🎤 Exista

Eu știu că și tu știi, dar nu vrei să știi.  

Eu știu ce gândești și tu o știi.  

Știi că nu are durată, dar tot te ții  

De forța mea interioară.  

Ca un magnet sustragi  

Și ultima mea suflare  

Înainte de a mă lăsa pradă  

Chemării cerului cel mare.  

 

Aș aluneca așa de lin,  

M-aș lăsa în bătaia vântului,  

Aș întinde brațele, aș închide ochii,  

Aș asculta cum sunetul apare,  

Cum se simte adierea dulce  

A libertății ce o poți atinge.  

 

Și atunci realizezi și-ți dai seama  

Că totul nu a fost în van,  

Totul nu s-a năruit, nici nu s-a sfârșit,  

Nu a fost doar un plan țicnit  

De a sta cuminte și smerit,  

Cât timp va fi necesar,  

Până gustul cel amar  

Dispare și nu a fost în zadar.  

 

Acum mă predau, privește!  

Îmi dau aripile jos și sar.  

Nu am nevoie de tine să mă prinzi,  

Căci asta ar însemna închisoare,  

Iar eu, la libertate, am chemare.  

 

Să nu tresari când sar, să nu clipesti,  

Să nu mă prinzi, am spus!  

Plutesc, mă vezi? Nu-ți cer nimic,  

Îți resping ajutorul!  

 

Arunc corsetul și pot respira  

Pentru prima oară,  

Mai mult de un deceniu  

Fără tine în preajma mea.  

 

Crezi că nu voi reuși?  

Nu mai e treaba ta să afli.  

Așa că sar și mă arunc,

Ramuri mă prind și mă lasă  

Ușor să cad pe acest pământ.  

 

Ating ușor nisipul și iarba,  

Miros frunzele și creanga.  

Natura mă primește  

Și nu mă izgoneste.  

 

Acasă! Ești acasă!  

Asta-mi șoptește pădurea.  

Lasă-te pe spate și adulmecă,  

Ce simți în aer?  

Simt? Da! Simt!  

Ce? Răspunde ușor!  

 

FERICIREA! O pierdusem!  

Am crezut că m-a abandonat,  

Într-un colț că m-a uitat!  

Doamne... iar m-am înșelat!  

Sufletul tu mi l-ai redat!  

 

Eu nu sunt om, ci sunt pământ!  

Trupul, sufletul și vocea  

Se contopesc cu spiritul  

Ce dăinuie în preajma  

Naturii veșnic nemuritoare!  

 

Asta sunt eu, de fapt...  

Nemuritoare!  

 

 


Category: Parting poems

All author's poems: voicu_elena poezii.online Exista

Date of posting: 30 октября 2023

Timp de citire: ~5 min.

Views: 1199

Log in and comment!

Other poems by the author

🎤 Arde...nu-l pot stinge.

De ce simt sufletul încurcat?

Și niciodată nu pot să-l desfac?  

Arde, arde, nu-l pot stinge, (nu-l pot stinge)

Nimic nu mă poate atinge. (nu mă poate atinge)

Nu suport nicio privire,  

Nu aștept multă iubire.  

Vreau un sanctuar să am  

Și din cerc să nu dispar.  

Refren:

Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge

Cât timp voi îmi dați târcoale,  

Nu ascult cuvinte goale.  

Cât voi spuneți zgomote,  

Nu privesc trupurile.  

Dați-mi pace! Nu vă văd!  

Stau în cerc și contemplez  

Liniștea ce o găsesc  

Şi eu vreau să o păstrez

O țin strâns la pieptul meu

Apă limpede și clară,

Seninătatea cea amară!

Refren:

Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge. Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge

More ...

🎤 Stop...s-a terminat!

Strofa 1:*  

Respirația se aude  

Un sunet sacadat  

Numeri: unu, doi, trei și  

Stop! S-a terminat...

