Puterea punctului

Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.

Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.

Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.


Category: Diverse poems

All author's poems: Silvia Mihalachi poezii.online Puterea punctului

Date of posting: 6 января 2023

Timp de citire: ~1 min.

Views: 2036

Log in and comment!

Other poems by the author

Ruga pentru mama

Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i  nenumărate  
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n  pietate.

Și vino,  Doamne,  pogorând blândețea
De care  toții  avem nevoie
De-a  sta învingător sub nor de ploaie
Și  MAMEI lasă-i frumuseţea...

Cu năframă în zi de  sărbătoare
În ruga-i  binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!

More ...

DACA ESTI TU ACELA…

Dacă tu ești acela care
Aripa unei ciocârlii
Ai frânt-o
Nu-i cere să se-nalțe…
Nu-i cerere să mai cânte…
Las-o  să se vindece
Singură, de tine să se
Vindece
Dacă  tu ești acela care…

More ...

MĂIASTRA PASĂRE

Măiastra ciocârlie

Pasărea ce cântă-n zbor

Cu glasul înălțător,

Din stropi de duioșie

Și  triluri de veselie

Duce la cer cântul și clipa,

Albastrul i-a sărutat aripa

Mulțumindu-i că l-a atins

.............  

Cântecul nimeni nu i-a furat

Pe vioara lui ENESCU l-a presărat

Să fie în eternitate păstrat…

,, CIOCÂRLIA,, și vioara lui ENESCU

Întreg pământul au înconjurat,

Sunetul viorii a rămas neuitat….
Prea des vânători de ciocârlii în cete se adună și prea mulți nori întunecă cerul,  vrând zborul să îl frângă…                           

RĂMÂN NEMURITOARE  ,,COICARLIA,, ȘI VIORELE. 

More ...

CARE-I VINA MEA…

Încercări sisifice mă bântuie…

M-am uitat în fiecare zi către cer să-i fie soarelui mai ușor să mă vadă, dar un nor călător m-a stropit răutăcios cu cerneala-i înnegrită dintr-o călimară plină cu mister…

M-am rezemat de un falnic brad să învăț să mă înalț ca el, dar necunoscând semnele pământului nu am văzut că bradul era marcat să fie tăiat…Crengile încă verzi mă consolau când frunzele-ace mă înțepau , crezând că sunt dârvarul … Cândva, o barcă și valurile m-au dus de pe un mal pe celălalt mal. Uitând să-mi iau din nisip visele rătăcite ,m-am aruncat în valuri să mă reîntorc , dar valurile s-au supărat și dintr-un temerar am ajuns naufragiat…

Mereu încercări, încercările neputinței.

Transpus de atâtea neîmpliniri , derulez aleile unui parc pustiit…Pe o bancă ruginită era așezat un baston alb, uitat de cineva sau , nevăzătorul pătrunzând întunericul cu ochiul minții, a lăsat bastonul să călăuzească pe cei care văd și totuși sunt mai orbi decât orbii. Am luat bastonul și încă merg orbecăind printre încercări, întrebându-mă care este a mea vină ?…

More ...

DĂRUIRE

Dacă, ai sfărâmat cu gândul privirii un licăr din vitraliul vieții, am să te iert, lipindu-l cu-a irisului meu culoare…

De-i cerul tău înnorat și sufletul ți-i gol, am să-ti dăruiesc o tușă de senin din cerul meu ;cândva copil fiind am primit-o în dar…

De vrei să-nchizi ferestre,să-ncui uși, seifuri și secrete, probează cheia și-apoi închide. Dar niciodată ușa sufletului să nu rămână ferecată…

Dacă…Glasul îți este stins, neputincios și nu poți ecoul să îl strigi,am să-l strig cu glasul din ecoul meu. Și nu,nu încerca să readuci ecoul ce nu mai vrea sa se-ntoarcă,sau nu mai vrea să fie ecou…
De-ți este dor, un dor de mine, am să vin chiar și numai c-un gând până la tine. Dar, de-ți este dor de tine întoarce-te în copilărie, eu m-am întors și te aștept…

More ...

TANGOUL, UN GALANT…

Tangoul, farmecul peste vioară  coboară

Unduindu-se caută pașii  printre amintiri

Mirajul dansului în doi , spre depărtări îl zboară

La jurămintele iubirii uitate-n mănăstiri ………………………………………………………………….

Tangoul, dansând iubirea cu fața către noi

Răvășește trăirile  care,  de el au fost  stinse

În jurămintele scrise pe frunze de trifoi

Frunze  podoabe de timp, în timp ascunse …

Tangoul galant

Iubirilor dorit liant

Nu ține cont de hotar

Mereu hoinar, mereu hoinar

Adună rugăminți

Răsplată fără de arginți

Pentru iubirile uitate

Cărora  le picură șoapte

Tainice șoapte în noapte…

Tangoul, un galant  fără hotar

Un dans , dansat în dragoste…

More ...

Poems in the same category

strânși între buze

Pragul casei nu mai desparte două spații.
El desparte două vârste.
Copilăria vine de dincolo și-mi lasă pe masă
vechea spaimă, ambalată într-un sfat:
„Nu fuma, îți face rău, te arde.”

