Gând
Pândesc dintr-o oglindă-ntunecată, fumurie,
Străinul care-mi trece dinainte,
Cu chip de umbră rătăcită-n agonie,
Precum un gând pierdut printre cuvinte.
Din ochii lui firav alunecă, un fulger,
Însigurat clipind în albia secată,
A unui râu poluat, sorbit de-un înger,
Șoptind înveninat cu limba despicată.
Ar vrea să-mi spună parcă o poveste,
Neauzită, …nerostită încă pe pământ,
Din care tot ce-a fost și nu mai este,
Să prindă rost din leagăn în mormânt.
Răspunsuri la-ntrebările nebune,
Vărsate-n noi ca vinul vechi în căni,
Pe zgura-mară fumegând din urne,
A biciurilor ce ni s-au înfipt în răni.
Ne spunem oameni, de o vreme,
Ademeniți de-o boală fără vindecare,
Mușcați pe dinlăuntru de un vierme,
Nevinovați frivoli, cu mâinile murdare.
În jurul nostru mări de sânge,
Băltesc nepăsătoare, picurând din Abel,
Și-n viața noastră frânghia se strânge,
Ca apa de potop sub Turnul Babel.
Și puii noștri zămisliți în beznă,
Întâmpinați cu lacrimi și suspine,
Cu lațuri grele, apucați de gleznă,
Aduc în ei aceleași ancestrale crime.
Însângerate flori sădite pe morminte,
Oarbe săgeți înșurubate în uitare,
Pe drumurile noastre inutile, șerpuite,
Nu vom găsi nicicând o altă cale.
Iar nesfârșitul timp stăpân pe toate,
Aripa lui de plumb voind să o întindă,
Se zbate-n noi prin adevăruri moarte,
Călcând străin, în cioburi de oglindă.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Iulian Grigore
Date of posting: 20 октября 2024
Views: 171
Poems in the same category
Tourist
Winds blew me to the sky as an unworthy guest,
Flown to the dreamy times without a request,
Liberating the thought in me like a bird,
Hugging me like a lover without a word.
A tourist to my own ascension, own right, without imagination.
In the far, a golden gate, a numb fade, my adventure to deteriorate.
I saw it from afar, I sense it, she's my collar.
Shortly slowing me to sail, her sky seas to spoil.
Petrified by acceptance, the golden gate shrinks,
As her luminous white sky seas presents leaks,
In vain I try, her precious golden not to bury,
A sole tourist trying, not his golden mistress to worry.
Lost in the huge expanse of celestial seas,
I drift amidst whispers of untold and forgotten pleas.
Her golden gate now a distant and warming gleam,
An illusion shattered, a fractured dream.
Yet still, I journey on, with hope in my heart,
Though torn apart, I refuse to depart.
For amidst the chaos and the black stormy gale,
I seek redemption, a tale to unveil.
Through trials and tribulations, I persevere,
For within her realm, lies what I hold dear.
A truth to discover, a destiny to fulfill,
Though battered and bruised, I climb uphill.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Esența
Ce codru albastru!Ce lume de foc!
Ce zile grabite cand nu stai pe loc!
Dar unde fugim?In stanga?in dreapta?
Spre ce ratacim cand ne trece viata?
De ce tii tristețea in sticla de vin?
Și lacrimile plânse în cea de venin?
Cu ce tratezi rana,cand vine din interior?
Cum iti iei adio cand deja ti e dor?
Ce lume abstracta,ce viață de pion!
Ce zile pierdute,cand nu stai pe tron.
Cine s oamenii care ti erau dragi odata?
Ai scris pe morminte iubirea si ai abandonat o?
Ai pus amintirile intr o coroana care se vestejește?
Sau ai astupat tu cu pamant privirea care te n calzea odata?
Pentru cine te ai trudit atația ani?
Pentru o falsa speranță?
Alergand zi de zi dupa bani,
Iți pierzi a ta importanță...
Priviri împietrite
Oare când în ochii mei ai să privești,
Fără de frici să te lovești,
Că împietrit ai să te ivești,
Când a mea privire de Medusa o să întâlnești.
Și o să mă înțelegi cândva,
Cât de mută rămân la un gând,
Când nici hartă n-am spre inima mea,
Și doar amintiri mă dor, pe rând.
Doar o veche rană curge încet,
În valuri grele, dintr-o veche trăire,
Pentru o statuie ce-n colț stă încet,
Prafuită, pierdută, uitată-n neștire.
Cu zâmbet șters și chip de piatră,
O lacrimă-n ochi, împietrită mereu,
Pentru o vecie, în taină, se-arată,
Ca un ecou dintr-un vis ce-i al meu.
Viață
Mi-era frică de necunoscut,
O gaură neagră, fară final sau început...
Știam doar că așa e viața,
Orișicand se poate rupe ața.