*Refren:*  

Deschide ochii, simte furtuna  

Adie împreună, freamătă frunza  

Copacii-ți vorbesc,  

Îți spun povestea lor  

Refuzi să o trăiești...refuzi să trăiești

*Strofa 2:*  

Te regăsești aici  

Printre mii de licurici  

Îți luminează calea  

Se vede poteca  

Dar drumul este nesfârșit ...nesfârșit

*Strofa 3:*  

Acum ridică-te , înalță-te

Plutești, zbori departe  

Vântu-ți cântă la ureche  

Mirosul lemnelor arse Ce fumegă-n zare

În toi de vară încinsă

*Strofa 4:*  

Stinge totul, cheamă potopul  

Ridică paharul, îneacă-ți amarul  

Vrei să dispari, dar n-ai habar  

Cât ei vor da ca tu să apari!  

Nu ești de neuitat...

*Strofa 5:*  

Faci parte din povestea ta  

Fără piesa principală  

Sensul tău s-ar termina

*Refren final (x2):*  

Deschide ochii, simte furtuna  

Adie împreună, freamătă frunza  

Copacii-ți vorbesc,  

Îți spun povestea lor  

Refuzi să o trăiești...refuzi să trăiești

More ...

🎤 Seninătate

Arde, arde...

 

De ce simt sufletul încurcat

Și niciodată nu pot să-l desfac?  

Arde, arde, nu-l pot stinge,  

Nimic nu mă poate atinge.  

 

Nu suport nicio privire,  

Nu aștept multă iubire.  

Vreau un sanctuar să am  

Și din cerc să nu dispar.  

 

Refren:

 

Arde, arde, nu-l pot stinge,  

Nimic nu mă poate atinge.  

 

Cât timp voi îmi dați târcoale,  

Nu ascult cuvinte goale.  

Cât voi spuneți zgomote,  

Nu privesc trupurile.  

 

Dați-mi pace! Nu vă văd!  

Stau în cerc și contemplez  

Liniștea ce o găsesc  

Şi eu vreau să o păstrez

O țin strâns la pieptul meu

Apă limpede și clară,

Seninătatea cea amară!

 

Refren:

 

Arde, arde, nu-l pot stinge,  

Nimic nu mă poate atinge.  

Arde, arde, nu-l pot stinge,  

Nimic nu mă poate atinge.

More ...

🎤 SUNT MOMENTE CÂND NU POT

E una din zilele în care nu pot

Trag de mine, trebuie să pot,  

Trebuie drumul să-l continui   

Astăzi nu pot spune „stop”.

 

Frica mult mă apasă,  

Mă privește de la fereastră.  

Ce-aș fi eu fără frică? Ce-ar fi ea fără mine?  

Tensiunea se strânge,  

Se zbate în mine, nu pot s-o opresc.

 

Refren: 

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

 

Închid ochii și visez,  

Pacea mi-o imaginez.  

E diferită la mine, e plină de verde,  

De apă ce curge, de soarele dulce,  

De umbra ce cade pe stânca înaltă.

 

Sunt doar momente,  

Rămân fără importanță,  

Când timpul se înalță,

Tu rămâi stană de piatră, de neclintit

 

Refren x2

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

 

Bridge 

Mă întorc la pacea mea,

La lumea mea, povestea mea

O iluzie născută-n minte

E mai ușor, nu-i așa? Nu-i așa?

 

Refrenx2

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

 

Sunt momente.

More ...

🎤 Parcă ieri eram "copilul"....

Îmi vine să plâng când mă uit la poze*  

Știu că în curând nu vei mai exista.  

Mă uit la tine cum respiri... oare cât timp va mai dura?  

Încerc să strâng amintiri... vreau să rămână așa.  

Cutia se închide, si cu ea...tot ce e viu!

Știu... mă amăgesc... totul va fi pustiu,  

Casa, deși e plină... deja e mult prea târziu.  

Refren: ooooh...oooh

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam să te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin....tot nu-i plin... 

 

Ce pot să fac ca golul să nu-l simt?  

