Tainic spre lumină

Dacă dis de dimineață,

Afirmi lucruri cum ar fi:

Eu sunt bine cuvântat,

Sunt energic, motivat,

Sunt puternic, sănătos,

Sânt om bun, sunt om frumos,

Sânt în pace, fericit,

Creator și iubitor,

Bun și recunoscător 

Protejat și susținut,

Cu-ncredere în Dumnezeu,

Și în mine.. echilibrat,

Calm prezent și relaxat,

Înțelept, smerit, căci eu...

Sunt miracol asta-s eu,

Capabil și genial,

Toate mi sunt un mare dar,

Sunt doar aste câteva...

Cei bine a le repeta,

Să mărim vibrația,

Cu acele lucruri bune,

Care de acum, să ne-ndrume.

Moldova țara minune

Noi nu avem nici o opțiune,

Pace în țară ne dorim

Nu prea vrem să suferim!

De ne-ar năvăli dușmani

Vom vorbi noi cu Romani,

Mână la mână noi vom pune

Și dușmani îi vom răpune!

Pace în țară vom avea 

Pentru omenirea mea,

Și ne vor zice tare dușmani

Că Moldova este cea mai tare!

Mi-e pielea încrețită de la ploaie,

De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,

Din brațe-mi curg torent puhoaie,

Spre coapse și-nspre umerii setoși.

În mine lâncezesc oceanele sărate,

Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,

Ca astăzi să botez fecioare necurate,

Să umble despuiate pe carne și pe sânge.

Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,

Când Luna se îmbracă în femeie,

Și toate venele ca un vulcan erup,

Curgând prin păr în valuri și maree.

Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,

Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,

Dar trebuie să plec grăbit spre stele,

Să sting pe Marte-un foc de paie.

Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,

Că voi aduce un nou potop în lume,

Cu veșnicie și săruturi o încarcă,

Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Solo una palabra

dicho al azar

implacable

Me derriba.

el corazón cree

El pensamiento lo mide,

El silencio se fue

Para siempre.

Desafortunadamente, esa es mi naturaleza,

Pero siempre en mi mente digo esto:

"¡No te enojes!"

no te enojes no te enojes

Las palabras pueden ser engañosas.

no te enojes no te enojes

Que ningún enfado es bueno.

Quizás sin querer a veces te golpean

En una palabra, no es apropiado.

no te enojes no te enojes

Vamos, sonríe y escucha mis consejos.

Solo una palabra

Me trae pensamientos pesados

Y solo con ellos

Me rodea.

son celos

Viene como una carga

Y una pesadilla indescriptible

La noche en el sueño desciende.

Desafortunadamente, esa es mi naturaleza,

Pero siempre en mi mente digo esto:

"¡No te enojes!"

no te enojes no te enojes

Las palabras pueden ser engañosas.

no te enojes no te enojes

Que ningún enfado es bueno.

Quizás sin querer a veces te golpean

En una palabra, no es apropiado.

no te enojes no te enojes

Vamos, sonríe y escucha los consejos.

Y lo sabrás

Decirte

de todos modos,

todos quien

¡No te enojes!

no te enojes no te enojes

Las palabras pueden ser engañosas.

no te enojes no te enojes

Que ningún enfado es bueno.

¡No te enojes!

Eu o să găsesc cheia
A vieții mierea
Liniștea veșnică
Pe care moartea ne-o oferă

Pentru orice suflet obosit
A cărui chip neînsuflețit
Veșnic va fi batjocorit
De cel care nu a simțit

Chinul vieții e enorm
De fiecare dată cu dor
Pentru fiecare om
De stres toți mor

Și de-oi deveni o fantomă
Cu soarta petcetluită
A rămâne fără somn și odihnă
Și fără milă

Omul rece se va arăta
Și el va acționa
Când empatia și căldura
Vor pleca precum viața ta
Din lumea asta

Și în cer ei vor ajunge
Sau în pământ ei se vor duce
Pentru că destinul le sortește
Să fi în iau sau în rai fără probleme

Blestemat să-ţi fie neamul,

Câine fără sânge de român,

Pe grumaz îţi şade hamul,

Şi ne vinzi la neam păgân.

