Satul de altădată
Mai ții tu minte, sat bătrân,
Când fierbea laptele-n căldări,
Când râdeau pruncii pe la fân
Și miroseau a flori și mări?
Când clopotele-n zori băteau
Și-n curți mirosea-a pâine coaptă,
Când păsări albe se-ntorceau
Și ulița era netoaptă?
Când joia stăteau la răscruci
Bătrânii-n straie de lumină,
Vorbind de morți, de vremi mai dulci,
Cu ochii plini de rădăcină?
Acum doar vântul mai șoptește
Prin case stinse, fără fum,
Doar ploaia ușilor jelește
Și scârțâie-ntristat pe drum.
În prag, bunica nu mai iese,
Nici tata nu mai sapă-n vie...
Doar luna peste văi culese
Mai poartă visul dintr-o mie.
Și-mi pare că aud în noapte
Un bucium stins, un pas uitat...
Dar nimeni nu mai vine-n șoapte—
S-a dus și ultimul băiat.
Category: About parental home
All author's poems: Iosif I. Andrei
Date of posting: 26 апреля
Views: 36