Tu ești aici cu mine, dar mă topesc privind.  

Păstrez în piept, în suflet, căldura ce mi-ai dat,  

Povața ta, mamă, aripi mie mi-a dat.  

 

Tot ce-ai avut mai bun, pe noi ai consumat,  

Și ai uitat în timp să zbori și pentru tine.  

Focul tău care ardea... s-a transformat în scrum...  

 

Refren: ooooh...ooohh

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam să te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin....tot nu-i plin... aaaah...aaaaah

Aripile tale, pe rand s-au frant de tot...de dor...

Ai lasat loc pentru ale noastre...neregretand deloc

Când noi te-am părăsit... tu ai rămas la poartă,  

Privind la pașii nostri ce ne purtau în soartă

La orice oră am fi sosit... poarta era deschisă,  

Și brațe calde ne cuprindeau la piept,  

 

Și știam atunci... că încă sunt copil,  

Cât mama mă așteaptă... nu sunt un simplu fir.

 

 

Refren: ooooh..ooohh..

 

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam sa te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin...tot nu-i plin...aaaah aaaah

 

Tot ce-ai avut mai bun, pe noi ai consumat,  

Și ai uitat în timp să zbori și pentru tine.  

Focul tău care ardea... s-a transformat în scrum... unde ești? 

Refren: ooooh..ooohh..

 

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam sa te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin...tot nu-i plin...aaaah aaaah

More ...

Pe cont propriu

 

Privesc în gol, în depărtare  

Imaginea vieții tale.  

 

Gândesc, oare ce-ți dorești?  

Când tu nimic nu povestești,  

De ce trebuie să ghicesc?  

 

Ce-nseamnă restul vieții mele?  

Cu tine nu mai pot porni  

Spre drumul vieții, inimii.  

 

Comune nu ni-s mințile,  

Nici gândurile, sufletele.  

Fiecare câte-o altă cale,  

Ștergându-se cu un burete  

Scopul vieții, pe-ndelete.  

 

Nu vrem nimic, nu ne dorim,  

Noi nu gândim, noi nu iubim.  

De ce oare atunci trăim?  

Să strângem, să agonisim?  

 

Sau să desfacem aripi  

Sus în zbor spre cer, departe,  

Să privim întinderi ce apar  

În fața sufletului de cleștar.  

 

Și când anii vor fi trecuți,  

Când părul alb mă va încununa,  

Ochii obosiți de a lupta  

Se vor închide pentru pururea.  

 

Și nicicând nu voi pricepe,  

De ce aceste trepte  

Lasă-te pe cărare  

Să le străbată oricine,  

 

Nu toți sunt făcuți să meargă  

Agale pe-acest drum.  

Putere, asta e nevoie  

Ca să treci peste furtuni!

More ...

Poems in the same category

Tu,Străine

 

M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când

N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,

Dar defapt să mă distrugi ai reușit.

N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.

 

Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.

Iartă-mă că te-am iertat prea mult

Că n-am devenit cum ai vrut

Iartă-mă că nu te-am meritat.

 

Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,

Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.

Te-am făcut să pari de pe stele presărat

Căzând în visele mele lucide.

 

Nu te cunosc, nu știu cine ești,

Dar tot te iubesc în adâncul sufletului

Faci parte din viața mea dăruită trecutului

Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.

 

Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…

N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.

Știu ca te-ai supărat…

Te rog, străine, nu mă uita,

Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…

More ...

Casa

Ușa n-a scârțâit când ai plecat,
Ai închis-o prea lin, ca să doară,
Dar casa, sărmana, a știut
Că nu vei mai trece pe scară.

 

Pereții îți poartă umbra în ziduri,
În aer miroase a vechi,
Dar nimeni nu vine, nimeni nu bate,
Și cheia ruginește-n tăceri.

 

Și-n noaptea aceasta mă culc tot aici,
În casa ce-ai părăsit.
Dar știu că pereții se vor dărâma,
Și mâine, poate, voi ieși.

More ...