Nu am trecut prin toata, cum e ea
Am sa aflu pe parcurs, dar spun așa:
Acum, necunoscutul mi se pare-un fleac,
Pe langa faptul că ceea ce am cunoscut,
Va fi uitat.
Cine sunt ?
Oglindă-i lumea, chipul meu reflectă,
Dar în adânc, eu caut alt răspuns,
Pe căi ascunse, tainic mă întreabă
Un glas divin, de ceruri nepătruns.
Cine sunt eu? Întreb mereu, stingher,
Cu sufletul deschis, cu fruntea-n vânt,
Spre cer ridic privirea de mister,
Sperând că Domnul îmi va da cuvânt.
E-un dor aprins ce arde ne-ncetat,
Ca flacăra ce-n noapte nu apune,
Încerc să aflu cine m-a creat,
În șoapte vechi, ce urcă din genune.
Și Dumnezeu, în șoapte liniștite,
Răspunde blând, din nemurirea sa:
"Ești praf de stele și pământ fierbinte,
Ești vis și dor, ești taină-n lumea ta.
Ești ruga ce se-nalță-n infinit,
Ești gând ce în iubire se topește,
În tine, Eu, divin am sădit,
Lumina mea ce-n veci te ocrotește."
Și-atunci încep să simt adânc în mine,
Că sunt un fir de dor în veșnicie,
Un glas ce se înalță spre lumine,
Sunt om, dar port o sfântă poezie.
Iluzii în maghiară
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illúzióitok
Annyi idős vagy, amennyi lenni akarsz,
Olyan göndör hajad van, amit mindig is csodáltál, és soha nem göndörödik,
Van egy fal tele festményekkel a szobádban,
Neked van a legmenőbb telefonmodell,
Van egy legjobb barátod, aki soha nem fog cserbenhagyni, legalábbis nem tudatosan.
Nálad van a legfinomabb reggeli (palacsinta Nutellával),
Önnek van a legjobb letölthető lépésszámlálója,
Önnek van a leggyorsabb kerékpárja, amellyel mindössze 15 perc alatt elérheti Fălticenit,
Neked van a legegyenesebb orrod, nincs szükséged többé orrplasztikára,
Neked vannak a legegyenesebb fogaid, egyik sem túl távol vagy túl messze,
Mindig a legpontosabban értékeled a körülötted lévők (nincs pimasz hazugság, nem fognak ismerni, vagy azért, mert nem érdekli őket, nincs szükségük rá, vagy mert mindent magadban tartasz és akarsz hogy erős nőnek tűnj, hagyd abba az elférfiasítást olyan emberek kedvéért, akiket nem érdekelnek, akárkik is legyenek)
Neked vannak a legtisztább szándékaid, nem csak ezt, de azt is tudod, hogyan mutasd ki őket,
Neked vannak a legfényesebb zselés körmeid,
Neked van a legtöbb lila árnyalat a ruhatáradban,
Önnek van a legátfogóbb lejátszási listája George Bacovia verseivel, egymás után,
Annyi barátod van, amennyit szeretnél, vagyis kettő, az őszinte, akikkel egy életen át tartod a kapcsolatot, a többiek csak emberek, akik akarnak tőled valamit, kihasználnak, nem hiányzik lehetőség, amikor meglátnak,
Önnek van a legjobb módja a sült krumpli készítésének, például a közeli McDonald's-ban,
Mindig a legjobb stílusod van, amikor felöltözöl,
Mindig harmónia van benned, semmi sem tér el attól, amit eredetileg akartál, még a legkisebb eltérés sem,
Neked vannak a legmegértőbb emberek (de mindent meg kell magyaráznod, miért kék az ég?, miért lélegzel?), de ez a mi versünkben nem fordul elő,
Neked vannak a legjobb magyarázataid, csak te tudod, hogyan csináltad őket ilyen széppé, senki sem marad összezavarodva, mindenki ezért szeret téged,
Neked vannak a legjobb születésnapi tortáid Norvégiában,
Nálad vannak a legjobb tollak, soha nem törnek el,
Önnek van a legjobb pár cipője, beleértve a latin-amerikai táncokat is,
Megvannak a legérdekesebb szobadekorációs ötletei,
Ön a legjobb pontossággal, amikor egy barátja haját vágja (alig tudja levágni magát),
Neked vannak a legviccesebb preferenciáid a zenét illetően,
Van zenei füled, de egyáltalán nem tudod, hogyan használd.
