Filosofia

Am căutat răspunsuri în cuvinte ce se frâng,

în cărți prăfuite și în gânduri obosite.

Dar fiecare întrebare ducea la alta,

ca un cerc vicios ce se strânge mai tare

până când nu mai rămâne nimic de înțeles.

Căci cu cât cercetezi mai adânc,

cu atât găsești mai multe întrebări fără răspuns.

 

Am devenit străini în propriile noastre minți,

captivi într-un labirint de idei neînțelese.

Căutăm adevărul, dar el se ascunde

sub straturi de iluzii și prejudecăți,

într-o lume ce se vrea „corectă”,

dar e tot mai fragmentată și confuză.

 

Se spune că rațiunea ne eliberează,

dar rațiunea ne duce doar la noi și noi ziduri,

unde ne pierdem fiecare zi în cercul obsesiv

al logicii ce nu ne salvează.

Între rațiune și inimă, ne aflăm în abis,

fiecare încercând să supraviețuiască

într-o lume unde nici măcar întrebările nu mai sunt clare.

 

Ne facem iluzii, învățăm să trăim în contradicție

și totuși, sub toate acestea, tânjim după un sens.

Dar sensul... iese din colțurile minții,

scapă printre degete ca apa,

și rămânem cu fragmente de înțelesuri

care nu se potrivesc niciodată în întreg.

 

Și atunci, mă întreb,

nu cumva suntem cu toții doar niște căutători?

Căutăm răspunsuri, căutăm sensuri,

dar poate că, în final, tot ce avem este drumul.

Drumul, cu întrebările sale, cu ezitările și zbuciumul,

care ne face să fim vii,

chiar și atunci când simțim că totul este pierdut.

 

 


Category: Diverse poems

All author's poems: jessica_brescan poezii.online Filosofia

Date of posting: 26 декабря 2024

Timp de citire: ~3 min.

Views: 847

Log in and comment!

Other poems by the author

STOP discriminării!

Ajunge! Destul! Opriți acest joc,

Al urii ce arde și suflete stroc.

Nu suntem culori, nici steaguri, nici nume,

Suntem oameni, nu umbre pierdute prin lume.

 

Nu pielea mă face mai bun sau mai rău,

Nu haina, credința sau drumul meu greu.

Nu-i vina mea că m-am născut altfel,

Că iubesc diferit sau mă rog altui cer.

 

Tu, ce strigi că dreptatea e-n mâna ta,

Și hotărăști cine-i "păcat" și "scăpat",

Privește mai bine, vezi inima mea,

Bate la fel, chiar de nu ți-e pe plac.

 

Culoarea nu-i crimă, iubirea nu-i boală,

Credința nu-i lanț, nici lege brutală.

Om ești și tu, om sunt și eu,

Și tot ce ne-nvață e doar Dumnezeu.

 

Hristos n-a urât, n-a arătat cu degetul,

N-a spus "Tu nu meriți" și n-a pus pe nimeni la zid.

Dar voi ați făcut din iubirea Lui sabie,

Și-ați transformat cerul în vis interzis.

 

STOP! E destul! E timpul să vezi,

Că lumea nu-i scrisă în alb și în negru.

Oprește-te, frate, și lasă-mă-n pace,

Căci Dumnezeu ne-a vrut liberi, nu sclavi ai urii tale!

 

 

More ...

Frumusețe visată

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Cu chipul lumii îmbrățișat,

Dar nu sunt decât o umbră josă,

Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.

 

Mă privesc în oglindă și tremur,

Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,

Doar ochii goi, plini de umbră,

Și-n inimă doar doruri, un eșec.

 

Aș vrea să fiu ca ele, râzând,

Cu pielea strălucind ca un cristal,

Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,

O umbră pierdută, un simplu fatal.

 

Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,

În realitate sunt doar un chip fără culoare,

Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,

Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.

 

Căci frumusețea nu va veni,

Chiar dacă aș plânge un veac întreg,

Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,

Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.

 

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,

Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,

Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.

 

Și în final, când nimic nu mai contează,

Căci am pierdut și ultima speranță,

Mă las purtată de vântul ce mă vrea,

O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.

 

 

More ...

Îndurerați-n basme nespuse

Te visam-n vii taine, te veneram neștiind că sinura ta exprimare este tăcerea

Te-am iubit-n amorul etern căci ambii tăceam, însă când aveam inimile atât de vii, aproape ca nici măcar nu aveam nevoie de cuvinte 

 

Privirile spuneau tot sau asta a fost de odionara doar propria-mi iluzie naivă

Fiindcă tăcerea ta preasfântă, e de fapt tot ce ai

Cel puțin reprezintă tot ce ai pentru al meu suflet

"Iubirea ta" a fost atât de dureroasă încât te-ai gândit ca, pentru binele meu ar fi sa nu o fi cunoscut niciodată

 

 

More ...

