Casa sufletului tău

Să nu te temi când treci prin astă viață

Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,

Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini

În era când erai un simplu lut.

 

Când toți îți țipă „nu mai ești al nostru”

Pe drumul care duce nicăieri

Să nu te pierzi nicicând în necredință,

Căci libertatea ți-o trăiești în cer.

 

Acolo lângă stelele surate

Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși

Când treci prin ceea ce îi spunem moarte

În Univers e casa sufletului tău.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Vasile Serban poezii.online Casa sufletului tău

Date of posting: 21 июля 2024

Added in favorites: 1

Comments: 1

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1064

Log in and comment!

Comments 1

author Meliss

Meliss

Bravo domnul poet, sunteți un maestru al poeziilor

Other poems by the author

Pe locul unde-om plânge amândoi

Grăunte aruncat în lume fără vreun folos...

Nu sunt și nici n-am fost vreodată sănătos,

Îmi plimb prezentul atârnat de baierele vieții

Cu certitudinea că la sfârșit e vremea plății.

 

Un înșelat ce poartă un sigiliu fără nume,

Creat pe-un trup ce se transformă-n vierme,

Alerg spre locul unde existența plânge,

Acolo unde și ultima suflare se va stinge.

 

S-au scris pe chipul meu cuvinte grele

C-un pix creat din Universul plin de stele,

Și-un amalgam de lacrimi și durere

S-a scris pe trupul meu fără putere.

 

Am fost descurajat din prima zi a vieții

Când limită mi-au pus cu semnul morții,

Un orizont închis cu lacrimi grele-n pleoape

Și-un drept ce va ajunge să mă-ngroape.

 

Suntem o operă ce-n actul de final va piere,

Când piere ultimul copil ce zace-n noi

Și umple spațiul ce se naște fără vrere

Pe locul unde-om plânge amândoi.

 

 

 

More ...

Durere

La cimitirul ce poartă lumea în moarte,
Sunt două lumânări aprinse lângă cruci,
Iar eu tăcut, cu ochii plini de lacrimi,
Mai zăbovesc un pic lângă mormânt.

Un călător grăbit, azi, îmbrăcat în negru
Ce plânge lângă cruci durerea lui de frate,
Privește trist o lumânare în noapte,
O mamă îndurerată își plânge al doilea fiu.

N-am să-ți mai văd de azi ființa dragă,
Te-ai dus voit bătrânul tată să îl vezi
Și au rămas în urmă ani, ce nu vroiau să moară,
Din toate ai lăsat un doliu-n inimi prins.

More ...

Pastila mea de dor

Dați-mi pastila mea de dor,

De dor de mamă și pridvor,

De dor de țară și de flori,

Al gliei strămoșești ogor.

 

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu uit frate și popor,

Să nu-mi uit neamul românesc

Și vatra satului copilăresc.

 

Dați-mi pastila mea de dor

Să vizitez Carpații-n zbor,

Să văd din nou pământul sfânt,

Al inimii, frumos avut.

 

Dați-mi pastila mea de dor

Să văd al țării viitor,

Să văd copiii fericiți,

Să văd bunicii liniștiți.

Dați-mi pastila mea de dor

Să simt că mai trăiesc din nou,

Să simt miros de iasomie,

Să văd feciorii în câmpie.

 

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu regret în veci al meu popor

Și-n clipa ce va fi să mor

Să mă îngropați în cimitirul gol.

More ...

Flămânzi

 

Pe dealuri de gheață se plimbă voit
Moartea cu coasa și un popă lihnit,
E iarnă în sat si mor dezveliți
Copiii și adulții de foame răzbiți

Ascultă cum urlă câinii la lună
Și cum le răspund oameni din umbră,
E foame în sat și nu e scăpare,
Din lanțuri de om doar moartea ne trage.

Ne strigă strigoii din capătul văii,
Ne alungă prin noapte teama de moarte,
Ne frige pământul la mâini și la coate,
Genunchii... de gură sunt tot mai aproape.

