Iubitorul nepăsării

Aşa departe stã înţelepciunea

De gândul oricãrui nepãsãtor!

Cã, mai aproape stã pe trup, o hainã

Şi mai lipitã coada, de topor.

 

El nu e deranjat defel, sãracul,

Cã-i zboarã cugetãrile hai-hui.

Ba-i mulţumit, având stimã de sine

Şi zice cã aşa e felul lui...

 

Nu are nici mustrãri de conştiinţã,

Cã pierde-atâta vreme în zadar

Ci, din pocalul firii, socoteşte

Sã îşi mai toarne-o datã în pahar.

 

Îşi vânturã secundele, de-a dreptul

Şi crede c-are vreme, berechet,

Trãind aşa, fãr-a bãga de seamã

Cum se-ofileşte-al anilor buchet!...


Category: Diverse poems

All author's poems: Cristi Dobrei poezii.online Iubitorul nepăsării

Date of posting: 2 июля 2023

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1205

Log in and comment!

Other poems by the author

O mare durere

Ne-am adunat cu toţii, venind din depãrtare,

În casa pãrinteascã a unui camarad;

Însã de-aceastã datã simţim de la intrare

Miros de lumânare şi cetinã de brad.

 

Se vede lume multã, se cântã şi se plânge,

Plâng jerbe, plâng coroane, buchetele de crini

Iar inima-mi se rupe, fiind fraţi, de-acelaşi sânge,

Români de-aceeaşi seamã şi spiţã de latini.

 

Vedem încã o datã care e sensul vieţii,

Cã nu e veşnic trupul, cã suntem muritori,

Cum vezi adesea toamna, în faptul dimineţii

Cinteza cãlãtoare şi cârdul de cocori.

 

Cãci chiar dintru-nceputuri, când cãpãtã putere

Când îşi fãcu intrare în neamul omenesc,

Solia morţii-i strânge în negrele-i unghere

De la Adam încoace, pe cei care trãiesc.

 

De mii de ani apucã cu gheara ei tenace

Şi-adunã praful lumii în sumbrul ei veşmânt,

Cã tot ce e ţãrânã, în humã se preface

Dar viaţa n-o astupã lopata de pãmânt!

 

Cãci viaţa, tare este! Şi moartea n-o va-nvinge!

Şi-n Ziua Judecãţii, chiar Moartea va muri,

Prin veşnica sentinţã, ce n-o poate respinge!

Ah, cât de-aproape-i este înfricoşata zi!

 

E, totuşi, mare jalea şi plâng şi fii şi fiice

Când moartea le desparte cãrarea celor doi!

Rãmân orfani pe drumuri, un dor, o cicatrice,

O casã pãrãsitã şi-un gol în sat la noi...

More ...

Răspunsuri pierdute

(La moartea lui Avramescu, 97 de ani, din Căprioara. Aparţine vol. "Din Viaţă")

 

Mi-am pus în gând a povesti

Cu cel mai vârstnic om din sat,

Istorii vechi. Dar, omul meu

Cu tot cu ele, a plecat.

 

Multe voiam sã îl întreb...

Dar, vezi, regretele-s târzii!

Asearã, cineva mi-a spus

Cã nu mai e printre cei vii.

 

E prea târziu sã-mi parã rãu,

Dar mã gândesc acum, aşa:

Ori moartea lui mi le-a rãpit,

Ori însãşi amânarea mea...

 

Nu îi e omului nici viaţa,

Nici timpul, la-ndemâna lui!

În grabã mare vine ziua

Sã-l strigi pe nume. Şi el...nu-i!...

 

                    ☆

 

Şi viaţa omului, şi vorba-i

Se risipesc, ca prafu-n vânt.

Va mai trãi în amintirea-mi

Şi niciodatã pe pãmânt.

More ...

Prefer să tac...

Prefer să tac când alţii spun

Poveşti şi snoave, fel de fel,

Cu zmei cu aripi de oţel,

Cu puşti, din bâtă de alun...

 

Nu-i felul meu să zic ceva

Numai de dragul de-a fi zis;

Căci vorba este un zapis

În stare a te obliga

 

Să faci ce n-ai fi vrut să faci,

Să fii ce nu ai vrea să fii.

Cuvintele, dacă nu ştii,

Sunt nemiloşii tăi ortaci!

 

La începutu-acestui veac

Atât de multă vorbărie,

E-o nemiloasă pandemie

Ce pare să nu aibă leac!

 

Şi, în sfârşit, un glas în plus

De ce aş face să răsune?

De ce să pun şi pasiune

Când nu se-aude ce am spus?

 

Nu sunt absurd şi nici posac

Dar, cum am spus-o mai devreme,

Ca rezumat acestei teme:

Când toţi vorbesc, prefer să tac.