 

Dar timpul nu are urechi să audă avertismentele.
Acum știu:
noi nu am aprins niciodată nici o țigară,
ci viața ne-a strâns între buzele ei invizibile
și ne-a fumat, tacticos, până la os.

 

O inhalare adâncă, organică,
prin toate rețelele sângelui.
O combustie mută în care anii se aprind la un capăt
și se prăbușesc, stinși, la celălalt.

 

Pe unii dintre noi ne-a transformat în fum boem –
o dâră de cireșe uitate la copt în arșiță,
purtând în ele gustul dulce al unei veri care a durut.
Pe alții – ne-a lăsat zgură.
O mână de frunze uscate, măcinate pe margini de drum,
mirosind a toamnă definitivă și a pământ resemnat.

 

Nu există nicio instanță unde să depui plângere.
Nu poți striga în fața acestei mari mistuiri
că viața e dăunătoare,
că e nedreaptă sau rea.

 

Ea doar respiră prin noi.
Iar când se oprește,
scrumul rămas în piept
doare cu o precizie chirurgicală.

More ...

Psalmi - XXXVIII - Primejdia fricii

 

Frica, Doamne, nu strigă —

ea șoptește.

Și-n șoapta ei

se clatină stâncile credinței

și se face ceață în suflet.

 

Am privit lumea cu ochii închiși,

căutând siguranță în ziduri,

în oameni, în mine —

dar zidurile cad,

oamenii pleacă,

și eu mă tem de mine însumi.

 

Frica e un dumnezeu mic,

dar gelos,

care cere închinare

zi de zi, clipă de clipă,

până ce genunchii slăbesc

nu de rugă, ci de spaimă.

 

Și totuși, Tu m-ai chemat

nu cu tunet,

ci cu o liniște

care nu se teme.

 

Mi-ai spus:

„Nu frica e primejdia,

ci să crezi că ea e stăpână.

Eu sunt Cel ce a spart mormântul,

nu Cel ce se ascunde în umbre.”

 

Și-am ieșit —

nu curajos,

ci ascultător,

cu pasul tremurat,

dar cu inima în Tine.

More ...

cojocelul

Era alb

Fara mineci

Mirosea a cas

Si-avea nasturi de os

 

La-nceput

In vremea plugusoarelor

Era palton

Tras vesel prin zapada

 

Mai apoi

Trecut prin ani

A devenit tunica

Purtata semet pe imas

 

La piept

In buzunarul secret

Citeva fire de tutun

Ridica o promisiune solemna

 

More ...

Psalmi - XI - Dezmăț și Trufie

 

Mi-am murdărit sufletul cu străluciri ieftine

și am râs, Doamne,

în timp ce cerul Tău plângea.

 

Am lăsat să mă îmbrace dezmățul,

ca pe o haină de mătase rușinoasă.

Am pus trufia pe frunte,

ca o coroană de foc stricat.

Și am spus în inima mea:

„Cine este ca mine?”

 

Am bătut cu pumnul în masă,

nu ca să fac dreptate,

ci ca să mi se plece lumea.

 

Ți-am rostit Numele cu buzele înveninate,

și am vrut să fiu mare,

în timp ce Tu te coborai smerit în țărână

pentru mine.

 

Am vândut Adevărul

pentru un cuvânt frumos,

și m-am făcut idol mie însumi.

 

Dar acum tăcerea Ta mă arde.

Privirea Ta, care nu mai e, mă strigă.

 

Doamne,

din palatele închipuirii mele,

nu au rămas decât ruine.

 

Din beția gloriei mele

m-am trezit cu sufletul gol.

 

Intră, Te rog, în inima mea —

nu cu blândețe,

ci cu foc curățitor.

Risipește mândria care stă ca un zid

între mine și fața Ta.

 

Desfă-mă, Doamne,

și fă-mă din nou.

Mai smerit. Mai curat. Mai adevărat.

Mai puțin eu.

Mai mult Tu.

More ...

Dar divin

Doamne știu că pentru mine,

O să faci un mare bine.

Știu că doar iubirea mea 

Îți va-ntarii credința.

 

Duhul sfânt, Îngerul meu 

Va găsi ce-mi doresc eu.

Totul las doamne la tine,

Să rezolvi cum se cuvine.

 

Darul care se cuvine,

Îl voi primi de la tine,

Ție eu îți mulțumesc,

Am primit tot ce doresc.

 

Îți sunt recunoscător,

Pentru toate in viitor.

Știu doamne că ești cu mine 

Și te rog nu mă uita,

Doamne fie voia ta.

More ...

Căutarea vinii

Sunt generația ce ar fi trebuit să aducă schimbarea

Sunt printre cei în care s-a pus toată așteptarea

În cârca noastră toate speranțele s-au aruncat

La câte standarde ne-am ridicat?

 

De mici copii ni s-a tot spus că suntem timpul nou

Și vom avea libertatea de a desena un alt tablou

Și vom fi lăsați să construim un peisaj diferit

Ce șanse de fapt ni s-a oferit?

 

Ori noi la așteptări nu ne-am ridicat

Sau speranța a fost prea ambițioasă

Ori șansa de a reuși nici nu ni s-a dat

Istoria am învârtit într-o spirală vicioasă.

 

Mai degrabă amândouă mai degrabă nici o culpă

Nimic nu învățăm, dacă trecutul prea mult ne preocupă.

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