3  

A fi

Nu, nu-s bătrân, sunt doar imun
La tinerețe și frumusețe.
Sunt vaccinat cu-acea blândețe
Făcut de destinul bun!
...
Nu mai alerg să înțeleg ce-i cu mine.
Mi-e foarte bine, ce-oi fi, cum sunt.
Am un destin și-aștept vremea ce vine,
Cum stă copacul cu coroana-n vânt!
...
Mi-a spus El când eram la-nceput,
Viața se duce însă rămâne ce nu se spune:
Cât ai răbdat ce-a durut!
...
Asta e tot, însă mai știu că-n pusitu
Unde nu-i oază, tot ce contează
Este să fiu,
Cu conștiința trează!
...
Nu nu-s bătrân, sunt doar imun
La tinerețe și frumusețe,
Eu le-am avut, dar ce să spun,
Anii-au trecut să mă învețe,
Cum să fiu bun!
...
Oricum sunt viu și-atâta știu
De zeci de ani, bogați, sărmani,
Încerc să fiu!
...
Între demon și sfânt,
Între cer și pământ,
Între belșug și pustiu,
Am auzit cînd a spus
”Eu sunt cel ce sunt”
Și am ales doar să fiu!

Category: Philosophical poem

All author's poems: Nicu Hăloiu poezii.online A fi

Date of posting: 15 июля 2022

Views: 845

Log in and comment!

Poems in the same category

Când?

Mai bântuie vântul prin cutele reci ale minţii,
lăstari de gândire-nfloresc fără rost în tipare,
de eşti întrupare cu chip să greşească şi sfinţii,
deschide-te, floare de câmp, fi-voi rază de soare.


O buclă de păr se oferă poznaşă în gânduri,
nu ştiu dacă-i negură stinsă sau lunii făclie,
o mângâie ochii, cutează şi mâna în rânduri
s-o-ntindă spre buzele arse de-atâta urgie.


Obrajii îi prind în strânsoare cu-a glasului vrajă,
sunt roşii ca focul ce inima prinde să-mi salte,
săruturi aşteaptă iubirii să-i pună de strajă
tot timpul din lume, chezaş unei patimi înalte.


Din norii fugari se-mpleteşte o ploaie plăpândă,
coboară pe frunte, se pierde în lacrimi de noapte,
e doamna himeră, prin visuri lăsată să vândă
sclipiri de iubire, plăceri şi amarul prin şoapte.


În serile aspre şi dorul, şi cerul cutează
să soarbă credinţă ţesută din şoaptele tale,
văratic amurg în priviri ne-ntinate veghează
să poarte culori picurate prin ploi abisale.


Când şti-vom noi oare în semeni să punem iubire,
din lacrimi curgând pe cărare să naştem răsplată,
alături de soarta beteagă să fim abolire,
când fi-vom noi oare un val de trăire-nsetată?

More ...

DACA ESTI TU ACELA…

Dacă tu ești acela care
Aripa unei ciocârlii
Ai frânt-o
Nu-i cere să se-nalțe…
Nu-i cerere să mai cânte…
Las-o  să se vindece
Singură, de tine să se
Vindece
Dacă  tu ești acela care…

More ...

Ce era de făcut

Nu te teme de grecul, ascuns printre dune,

Așteptând vreo chemare, dinspre Troia să sune,

În vuiet de valuri șoptindu-și anume,

Al fiilor număr și-al soțiilor nume...

 

Sub praful acesta, de timp și cenușă,

Stau veacuri de ură, pândind după ușă,

Broboane de sânge picurând din țepușă,

Dușmănia firească dintre om și căpușă.

 

Dacă știi undeva, spre apus vreo cărare,

Mai departe de umbre, mai aproape de soare,

Îndârjitelor neamuri, părăsite-n uitare,

Tu arată-le calea, dă-le drum de scăpare.

 

Dă-le brânci peste margini zăvorâte-n minciună,

Printre ere de fum, ce s-au scurs fără urmă,

Peste cruci fără noimă, răstignite-ntr-o doară,

Vechi poeme de-amor pregătite să moară.