Bestemată ţi-e tăcerea,

Că ascunzi sub ea venin,

Ţării i-ai vândut averea,

Şi - azi e slugă la străin.

Blestemaţi suntem şi noi,

C-am pus friţul să conducă,

Peste tot apar ciocoi,

Ce vor bani dar fără muncă.

Trist şi singur e norodul,

Mulţi, puţini, câţi am rămas,

De când a pornit exodul,

Ţara-i stinsă... fără glas.

Tot românul lucră-n lume,

Şi s-a smuls din rădăcini,

Şi-a corcit şi neam, şi nume,

Devenind treptat străini.

Blestemat neamul vă fie,

Guvernanţi şi preşedinţi,

Să pieriţi toţi pe vecie,

Să nu fiţi nicicând părinţi.

Vânt pribeag ce știi de toate,

Lumea-n lat și-n lung străbați,

Spre durerea mea te-abate,

Înspre ochii înlăcrimați,

Suflă-ntruna cu putere,

Chiar de ninge, chiar de-s ploi,

Oblojește a mea durere,

Şi-adu-mi mândra înapoi.

Codrule cu frunza deasă,

De-ai văzut, de-ai cunoscut,

Pe frumoasa mea aleasă,

Freamătă al meu sărut,

Răspândește-l în poiană,

Pe-un trifoi cu patru foi,

Ca frumoasa-mi Cosânzeană,

Să se-întoarcă înapoi.

Murgule cu coamă-n vânt,

Ce copita-ți știe zarea,

Dacă pașii ei s-au frânt,

Ori i s-a pierdut cărarea,

Tu, necheză-n noaptea grea,

Fă să tremure pământul,

Să-mi audă inima,

Și să-i regăsesc cuvântul.

Lună albă, sus pe cer,

Ce-i veghezi visarea lină,

Pune-n raza ta mister,

Să-i aline noptea plină,

Spune-i blând că dorul arde,

Că-l purtăm triști amândoi,

Și că-n lume, orișiunde,

Drumul duce și-napoi.

Vânt pribeag, de-ai dus chemarea,

Peste dealuri, peste văi,

Spune-i blând că așteptarea,

Fulgeră în ochi văpăi,

Suflă-i dorul meu în șoapte,

Fă-l să-i mângâie obrazul,

Găzduiește-o peste noapte,

Spulberând din ea necazul.

Codrule cu rădăcini,

Prinse-n vremea trecătoare,

De-ai văzut-o între străini,

Dă-i din frunza ta iertare.

Fă să-i crească-n pași lumina,

Drumul lin să-i faci spre casă,

Căci aștept bătu-m-ar vina,

Singur, ca o umbră ștearsă.

Izvor tainic din poveste,

Ce-ai văzut atâția pași,

Spune, unde doru-mi este,

Unde-s ochii ei cei dragi?

Curgi și du-i o mângâiere,

Spală-i gândul de-ntristare,

Lasă-i, susurând, plăcere,

Din iubirea mea cea mare.

Soare blând de dimineață,

Ce-i săruți pleoapa ușor,

Dă-i din raze o speranță,

Spune-i cât îmi e de dor.

Lasă-i strălucire-n cale,

Pasul fă-i-l voinicesc,

Să-i pot da îmbrățișare,

Și să-i spun cât o iubesc.

Dacă-i scris să se întoarcă,

Ca izvorul spre ocean,

Îi voi fi și țărm și barcă,

Și-oi iubi-o an de an,

Dar de-i dusă-n altă zare,

Fără gând de-a mai privi,

Voi rămâne ca o floare,

Ce nu-i dat spre a-nflori.

Pe tâmpla mea apune-un soare stins,

Pierdut sub vraja ochilor tăi duși,

Iar dorul, ca un cavaler învins,

Își scutură armura de cenuși.

