Auguste Deter

( dedicată celor ce suferă de alzheimer / dementia )

 

Mă trezesc cu tine

Într-o urmă de-ndoială,

Te cunosc dar nu mi-e bine …

Sunt chipul tău și-a noastră boală.

 

Noaptea vine dintr-o dată

Toate stelele-s pe cer,

Numele mi-l spui în șoaptă …

Auguste Deter.

 

Ce scriu defel mi se-ntrevede

În miez de noapte așternut,

Și privirea mi se pierde

Rătăcită prin trecut.

 

Și simt cumva o mână caldă

Mă-ntreabă de sunt bine,

Teama ta deja să vadă

Că sfârșitul totuși vine.

 

Orele se scurg obscure

Pendul cu chip de ghilotină

Tu mă păzești să nu mă fure …

Iar eu mă simt mereu de vină.

 

Te privesc întâmplător

În închisoarea scrisă mie,

Cum dai târcoale întrebător

În eterna reverie. 

 

Și de-aș ști unde mi-e gândul

În timpane țipător,

Aș cutreiera pământul…

Și aș da leacul tuturor.

 

Al tău nume … l-am uitat!

Te știu… savantul fără nume,

Închizi ochii resemnat

Acuzatori și triști spre lume.

 

În ochii tăi sunt eu, o clipă …

Te rog să nu clipești,

Un gând… parfum ce se risipă,

Să poți să-ți amintești.

 

Am pierdut deja o viață

Nimeni nu mai vine,

În jurul meu e multă ceață,

“Și m-am pierdut… pe mine”.

 

Nu pot să dorm, pendulul țipă

O ultimă chemare …

Groparului pasiv ce sapă,

Și mortului o lumânare.

 

Mi-e groază de acest halat …

Îmi descrie neputința,

În noaptea-n care s-a lăsat …

Ghilotina și sentința.

 

Iar oglinda-i prăfuită

Prin fereastra cu nuiele

Privind cu-n ochi la ghilotină

Și cu celălalt… la stele.

 

*

În 1906, ca-ntr-o colivie

Un nume moare și se naște

O lume-ntreagă să îl știe …

Auguste Deter.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.


Category: Diverse poems

All author's poems: Aurel Alexandru Donciu poezii.online Auguste Deter

Cub de gheață, gheață, alzheimer, poezii, poezie, dragoste, versuri, volumpoezii, cub,

Date of posting: 2 января 2022

Timp de citire: ~4 min.

Views: 1648

Log in and comment!

Other poems by the author

Aripile îngerilor

fragment

....

"cu fiecare pas pe care îl facem prin iubire,

sădim flori pentru eternitate

în grădina lui Dumnezeu."

 

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

More ...

Pustiu

În gânduri iuți

ce-mi trag genunchii …

în pământ,

mă gâtuie durerea!

Pierdut mă simt

mă trag, mă dor rărunchii,

și-n gândul tău…

îmi pierd suflarea.

 

Și m-aș strânge,

și m-aș dizolva …

într-o lacrimă să-ți fiu,

Să curg din inimioara ta

iubire prin al meu …

pustiu!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Ecouri

Câte ecouri încă pe aripile unei păsări solitare

Cenușie și sclipitoare printre razele de soare,

Și câte ecouri am lăsat înaintea noastră pe pământ

Epicentru al durerii fără trup sau cuvânt.

 

Câte ecouri de dor șoptesc ochii tăi nedumeriți

Lacrimi triste … și de moarte păianjeniți,

Sorbind veninul cu ochi pierduți printre clipele moarte

 Ah … câte ecouri rămase … și triste în noapte.

 

(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Prin mine …

Ah, șoaptele astea,

fantome ale trecutului

Mă tot vizitează de parcă aș fi

cel mai bun prieten al lor.

 

Ca un liliac,

mă las ghidat de ecouri vechi și noi,

printr-un infinit absurd.

Cu unele șoapte îți mângâi părul

într-un miros de trandafiri …

Altele … se aprind în noapte

un lampadar de amintiri …

Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple

și în inimă un dor.

Și mai sunt câteva … atunci când dorm,

te visez … și zbor!