 

Spune tu fără frică, adevărul nebun,

Ca un înger ce doarme, într-o țeavă de tun,

Adevărul acela din cana cu vin,

Cu o aripă ruptă, înotând în sarin.

 

Nu te teme de grecul ascuns după dună,

De săgeata grăbită ce-ți vine din urmă,

Dacă știi undeva, vreun popas pentru turmă,

Izbăvește-o de lupii păstori și de ciumă.

 

Ca plecând de la Troia, acasă cu bine,

Să privești înapoi, înspre țărm la Ahile,

Peste vârfuri de lance, rezemat de un scut,

Ai făcut ca și ceilalți, ce era de făcut.

More ...

Poate că...

Hei tu! …cel adormit, în mine,

Amestecat în somn de paie, cu pământ,

Poate că peste noapte, ploaia care vine,

Mă va spăla și-mi va șopti prin vânt…

 

Ceva amar, ciudat, lipsit de orice noimă,

Un murmur de furtună și uitare,

Cu gust de oarbă rătăcire și de moină,

De rocă brună, scufundată-n mare.

 

Poate că glodul ăsta cu miros de ură,

Din care rânced câteodată te strecori,

Potrivnic amalgam de zgură,

E viu doar când îți dă fiori.

 

Când legiunile de îngeri zboară,

Dezlănțuite, repezindu-se spre porți,

Și simți în tine fiecare gheară,

Mișcându-se prin tragere la sorți.

 

Și sunt momente lungi, ca niște veacuri,

Cu lacrimi, ciumă și durere,

Săgeți de foc izbind din arcuri,

Întinse peste mine în tăcere.

 

Atât de dur, absurd, cum nimeni altul,

Nu va spera zvâcnind spre infinit,

Lăsând în urmă plumbul și bazaltul,

Din care sufletul mi-a fost cioplit.

 

Chemări sinistre răsunându-mi straniu,

Tăiate în scântei de diamant,

Șenile răsucindu-mi-se-n craniu,

Alunecând întunecate în neant.

More ...

Break

As the survey becomes silent,
As the truth remains afloat,
I embraced the duty destined for myself,
Of working in my dark mind's delf.
But I still beg,
The other's carriage to bootleg,
Like the small daughter of the sea,
To be struck and rendered null like a flea.
And yet,
I lay plagued by the need of a break,
The final blow, the sadness of the weak,
A sumptuous and endless banquet.

 

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

More ...

Prea multă sensibilitate în olandeză

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Te veel gevoeligheid

 

Een slechte gevoeligheid is op zijn eigen manier goed. Het is goed om gevoelig te zijn, om onze spijt te uiten als iemand minder prettige gebeurtenissen heeft meegemaakt, om bij hem te zijn, naar hem te luisteren, hem gerust te stellen, hem te begrijpen, zijn lijden te verzachten, met hem mee te zuchten, mee te huilen om ze in te wikkelen als ze het koud hebben, om ze te verbinden als de kat ze krabt (dat het ook hun schuld was dat hij ze krabde, omdat ze niet weten hoe ze ermee moeten spelen), om er een ijspak op te leggen vanuit de koelkast over een verstuikte enkel, veeg hun tranen af, geef ze medicijnen om hun koorts te verlagen, lippenbalsem om te voorkomen dat ze zo kloven krijgen, ontsmet hun bloedende nagelriemen als ze niet wisten hoe ze hun manicures moesten doen, ze wilden langere nagels dan ze van nature hadden, want dat is de mode, en nu zitten ze alleen maar met bloed, laten we muskietennetten plaatsen, zodat ze er niet zo veel op bijten, hun bloed zuigen, geen malaria of gele koorts overbrengen, laten we insecticiden nemen, als ze er nog steeds op staan om het huis binnen te komen, laten we dan ook een ventilator kopen om de geur van insecticiden te verspreiden, het raam op een kier houden zodat muggen niet naar binnen komen en de geur van insecticiden naar buiten komt. Laten we de ketel zo afstellen dat hij ook warm water geeft, en niet alleen koud, want dan is er nog meer zorg nodig. Economieën houden niet echt rekening met de individuele behoeften van mensen, ze zijn meer een egoïstische behoefte van één man.

