Bachata Nebuniei

Cumva reușești să fii aici,

prin mii de frici,

cicatrici și încercări,

aprins singur prin câmpul întunecat,

să mă întorci spre drumul potrivit.

Recunosc că te-am aruncat

și te-am văzut strivit —

dar ai rămas, desi sfrijit,

să mă sprijini prin mulțimi,

rezistând înclinării prezente.

Uit de tine în unele momente,

pâlpâind singur în pustietate,

mă împingi spre bunătate.

Rezistă și luminează-mi spatele;

dacă poți... lamele, scoate-le.

Ține-mă de mână,

când mă zbat, ține-mă;

plângând, fii lângă mine,

pictând cu sânge durerea ce vine.

Aproape te simt rece,

dar, cu regrete, te încălzesc.

Frigul... știu că nu va trece,

nu încerc să te îmblânzesc.

Știu că și tu mă simți —

strange-mă… știu că nu minți.

Eu te-am construit ideal,

ești cât se poate de real.

Vital, prin vene îmi treci cu fier,

fierb și mă oprești în ger.

Mulțumesc pentru rezistență…

și eu m-aș rupe de o așa ființă.

Nu card la rol, minim,

Amar, oare... e trac, numim.

Ta-da, singur, nu iar atacata,

O, sar anul al blog-atașata.

Nu neg lamina, e fel rar,

El are ac supus, nu radar.

Drag, vals, sus ruj, sud e cojoc,

Eram potop masiv, nu caiac.

Mare potop, visam un caiac,

Gard slav, sus jur, dus e cojoc.

 Le era ca supus — un radar,

Un gen animal, e lef... rar.

O ras luna... la glob atașata.

Rug ni s-a dat, un rai atacat a.

Rama era o carte, un minim,

Un drac al lor... minim.

P.S: Acest poem este special prin structura lui. Primele două strofe sunt scrise de sus în jos, de la stânga la dreapta, iar ultimele două sunt aceleași versuri, doar că scrise de jos în sus, de la dreapta la stânga. Este, probabil, singurul poem scris complet în oglindă din România.

Mormântul Ideii

Te văd dar nu pot sa te-ating,

Ești acolo și aici, nu pot sa explic,

Flamă între pereți, mă sting,

Încet, suflă, în jocul stafiilor ridic,

Clepsidra, nebăgată în seamă se scurge,

Nisipul prin gâtul prăfuit,

Până-n curaj, pe lumânări merg,

Sa mă-ncred? M-am oprit,

Zâmbesc și glumesc sa nu mă vezi,

Iluzia aprecierii-mi zâmbește,

Cu gura crăpată, oglinda-mi șoptește,

Mai ai ce pierde?

Salvator de dinozauri în deșert,

Încă aștepți sa plouă,

În fața strigoiului te prezinți mort,

Ai nevoie de-o busolă, două?

Apa rece-a răbdării mă-mbată,

În cerc sap sute de morminte,

De ce e noapte?

Cineva să mă scoată.

Am primit mai mult decât pot duce,

voci suave șoptind la răscruce,

prin noroi adus de ploi în gunoi —

să rămân cu ele? Nu voi…

Plânge cu lacrimi de ceară,

împins de alcool, seară de seară;

lângă mine, lângă ruine,

construiesc masa plină de rușine,

la care mă rog să dispară,

împreună și prin goluri,

să cunoaștem viața reală...

aș vrea — dar am primit alte cadouri.

Complet aprins când încerc să salvez,
Morții de viață, de o altă problemă,
Scenariul mă înțeapă până ecranizez,
Crizele prin firele desenate sub dermă,

Peste rană, lângă ramă, colorând prin vene, cu spaimă
Orbit de poveste... obosesc,
Slăbit, flămând, mă văd cum cresc,
Într-un salvator problematic, însetat,

Portretizat în fantezii sălbatice, îngâmfat,
Salvând ce am pierdut într-un mod stupid,
Oglindit de amintiri – trezit în vid.
Rigid, surprins de noi lumini,

Ca un bec stins printre spini,
Între crini înviind o încercare
La recreere, trăind cu secare,
Uit de gust și sper la savoare.

Dă-mi doar o direcție,
Măcar o nouă proiecție,
Să uit de proasta adorație
Pentru vise moarte și prezent fără reacție.

Drumețule din calea vieții

Ce porți pelerina bătrâneții,

Și pe umeri multe primăveri,

Să nu gândești că sunt poveri.

Semnele destinului cel hărăzit

Pe drumul ce-ai fost călăuzit,

Îți va aduce un dulce strop auriu

Și seri tandre cu parfum purpuriu.

Speranța în toți anii care vor veni

Sufletește-n bucurie ți s-ar cuveni.

Iară gândul sincer cu drag împletit

În buchet de cuvinte este adăpostit.

Plăcutul sentiment ce nutrești

Când pe cerul vieții privești,

Accepți mișcarea mirifică a norilor

Și trecerea uluitoare a anilor.

Cazi usor, alina-mi dorul
Eu privesc, cum trece norul
Tu esti soarele, izvorul
Nu zimbesc, sunt trecatorul.

E pustiu si cald e somnul
Fara griji, se naste pomul
Clipa-i una, care-i rolul
Te apleci usor, ca omul!

Azi, nu treci, cum mai treceai
Linistea incet se lasa
Nu pasesti, cum o faceai
Treci usor, nu iti mai pasa.

Simplu, roz, nestiutor
Greu, galbui, si-ndurerat
Esti cu aripi, plin de dor
Esti poem, dar esti uitat.

Is that my shadow or my soul

I left behind and streching long

Still clinging like a silky moth cocoon

From feet that tap dance with the moon

Into this Universal stream

or Freudian slip... into abyss

Is this a dream?

Did I become of light or darkness?

Do I contend with life, do I condone the living?

Is what I'm feeling shaping into meaning?

I loom over this shape of mine with clear intent,

With all my might, and yet I''m still...

No more a dance.

Dimmer the light 

Fainter the shadow...

Did we consume the light

Or fed on darkness

To have become so hollow.

    Iată, priviţi: pădurea-n haină nouă, 
    Luceşte-n verdele paietelor de rouă, 
    Cu adiere-n glas îmbie, hoinarul trecător, 
    La adăpostul rece al mândrului izvor...
    
    Şi ascultaţi tăcerea ce întregeşte luna, 
    Căci printre stele se află numai una, 
    Privighetoarea tace într-un sfârşit sublim, 
    Ce împlineşte cerul adânc şi anonim... 
    
    Şi încreţit în unde oceanul încet şopteşte 
    Mereu, aceeaşi veche şi tainică poveste, 
    A pescăruşului luptând în valuri grele, 
    Răzbit de covorul dezmeticit în stele...

Poet mare ce era,

Eminescu tot găsea

Rime, versuri cu strofe

Pentru poezii cu note.

Mare poet era,

Luceafărul îl scria

Cu cuvinte rătăcite

Și cu vorbe tot rostite.

Până și pe pat de moarte,

Acesta scria o carte.

Din trecut spre veșnicie

Curge a lui melodie,

Și în fiecare carte

Inima încă îi mai bate,

Căci Eminescu cel iubit

Pentru artă a trăit

Și a creat o veșnicie

Cu cuvinte de iubire.

Și Luceafărul pe cer

Strălucește tot mereu,

Ca dovadă că veghează

Și a lui stea luminoasă

Ne arată mare artă

Cu pânza cerului albastră.

Cam atât despre poet,

Că a fost om bun și drept,

Ce a scris cu suflet mare

Multe poezii, romane,

Suflet mare ce a pus

În scrisul său de presus.