Simțuri

Nu am crezut că sunt în stare

Să privesc din nou la mare

Unde valuri se izbesc

De stâncile ce-mi amintesc

Cum tu te-ai împotrivit

La ce simțeam numai privind

În stelele ce-mi puneau sfârșit

Un căprui la infinit.

Poate și tu ai înțelege

Lumina mea,dar nu și raza

În mâinile celor fără de lege,

Să îmi spulbere și marea.

Ai avut dreptate, știu

Dar eram prea mic să fiu,

Al luminii purtător

În ascunsul nopții lor.

Gânduri negre și regrete ,ce sa mă fac eu cu voi 

Nu zăresc nicio rază de soare, când în suflet am doar ploi 

Mă doare mult prea tare și nu-mi doresc decât să mor 

Mă doare când știu că împarți cu el același dormitor 

Inima mi-e rece ca de gheață dar încă te așteaptă 

A încercat să mai iubească dar te caută în fiecare fată

Nu-și poate lua gândul de la tine când încă te iubește 

Nu se poate atașa de alta când doar pe tine te dorește 

Poate acum erai cu mine dacă nu eram atât de prost 

Pot să-mi cer mi de scuze dar acum nu cred că mai are rost 

Acum rătăcesc singur și mă gândesc la trecut 

Nu pot să accept nici azi faptul că te-am pierdut 

Spune-mi ce să fac, cum i-aș putea interzice s-o mai facă 

I-am tot explicat că dacă nu se mai gândește o să-i treacă 

Spune-mi ce-aș putea să-i fac dacă refuză să mă asculte 

Spune-mi cum aș putea vreodată s-o forțez ca să te uite

Mai am doar a ta cămașă plina de parfum și-o călimară,

Ce-mi face inima-mi sa fie atât de-amara.

Mai am o poza-ntr-un tablou uitat pe masa,

Cu omul ce odinioară mă făcea sa fiu acasă.

Mai am un plus ce sta tignit pe patu’ acoperit fie haine,

Ce-mi aduc aminte de-acele zile faine.

Mai am doar o scrisoare mototolita-n mana,

Pe care o citesc ca versurile să-mi rămână.

Mai am acei cercei de diamant,

Ce-i spun urechii atât de deprimant.

Tu uita-l,fata,pe acel om,

Pe care-acum îl simți în fiece atom.

Mai am acea cana deprimata,

Ce are pe ea un băiat și-o fata,

Care se iubeau cândva atât de mult,

Și care azi mai au doar acel tumult.

Mai am acea carte mica și plăpândă,

Care zi de zi se roagă ca ea sa nu mai plângă,

Și care suferă atât de simplu și intens,

Din cauza unui gol imens.

Mai am acele poze fericite,

Pe care le privesc și pe al meu suflet pun doar niște petice,

Poze ce mă fac sa uit de dorul cel imens 

Și mă gandesc doar l-acel nou consens.

Mai am al tău tricou albastru,

Ce mă transforma-ntr-un trist sihastru.

Mai am doar un cuvânt sa ți spun și plec,

Mai pune-mi un sărut și-al meu suflet sa mi-l vindec.

O singura intamplare

E de ajuns să mă omoare.

Tu când ai acționat

Oare ai gândit defapt?

 Te-ai gândit ca îmi faci rău 

Și inima mi-o străpungi? 

A meritat oare ea

Tot ce voiam eu deja?

A meritat furtuna de amintiri

Și visuri zdrobite?

Spune-mi, a meritat ea toate astea?

De ce ai ales-o pe ea 

Și nu pe mine?

Ce are ea in plus fata de mine?

Când minutele se scurg pe ceas

Ești motivul la care ma gandesc iar

Zilele nu mai sunt senine

Iar stelele parcă

Au început sa nu mai strălucească

De când nu mai esti aici

Cu mine.

Tu ai plecat sa îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință 

O ultima îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurința 

Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci

Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine

Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti

Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc 

Și doar pe mine mă mai doare 

Ca nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Si ai plecat, ești liniștit...eu nu

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

As pleca și eu... dar vezi tu

Încă mai doare sfârșitul dintre noi

A-nceput din nou furtuna blestemată,

Tot ce-a fost frumos se pierde-n ceață,

Peisaje de primăvară se îneacă-n gheață,

Nici sub pământ nu scap de viscolul de la suprafață..........

Este din ce în ce mai rece la mine-n suflet,

De pe chip mi s-a șters orice urmă de zâmbet,

E rece, e rece și simt că mor,

Mor încet de al tău apăsător dor,

Fără tine n-am speranță la viitor,

Fără tine sunt un simplu muritor.......

N-am cum să scap din această furtună,

Nu se oprește dacă nu suntem împreună,

Nu se oprește dacă nu mă iei de mână,

Nu se oprește dacă nu-mi șoptești la ureche noapte bună....

Printre vise uitate si dorințe spulberate,

Gânduri, emoții prin inutil uitate,

N-a rămas loc pentru nemărginirea ei.

Iubirea înflăcărată a anilor mei,

Peste marginile mici ale ființei s-a scurs.