Am fost pentru ei doar vite și oi,
Simple schelete scrise-n caiete,
Ne-om plânge în vară morții cu teamă
Să nu ne audă ciocoii din iarbă.

 

More ...

Impostorul

Condamnatul ideal, fără nume, fără gânduri, doar născut să se supună

Într-un univers ce-mi pune pe cântarul nemuririi sufletul de muritor,

Care s-a născut să moară prin solicitarea mută a părinților ce vor

Să-și trăiască viitorul transferând în mine gene care nu au viitor.

 

Eu, semnatarul prin absență, pun sub semnul întrebării datoria de a mă naște

Într-o lume, simulacru, unde nimeni nu alege, ci doar este un ales

Ce se îndreaptă spre dezastru deghizat într-un concept care simulează moartea

Corpului predestinat să se întoarcă în pământul ce-a încercat să dea azi vieții o valoare și un sens.

 

Mi se acordă din oficiu funcția de om pestriț printr-un manifest-oracol ce semnează drept destin

Și consolidează dogma unui fanatism tembel de a crede într-o lume care arată în alt fel.

Am asimilat excesul oferit de Absolut ca un vulg ce își acceptă rolul lui de om lovit

De o soartă nemiloasă care scrie cu un condei, drept pe pielea ce îi ține oasele de om mișel.

 

Impostor venit pe lume să mă plimb ca individ într-un colectiv ce lasă la intrare un bilet

Unde se semnează moartea cu un scris lizibil, ferm, imitând, cu nonșalanță, un contabil mititel.

Se ridică o cortină, îmi aleg un scăunel și privesc ecranul care mă prezintă drept actor,

Un banal, un pierde-vară, un copil ce s-a născut într-o eră în care omul se ascunde-n propriul trup.

 

Într-o piesă specială cu peisaje dintr-o lume ce nu are adevăr, sunt actorul fără nume, fără țară, fără pic de viitor,

Fiindcă drama ce se joacă pe ecranul plutitor pare c-o să fie astăzi… că eu sunt un impostor.

Nici nu începe filmul bine că mă trage de picior un alai de coate-goale ce pășesc superior,

Pe covorul în care moartea mi-a ales ziua să mor și mă îndeamnă, fără jenă, ca să ies în coridor.

 

Resemnat, îmi port ființa spre ieșirea-n coridor unde mă așteaptă moartea cu biletul de actor

Și-mi arată calea scurtă către raiul plutitor unde mă așteaptă, iară, ciclul ăsta îngrozitor

De-a mă naște fără voie, fără haine, fără ochi, într-o lume în care viața nu mai are nici un scop,

Căci și l-a pierdut, sărmana, chiar în ziua în care moartea… i-a trimis pe primul om.

 

More ...

Nuanță de gri

Nuanțele de gri sunt singurele umbre

Ce dansează sălbatic în calea ochilor,

Dorind să ascundă culorile curate,

Cerșesc grăbite atenția mea totală.

                                   

Infinitul curcubeu de nuanțe închise

Mă acaparează și mă izolează,

Creând pentru mine în abisuri

Un amestec de tristețe supremă.

 

Îmi măsoară apoi adâncimea tristeții

Cu o nuanță de gri metalizat,

Iar sălbaticul rânjet de mândrie

Mă face să cred că a reușit.

 

Intensitatea de gri asupra ființei mele

Îmi trezește neîmplinirile trecute

Și dorind să se sfârșească mai repede,

Îl rog să pregătească nuanța fatală.

 

Îmi închide cu nuanțele accesul spre viitor

Și izbindu-mă furios într-o fundătură,

Se năpustește exaltat din umbra griului

Spre jalnica și sumbra mea făptură.

 

Simt cum un gri nesfârșit mă străpunge,

Pătrunde în mine și curge prin sânge,

E parte din mine, îl simt peste tot,

Se face comod și așteaptă să mor.

 

Văd cerul senin acum când sunt mort

Și o liniște dulce mă îmbie la somn,

Din ape spre cer se ridică în zori

Frumos curcubeul plin de culori.

More ...