A körömlakkot illetően Önnek van a legpazarabb ízlése, csak a neon színek vonzzák Önt,
Nálad vannak a legszebb mércék, soha nem közelíted meg őket, mert gyönyörűek,
Neked vannak a legjobb tükröid, rajtuk keresztül mindent láthatsz, minden légy, ami bejutott,
Neked van a legnagyobb érdemed bármikor, bárhol,
Neked van a legjobb képességed arra, hogy megértsd a történéseket, bármilyen természetűek is legyenek,
Neked van a legkellemesebb hangod,
Neked van a legpuhább érintésed,
Nálad vannak a legillatosabb parfümök, te vagy a tavasz tündére,
Neked van a legragyogóbb mosolyod, minden tekintetet vonz, bár nem szereted a figyelmet,
Önnek van a legjobb fűnyírója, vágjon bármilyen vonalat azonos hosszúságúra,
Te értékeled a legjobban a dolgokat, különösen a mennyiséget, amikor átjön egy barátod, és limonádét akarsz inni, ügyelj arra, hogy mindketten ugyanannyi gyümölcslé legyen a poharadban,
Te tudod a legjobban megérteni az emberek problémáit, vedd a logikát és azt, ami logikailag elérhető, ne az történjen, amit mindenki szeretne, őszinte legyél, te is sok szép pillangót akartál ebben az életben, de nem repültek az irányodba, csak olyan dolgokat, amiket te ugrott, hogy elkapja, és csak magát sértse meg,
Te vagy a legjobb képességed az emberek szívébe nézni, sebeket begyógyítani, ebből a szempontból még pszichológus is vagy,
Neked van a legszebb tisztességed viselkedésedben és magatartásodban,
Neked vannak a leghelyesebb és legjobb érveid,
Neked vannak a legfurcsább preferenciáid az általad nézett tévéállomásokat illetően,
Neked vannak a legszomorúbb emlékeid, de sikerült megsokszoroznod azt, ami első pillantásra kevésnek tűnt, hogy építő jellegűvé változtasd ezeket a tippeket,
Neked voltak a legaranyosabb banki kollégáid,
mindig megadta neked azokat a gyakorlatokat, amelyeket nem tudtál,
Neked vannak a legmeghatóbb szavaid a szókincsben,
Neked van a legjobb csipesz, körömolló,
Benned vannak a legszebb törekvések, nem csak te lennél a haszonélvező,
Neked vannak a legnagylelkűbb gondolataid,
Neked van a lelkiismeret legmorálisabb és legdallamosabb hangja,
Megvan benned az erő/bölcsesség, hogy feladd, amikor látod, hogy nincs okod a folytatásra,
Lehetőséged van arra, hogy a puszta jelenléteddel jól érezzék magukat az emberek, ha velük vagy, már nincs fehér hajuk, boldogabbak, nem is látszanak ráncokat.
Minden módon igyekeztél önmagad jobb verziójává válni, a cél elért, lazíthatsz, a lelkiismeret hangja kemény volt veled, mert csak a javadat akarta, olyan, mint egy szülő hangja, aki nem kényszerít rád, csak ő azt mondja, hogy jobb lenne, mert gondol rád, és még mindig törődik vele.
Other poems by the author
În urma ta...
De ce tăcerea ta mă arde,
Atât de grea în noaptea asta?
În mii de clipe reci și fade...
Sfărmând cu-aripa lor fereastra.
Privind în gol, din urma ta,
Pierdut în mine printre cioburi,
Sunt sigur c-am ales cândva,
Prăpăstii adormind sub poduri.
Genuni gemând întunecate,
Prin ochi de corb mușcând din tine,
Trăgând din pumnul strâns, o carte,
Rescrisă parcă pentru mine.
E un nonsens în orice așteptare,
În vise goale și făcute ghem,
E vina mea că lipsa ta mă doare,
De fiecare dată când te chem.
Trecere
Drumul acesta, nimeni încă,
Nu l-a urmat.
Nici corbilor izbindu-se de stâncă,
Orbiți de ploi, nu le-a păsat.
Spre nicăieri părând întors,
Ca un cârlig,
Drumeții rătciți pe jos,
Mereu flămânzi, piereau de frig.
Înghesuiți în trupuri mici,
Agonizând,
Striviți de frică și de bici,
Nepricepând.
Prin ochii mei, rănit curgând,
Un râu amar,
Învolburat parcă arzând,
Tot în zadar.
Aprins în taină, răzvrătit,
Urlând turbat,
Ca un cutremur huruit,
Neîncetat.
Pe drumu-acesta nimeni încă,
N-a apucat,
Pe frânghie peste prăpastia adâncă,
Nu s-a urcat.
Doar eu privind asemeni unui orb,
Întunecat,
Scriu versuri puilor de corb,
Nevindecat.
Știm
Noi știm că zeii noștri plâng,
Însingurați,
Atunci când mor
...din când în când.
Atunci când ard,
Desfigurați,
Crucificați.
La fiecare pas plăpând,
Îi auzim, pe-ascuns cum râd,
În haite,
Strânse în amurg,
Chemând prelung...