Laten we ook niet bezuinigen op supplementen die het immuunsysteem versterken, zoals vitamine C, dat heerlijk citroenachtig smaakt en niet te veel kost, het is betaalbaar, je kunt het krijgen via een simpele limonade, dus hebben we geen reden om het niet te kopen? .

Laten we dikke, donzige blouses kopen, alleen goed als je thuis blijft. Laten we hun gezichtsverzorgingsmasker nemen, een masker dat het vroegtijdig verschijnen van kraaienpootjes en expressielijnen voorkomt. We zijn te jong om rimpels te hebben!

Over het algemeen is gevoeligheid het zusje van vrijgevigheid en zorgzaamheid, maar wat doen we als het uit de hand loopt, nieuwe hoogten bereikt, geen grenzen kent? Is dat nog steeds een heilzame, gezonde, goed begrepen gevoeligheid? Nee natuurlijk niet. Iets in onze manier van zijn kraakt al, en deze gevoeligheid is het belangrijkste symptoom. Het zou gepast zijn om onszelf vragen te stellen: "Waarom ben ik zo?", "Overdrijf ik?", "Wat zorgt ervoor dat ik zulke intense reacties krijg op in wezen triviale dingen?"

Je zult het antwoord ergens in je verleden verloren vinden. Is de gevoeligheid waar we het over hebben het resultaat van een traumatische levensepisode? Heb je bij een examen niet zo lang geduurd als je had verwacht en heb je sindsdien besloten alles op te geven, omdat je denkt dat het geen zin meer heeft? Heb je niet de kansen gekregen waar je op hoopte? Kunt u door omstandigheden niet doen wat u van plan was? Als het antwoord op minstens de helft hiervan 'ja' is, dan hebben we het niet bepaald over gevoeligheid, maar over een negatieve reactie op dingen die zijn gebeurd, die ons tijdelijk pijn hebben gedaan en een niet-genezen wond volledig hebben achtergelaten.

Hoe kan zo’n wond genezen worden? Het steeds vaker krabben. Zitten en analyseren, waar komt die boosheid die gepaard gaat met gevoeligheid vandaan? Je had de moed om naar een ik weet niet welke Zweedse universiteit te gaan. En op 19-jarige leeftijd heb je echt moed nodig om te vliegen, om het huis van je ouders te verlaten, van een provinciestad, precies naar een groot universiteitscentrum. En wat er te zien is, de weg naar succes en interessante vaardigheden om op het CV te zetten, is niet alleen besprenkeld met vredige momenten, dat zij iemand is die graag schreeuwt, schreeuwt en studenten vernedert omdat ze deze noordelijke taal niet perfect uitspreken - Germaans, dat ik de tijden niet perfect ken, dat ik de grammatica en syntaxis niet beheers... nog steeds perfect? Ik weet niet eens wat perfect zou zijn, hoe perfect zou zijn, en ik denk niet dat subjectieve perfectie er toe doet. Als er objectieve normen zouden zijn, dan is het inderdaad de moeite waard om je daaraan te houden en te proberen ze te bereiken, want op die manier kan de vooruitgang echt gemeten en waargenomen worden. Terwijl, als het doelen zijn die slechts één persoon wil en de rest niet, het geen zin heeft om onszelf te vergelijken; we kunnen sowieso niets waarderen of afwegen op basis van wat we horen. Zeker is dat wie studenten vernedert omdat ze het niet perfect weten, het hart heeft van een boswachter die op een lopende band bomen omhakt zonder te kijken naar wat hij heeft achtergelaten. Ja, de evaluatiecriteria zijn heel objectief, hoe kun je als 58-jarige vrouw, die je je hele leven alleen maar met Zweeds omringd heeft, bedenken dat een 19-jarige student je gelijke moet zijn in beheersing, in vaardigheid ? We zijn er om te leren. Als we geboren zouden worden om te leren, zouden we ons voor geen enkele specialisatie inschrijven en dat is alles. Wat zouden we nodig hebben als we het al wisten? Was het niet goedkoper, geen huur, geen treinreizen, geen slaapzalen, geen bibliotheeklidmaatschap, geen eten en nog veel meer andere voorzieningen? Het is grappig wat er gebeurt als 58-jarige vrouwen je beoordelen op basis van hun eigen waarden. Het is alsof de student meditatie geeft aan een 8-jarig kind. Hij kan in die jaren nauwelijks in zijn eigen taal schrijven, laat staan in het Engels, Frans... Zou het niet traumatiserend zijn om hem uit te schelden waarom hij geen tijd had om de inhoud perfect onder de knie te krijgen? Terwijl? dat de persoon die privéles geeft vaag wordt in de uitdrukking? Tijd, dat wil zeggen, hij had met zijn moeder kunnen onderhandelen om haar te vragen hem na 5 maanden te laten bevallen, en niet na 9 maanden, zoals normaal is, om eerder ter wereld te verschijnen, om eerder te leren, alleen maar omdat die persoon dat is. wil wie les geeft. Er is ook de kwestie van de aardse tijd. Zolang we op dezelfde planeet leven, hebben we allemaal evenveel tijd, 24 uur, niet meer.