Iubire preschimbată în viziune de apus,

Cu înfățișare de nepăsare, de ne-ardoare,

Părea ca e o dragoste ce moare.

O idilă pierdută în trai fără pasiune

Intr-un fel de viață fără de misiune,

Cu profunzime în ignoranța față de mine,

Față de tine, ar putea spune oricine.

Într-un neant al emoției sublime,

Se prelingea printre crăpături, o mulțime.

Iar simțirea ei, ascunsă adânc în mine,

Ascunsă de tot în afară de sine,

Era neputincioasă sa iasă

Prin neștiutul din suflet acoperit de pucioasă.

Și fără culori și fără focul arzător,

S-a estompat chiar cel mai cuprinzător fior.

Nodul din gât a căpătat un gust amar,

Dulceața-i furată de o așteptare-n zadar.

Iar dorința ei de dor -- amorul s-a schimbat în nevazut,

S-a sfârșit, a dispărut și a rămas în trecut.

În serile ce se scurg pe-ndelete,

Cu raze de lună ce vin să ne plece, 

Eu scriu pe foi de doruri de departe, 

Poezie ce-n suflet se naște din noapte.

Te chem în versuri ca pe-un cântec, 

Cu dorul meu ce zboară, al duṣilor descântec, 

Prin umbre de pădure și râuri adânci, 

Până la sfarşit, spre taina de atunci.

Iubirea ta, un vârf de lumină, 

În grădina cu flori ce suspină, 

În fiecare suflare, în fiecare rimă, 

Ești versul ce mă-nalță, ești steaua ce în suflet lumină-mi imprimă.

Cu fiecare cuvânt îți strig chemarea, 

Pe şuierul vântului, îmi chem mirarea,

Până când dragostea se adună-n poveste,

Peste mări si peste creste.

Stau cât pot și mă înalț.

Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,

Tot ce prind ca să mă țin,

Să nu mă sting, să nu mă abțin.

Dă-mi ceva să mai ating,

Vreau să mor, dar nu mă sting.

Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,

Să mă întrec, să mă desfac,

Să trag de timp și să m-aprind,

Să trag de limbi și să pretind,

Că vreau să mor de epuizare,

Că vreau să ajung la nepăsare.

Tot ce vreau e să consum și să mă sting.

Să ajung, să mă împing și să mă aprind.

Trosnăi și mă enervez,

Mă liniștesc mă potolesc.

Toate astea și nu vezi,

Lume crudă, cum privesc.

Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș

Și încep să mă pălesc.

Sunt un foc sinucigaș,

Chinuit de un "trebuie să găsesc".

De ce ochiu-mi plange

Cand in suflet e pustiu?

De ce trupul mi se frange

Intr-un morman pamantiu?

De ce luna de pe cer

Noaptea nu-mi mai lumineaza?

De ce eternul temnicer

Inima nu mi-o elibereaza?

De ce vocea mea tremuratoare

E acum prizonier al tacerii?

De ce lumina protectoare

M-a lasat prada durerii?

Si de ce timpul imi trece,

Fara ca sa mai simt vantul?

De ce zac in noaptea rece

Fara ca sa aud cantul..

Fiintei mele, de ce oare?

În noaptea rece vrei să mă adormi,

La fel cum doarme luna printre nori.

M-arunci, cobor. Mă trec fiori.

Stropesc, dar ochii mi-s chiori.

Ce rol jucăm? Suntem actori.

Tragem de sfori, proprii autori.

Într-un câmp de maci roșii, arzători,

Doi scriitori, dar nu compozitori?

Inferiori. Croncănit de ciori,

O simfonie aleasă ce provoacă tumori.

Tot stai și măsori factori sonori, ori...

Om fi negustori înșelători?

Infractori amatori?

Martori judecători?

Guvernatori datori?

Domnitori convingători, cercetători, obseravtori?

N-avem valori, uneori culori 

Gandaci dăunători, ne vedem creatori,

Alteori nemuritori iubitori.

Dar tu mă adori și-mi zici:

Zbori, te evapori, și mori.

Când luna-nchide pleoapa

Suferinței arzătoare... 

În seri de vară, cand soarele moare,

Mi-e săpată groapa.

Cimitir de stele, un sicriu

Așteaptă, s-arunci o pată.

Culoarea să ia drept pradă

Nemărginitul gri pustiu. 

Sunt incă viu în el. 

Aștept ochiul să mi-l deschizi, 

Privirea să mi-o aprinzi.

Să nu te sfiești de fel. 

Intră-n gând, străbate... pe mine

Și lasă-mă, printre rândurile tale

Să mă pierd ca într-o vale,

Unde tot ce-i rău, acum e bine. 

Fii vântul ce frunzele-mi adie, 

Stârnește focul cel dintâi. 

Cuprinde al meu căpătâi,

Și dă-mi sărutări. O mie. 

Să ne-nălțăm în amurg. 

Două flori spre stele, 

Uitând de suspinele grele

Ale ceasurilor care curg. 

Ori doi aștrii-n cer, 

Ce se ating cu a lor lumină. 

Nu-i păcat, si nu-i nici vină

Sa fim eterni... Atât, eu sper.