Poems in the same category

Gânduri peste gânduri

 

Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,

Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?

Sau o vei socoti fãrã valoare

Ca şi cum chiar mai mult ai merita?

 

Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã

Cel ce le-mparte celor muritori?

Când pentr-un bine, cât un miez de nucã

Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!

 

Rodeşte mintea nemulţumitoare

Un pai uscat sau grâu deplin în spic?

Dar, Domnul dã rãsplatã celui care

Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!

 

Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,

E un adevãrat mãrgãritar

Fie rãscumpãrat pe veşnicie,

Fie jertfit degeaba pe altar!

 

Acelaşi timp îl are înţeleptul,

Pe care-l are cel nepãsãtor.

Pe când acesta crede c-are dreptul,

Dintâiul va fi recunoscãtor.

 

Nu ştim nimic de timpul care vine,

Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;

Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,

În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.

 

În floarea tinereţii, omul crede

Cã el este stãpân pe timpul sãu,

Însã abia la bãtrâneţe vede

Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!

 

O urmã de pantof, în praful verii,

Va fi, creştine, existenţa ta?

Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,

Pe care focul îl va curãţa?

 

Iar gândurile tale, cele multe,

Vor fi un lan de grâu, folositor?

Sau o grãmadã mare de insulte,

Pierdute pentru vecii vecilor?

 

Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:

Învaţã, prin urmare, A TRÃI! 

Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,

Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã

Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...

 

26.11.2021, Maribor, SLO

More ...

E liniște

E liniște-n minte, în suflet, în viață,
Lumina străpunge sufletul,
Și mă simt a lumii creație.

Gândesc deseori ce-a fost în trecut,
Și joc în cap noi scenarii,
E fără sens, deși înțeleg,
Că trecutul e neschimbabil.

E liniște, doar tot mă frământ,
În suflet eu sunt o mare,
Ce trece furtunile tremurând,
Că voi îneca corăbii.

More ...

Voi, ăștia!

Ăștia

...

Ne sorb ăștia viața însetați

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

De-a ne-nchina măștilor vopsite

În culori stridente, dichisite,

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați!

...

Și dacă viața încă ne e dragă,

Au ăștia grijă să ne dreseze bine,

Pentru-a privi doar cum se cuvine,

Contactele cu lumile străine

Mai nimic să nu se nțeleagă!

...

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați

Vopsiți în culori stridente, dichisite,

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

Voi ăștia, posesori ai vieților finite,

V-am colindat. Ne dați ori nu ne dați?

More ...

AICI

    Aici nu mai locuieşte nimeni... 
    corăbiile cuceritorilor s-au scufundat de mult, 
    catarge înalte nu vor mai atinge niciodată cerul ochilor mei...
    Doar negre epave cu ecouri grave 
    de biserici, în care moartea se roagă 
    în fum albăstrui de tămâie, 
    îşi învolbură-n-spre lumină 
    zdrenţele mării mele tulburate
    de vise, de-aşteptări, de speranţe, de nori...
    
    Aici nu mai e nimeni, 
    nici măcar eu nu mai sunt...
    Golul lunii se cască, 
    urlând spre stele 
    ce nu mai sclipesc
    visele, aşteptările,  speranţele şi norii...
    Norii mei.

More ...

Venin

Marea albastră 

Cerul senin,

Țigara amară 

În sânge ,venin...

 

More ...

Doll face

Once you find a doll, a beauty doll, founded on an unstable narrative thread, a narrative thread who is hard to find, the same narrative thread who makes a lot of sundry types of dolls.

Once time staring at that doll, you saw a winking, not your winking, not the doll winking, your chaotic imagination winked at the piece of yarn, that piece of yarn...so tempting to take it in the hand. For the first time you see that missing button on the doll face.

Taking the needle in the hand, you started to search the button, the seconds transformed in moments of endless depression and fear... Unresisting, being unprepared for what's happening, you got up.

Seeing that the button who takes the place of an eye on the face of the doll was in your hand.

Putting the thread in the needle and then in the button you started sewing...

And you are happy once more time

 

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