Apoi, că știm, de vreun folos,
Nu-i nimănui.
Săpând în os,
Durerile-s haihui.
Precum un râu întunecat,
Sălbatic vânt, necugetat,
Aici în noi, ca un strigoi,
Se-afundă în noroi.
Și de am fost zidiți
Cumva de ei,
...rău meșteșug,
În chip de șerpi sau porumbei,
Împinși în jug.
Sub plug.
Povestea asta, spusă prost,
Și scrisă cu mustrare,
Întortocheată, fără rost,
E-o glumă fără sare.
Închipuire de nebuni,
Gemând în malaxoare,
Ungându-și pâinea, cu minciuni,
Destine sub zăvoare.
Mai știm, că binele-i de sus,
Că cerul vrea dreptate,
Priviți la cei care s-au dus,
De lângă noi, Departe.
Și-n fiecare gând spre zei,
De-ar fi, să-i întrebați:
Cum vă răbdați așa mișei,
În aur îngropați?
Doar vântul va șopti, străin,
Îngenuncheat în noapte:
Trăiți cu vise și cu vin!
Temeți-vă de moarte!
Și frica asta să vă ia,
Tărie și speranță...
Ca o stăpână, proastă, rea,
...oh, sfântă ignoranță!
Îndemn
Copilul acesta, tu lasă-l să plângă,
Secunda de pulbere strânsă în pumni,
Din focul lăuntric, vulcan să ajungă,
Bărbat să renască, din zeii păgâni.
Ascunde prin lacrimi uscate tăcerea,
Sălbatică strună vibrând fără sunet,
Să ardă de-a pururi în tine durerea,
Cu zâmbet de-o clipă și ghiară de urlet.
Tu lasă copilul acesta să cadă,
Prin tine prăpăstii deschise, să-l soarbă,
Bărbatul cu ochi de cărbune să vadă,
Poteca străină și vipera oarbă.
Prin flăcări să zboare, strunjit în furtună,
Bătut cu ciocanul de o mie de ori,
Săgeata aprinsă, prin ploaia nebună,
Să-și frângă sclipirea într-o sută de sori.
Tu lasă copilul acesta să moară,
De veacuri în tine, adânc îngropat,
Să fumege timpul așa, într-o doară,
Sub aripi zdrobite, de cer și bazalt.
Nu-i vreme de gânduri lipite cu ceară,
Nici mamei să-i spui de ascunsul mormânt,
Să murmure magma sub chipul de fiară,
Trezită din moarte și ascunsă-n cuvânt.
Încearcă!
Încearcă să rămâi un pas în urmă,
Ai grijă unde calci și ce vorbești,
Prea multă vreme te-ai ascuns în turmă,
Uitând de drumul tău și cine ești.
Nu lua în seamă ce șoptește vântul,
Grăunțele ce ți le varsă pe cărare,
Pe câți din noi nu ne-a zdrobit cuvântul,
Stăpânului, rostit cu supărare?
Amar de ani pierduți în pribegie,
Încătușat în frică și oroare...
Zbătându-te legat de glie,
Ca vita scoasă la vânzare.
Dator la plată pentru răsuflare,
Erou să fii chiar dacă nu ai vrut,
Ești sclav din neam în neam, se pare,
Mai înainte de-a te fi născut.
Și-n noaptea asta, lungă, chinuită,
Nehotărât a fi sau a nu fi,
Oprește-te măcar o clipă,
Gândind că rătăcești fără să știi.
Încearcă să rămâi puțin în urmă,
Când te-mbrâncesc s-ajungi in față,
Încăierarea asta sângeroasă și nocturnă,
E visul somnului, pe care-l credem viață.
Bruno
Sunt trecător prin Campo dei Fiori,
Miros a fum de păr …și cârpă arsă,
Când primii fulgi cu vânt, alungă zorii,
Și noaptea miilor de ani, m-apasă.
În ochi de lemn, îmi zgârii adevărul,
Pe ziduri brune, coșcovite de uitare,
Aud cum râd, când am oprit motorul,
Inchizitorii șchiopi ce-mi stau în cale.
Zâmbesc, …Giordano mă privește…
În grabă-și toarnă peste haine gaz,
Mă doare și tăcerea lui mă răvășește,
Și simt cum ploaia mă lovește în obraz.
Februarie se uită cu regret în urmă,
La brazii de Crăciun, uscați,
Cenușa lor, e pildă pentru turmă,
Iar focul pentru cei necugetați.
Ascultă, e ciudat cum murmură norodul,
În bronz de clopot și în cor de bași,
Absurd destinul răsucind tarodul,
În ritmul miliardelor de pași.
Se zbat în rime pagini înnegrite,
Între rozarii și regrete delirând ascunse,
Îl simt în mine printre flăcări împietrite,
Un demon așteptând cu aripile strânse.