La usa ta

oamenii sint rai, ades fac prostii,
sint sigura, urmaresti acesta multime.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii,
si-acestea oricum sint scrise de mine.

oamenii sint rai, inauntru-s pustii,
pe fata au masti,- sindromu-i tare acut.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii.
in mine ce-i bun? nimic, absolut.

Cumpăraţi, cumpăraţi,

Flori domnilor de le luaţi.

Că îs frumoase, înflorite,

Pentru doamne îs pregătite.

La doamne şi domnişoare,

Oferiţi la toate o floare.

Oferiţii florile în dar ei,

Ca simbol al dragostei.

Doamnei oferiţii un buchet,

Unul frumos şi cochet.

De trandafiri sau lalele,

De crini albi sau orhidee.

Că în fiecare an toţi ştim,

Că de Sfântul Valentin.

Toţi bărbaţii oferă flori,

La doamne, domnişoare şi surori.

Şi aşteaptă multe sărutări,

După ce ei oferă flori.

Le oferă flori în dar la femei,

Ca simbol al dragostei!

Am să vă dau în judecată!

că ma-ți lăsat orfan într-o lume ciudată.

cu mamă îndepărtată,

strig la voi cu vocea îndurerată!

cu viața, aproape de tot subjugată

ma-ți lăsat în a voii soartă,

crudă, acră și sărat.

eu îmi ascund durerea mascată,

cu inima frîntă și fața curată.

vă urăsc a suta dată !!!

pentru răpire de tată,

pentru tinerețea asasinată,

pentru durerea împrumutată.

v-aș împușca pe toți de laolaltă!

ce viață urîtă,

O să mă dați în judecată!

~ Fabulă satirică ~

Boul, când e mic de tot,

Când e doar un viţeluş,

Sare-n ajutorul tãu,

Precum glonţul, din cartuş.

Dar, când e mai mãrişor,

Când nimic nu mai e nou,

Vrea s-arate tuturor

Caracterul lui, de bou.

N-ai sã-l vezi trãgând în jug,

Decât numai obligat.

Dar, în schimb, va bea în rând

Cu toţi ceilalţi boi din sat.

Bea şi cade, cãpãtând

Drept în frunte, un cucui.

Pleacã înspre casã...când...

Ups!...cã nu e poarta lui!...

Iatã grajdul cãutat! 

Dar... mai mult l-a nimerit;

Şi intrase şi-ncãlţat:

Nix culturã!... În sfârşit...

Îl lovise pe cel mic,

Pentru cã scãpase-un "Muu!"

Ce sã-i faci? E bou, şi-atât.

Coarne are. Minte, nu.

Iaca... soarele e sus!

Boul meu, a adormit;

S-a trântit şi doarme dus

Când toţi boii s-au trezit.

Sforãie, cu nasu-n piept,

Necãjindu-se niţel:

Ce n-ar da sãracul bou

Sã mai fie iar viţel!

Aseară, când eu șofam, pe stradă,

Am văzut printre mașini, o mamă,

O făptură blândă, cu privirea caldă,

Împlorând șoferii, pentru o pomană

Copilul, din cârca ei, printre suspine,

Un colind cânta, cu un glas duios,

Se-auzea rostind...să fii bun creștine,

Nu uita, de sus, să privesti și-n jos

O lacrimă, am simțit-o, pe obraz,

Cum lunecă usor, spre colțul gurii,

Și-n jos, eu am privit cu mult necaz,

Simțind sudoarea, umplându-mi porii

Pe dată m-am trezit, tot inundat,

Și transpirat, cu rău de la ficat,

Când conștient fiind, am meditat,

Cât sunt de sus, și-n jos, nu m-am uitat

M-am străduit să văd, că cineva,

Deschide ușa, să ofere un bănuț,

Dar...nu s-a întâmplat, așa ceva,

Realizând, că omenia, s-a ,,pierdut"

Atunci, m-am scotocit, prin buzunare,

Poate găsesc ceva mărunt, de dat,

Dar s-a schimbat, lumina-n semafoare,

Și-n trombă, de pe loc, eu am plecat

Un gol imens, în mine, am simțit,

Că am rămas, cu mărunțișu-n mână,

Și ca ceilalți șoferi, am devenit,

Un om mărunt, ratând, o faptă bună

Și spun..ajută-l pe cel necăjit,

Și fii creștine, om cu bunătate,

De vrei, de oameni, să fii pomenit,

Rostindu-ți, al tău nume, când  tu vei fi...

departe!

Prima dată cînd mi-ai scris
Am crezut că e un vis.
Dar atunci cînd m-ai sunat
Totul parcă sa realizat.

Vorbim atît de simplu amîndoi
Şi asta-mi place
Nu aş vrea să dau timpul înapoi
Nu mai am la ce mă întoarce.

Să fie aşa cum este doresc 
Să simt cu adevărat că TRĂIESC!