Deze subjectieve perfectie van anderen geeft aanleiding tot allerlei soorten gevoeligheden. Het heeft ook geen zin om ernaar te streven het aan te raken. Wij weten niet wat de persoon die niet blij met ons is wil. We weten niet wat hij denkt, hoe hij denkt, wat hij verkiest, wat hij niet verkiest, hoeveel, wat, hoe en in welke mate.

De subjectieve perfectie van anderen is verlammend, zowel emotioneel als feitelijk. Als de studente elke keer dat ze haar mond opent vernederd wordt, zal ze er dan nog steeds op kunnen vertrouwen dat ze een kans maakt om een goede Zweedse spreker te worden? Zal ze in het diepst van haar ziel nog steeds de kracht vinden om verder te gaan, te willen oefenen, te lezen, te verbeteren, totdat ze de vloeiendheid, de cadans en de muzikaliteit van de taal verkrijgt? Nee, dat is onmogelijk. Hij had goede bedoelingen die gaandeweg uiteenvielen.

De subjectieve perfectie van anderen vertraagt, onderdrukt. Alsof je leraar elk geluid laat plannen wanneer je het moet zeggen en hoe je het moet zeggen. Zou deze leertechniek u niet intimideren? Waar is de passie, de charme, de meest onregelmatige en veelzijdige schoonheid van taal? Wanneer heb je tijd om je te concentreren op woordenschat, grammatica, syntaxis en wat ze wil, als de focus altijd ligt op hoe je spreekt? Wordt het geen obstakel dat je niet kunt overwinnen? Net als bij meerkeuzetoetsen opgelost. U bent bij een vraag gekomen waarop u het juiste antwoord niet weet, ook al heeft u deze al goed beantwoord. Wat ben je aan het doen? Loop je daar vast en kom je niet verder, alleen omdat je het daar niet weet? Het zou een groot verlies zijn, zowel voor de taxateur als voor u (in de eerste plaats).

Als reactie op de subjectieve perfectie van anderen moeten we onze eigen waarden opbouwen, onze eigen perfectie, waarbij aandacht objectief moet zijn, om verschillende redenen: om niet die gevoeligheid te bereiken die ons ervan weerhoudt te doen wat we willen en zelfs dat gevoel te hebben. we evolueren, zoveel als menselijk mogelijk is, zonder beperkt te worden door anderen, door andere aspecten en doorandere omstandigheden.

More ...

