TANGOUL, UN GALANT…

Gândul meu astăzi ar vrea
Să ajungă până la nori
Să-i alunge ca pe ciori
Cerului să-i dea privirea,
Nouă să ne-aducă iar, iubirea.

Gândul meu astăzi ar vrea
Să se-nalțe ciocârlia
Toți să-i auzim solia
Trilurilor nemuritoare,
Urcând scara razelor de soare.

Ce mult te iubesc …
Îmi plac culorile tale toate
Și hainele franjurate
Din frunze de copaci luate.
Las  stropii ploii să mă ude
Nu fug de ploaie sub acoperiș
Când ceru-i  prea înnourat
Și aud plâns de crizantemă
Din petalele ce i s-au furat.
Te rog lasă-mă  să-ți gust
Gutuia dulce amăruie,
Să beau un pahar cu must
Și-apoi  nucile să-ți decojesc
Toamnă ce mult te iubesc !

Din când în când, mi-am propus să merg pe cărarea gândului să - i privesc ferestrele și totodată căutând o anumită fereastră…

Și azi ferestrele sunt tot așa cum le-am lăsat cândva... Unele închise, altele larg deschise , unele mă privesc prin ce a fost , altele prin ce este…

Dar eu, eu caut fereastra care să mă privească și să privesc prin ea ce va fii…Să privesc viitorul…

Și urc cărarea și iar o cobor căutând - o…

Un călător și el pe cărarea gândurilor,mă întreabă ce caut. Îi spun ce caut iar el, îmi răspunde că această fereastră nu a fost niciodată pe cărarea asta. Și îmi mai spune că dacă voi continua drumul , mai am mult de mers , voi ajunge la o răscruce de drum unde este o fereastră care a vrut cândva să se deschidă și să privească viitorul, să privească ce va fi…

Îl întreb dacă el a ajuns la acea fereastră.

- Da, am ajuns, dar e greu să-ți spun ce am văzut

- Spune-mi!

- Fereastra era ferecată, pe jos erau cioburi de sticlă opacă și corbi negri se zbăteau să intre printre zăbrelele de fier ruginit...

- De ce mă trimiți să văd această fereastră, care nu este cea pe care o caut?. Pregătit să plece în drumul lui, îmi spune murmurând :

- Mai bine caută fereastra speranței, sau deschide în fiecare zi fereastra prezentului tău…
Sunt încă pe drum, nu știu dacă urc sau cobor, dar trec pe lângă fereastra trecutului , pe lângă cea a prezentului, mă oglindesc în ea , văd un contur greu deslușit și mă întreb: Mâine ce va fi, eu ce voi face? Quo vadis ... Quo vadis..?

Nisipul  clepsidrei
spartă de mal
a multor iubiri eșuate
m-atinge , mă mângâie,
mă-nțeapă cu cioburi
din clipele  de mult
trăite.

Mâinile mele caută
la fiecare val
clepsidra de tine
pierdută,
pierdută atunci în larg
când înserarea ne-a-nvăluit
și lumina își aduna
razele-n teacă.

Pe întinsul apei
talazul  depărtării
spre noi a urlat
tu singurul  naufragiat
rămâi o velă  la catarg.

Corpul nisipul mi-l atinge,
mă mângâie
alunecător
acoperind  cu scoici
rămășițe din cuvântul dor.

Cândva,de mult, am întâlnit

într-un pustiu nedefinit

un ecou prăbușit

din neantul cerului…

Era orb, neputincios,

surd și cu puteri târâte

scrijelea pe un petic de nisip

cuvinte din strigăte nedeslușite:

Salvați oamenii,

salvați și glasurile

ce prin pustiu le-am rătăcit!

De atunci printre dune de gând

caut cuvinte în nisipuri zăcând…

Timpul, mereu mă aleargă,el vrea trecutul să mi-l spargă… Dar, trecutul sunt eu și-l port cu mine, în mine mereu….Timpul nu-mi este prieten iar, vina lui nu se prescrie :

Fac un popas printre cioburi de lumină

Caut neputincios prin beznă a mea vină

Timpul neiertător, uitându-se la ceas

Îmi fură cuvântul ce-l mai aveam de spus

Fără drept de apel , mă izgonește-n apus

Când pe cer nici o stea nu se mai vede

Și el, coboară a nopții rece lespede…

Eu întreb și mă întreb, vina oare se poate vinde…?

