, să zbor, să mă-nalț,
Urmând tot mereu hărțile celorlalți.

În a universului  palmă ,

plângea un pui de soare

Imortalitatea sa jelea fragilitatea lumii muritoare,

cu lacrimi de viață.

Un strop pică pe Pământ ,prefăcându-se într-un șnur de aur

îmbibat cu amintiri câte un suflet stele are .

Degetele mi l-au cuprins

și tot ce am văzut

a fost marea.

O mare de lacrimi de soare .

Pe cât de sclipitor albastrul de la suprafață,

pe atât de rece dedesubtul lor

Voiam sa le miros esența

Si s-o strâng la piept

M-am aruncat .

Știam că locu mi-e sub soare ,

dar marea mă striga pe nume ,

la fel cum Eva voia a știi

mărul ,

ce gust are .

Încă două bătăi de inima și-aș fi fost acolo ,

dar începuse în zare ,

o furtună.

Navighez încă de atunci

si mă întreb când oare

voi reuși

sa încerc marea cu degetul .

La noi
...
Goliciunea astei lumi este-atât de evidentă,
Că nimic din ce se face nu-i spre-a omului zidire,
Totu-i pierdere de vreme, măști și doar închipuire,
Zbatere pentru avere și pentru falsă strălucire!
...
Lumea se supune oarbă teluricului excrescent,
Jugul simțurilor crește peste-al omului grumaz,
Mult prea plin de sine omul nu e niciodată treaz
Și-n goana după plăceri, va pieri, concupiscent!
...
Nici copiii nu-s lăsați să crească în legea firii,
Somnambuli rătăcitori departe de-a vieții cale,
Fiind tăvăliți de mici prin poftele primordiale,
Ratând și ei precum părinții, cărările mântuirii!
...
Toată lumea se închină unor Dumnezei scorniți,
Omul dorind a fi sclavul propriilor închipuiri,
Idoli falși slujiți de preoți împărțitori de amăgiri
Amăgitori de omenire, la rându-le orbi rătăciți!
...
Asta-i lumea noastră azi, o corabie-n derivă,
Împărțită între demoni ce în umbră se ascund
Și în timp ce omul doarme până nu se știe când,
La noi popii-ngrașă porcii cu prescure și colivă!

Oh suflet drag....

Obosit te simti 

De emotii esti incercat 

De trairi inecat

Mergand pe marginea propriilor prapastii

Si totusi gleznle tremurand ...

Te ai opri , ai respira , 

Loc ai lua spre cugetare ...

Insa marginea este fina si abrupta 

Timp nu exista 

Si pe loc nu poti ramane ....

Clar vezi ca o decizie ai de luat 

Mergi incet 

Sau te lasi apasat ...povara si in suspin 

Dar totusi sti ca nu mai poti 

Minte spune" Hai !" 

Si trupu spune arzator "Stai !"

Tremuri in deriva 

Vantul sufla taios

Rece ,te ingheata

Controlul se surpa 

Renunti la el 

Doare sa l mai ti strans 

Si te lasi 

Insa te agati de incredere 

Si crezi ca iarasi cazi 

Liber in aerul haosului

Te indrepti in alta directie fara control 

Si vezi ca ai urcat 

Vezi prapastia 

Vezi poteca 

Si te intrebi 

"oare ce mi se arata

 unde sint ?"

Si sesizezi ca ai aripi 

Si vantul te poarta lin 

In drumul tau 

Spre orizonturi largi

Caci atunci cand nu mai poti 

Cineva mereu te prinde 

Caci ai gasit curaj

In spusele mele 

De a avea incredere 

Si de a face rai din ce ai 

... ai crescut .. te ai inaltat ..

Si cu credinta ai zburat 

Neatins de piatra dura 

Si de spaima injositoare 

Spre lumina zburand lin

Cu sufletu deschis 

Acum fara suspin

Durerea spargandu se in angoase 

De piatra intunecata a abisului 

In urma lasata...

Stau cât pot și mă înalț.

Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,

Tot ce prind ca să mă țin,

Să nu mă sting, să nu mă abțin.

Dă-mi ceva să mai ating,

Vreau să mor, dar nu mă sting.

Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,

Să mă întrec, să mă desfac,

Să trag de timp și să m-aprind,

Să trag de limbi și să pretind,

Că vreau să mor de epuizare,

Că vreau să ajung la nepăsare.

Tot ce vreau e să consum și să mă sting.

Să ajung, să mă împing și să mă aprind.

Trosnăi și mă enervez,

Mă liniștesc mă potolesc.