Other poems by the author

Ai nimănui

Dincolo de tot și toate suntem noi și-a noastre vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc  a fi-n zadar!
...
Lumea este sub obrocul întunericului greu,
Toate merg înspre pustiul rămas fără Dumnezeu,
Toate sunt o coajă goală învelită în sclipici,
Toți se zbat să pară mari însă parcă-s tot mai mici!
...
Instinctul stăpânește totul, rage-n oameni ca un leu
Lanțul poftelor atârnă, peste suflet, tot mai greu,
Viciile sunt la modă, viciu-nseamnă viață bună,
Iar înțelepciunea zace, părăsită, în țărână!
...
Omul bântuie bezmetic, rătăcind drumul și scopul,
Cum era odinioară de-a dat peste el potopul,
Atunci când a fost creat s-a strecurat o greșeală,
Pentru că n-a ieșit ființă, ci un soi de formă goală!
...
Cândva înțelepții lumii au lăsat cuvinte grele
Pătrunși fiind de adevărul aflat dincolo de stele,
Dar cu timpul omenirea a pierdut vechea lumină,
Ca un pom rupt de furtună rămas fără rădăcină!
...
Dincolo de tot și toate, suntem gânduri, suntem vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc  a fi-n zadar!
...
Lumea-n care ne-am născut e parcă tot mai departe,
Speranțele ce n-au murit, sunt nădăjduiri deșarte,
Lumea noastră e pe ducă, ducă-se de-i voia Lui,
Oricum sub cerul tot mai gol suntem deja al nimănui!

More ...

Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște?

Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște?
Misterul nepătruns ce-n suflet mi se naște?
Ce mi se-arată oare că lumea-mi poate spune?
Lumea?! Un loc nebun de joacă al minților nebune,
Un țarc cu ziduri nalte, un soi de labirint,
Unde nebunii-s regi și regii-s cei ce mint.
M-am întrebat adesea, ce caut eu în lume,
Dacă nu vreau avere, putere sau renume?
Ce poate-mi lumea spune din ce eu n-aș cunoaște?
Misterul veșniciei ce-n moarte doar se naște?
Închisă-i poarta lumii, cu-al ei imens zăvor,
Oricum n-aș vrea să intru, de lume nu mi-e dor,
Prefer să stau deoparte, trăind povestea vieții
Lângă cea care-mi este scânteia frumuseții!
...
Prinos doar de iubire, aceasta–mi dă ea mie
Și darul fără seamăn de-a scrie poezie,
Cu-a florilor naiadă, cu ea mă împletește
Cea care-mi este soață și care mă-nsoțește.
Și ce-avem noi cu lumea? Noi, o avem pe-a noastră,
Lumea bată-n voie în geamul din fereastră,
Am stat în lumea largă, dar ne-am retras din dânsa,
Că-i pentru noi străină, de prea mult rău pătrunsă,
Acum la noi e toamnă, suntem deja cărunți,
Nu plângem de-a lor lume unde suntem mărunți,
Nepăsători de pompă, de flamuri și blazon,
Lăsăm pe alții-n față să urle-n microfon!
...
Nu mai e până-n iarnă, deja-i suntem în prag,
Încărunțiți la tâmple, mi-e dragă și-i sunt drag,
Ne place doar natura cu florile-i pe câmp,
Dar nu ne place-al lumii suflet mizer și tâmp,
Ne plac și muzica și poezia acelor clasici mari,
Dar ei n-au loc în lumea plină de cocalari.
Ce-mi poate spune lumea, fără ca eu să știu?
Are vreo noimă lumea, mă face ea mai viu?!
Mai bine-mi văd de treabă și mă dau deoparte,
O mare de-ntuneric de lume mă desparte,
Acum am altă lume unde vreau să rămân,
Alături de cea care mă face-a fi mai bun.
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște,
Misterul nepătruns ce-n suflet mi se naște?!
...
Nimic nu are nouă lumea a ne mai spune,
Lumea-i doar loc de joacă al minților nebune,
Acum ne pregătim pentru Sfintele Paște,
Să primim Lumina, cea care ne renaște!
 
 
3Sorina Hăloiu, Decoratiuni Chirila Narcis şi încă cineva

More ...

