Bachata Nebuniei

Ziua întunecată acoperă...

Noaptea, luminată de gânduri,

Suspină durerea când speră

La vederea finalului printre rânduri.

Deformează și creează din pânză

Lumea ce apare în stază.

Culorile dispar, dar din ramă păstrează...

Vreau să mă întorc...

Prin secundele de care mă storc,

Real sau ireal — ești vital.

Nu-mi pasă de moral,

Zâmbesc și râd când te găsesc.

Nu mai vreau să te pierd,

Ascunzându-te cand greșesc

Și vorbesc logic… ca un surd…

Altar Far' De zei

M-ai vrăjit cu speranțe,

Prin povești am amuțit,

Ceea ce am simțit,

Căldura ta, m-ai lăsat fără torțe,

Am plâns pentru tine,

Am râs în sine,

Am realizat că mă alungi,

Am creat realitatea de care fugi,

Nu-ți mai sunt prinț, sunt rege,

Nu mai are cu ce să mă lege,

Lanțurile-s rupte, nu mai ai regrete,

Crezi ca incă mi-e sete?

Venerația mi-a provocat greață,

Atatea fețe in ceață,

Nu-ți recunosc chipul,

Trebuie sa plec, a venit timpul,

Am să merg prin deșert flămând,

Iți las frica la intrare,

Să mă judece toate umbrele privind,

Nu mai caut scăpare.

Devine prea ușor,

mișcându-mă tot mai greu,

lenea-mi iese prin fiecare por,

cu credința unui ateu..

Pe preș, înfășurat în fașe

murdare de mândrie... am dat greș,

pătimaș, adus pe fărașe,

legat cu funie de foc, pus pe umerașe.

De furie roșie înghițind cuvinte,

pierdut printre probe,

ca-ntr-un rebus de nivel redus,

ușor de dedus... sau așa am presupus.

Expert în toate, fără vreo idee,

dependent, trăiesc prin el,

elevat cu răspunsuri dintr-un tabel,

înșelând oricum, cu propria-mi epopee.

Pentru cititorii dornici de vrăbii

cu aripi argintii și dinți aurii,

zburând prin zări de pixeli,

planând prin algoritmi creduli.

Punct sub virgulă, în propria-mi silă,

cu privirea în jos, umilă,

lăuntric, de la zero la unu,

generez și mișc pionul.

Demn de milă, la mâna mașinii,

luminând lacul sub mizeria mlaștinii,

calc melancolic coridorul alcoolic gradual,

cuprins de calcul, trec prin propriul canal.

Catatonic, colorat într-o continuă calomnie,

colonizez corul covorului din ie,

convocând colocviul sub voal, prin croială,

congregație alături de ea... anemia intelectuală.

Se scurge ca nisipul…
rece, lipsit de orice scrupul.
Aștept să-mi treacă minutul,
poate își schimbă cursul.

Borcanul regretelor rămâne fără spațiu,
îmi dau ceasul înapoi,
dar timpul nu mai vrea război —
plânge după armistițiu.

Ți-am scris cum vreau să fiu,
mi-ai înapoiat o foaie goală.
Nu mai am nevoie de morală,
gustul m-a lăsat fără plăcerea reală.

Vorbesc singur despre tot,
tu mă socotești netot.
Încerc să fug — nu pot.
Șterge urme.

Ne urmăresc turme
de umbre nesătule.
Valuri de lumină — adu-le.
De ce acum nu mă mai asculți?

Parcă suntem doi muți
într-o cameră cu oglinzi pierduți.
Nu mai văd niciun chip.
Îmi închipui că nu mă auzi când țip.

Cum am ajuns aici?
Făcând gargară cu frici,
conștient de riscuri,
șocat de urmări,

cu urări pentru demoni, plini de mirare.
Nu-ți cer o schimbare,
doar să lăsăm în uitare,
să fim cum eram la intrare,

împreună, în aceeași visare…
— Dar ai dreptate:
clepsidra se-ntoarce și… suntem prea departe.

Cântă-mi...

Cântă-mi să dansez,

versurile purtându-mi trupul,

o incantație să creez

până se va ivi potopul...

Atingerea de flăcări prin ger,

ager plutind, neputincios, să-ți cer

ceva-ul înglobat — al meu reper,

doar la două acorduri mai sper.

Golește-mi mintea de idei

prin furtuni lăuntrice,

cu vocea ta, de vei

veni alungând vremi excentrice…

Cerne cerneala pictată pe piele,

încat să îngrop cicatricile,

cu citrice stropind alcoolul aruncat

în focul dintre iele.

Pe piatra drumului pe care-am alunecat,

spre o milă am visat liber,

locuri si lacuri sub umilul cer;

în plin delir, legat lângă tine prefer

perfectul prezent în suflet privindu-mi...

