La usa ta

Doamne Bunul meu Părinte

Tare mult mă mai iubești

Văd aceasta c-a Ta milă

De la mine n-o oprești

Èști Preabun și mă rabzi veșnic

De ce, nu știu ca nu fac

Fapte bune, rugi cu lacrimi 

Cât ar fi bun să Te-mpac

Fac , când îmi aduc aminte 

Fac când am vreo supărare

Și mai fac de frică Doamne

Că mă tem de-a Ta certare

Mai fac chear și de rușine

Când  văd iat-a Ta iubire

Aș vrea și eu să pot zice

Că-Ți aduc vreo răsplătire

Mai fac, că mă simt datoare

După câte îmi mai dai

Mai fac când gândesc că iată

Și eu aș dori-al Tău rai

Mai fac c-ale mele lacrimi 

Nu pot ca să le opresc

Când văd mila-Ți infinită

Și-aș voi să-Ți mulțumesc

Mai fac dimineața seara 

Peste zi câteodată

Că Preabun mai ești cu mine

Cât milă-mi arăți Bun Tată

Mai fac că văd ale Tale daruri

Cum îmi tot trimiți mereu

Fac când mă mai simt mâhnită

Că Te-am neglijat, știu eu

Și-Ți voi zice-n veci de veacuri

Slavă slavă Domnul meu

Nu voiesc a da uitării

Mila ce-Ți reverși mereu

Pustie inima îmi este

Mâhniri de peste tot m-apasă

C-așa e ea, loc nu-și găsește

Și liniște n-are în casă

Sunt remușcările de-o viață

Răpindu-mi pacea și e greu

Ofez și gândul mă presează

Dar mi-aminyesc de Dumnezeu

Cu îndelunga Sa răbdare

Nemărginita-i am văzut

Că peste tot Dânsul e veșnic

Ocrotitor de netemut

Fiindcă ispitele-s ca scaiul

Răgaz acestea nu ne dau

Vor fi cât lumea dăinuiește

Și pacea tihna ele-o iau

Dar sa lăsăm pe yoate-n grija

Stăpânului nostru Preasfânt

Că viața este-n a Lui mână

De l-om purta pe El în gând

De-ai dobândi averi cât munții

Nu e nimic, le vei lăsa

C-al nostru drum ne-ndreapt-acolo

Unde doar El ne va chema

C-așa voiește Domnul nostru

Așa va fi în veșnicie

Așa suntem pe astă lume

De ce, doar Domnul nostru știe

Din veac văzui necaz, probleme

Și piedici la tot pasul sunt

Vor fi cât dăinuie viața

Vremelnicia pe pământ

Dar știm care-i menirea noastră

Și care e al nostru țel

Să împlinim a Lui voință

C-așa din veac ne spuse El

Din veac Stăpânul mă păzește

Deși în multe am greșit

Dar cu-a Lui mila și iubire

Și-a  Sa răbdare, m-a-ntărit

Deși nevrednic sunt adesea

Și-anevoios în fapte bune

El nu mă lasă fiindcă eu 

Gândind la Dânsul, voi apune

Cu-a Sa putere mă-nconjoară

M-ajută doar privindu-mă

Mi-e Tată mamă în tot locul

La dreapta Lui păzindu-mă

O, Doamne rogu-Te mă iartă

Că mult răbdare-ai arătat

Și mi-ai păzit cu strășnicie

A mea viață ce mi-ai dat

Îți voi trimite colo-n slavă

Cât voi mai fi pe-acest pământ

Suspine, rugi, cântări și versuri

Spre Tine să își ia avânt

Cearcă-mă de vrei Părinte

Mă cercetează Te rog

Să nu mai fac neajunsuri

Că-s slăbit și-s al Tău rob

Că așa îmi dau silința

Și mă ostenesc mereu

Dar nu pot săvârși lucrul 

Fără ajutorul Tău

Să veghem în zi și-n noapte

La glasul Lui cel ceresc

Care spune și mă-ndeamnă

Să-L caut să mă smeresc

De demult din depărtare

Din copilăria mea

Pe El l-am avut aproape 

Calea Domnul mi-o păzea

Parcă văd și azi aievea 

Din acele depărtări

De prin văi și munți și dealuri

Toate-a Lui bune lucrări

Că prin multele primejdii

Ce-am trecut în a mea viață

Domnul nostru s-a-ndurat 

Și mereu mi-a dat speranță

Și m-a scos din curse grele

Și mereu m-a întărit

Ajutor mi-a fost în toate

Duhul mi l-a liniștit

Și când îmi aduc aminte

Drumul ce parcurs-am eu

Gândurile îmi inundă

Ca o apă duhul meu

Văd a mea copilărie

Ce-am avut și am trăit

Și îmi văd și-a mele fapte

Ce pe mine m-au vădit

Îmi aduc aminte bine 

Când mică eram de tot 

Cum părinții mă-nvătară 

Cum în viață să mă port