More ...

Gânduri peste gânduri

 

Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,

Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?

Sau o vei socoti fãrã valoare

Ca şi cum chiar mai mult ai merita?

 

Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã

Cel ce le-mparte celor muritori?

Când pentr-un bine, cât un miez de nucã

Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!

 

Rodeşte mintea nemulţumitoare

Un pai uscat sau grâu deplin în spic?

Dar, Domnul dã rãsplatã celui care

Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!

 

Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,

E un adevãrat mãrgãritar

Fie rãscumpãrat pe veşnicie,

Fie jertfit degeaba pe altar!

 

Acelaşi timp îl are înţeleptul,

Pe care-l are cel nepãsãtor.

Pe când acesta crede c-are dreptul,

Dintâiul va fi recunoscãtor.

 

Nu ştim nimic de timpul care vine,

Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;

Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,

În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.

 

În floarea tinereţii, omul crede

Cã el este stãpân pe timpul sãu,

Însã abia la bãtrâneţe vede

Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!

 

O urmã de pantof, în praful verii,

Va fi, creştine, existenţa ta?

Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,

Pe care focul îl va curãţa?

 

Iar gândurile tale, cele multe,

Vor fi un lan de grâu, folositor?

Sau o grãmadã mare de insulte,

Pierdute pentru vecii vecilor?

 

Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:

Învaţã, prin urmare, A TRÃI! 

Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,

Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã

Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...

 

26.11.2021, Maribor, SLO

More ...

Lucruri mari

Mare lucru e sã ştii

Sã îţi vezi de-a ta lucrare

Şi în dreptul ei sã pui

Semnele de întrebare.

 

Mare lucru e sã poţi

Sã te-abţii când ai dreptate,

Sã nu cauţi sã-i înveți 

Pe cei ce le ştiu pe toate! 

 

Mare lucru sã-ţi cunoşti

Locul tãu în astã lume,

Nerâvnind în niciun fel

O distincţie anume.

 

Mare lucru e sã vrei

Sã te porţi ca fiu de Rege.

Sprijinind pe cei ce-i dor

Des, picioarele betege.

 

Mare lucru e sã ai

O ureche ce n-aude

Bârfele şi şoaptele

Celor mai de treabã rude!

More ...

Lacrimi, la apusul vieții

Stând pe un scãunel cu trei picioare,

Te întrevãd, la uşa din cerdac,

Gândindu-te la vremea viitoare

Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...

 

Şi te gândeşti adesea şi la mine...

Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...

N-auzi plãcutul zumzet de albine,

Nici pasãrea ce cântã prin livezi.

 

Cu gândul obosit de-atâta trudã,

Cu ochii tãi albaştri şi senini,

Tu cercetezi a zãrii hainã udã,

Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,

Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.

 

Atâţia nori trecurã peste tine

Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,

Atâtea temeri, zâmbete, suspine

Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!

 

Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,

Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;

Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:

Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!

 

Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,

Mã uit acum, din nou, la dumneata

Cum, de pe prispã, intri în odaie,

Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:

De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!

More ...

Poems in the same category

Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.

Cine ai fost şi ce ai ajuns,

La Rahova te-au ascuns.

Tu ai fost primar de fală.

Erai cel mai tare în ţară.

 

Number one primar ai fost,

Acum nu mai eşti deloc.

Acum mergi la puşcărie,

Pentru a ta mare prostie.

 

Ca primarul acte ai semnat,

Şi tu nu ai mai verificat.

Dacă clubul Colectiv are acte,

Şi îi bun de funcţionalitate.

 

Pentru actele ce ai iscălit,

Multă lume în Colectiv a murit.

Alţii prin spitale au stat,

Şi nu s-au mai reparat

 

După şase ani de suferinţă,

Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.

Patru ani sunt cu executare,

Hai noroc şi la mai mare!

 

Dacă stai şi te gândeşti,

Morţii nu îi mai înviezi.

Pentru fapta ta săvârşită,

Pedeapsa e foarte mică!

 

Zeci de ani de puşcărie,

Aia îţi trebuiau ţie.

Conştient ai semnat acte,

Şi ai trimes oameni la moarte !

More ...

GEOMETRIA IERNII

Iarna se așază peste lume

ca o scrisoare albă,

scrisă cu respirația cerului.

Orașul devine mai tăcut,

un gând limpede

înfășurat în frig.

 

Ninsoarea cade

pecum o rugăciune lentă,

iar străzile -

artere de lumină stinsă -

învață din nou

sensul așteptării.

 

Ferestrele ard blând,

ochi calzi ai serii,

în spatele lor

timpul se frânge

în felii de bucurie:

mese simple

râsete care dezgheață

anul obosit.

 

Sărbătoarea nu e un obiect,

ci o stare de gravitație:

ne trage unii spre alții,

ne adună din risipire.