Cântă-mi...

Prins de presiune prin foc,

pretind un rânjet în fiecare loc,

împingând zidul neclintit,

cuvântul grăit devenit necinstit.

Vreau să câștig lupte,

dar fără un război în frunte,

urcând când cobor, rezistând

ispitei de a sta în rând.

Vorbind despre semeni

și cât de mult te asemeni

cu partea-ntreagă uitată,

ce, demult, a fost ruptă.

Vocea dură vrea o noua ruptură,

îmi doresc o scurtătură,

la vale când sunt pe cale

să-mi schimb munții din poale.

Demult, când au venit nave neterestre la București, după ce (ni) s,a întâmplat minunea sâmbătară ( ADVENTISTĂ) de la ziarul Timișoara (95 sau 96)mi-a fost dat ordin militar secret să scriu un alt imn.De atunci s-au întâmplat multe ...

    Am scris versurile următoare, care se potrivesc la ; ,, Onor la președinte ,,( e încercarea mea ultimă) ;

1   Suntem urmași de mari eroi

   Pe tărâmul român, unde,s turmele de oi

   Auru,i predat mereu,mereu de noi

   DOMNULUI din treacăt și de apoi!

2  Drapelul flutură în vânt

   Peste ape-n văzduh și pe dragul nost pământ

   Din lăută și din fluier zicem cânt

   Scris cccu sânge lui Yssus - Domnul sfânt!

   Îi spus de la creștini bătrâni

   Să păzim Sâmbăta și să nu mai fim păgâni

3  Tinerii nu au purtarede hapsâni

    Li se face milă chiar și de câini.

   DUXIneCaL - semnul latin

 4  Au suma-mpotrivă la semnul sabatin(!)

   Când e ziua de Odihnă mă închin 

   La : YAHVVEH = SABBAOT ( sau ELOHIMM)

    M = 1000

    D = 500

   C = 100

   L = 50

   X = 10

   V =  5

   I = 1

a,  ,,  ... și orice duh care nu mărturisește pe Iisus, nu Este de la DUMNEZEU, ci este  ...( N. T.) 

b ,,  ... căci Satan însuși se preface într-un înger de la lumină ...  ,,( N.T.)

c ,, Le - am dat legile Mele  și le -am făcut cunoscut poruncile Mele ,pe care trebuie să le împlinească omul ,ca să trăiască prin ele.    etc.( V.T.  Ezechiel ,cap.20 , vers .11 ,12,13 ,  20 ,21 .

d În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat  , va veni orice făptură să se închine înaintea Mea ,zice Domnul , ... (V.T. , Isaia , 66: 23).

e  ,, Al  Meu este aurul ...  ,,  (V.T. )

 f Citește  2 Tesaloniceni,cap . 2 ,N. T.  !!

g Citește Evang.  ,  ,, Apostolii mincinoși ,, și   ,,Proorocii mincinoși  ,,!!

[ Recomended for women only ]

(MONOLOG) 

Oglinda oglinjoara,

prin timp călătorim!

Imi plac ochii tai prin care

împreuna privim.

Esti așa de blândă si o ascunzi

de lumea rea,

In aceasta lume tu vei fi

numai a mea!

Care stea tu o preferi,

de ce faci diferențe?

Geometria fetei tale îmi va da

si dependente.

Lasa-ma sa te aliniez simetric si

curând tu vei vedea,

Puritatea soarelui întotdeauna

te va veghea!

Buzele-ți par dulci ca mierea,

cât de mult as vrea sa gust!

Pasiunile-ti ascunse îmi vor fi ca

si strugurilor must!

Zambetul ți-l voi ascunde ca sa

fiu la rând cu moda,

Stii tu doar ca nu-ți vorbesc eu anapoda!

Din profil te văd bizara,

stilul tău îmi da fiori!

Nu m-am putut decide care sa

ți le aduc dintre flori? 
Trandafirii sângerii îți vor potolii

vreodată setea?

Sau lăsam lacramioarele sa ne

rămână mereu feblețea?

Vin rose si lumânări,

lasă-ma sa te scriu prin versuri!

Sa ma adâncesc in al tău suflet

si ale fanteziei matasuri,

M-am îndrăgostit ce-i drept,

romanța singuratatii.

In aceasta lume tu ești singura care

îmi va da sens vieții.

Aripile gandului vor fi comoara

mea cea draga.

Ca prin magie ai făcut totul sa meargă!

Vom creea si vom oglindi o

altfel de realitate,

O viziune care niciodată nu

va cunoaște moarte.

Muzica voi pune sa îți văd

corpul dansând!