Amintirea falsă

Da poate nu mai vorbim

Poate nu mai vreau

Să aud numai cuvinte

False

False și ireal

Eu să știi ca te-am iubit

Cu tot ce am avut

Cu suflet drag și călduros

Eu în brațe te strâng

 

Dar nu am eu puterea

Să o ofer cuiva

Ca poate într-o zi

Vei știi puterea ta

 

Eu nu vreau țipete și mersuri

Nu vreau să pleci

Dar și sufletul meu mic

Prin durere ți-l îneci

 

Am plâns am ras și mult am suferit

Pentru cuvinte false ce nu le-ai oferit

Pentru un zâmbet cald

Și pentru o mulțumire

Pentru toată dragostea mea

Ca tu să o ții în tine

More ...

Pentru "50..au preț redus!

Cândva n-am să mai fiu cu tine

Pentru că-mi voi sfârși călătoria

Până atunci încerc să mă conving

Că pe pământ mi-am făcut datoria

 

E doar așa o vorbă aruncată

Că voi pleca în altă galaxie,

Și precaut cum știu că sunt

Ieri, am contactat o agenție

 

Cu multe scuze m-au informat

Că au bilete doar pentru dus,

Și dacă pot plăti bani în avans

Pentru anul " 50 au preț redus

 

Am rezervat biletul pentru dus

Și n-am mai stat să mă gândesc,

Dar mi-am permis o întrebare?

Există opțiunea să-l prelungesc?

 

O voce blândă în fundal am auzit

Care m-a tulburat în mod nespus,

Precum că ei ar fi o simplă agenție

Iar rezervări se fac la ordin..doar de Sus!

 

More ...

-Bilet doar dus-

Știu ca poate ai pierdut biletul nostru de plecare,

Și calatoria despre care am visat poate crezi ca e fara șansă,

Dar eu n am uitat,și te astept acasă...

Știu ca mai este o zi pana expira si totul v a ramane in spate,

M-astept sa apari pe neasteptate,

Să ma iei in brate cu dor,

Cat mai sunt doua ceasuri ce mor...

Știu ca o sa fii aici la timp ca sa nu ratezi șansa la iubire,

Cand ai plecat am pastrat,un bilet ca amintire,

Pentru ultima speranta a noastra care,aproape trece si ea,

Și mă uit in gol,ignorand ca doare...

Am impachetat aproape tot ca sa plecam,

Și te astept in ușă,

Mai am un bec de închis si sa uiți c am fost,

Cineva care te a iubit si asteptat fara rost..

Te invit la povestea vietii noastre,doar dus,

N-am plecat,astept semnul de sus!

Daca nu vii,să pastrezi biletul amintire

Dar să uiți ca te am iubit,

În aceasta calatoire,să știi,

Doar tu m-ai iubit pe mine...

More ...

De te-aș zări!?...

De te-aș zări?... ce s-ar întâmpla?... la ce folos?...

Privirea ta de azi, ar fi ca o săgeată până-n os

Si m-ai rănit destul....destul mi-ai arătat ce nu trebuie să fiu

M-am pierdut... tot așteptând să treacă al tău fum.

 

Într-un final...aș scrie, că e doar păcatul tău... 

Că ochii ce îți prețuiau privirea, azi doar varsă lacrimi,

Ce curg doar să imi croiască destinul

Și mă inundă de vise, dorințe.... de patimi... 

 

Păcatul meu - că-n fiecare zi mă chinui să te uit

Și în același timp sufletul ar vrea să te întorci 

...Te strigă mereu... fără să stie unde ești,

Și-n gând imi strecoară o șoaptă... "îmi lipsești..."

 

Poate-ntr-o zi vei ști... c-ai fost cel mai frumos capitol din viața mea

Dar și cel care m-a durut cel mai mult să-l închid 

Poate-ntr-o zi, cât ar fi contat îmbrățișarea ta... vei realiza!...

Azi, nu m-aș mai agăța de ce mă doare... doar să-mi mai fii... un pic.

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