Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.
Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.
La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.
Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.
La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa.
Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.
Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.
La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești.
Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.
Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.
Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.
Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.
Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.
Början spelar roll
Början, lika jobbig som spännande. Du bär i ditt hjärta ett brett utbud av upplevelser, känslor, stämningar, förnimmelser. Många av dem är kanske för klumpigt återgivna, uttryckta, så är det nu. Det är en period av färdighetsbildning, sökande, upptäckter, avslöjanden, lärande av misstag och misslyckanden, stunder när du testar mer är du inte övertygad om att du vill fortsätta med det du började. Andra gånger vet vi att ett nytt skede i livet börjar, som vi letar efter antingen själva eller de omkring oss.
Hur som helst, början räknas, tänk dig en bra idrottare, som skulle ha deltagit i olika tävlingar och jag vet inte vad, skulle han ändå komma dit om han inte hade stöd, om han inte hade lycka till att hitta coachen efter hans inlärningsstil och hans behov? Nej, absolut inte.
På samma sätt kanske vi föreställer oss ett varumärke, hade det varit framgångsrikt, hade så många köpt därifrån om det inte haft support, reklam, kampanjer på jag vet inte hur många sociala mediekanaler? Nej, självklart inte, världen skulle inte ens veta att det märket fanns.
Början betyder avskildheten från det som var tidigare. Det kan vara planerat eller oplanerat i förväg, det beror på vad vi vill börja. Om vi till exempel vill anmäla oss till balettklasser, ja, vi kan planera början, även då är det inte riktigt planeringsbart, om instruktören inte kommer tillbaka från mammaledigheten inom utsatt datum. Om vi är mammalediga kan förlossningen inte schemaläggas, vi kan inte välja vilken månad vi ska föda, än mindre dag, tidpunkt. Det händer tillfälligt. Då har både vi och barnet en början, en ny väg som vi ska vandra tillsammans. Det spelar roll hur vi vill att barnet ska börja sitt liv. Som föräldrar kan vi välja vad vi vill att barnet ska ha. Vi uttrycker bara vår kärlek genom att skicka honom pengar och paket med jag vet inte vilken leksak från landet vi jobbar i, men under tiden tar en främling hand om vårt barn? Låt oss inte bli förvånade senare över att det kommer att finnas barriärer, begränsningar mellan oss och barnet. Bristen på närhet till barnet och kommunikation med det påverkar hans utveckling, eftersom han aldrig skulle ha känt sig önskad av dem. Han kommer bara ihåg sina biologiska föräldrar, men han kommer inte att känna igen dem som föräldrar i ordets rätta bemärkelse.
Vid den motsatta polen finns de föräldrar som väljer att stanna i landet. Morgondagen föder osäkerheter, denna stress som genereras av osäkerheterna, som vi själva föreställer oss, smittar över på barnet, om vi inte vet hur vi ska kontrollera oss själva och låta dem göra vad de vill. Då blir föräldrarna upprörda, pratar strunt, faktiskt strunt, till barnet, helt direkt. Vi ägnar mycket uppmärksamhet åt barnet i den första delen av spädbarnstiden, eftersom deras sinne är som en svamp. Absorbera allt, varje ord, gest, tonfall. Motvilligt kommer han att tillägna sig den början. Det kommer att ta över, stämningar, tankar, intryck, attityder. Det skulle vara synd om detta hände. Han måste växa upp vackert ur alla synvinklar, för hans föräldrar skulle ha tagit honom genom de bästa skolorna, genom de bästa gymnasieskolorna, den mycket drömda högskolan och jag vet inte var, det skulle vara förgäves han skulle nå höjden 1,90, bra utvecklad, atletisk och jag vet inte hur, om vi inuti hittar en blandning av trauman, hållna i oss själva, inte realiserade i tid, inte uttryckta, inte läkta. På utsidan skulle det se bra ut, men på insidan skulle det ses att ingen själ lades ner i dess tillväxt, eftersom den definitivt skulle sakna det som skulle vara mest värdefullt, medkänsla och mänsklighet. Vilken familj kommer han att hitta i sin tur? Vilka generationer kommer att bli resultatet av den familjen och så vidare.
Den behöver själens värme, precis som trädet, när vi planterar den, förutom att vattna den, ser vi till att den växer rakt och tjock, den behöver också värmen från solen för att utvecklas bra på alla.
Ibland kan början betyda att man ägnar sig åt en sport, cyklar, lär sig laga nya recept och så vidare. Var dock försiktig, om du väljer att lära dig något som inte kan läras bara genom att titta på YouTube-videor och det är det, du behöver instruktörer eller lärare för det jobbet, försök leta efter en person som åtminstone har den minsta viljan att vilja förstå din önskan att lära dig den färdigheten, din inneboende motivation att bli mer självständig ur den synvinkeln, dina rädslor, att stödja dig där du inte riktigt lyckas, att tillsammans övervinna det hindret. Annars kommer du också att lida, du kommer också fyllas med frustrationer, nerver över att du betalat för den kursen och instruktören har inte tid för dig, han har alltid andra, han prioriterar dem alltid mot dig, med allt som du också betalat samma summa pengar som de gynnade.