Și pe Tine să știu bine

Să Te rog și să Te cat

Să fiu trează-n tot momentul

De Tine să nu mă despart

Slavă Ție Domn Preasfinte

Că părinți mie mi-ai dat

Să mă crească și să-mi spună 

Lucrul Tău cel minunat

Te rog dă-le-n dar iertare

Pentru ce-au mai făptuit

A mea inimă Te roagă

Căci ca oameni au greșit

A Ta milă Bun Părinte

Cu noi pururea a fost

Și cu drag ne-ai ocrotit 

Fiindu-ne Bun adăpost

Cum Te îndurași, o! Doamne

Că știai ce eu voi face

Dar, o!  mare-i a Ta milă

Și-ale Tale binefaceri

Mulțumiri trimitem Ție

Pentru sprijinul divin

Acum în această viață

Și-ntru veci de veci amin

Mi-au plăcut amăgirile, Doamne,

căci veneau cu vorbe moi,

cu promisiuni de liniște,

dar fără cruce,

cu zbor, dar fără cer,

cu iubire, dar fără Adevăr.

Erau dulci —

nu la gust,

ci în uitare.

Mă făceau să nu mai simt

pustiu, sete, dor…

Nimic.

Și mi-am spus:

„E bine aici.

Mai stau puțin.”

Dar „puținul” s-a făcut ani,

și dulceața a devenit somn,

iar somnul — moarte tăcută.

Tu, însă, n-ai venit cu foc,

nici cu fulger,

ci cu o amintire

care durea:

chipul meu,

așa cum l-ai gândit Tu,

și nu cum l-am modelat eu.

Atunci am plâns nu pentru păcat,

ci pentru cât de ușor

l-am numit binecuvântare.

Amăgirile mele nu m-au trădat,

ci m-au adormit.

Dar Tu m-ai strigat pe nume

și ai rupt dulceața cu amărăciune,

ca să-mi redai foamea

de cer.

Privind la cer, zâmbesc mereu 

și inima-mi surâde;

Căci Creator e Dumnezeu 

și Ziditor a toate.

Căci El m-a izbăvit din greu 

M-a ajutat întruna,

Mi-a fost alăturea mereu 

Când grea mi-era povara.

În tine e-un erou ce încă mai doarme,

Ce poate înfrunta orice răni și arme,

Ridică-ți privirea, nu sta să te pierzi,

Destinul te cheamă, e timpul să-l crezi.

Luptă cu viața, căci ea te învață,

Chiar și din durere, să fii plin de viață,

Nu te lăsa învins de frica amară,

Eroul din tine nu cade-ntr-o seară.

Fiecare vis ce pare departe,

E-un munte ce-l urci pas cu pas, mai departe,

Nu e ușor, dar drumul e-al tău,

Și steaua din suflet străluce mereu.

Când greul te prinde, când totul se frânge,

Amintește-ți că totul în viață se schimbă,

Nu există furtună ce nu se termină,

Și nici rană adâncă ce nu se alină.

Tu ești făuritorul propriei sorți,

Chiar dacă drumurile te scot încoace și-n porți,

Fii stâlpul de care te sprijini cu iubire,

Căci lumea e-a ta, cu toată sclipirea din fire.

În ochii tăi vezi curajul aprins,

Chiar dacă trecutul ți-a fost interzis,

Din toate piedicile ce te-au înconjurat,

Ai învățat să fii omul adevărat.

Așa că luptă, căci lupta-i frumoasă,

Chiar dacă te simți uneori fără casă,

Eroul din tine e gata să zboare,

Spre vise mai mari și spre a vieții splendoare.

Cu inima plină de foc și de viață,

Îmbrățișează destinul ce tot te învață,

Tu ești eroul, puternic și viu,

Ce-nvinge furtuna, oricât de târziu.

Autor:Mihut Raul Alexandru.

Vai de mine ce aș fi dacă aș putea.

Atâtea teoreme aș scoate,

atâtea jocuri aș face,

ce mi-ar place.

Dar din păcate,

omul nu le poate face pe toate.

In asta viata ce-o traiesti

Nu-i usor sa te gasesti,

Sa realizezi cu-adevarat

Cu ce scop ai fost creat.

Zilele trec,

Nopţile trec,

Şi-aşa trec anii pribegiei noastre...

Noi ne-ofilim,

Îmbãtrânim,

Ca frunzele-n pãdurile sihastre.

Iar, mai apoi,

Vin dupã noi

Cei care se gãsesc asemeni nouã:

Se nasc şi cresc,

Şi-mbãtrânesc,

Şi se topesc, ca picurul de rouã!

Lãstar curat

S-a ridicat

Şi firul vieţii merge mai departe;

Sunt, negreşit,

Pân-la sfârşit

Flori dupã ploi şi viaţã dupã moarte!

13.11.2021, Gostkow, PL