Nu sunt sensibilă, doar realistă

Nu sunt sensibilă, doar văd prea clar

Cum lumea se frânge, cum doare, cum moare,

Cum omul e lup, cum sufletu-i rar,

Cum dragostea-i vânzare, iar ura-i onoare.

 

Sunt doar un copil, dar m-a durut înțelepciunea,

Căci am văzut prea devreme ce-nseamnă minciuna,

Ce-nseamnă trădarea, ce-nseamnă să pierzi,

Ce-nseamnă să lupți, dar să nu mai speri.

 

Am vrut să schimb lumea, dar n-am avut cum,

Căci nu-i în mâna mea să opresc ce-i stricat.

Dar știu că e-n mine un foc, un drum,

Și chiar de mă doare, merg tot înainte, curat.

 

Ei spun că-s prea crudă, că văd prea adânc,

Că ar trebui să fiu oarbă, să tac, să mă-mbăt.

Dar eu sunt reală, nu vis și nu gând,

Nu-s sensibilă, doar simt mai mult decât pot.

 

 

More ...

Trandafir de sticlă pe piatra trădării

Stau și îmi stă și gândul prezent în mintea ta și viu în inima mea, că a ta-i demult mult prea moartă ca să mai zică ceva

E necomunicativă, e absentă din ființa mea căci ființa ta îți aparține nelipsită de indiferență sa

 

Ești doar un străin îmi spune gândul, dar el nu știe că în scris tu ești unicul meu gând

Nu știe gândul cât nu știu nici foile să mai reziste că de lacrimi grele pătate au fost biruite 

Iar pentru povestea noastră a rămas doar neputință, ce mă învăluie în tăcerea cumplită să te mai am ca gând, când te rostesc în poeziile ce renasc lacome 

 

În mintea mea tulburătoare, tu o umbră preamăreață a morții, tu amintire răposată ce nu pieri niciodată 

În a mea inimă cânți amagită și goală printr-un potop ce mă cuprinde cu lacrimi de sclipirea chipului tău-n întruchiparea morții a sufletului meu

More ...

Ciclicitatea Dorului

Toamna sosi, și-o simt în fiecare respirație profundă și amăgitoare

Iar respirația-n peisajul ei vejtejit îmi ruginește-n frunză, dorul se scutură printre crengi iute ca adierea de durere ce i-o poarăt văntul 

E atât de putredă durerea ei, cum toți o părăsesc...

Frunză cu frunză pe rând se scrug spre pierzania pământului răpitor

E ca și durerea noastră umană

 

Lacrimă cu lacrimă și la final soarta se sa se îndure de unde sa ne îndrume

Sau poate ca noi suntem soarta, iar  răsplata gresiilor noastre este însuși pământul pe care îl vom stăpâni departe de ceruri

Într-un loc unde frunzele învie, în vara tânără de fericire 

Ca mai apoi după paradisul din care am fost răpiți sa ne ispitească gândul iarăși și iarăși numai la dor 

 

Aducând fiecare suflet spre draga toamnă ce-i pustie si fără locuitorii

Sa ne eliberam-n sufletele copacilor ce au existat odată și sa ne întruchipam durea sub lemnul lor putred

Sa simți ca toată durerea omenească începe nu doar din inima umană ci din omenirea ce se stinge odată cu glasul nostru de fericire

 

 

More ...

Poems in the same category

Ziua mea 23 ani

Mai desenez un an in cartea vietii
Mai adaug inca unul la gramada
Chiar de mii greu zimbesc ca totdeauna
Ca lumea, fericit azi sa ma vada

Am ingramdit vrio citiva ani
Si inca multi am sa mai gramadesc
Si unde am sa intilnec greutati
Am sa pling si iar am sa zimbesc

Am trecut mereu grabit prin viata
Dar azi pe loc eu ma opresc
Am sa ma ridic spre cer in zbor
Si cazind am sa zimbesc

Ii multumesc mamei ca sunt pe lume
Si am ajuns unde am ajuns
Si toate greutatile de pina acum
Cu zimbet pe buze li-am invins

De ziua asta cind toti de mine-si amintesc
Toti incearca-n felul lor sa ma iubeasca
As vrea sa fie ziua mea in toata ziua
Ca mereu de mine sa-si aminteasca

More ...

nu inteleg

nu inteleg cum plm pot sa scriu aici si am idei dar cand sa citesc textele de la examen sunt un handicapat analfabet.