Toate astea și nu vezi,

Lume crudă, cum privesc.

Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș

Și încep să mă pălesc.

Sunt un foc sinucigaș,

Chinuit de un "trebuie să găsesc".

Soarele încet se lasă

Și lumina iar dispare.

Nici măcar acum nu-ți pasă

De a mea mută strigare,

Ce oprește ceasu-n loc.

Valurile-nvolburate

Al tinereții foc

Si toate clipele furate.

Stop.

Se uită acum la asfințit,

La firava continuare,

La codrul incărunțit, 

La culoarea ce dispare.

Apa ce curgea odinioară,

Vântul ce frunzele-mi mișca, 

Cerul ce se-nseninară, 

Vor mai reveni cândva? 

De ce le lași să plece? 

Să mă scufund în al meu adanc ocean

Umbrele sa mă înece

Să mă zbat aici în van...

În noaptea rece vrei să mă adormi,

La fel cum doarme luna printre nori.

M-arunci, cobor. Mă trec fiori.

Stropesc, dar ochii mi-s chiori.

Ce rol jucăm? Suntem actori.

Tragem de sfori, proprii autori.

Într-un câmp de maci roșii, arzători,

Doi scriitori, dar nu compozitori?

Inferiori. Croncănit de ciori,

O simfonie aleasă ce provoacă tumori.

Tot stai și măsori factori sonori, ori...

Om fi negustori înșelători?

Infractori amatori?

Martori judecători?

Guvernatori datori?

Domnitori convingători, cercetători, obseravtori?

N-avem valori, uneori culori 

Gandaci dăunători, ne vedem creatori,

Alteori nemuritori iubitori.

Dar tu mă adori și-mi zici:

Zbori, te evapori, și mori.

În suflet trec repezi ceasuri

Arse de focuri dese.

Pline de-ntelesuri, 

Dar tot neintelese.

Pasărea cândva divină,

De flăcări mistuită,

Zace goală si suspina.

Nu s-ar lăsa chinuită,

Dar aripile ofilite

Vântul nu i le atinge,

Iar speranța, pe sfârșite,

Flacăra n-o poate stinge. 

Pierit-a și codrul verde,

Fărâme gri prin aer zboară.

Prin ele nu se-ntrevede

Sa apară vreo fecioară,

Ce s-aducă un strop de apă

Aripile ca să-i stingă.

Să pot coborî a mea pleoapă,

Sufletul să mi-l atingă

Și să curgă.. Lacrimi gri,

Cenușă a trăirilor ce or fi.

În serile ce se scurg pe-ndelete,

Cu raze de lună ce vin să ne plece, 

Eu scriu pe foi de doruri de departe, 

Poezie ce-n suflet se naște din noapte.

Te chem în versuri ca pe-un cântec, 

Cu dorul meu ce zboară, al duṣilor descântec, 

Prin umbre de pădure și râuri adânci, 

Până la sfarşit, spre taina de atunci.

Iubirea ta, un vârf de lumină, 

În grădina cu flori ce suspină, 

În fiecare suflare, în fiecare rimă, 

Ești versul ce mă-nalță, ești steaua ce în suflet lumină-mi imprimă.

Cu fiecare cuvânt îți strig chemarea, 

Pe şuierul vântului, îmi chem mirarea,

Până când dragostea se adună-n poveste,

Peste mări si peste creste.

Când luna-nchide pleoapa

Suferinței arzătoare... 

În seri de vară, cand soarele moare,

Mi-e săpată groapa.

Cimitir de stele, un sicriu

Așteaptă, s-arunci o pată.

Culoarea să ia drept pradă

Nemărginitul gri pustiu. 

Sunt incă viu în el. 

Aștept ochiul să mi-l deschizi, 

Privirea să mi-o aprinzi.

Să nu te sfiești de fel. 

Intră-n gând, străbate... pe mine

Și lasă-mă, printre rândurile tale

Să mă pierd ca într-o vale,

Unde tot ce-i rău, acum e bine. 

Fii vântul ce frunzele-mi adie, 

Stârnește focul cel dintâi. 

Cuprinde al meu căpătâi,

Și dă-mi sărutări. O mie. 

Să ne-nălțăm în amurg. 

Două flori spre stele, 

Uitând de suspinele grele

Ale ceasurilor care curg. 

Ori doi aștrii-n cer, 

Ce se ating cu a lor lumină. 

Nu-i păcat, si nu-i nici vină

Sa fim eterni... Atât, eu sper.