Cuvintele devin mai rare,

dar mai adevărate,

ca aurul decantat din tăcere.

 

Copilăria revine

cu pași de zăpadă proaspătă,

iar părinții poartă în priviri

epitete de liniște și grijă,

o iubire veche

ca iarna însăși.

 

În noaptea aceasta,

frigul rămâne la ușă.

Înăuntru, inimile ard

ca niște felinare fragile,

dovedind că bucuria

nu încălzește lumea,

ci o face locuibilă.

More ...

Crez

Din tărâmul ceresc, o lumină coboară,

O poveste sfântă, cu jertfă și glorie.

Un prunc se naște, în iesle culcat,

Fiul lui Dumnezeu, lumii salvat.

Cuvinte de pace și dragoste propovăduiește,

Minuni înfăptuiește, bolnavi vindecă.

Oamenii îl urmează, cu speranță în suflet,

Căci Împărăția lui Dumnezeu e aproape.

Dar ura și invidia îl conduc spre moarte,

Pe cruce răstignit, pentru păcatele noastre.

Trei zile în mormânt, dar moartea nu-l ține,

Învie din morți, biruitor, cu slavă deplină.

Cincizeci de zile petrece cu ucenicii,

Îi învață și îi trimite să propovăduiască Evanghelia.

Duhul Sfânt coboară, Biserica se naște,

Credința se răspândește, sufletele se mântuiesc.

De-a lungul veacurilor, creștinii îl urmează,

Prin cruci și suferințe, dar și cu bucurie.

Căci în Hristos au viața veșnică,

Nădejdea gloriei cerești, lumina nemuririi.

Creștinismul e o poveste de iubire,

De jertfă și iertare, de speranță și mântuire.

E o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu,

Un drum al credinței, al dragostei și al luminii.

More ...

De ce?

De ce mereu vi și pleci,

Oare de ce îți bați joc de mine?

De ce mereu încerci să negi 

Că eu nu-nsemn nimic pentru tine?

 

Dacă este adevărat spune-mi de ce...

De ce nu pleci definitiv din a mea viață?

De ce îmi dai mereu falsă speranță?

 

Dacă ști că te iubesc, de ce îți bați joc?

Dacă vezi că ard, de ce pui paie pe foc?

 

De ce mereu îmi faci inima să plângă?

More ...

Micuț lăcaș...

Micuț lăcaș, câtă putere ai

Asupra sufletului meu? Se știe oare?

În ochii mei ești ca un colț de Rai,

Unde nimic nu plânge și nu doare.

 

Două bucăți de piatră într-un pod

Unite sunt. Iar pe sub ele trece

Un mic pârâu din munți, cu apa rece,

Zăpezilor de sus le este rod.

 

Pe partea stângă în a ei splendoare

Pădurea verde se întinde, deasă.

Se duce mult și bine, până-n zare, 

Unde de colți stâncoși devine rasă.

 

Pe partea dreaptă este înflorita 

Câmpie, și aleea însorită.

Cu pomi micuți și flori înmiresmate,

Și grâul foșnitor, când vântul bate.

 

Da, acest simplu peisaj îmi este

Atât de drag, că n-aș putea-l descrie

Decât așa; prin poezii, prin versuri.

Acel mic pod va continua să-mi fie

 

Un adăpost tihnit pentru gândire,

Pentru visat, citit, pentru odihnă,

Un loc pentru a-mi alina privirea,

Simbolul meu al păcii și al tihnei.

 

More ...

Psalmi - XLI - Chipul meu nu mă mai cunoaște

 

Doamne,

mă uit în oglindă și nu mă mai găsesc.

Nu mai știu cine sunt,

nu mai știu cine am fost

și cum am ajuns să mă privesc

dintr-un loc străin.

 

Am fost o dată viu,

cu o lumină care ardea în suflet,

dar acum chipul meu se estompează

în aburul unui trecut prea îndepărtat.

 

Ți-am spus, Doamne, că Te caut,

dar nu știu nici cum să Te recunosc

într-un trup care nu mai îmi este al meu.

Pășesc printre umbre

și fiecare pas mă duce mai departe

de acea ființă care am fost cândva.

 

Chipul meu nu mă mai cunoaște.

Pielea mea își poartă amintirile

ca pe niște poveri de neîndepărtat.

Înăuntru nu mai am decât dorința

de a mă regăsi în Tine.

 

Doamne, fă-mi lumina să mă regăsească.

Ridică-mi chipul pierdut

și așază-l în fața Ta.

Dă-mi înapoi acea formă

care nu se va risipi niciodată

în uitare.

 

Eu nu am uitat de Tine,

dar am uitat cine sunt.

Împărtășește-mi, Doamne,

ceea ce nu mai știu.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