More ...

Platou cu fructe de mare

Din minunatele experiențe avute la două restaurante cu specific pescăresc,

Unul prepară mâncăruri, iar celălalt deserturi cu specific marinăresc,

Am mers să degustăm câteva din preparatele locale,

Făcute după rețete tradiționale,

Sosește și comanda noastră, suntem curioși ce gust vor avea

Crustaceele, stridiile, midiile, creveții, păstrăvul căruia din piept osul îi ieșea,

Nici nu apucăm să luăm o îmbucătură,

 Că mirosul ne împiedică să-l ducem la gură,

Pff...o putoare de nedescris,

Ne întrebăm oare ce ingredient a fost omis,

Ne mulțumim doar cu pește marinat,

Ignorând astfel restul platoului cu pește în prea mult sos îmbibat,

Plecăm de la acel restaurant,

Mergem și la cel alăturat,

Acesta, însă, servește fructe de mare de ciocolată,

Iar inima ne saltă toată,

Primim scoici, căluți de mare, caracatițe, corali, pești dungați când cu ciocolată clasică, când cu ciocolată albă.

Au nuanțe de toate felurile, când mai închisă, când mai pală,

Pentru mese festive au fructe de mare din ciocolată cu foiță de aur,

Chiar e un tezaur,

A meritat să ieșim din casă,

Într-o zi ploioasă,

Recomand cu căldură,

Toată acea adunătură,

De pești exotici, imitații de antropode marine,

Delicioase și asemănătoare celor vii ca mărime.

More ...

PROTOCOL DE VEGHE

Orașul rulează pe modul nocturn,

străzile - circuite deschise.

Ferestrele clipesc intermitent,

ca niște sateliți domestici

care ne monitorizează  somnul.

 

Corpul meu învață limbajul semnelor,

respiră în  impulsuri scurte,

în timp ce timpul se fragmentează

în date neclasificate.

 

Cerul nu mai e o promisiune,

ci o hartă de coordonate instabile.

Stelele tramsmit tăceri codate,

iar eu le recepționez

fără să știu parola.

 

Rămân în stare de veghe,

între carne și algoritm,

așteptând o eroare minoră

în sistemul realității

care să mă lase

să fiu viu.

More ...

sub nuc

Cum stau asa

Cu fruntea rezemata de nuc

In umbra amara

Pe iarba rara

 

Daca simti ca respiri mai greu

E pentru ca te string in brate putin mai tare

Daca simti ca ti-e mintea plina de mine

E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins

 

Cum stau asa

Ingenuncheat linga nuc

Pe pragul inserarii line

Gindindu-ma la tine

More ...

Lacrima Fecioarei Sfinte!

Pe pământul unde toate numai bune nu mai sunt,
Bunătatea, demnitatea, omenia: vorbe-n vânt,
Pe pământul unde ura nu ne lasă-a mai iubi,
Lacrima Sfintei Maria ne mai poate mântui.
 
Pe pământul unde oameni pe alți oameni ii ucid
Salutând boala mintală a unui țar schizoid,
Crima riscă să devină un alt mod de a trăi
Lacrima Sfintei Maria ne mai poate mântui.
 
In aceste timpuri triste, când noi ne-am pierdut de noi,
Cine poate să ne-aducă împreună, înapoi?
Cine să ne mai învețe că-n credință e tăria?
Un răspuns îmi vine-n minte: Lacrima Sfintei Maria.
 
Pentru-a noastră-nfumurare, pentru-a noastră neputință,
Pentru răutatea noastră, pentru lipsa de credință
Când, pe drept, ne-ar fi fost teamă, că-i pornită să ne certe
Sfânta Maică varsă lacrimi, Fiului, ca să ne ierte!
 
Pe pământul unde toate niciodată nu au fost
Mai urâte si mai rele, si mai fără de vreun rost
Decât in aceste timpuri, când speranța însăși moare,
Ne mai poate ține-n viață, lacrima Sfintei Fecioare.
 
Într-un veac în care omul nu mai are nimic sfânt
Lacrima Sfintei Maria cade încă pe pământ
Ca un semn de-ncurajare și de-aducere aminte
Că din toate ne va scoate, lacrima Fecioarei Sfinte!
More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