Sub pleoape ți se mistuie un vis,

Ca fumul alb din vetrele străvechi,

Și-n carnea serii, blând și indecis,

Coboară-un înger, cu pașii în perechi.

Mi-e noaptea căpătâi de asfințit,

Mi-e gândul frânt ca apele-n izvoare,

Și-n tine, fără rost, m-am rătăcit,

Ca-ntr-un blestem de stele căzătoare.

Dar zorii vin, cu ochiul lor de jar,

Și-n tremurul luminii se destramă,

Pe limbă simt al nopții gust amar,

Și te cuprind în brațe ca pe-o mamă.

Chemările ne scutură în sân,

Fiori dintr-o mai veche noapte,

Și atuncea, ca un pom bătrân,

M-aplec să-ți dărui fructe coapte.

E atâta verde pretutindeni azi,

De parcă-mi cresc şi mie frunze,

Picioarele le simt doi falnici brazi,

Ce între ramuri inima îmi strânge.

Atâta sevă în coaste-mi clocoteşte,

Mi-e trupul ridicat spre cer de rădăcini,

De tine nu-mi parvine nici o veste,

Căci înfrunzind, am devenit străini.

Mă pasc şi ciute şi gazele,

Pe braţe păsări cuib îşi fac,

Mă înalţ în zbor sincron cu ele,

Foşneşte-n mine frunza, iar eu tac.

E atâta verde pretutindeni azi,

Smarald e cerul şi îmi e pupila,

Mi-s toţi copacii din pădure camarazi,

Şi împărţim frăţeşte clorofila.

Pentru care motiv personal,

Pentru care tremur al firii,

Ne aflăm în derivă pe-un val,

Ce roade din ţărmul iubirii?

Pentru care vorbă deşartă,

Pentru care gest bădăran,

Carnea sub piele tresaltă,

Şi răbdăm consolaţi an de an?

Pentru care tăcere morbidă,

Pentru care strigăt subit,

Purtăm răni şi obidă,

Şi-alintăm un amor chinuit?

Pentru fiece lacrimă strânsă,

Pentru fiece oftat şi suspin,

A mea inimă arsă şi plânsă,

Va produce sporadic venin.

Dezastrul meu vă ține în picioare, 

Căderea mea v-a ridicat, 

Căci ea v-a dat la fiecare, 

Tot ce cu chin am adunat. 

Voi v-ați hrănit din rană vie,

Din ce-am tăcut și n-am strigat,

Din rugă mută și pustie,

Din plânsul meu îngenuncheat.

Ați rupt din mine fără să se știe,

Că sângele-mi era cuvânt,

Și-ați îmbrăcat a mea robie,

Cu vorbe aruncate-n vânt.

Dar nu-i blestem în suferință,

Nici foc ce-n gol să fi murit,

E-un har să arzi cu umilință,

Și să renaști din ce-ai pierit.

Am fost trădat de soră și de frate,

De mâini ce le-am spălat cu dor,

Și-n ochii lor, plini de păcate,

Mi-am căutat al meu izvor.

Dar n-am murit, ci din cădere,

Am învățat să fiu întreg,

Să port în suflet cu tăcere,

Tot ce urăsc și nu-nțeleg.

Dă noaptea afară din casă,

Și visul ascunde-l sub pernă,

Privirea spre mine o lasă,

În valuri să curgă eternă.

Stinge și focul din sobă,

Răcoarea să-ți dănțuie-n sânge,

Privirea învălui-o-n robă,

Și ține-o ascunsă când plânge.

Scoateți afară din casă și patul,

Dormi pe podeaua înghețată,

Carnea să-ți simtă oftatul,

Iar neantul durerea de fată.

Dă noaptea afară din noapte,

Și stelele fă-le mănunchi,

Rostește divinele șoapte,

Și cazi prăbușită-n genunchi.

Primește iubito lumina,

Și fă-te cum erai de frumoasă,

Leapădă-te azi de străina,

Ce te vrea a nopții mireasă.