Poate

Poate cineva acolo sus ne iubește
Și să ne salveze va ce tot ce poate
Poate nebunia asta se oprește
Și lumea e salvată de la moarte!
...
Acum trăim visând la libertate,
Acea libertate de care se vorbește,
Poate cineva de sus ne privește
Și ne ajută să mergem mai departe!
...
Și dacă nu, ce putem face oare?
Cum vom putea trăi în cele ce-or să vină,
Cum vom putea trăi fără lumină,
Lumina cu care se naște fiecare,
Ce înalță sufletul și-l face să zboare,
Spre-a fi îmbrățișat de conștiința divină?
...
More ...

Cerc logic

Îmi place să tac. Să tac și s-ascult.
În juru-mi, atîta tumult
Și strigăte și ecouri de glasuri subțiri,
Să te privesc la fel de pierdut,
În vraja primei iubiri!
Oriunde-aș fi printre străini,
Oricum ar fi ei de haini,
Câtă vreme-s lângă tine,
De nimeni și nimic nu-mi pasă
Pentru că mă simt acasă
Și-mi este bine!
...
Când vrei să mă-ntrebi
De-mi este bine,
Gândește doar că sunt cu tine,
Și lângă tine-atâta știu:
Sunt acasă și sunt viu!
...
Mai mult de-atât, ce să-ți mai spun?
Multe n-am să-ți povestesc,
Fiind cu tine, sunt mai bun
Fiind mai bun, o, te privesc
Și privindu-te îți spun
Soarele meu, cât te iubesc!

More ...

Dormi, făptură minunată!

Dormi iubito somnul lin,

Că visele eu ți le țin.

Ți le țin în palma mea,

Și le reazăm de o stea,

Se se umple de lumină

Lumina cerului senin,

Dormi iubito somnul lin!

..

Dormi iubito, somn ușor,

Că visele ți le păzesc

Să simt, atunci când te privesc,

Toată mlădierea lor

În vântul nopții care-aduce

Scara lunii, să te urce

Pe tărâmul viselor.

Dormi iubito, somn ușor!

...

Dormi, făptură minunată

În lumina stelelor,

Pe tărâmul viselor,

Luna spune-o că-i ești dragă,

Sub privirea mea purtată

De făptura-ți delicată,

Farmecul să ți-l culeagă,

Dormi, făptură minunată!

More ...

Români, sub drapelul sfânt al țării adunați-vă cu toții!

Popor fără demnitate care te comporți slugarnic,

Cum maimuțărești prostia care supurează-afară,

Ți-ai ales un președinte ce stă pe post de paharnic

 Unui Bruxelles căzut în groapă, ce trage deja să moară!

...

Cum vine la noi vreo loază cum sari să-i faci plecăciunea,

Te-ngămădești la măscărici de parcă ar fi sfinte moaște,

În timp ce-l slujim, Bruxelles-ul ne pregătește-ngropăciunea,

Noi zâmbim spre toată lumea dar nimeni nu ne cunoaște!

...

Cum de-ai ajuns așa de iute slugarnic și fără demnitate,

Ce demon ți-a intrat în creier și te-a lăsat fără minte?

Cum de ți-ai pierdut curajul de a lupta până la moarte

Să-ți păstrezi țara din străbuni și tradițiile ei sfinte?!

...

Ce-ți mai trebuie popor, să te deștepți din somnul morții?

Cât mai rabzi jugul robiei până-ți iei soarta în mâini?

Români, sub drapelul sfânt al țării adunați-vă cu toții,

Și dați afară trădătorii ce ne-au dat țara la străini!

...

Nu mai ieșiți români în fața măscăricilor de-afară,

Vedetelor simandicoase care ne privesc de sus,

Popor fără demnitate, când ai ajuns așa supus,

Nepăsător de țara ta, care acum trage să moară?

...

E-adevărat că doar răbdarea îți poate-aduce mântuirea,

O, popor mult prea slugarnic, dar răbdarea are-un rost,

Ieși din casă și te-adună și schimbă orânduirea,

Nu mai fi așa slugarnic, nu te lăsa prostit de-un prost!

More ...