Liksom i skolklasser finns teorin om multipla intelligenser enligt vilken det finns 9 typer av intelligens. Jag vet inte varför vissa lärare fortfarande tycker att deras elever måste vara bra i sitt ämne. Om han väljer att offentligt förödmjuka honom inför klassen för hur lite matematik han kan, då skulle det vara rättvist för honom, efter den klassen, att finansiera honom, att ge honom pengar för att gå till terapisessioner, för att läka från sin rädsla misslyckande, ångest som leder till näsblod, illamående, yrsel, sömn och hjärtrytmrubbningar. Om han inte är bra på matte är det absolut inga problem, han kanske är mer uttrycksfull, bättre på att måla, slagverk, språk, sport, andra ämnen. Det skulle inte på något sätt vara rättvist att märka honom som att han inte kan göra någonting, att han inte skulle veta och inte skulle förstå ändå, att ingenting kan göras för honom och med honom, att ingenting kommer att bli någonting i livet och alla möjliga scenarier som detta. Varje man är unik, han har sina egna egenskaper som måste övas, bearbetas, finslipas. Det är vad föräldrar och lärare som har den här förlegade tanken att om han inte kan lära sig matte så kan han inte göra någonting. Av nyfikenhet känner sig utexaminerade från den matematiska fakulteten nöjda efter att ha avslutat den, hur många slutar egentligen med att undervisa i matematik när vägen till att bli vad de ville är full av hinder vid varje steg, och till och med meriter och kunskaper inte längre spelar någon roll? När han var ute på en lista med 10 kriterier matchade han inte bara ett, annars hade han alla och han blev aldrig accepterad? Vilken mening är det att tvinga dem att följa en väg som inte ens de som älskar matematik skulle följa? Låt barn, elever, elever av alla slag välja sin egen väg, hur mycket eller lite som passar dem! Sätt inte dig själv i andra människors skor och tro att du känner dem bättre, att du inser vad de vill, vad de strävar efter. Misstag som görs på egen hand är mycket lättare att rätta till än de som görs eftersom andra rådde dig att göra ett misstag.
Det beror på fallet, om han är ett mer fogligt barn kommer han att acceptera situationen och försöka hantera den, även om han kommer att vara deprimerad, inte i fred med sig själv, full av ilska och samla dolda frustrationer. Men om vi pratar om en natur som inte lyder, som vill vara oberoende i sina egna beslut och preferenser, då riskerar vi att nå en ökande andel skolavhopp. Han skulle fundera på att varför gå på den där kompisinfo-klassen, när han ändå inte finns i något som diskuteras där, inget gäller honom och passar honom inte. Det är därför det rekommenderas att föräldrar förstår sina barn och stödjer dem i varje större skede av livet.
Även om jag fokuserade på mindre trevliga aspekter är de en del av verkligheten i varje början, trots allt är början den mest komplicerade. Längs vägen blir saker enklare, mer flytande och allt blir en upplevelse mycket mer värd att levas, upplevas och kännas. Naturligtvis har de människor som möter i varje skede av en ung människas liv sina förtjänster.
Så låt oss tacka våra föräldrar som stöttade oss så mycket de kunde, upp till en viss ålder gav de oss möjligheter, kläder, accessoarer, prylar och allt det där, de matade oss, både med mat och och med positiva känslor, som de gav oss ett piller, att de förband våra sår efter varje fall, att de lättade på vår depression när vi tyckte att den var värdelös, att de hade tålamodet att studera oss, analysera oss och berätta vad som skulle passa oss bättre i de flesta situationer, att de gick oss genom parker, till konstgallerier, gelaterier och konditorier, att de odlade några smaker av musik och konst, att de gav oss de första instruktionerna, livets första bruksanvisning.
Vi tackar också pedagogerna, lärarna och professorerna, för de tillbringade också en bra del av tiden med oss, och de kanske har upplevt det vi upplevt, känslorna vid proven var inte bara våra, de var också deras. Vi uppskattar varje bra tanke, varje gång de lät oss lämna lektionen om vi inte mådde bra, när de rättade oss, när de tvingade oss till jag vet inte vilken tävling, när de förklarade för oss, när vi stavade, läste med dem, när de lärde oss nya saker, när de ändrade öden, när de gav mening till våra liv, när de hjälpte oss att hantera vår tid bättre, att sluta vara så utspridda som vi var.
Tack från djupet av våra hjärtan till alla som hjälpt oss att utvecklas, gå igenom gynnsamma förändringar, tog oss under sina skyddande vingar.
Silvia Mihalachi