Timpul nu-mi este prieten…

Acasă îmi este gândul

La nevasta, la copii.

Și în suflet bate vântul

Plin de dor și bucurii.

Banii nu te fac bogat.

Poți să-i ai pe toți din lume,

Dacă nu ești așteptat

De o familie minune.

Copiii sunt culoarea vieții,

A ochilor lumină,

Ajutor a bătrâneții

Și cine apă să-ți întindă.

Familia și cuibușorul

Te iubesc așa cum ești.

Nu contează viitorul,

Important să prețuiești.

Cu ei alini amarul

Și schirbele despar.

Cu ei ridici tot dealul,

Nu ai frică de coșmar.

Te port cu mine ca pe-o lipsă grea,
ce nu se vindecă, ci mă așază;
în fiecare pas e urma ta,
ca un cuvânt pe care nu-l mai scapă gura, dar mă arde.

Mi-e dor nu ca de-o rană ce se-nchide,
ci ca de aerul ce nu ajunge;
trăiesc atent, să nu se vadă
cât de adânc prezența ta mă frânge.

În nopți târzii, când totul pare drept,

chem numele-ți încet, fără chemare;
nu vreau să vii, vreau doar să știu că ești,
cum știe inima de sânge: doare.

Și dacă lumea mi-ar lua pe rând
tot ce-am numit vreodată alinare,
rămâi tu , dorul meu constant și sfânt,
neostoit, ca foamea care știe să mă țină-n stare.

Ninge în sufletul ,plin de furtună
Ninge si ploua in inima plina de ura
Ninge ,ca să înghețe tot ce e stricat
Ninge,dar după totul -i reparat

Ninge-n inima plina de copaci fără verdeață
Ninge,si lasă totul fără viață
Ninge ,dar sufletul varsă furtună
Si spala obrazul,ce e pictat numai cu ură

Ninge,dar inima arunca încă gloanțe
E frig ...si vreau doar  să te iau  în brațe
Ninge,dar în inima ta inca e soare
Ninge,si...doar eu stiu ce mă doare

Ninge,ninge ...Dar vreau să se oprească
Îmbrățișează-ma ca furtună din ochi sa -si cunoască
Inima și sufletul în care s-au născut
Vin-o ,căci a trecut prea mult

Am așteptat ca doctorul inima sa apară
Si inca aștept ...
Doctor fără stetoscop,ci doar cu scurt de apărare
Doar el va știa atunci tot ce mă mai doare

A SAPTEA ZI DIN SAPTE 

TOT DUPA SAPTE ANI , 

SI TOT LA ORA SAPTE .

TE-AM REINTALNIT ,

SI INCA INIMA MAI BATE 

ERAM IN FATA TA , UN PORUMBEL ,

UN COMIS-VOIAJOR .

TI-AS FI ZBURAT IN BRATE,

FIINDCA ARDEAM DE DOR.

AM INGHETAT PE LOC ,

PIERDUTA SI NELINISTITA .

CACI DUPA SAPTE ANI DE ZILE , 

INCA IMI FACI INIMA SA SIMTA!

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

And if you didn't exist

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

To drag along in a world without you

Without hope and without regret

And if you didn't exist

I would try to invent love

As a painter who sees from beneath his fingers

the day's colours being born

and wonders about them.

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

Passing girls, asleep in my arms

That I would never love

And if you didn't exist

I would only be another dot

in this world, which comes and goes

I would feel lost

I would need you

And if you didn't exist

Tell me how I would

I could pretend to be me

But it wouldn't be true

And if you didn't exist

I think that I would have found

The secret of life, the WHY

Only to create you

And to look at you

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

To drag along in a world without you

Without hope and without regret

And if you didn't exist

I would try to invent love

As a painter who sees

from beneath his fingers

the day's colours being born

and wonders about them.

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Inolvidable

Inolvidable

Eso es lo que eres

Inolvidable

Aunque estés lejos o cerca

Como una canción de amor que se pega a mi

O como pensar en ti hace cosas en mí

Nunca nadie ha sido más

Inolvidable

De todas las maneras

Y para siempre

Así te quedarás

Es por eso cariño, es increíble

Que alguien tan inolvidable

Piense que yo soy inolvidable también

Inolvidable

De todas las maneras

Y para siempre

Así te quedarás

Es por eso cariño, es increíble

Que alguien tan inolvidable

Piense que yo soy inolvidable también.