Ador sa-ți văd umbra

cu gratie mișcând.

Te parfumeaz la încheieturi

sa-ți descopăr delicatețea,

Stiu atâtea moduri prin care pot

sa alung tristetea.

Nu te dau si nu te voi lasă eu prada!

Doar propria-mi reflexie știe

sufletul sa-mi vadă!

Imi amintesc citeam cărți

despre romanță,

Tu si cu mine vom găsi oare

acea balanța? 

Stau lucrurile-n jur tăcute,

dar știu mai mult decât rostim.

Un copac bătrân nu cere vorbe

ca să-ți arate că-i sublim.

Piatra nu-și plânge vechiul drum,

nici vântul nu se vaită de soartă,

dar omul, prins în gândul său,

uită că viața e și simplă, și deșartă.

Ne facem zei din întrebări

și-n răspunsuri vrem să fim eterni,

dar poate sensul stă în clipa

când uiți să cauți, și doar cerni.

Un pas, un gest, o privire lină –

uneori, acestea spun destul.

Tăcerea lucrurilor ne-ndeamnă

să fim prezenți… în loc s-ascultăm tumultul

Sunt mort de beat si simt că nu mai am scăpare,

Sunt torturat si înghițit de această lume mare.

De 5 ani mă lupt sa trăiesc,

De cand mă știu vreau doar să iubesc.

Nu simt absolut nimic si caut scopul vieții,

Încep să cred ca e doar venirea ceții.

Să nu mai văd nimic, să nu mai simt durere,

Să fiu din nou copil, nimeni să nu dispere.

Am fost corupt încă de mic,

Într-o lume de nimic.

Care mai e scopul acestei vieți,

Dacă incepi sa simiți că îngheți? 

O nație de paraziți suntem toți,

Credem că totul ne aparține, niste hoți.

Mă uit in oglinda si văd disperare,

Merg pe stradă si mă întreb când dispare,

Această ură, vanitate și dispreț,

Față de o lume cu potențial măreț.

Nu am greșit că ne-am născut,

Doar că iubirea si sinceritatea au devenit un necunoscut. 

Dar mioara cea laie

Se duce vioaie

Prin negrul zăvoi

La țarcul de oi

La cânii mai mari

Cei aprigi și tari

Pă-l crunt mi-l ochește

Și bravă rostește:

- Dulăule dragă

Diseară nu-i șagă

Că al nostru stăpân

E la capăt de drum

Că la apus de soare

Vor să ni-l omoare

Ciobanul vrâncean

Și cu cel ungurean

Chiar după păscut

Că e mai avut.

Râvnesc și urzesc

Un gând nebunesc

Vor viața să-i curme

Să ne lege în turme

Și după amurg

Să ne vândă în târg.

- Mioriță laie,

Laie, bucălaie,

Dar ce-a zis stăpânul,

Al nostru, românul?

- E cam șovăielnic

Și își scrie pomelnic

Ceva cu o nuntă

Și-o mamă căruntă

E doar istovit

Fără vlagă, sleit

Tu dă-te încoace

Să-i rupi de cojoace

Să-i joci în picioare

Să-i muști unde-i doare

Ești cel mai frățesc

Și mai bărbătesc,

Dar scarmănă-i bine

În seara ce vine

Că iarba-i de miei

Și dulăul de ei

Gonește-i la vale

Să ne piară din cale

Uitați să ne fie

Să se ducă-n pustie!

Și dulăul plecă

Și mi-i încăieră

În dosul stânii

Laolaltă cu cânii

Și-i scărmănă tare

De cerură iertare

Pe câmp alergând,

Din ochi lăcrimând.

Iar cel moldovan

Rămas ortoman

Își găsi un loc

Și făcu un foc

Sus în țara ielelor

Unde-i iarba fiarelor

Regina albinelor

Și ursitul zânelor.

Din desagă a scos

Un fluier frumos

Fluieraș de fag

Și zise cu drag

Un cântec de crai

Pe-o gură de rai.

Moldovan

de Vali Brașoveanu

1 mai 2023

Îngeri deghizați catehizează în limbi necunoscute

Ca aripile unui corb ce se-nalță în depărtare, 

Învăluidu-ne într-un giulgiu al nopții,

Iar în umbrele lui cutremurăm, în bezna minții...

Clopote ce sună-n limba de șarpe,

Ne ademenesc într-o falsă comuniune

Sufocând sufletul cu minciuni veninoase

Cu șoapta disperării, o adiere înfiorătoare.

Ca sărutul morții și mângâierii de harapce

Sorb și pân' la ultim' strop de sânge

Să punem genunchi în față la al lor elizeu,

O existență scheletică, condamnată la strânsoarea nopții.