 

Rădăcinile unui copac,

ce sug din mine ultima picătură de tine …

Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,

și mă duc departe … prin mine,

să te caut,

cu ele.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

More ...

Tot ce sunt

Furat de-a ta primăvară,

Printre copaci cu razele de soare,

Chipul tău ți-l desenează o floare

Pentru ultima oară …

 

Și mă las învrăjbit de-un zumzet

Întins în viitor cu gândurile mele,

Numărând clipe și cu tine petale …

Și încă te aștept …

 

Te simt cum lași pe fruntea mea

O rază caldă de lumină,

Și știu că buzele îți sunt de vină …

Și îmi declar iubirea.

 

Și-n tot ce prinde viață te privesc

Iar printre razele de soare, printre rânduri …

Cu tot ce sunt și-n gânduri …

Te iubesc!

 

Furat de-a ta primăvară

Privesc doar chipul tău cu dor și mă doare,

Singur numărând petale …

Întâia oară …

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Nenăscut

Am clipit

Și tu ai rămas

Fata din trecut

Și m-am mânhnit …

Și într-o clipă am devenit

nenăscut!

Am mai clipit odată

Și ai venit

De undeva din trecut …

Dar unde eu eram cândva,

Tu mă priveai prin timp

nenăscut!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Poems in the same category

Un gând

Lume...

Viață...

M-ați distrus 

De atâta greutate,

Nu-mi pot ține capul sus 

M-ați făcut să urăsc tot,

Și să iubesc numai noaptea 

Doar atunci să plâng eu pot,

Când știu că mi-am jucat cartea 

Cartea cu care am pierdut ,

Și speranță și iubire 

Să am de acum înainte ,

In suflet doar nefericire 

Să privesc în gol mereu,

Singur ce le vede toate 

Este numai Dumnezeu!

 

More ...

CURSORUL TIMPULUI

Tăcerea se așează

cu gravitatea unui adevăr vechi

fără anunț

fără martori.

 

Zgomotul lumii se retrage lent,

ca o mare care își recunoaște limita,

lăsând în urmă

forme fragile de sens.

 

Îmi dezbrac gândurile

de urgență

de grabă

și rămân

într-o atenție pură.

 

Timpul nu mai curge -

pâlpâie

un cursor subțire

între ce a fost

și ce încă nu îndrăznește să fie.

 

Nu se scrie nimic

și totuși

totul se așează.

 

Iar clipa

pentru o respirație adâncă

își amintește

de eternitate.

 

More ...

Început decsfârșit

Se-întunecă iar cerul, chiar dacă-i răsărit,
Cad picături de ploaie făcându-se nisip,
Bolbrosește apa un cântec temător
Soptind către pădure că totu-i trecător.

Copaci bătrâni se pleacă de parcă-s obosiți
De-atâta timp încearcă să stea neîndoiți,
Dar a venit și timpul pentru odihna lor,
Culcând în pace capul în calmul lor decor.

De anii s-ar reduce la simplul ciripit
Al păsărilor glas i-ar umple cu tril necontenit,
Dar umerii lor poartă iubiri fierbinți și dor,
Ce-ntr-un târziu îi seacă și la final ei mor.

Doar veșnica pădure păstrează glasul stins
Ce povestește-n noapte iubiri de neatins.
Doar ea ascultă timpul ce trece schimbător,
Păstrând într-a ei ramuri destinul muritor.
 

More ...

Raze de Cuvinte

În zori de zi,

Un soare răsare,

Lumina strălucește,

Viața mă îmbrățișează.

 

Flori înflorite,

Parfumul lor mirează,

Natura se trezește,

Magie în aer plutește.

 

Apele curg lin,

Râurile cântă dulce,

În valuri se reflectă,

Fericirea ce ne duce.

 

În noaptea senină,

Steaua mea strălucitoare,

Visuri și speranțe îmi aduce,

Într-o lume minunată și plină de culoare.

More ...

Glasul de aramă

De veacuri stau pe turnul vechi
Și bat cu glas de plâns domol,
Sub mine curg aceleași vieți
Și se întorc în același gol.

 

M-au plămădit din foc și dor
Bărbați cu frunți de humă grea,
Și mi-au lăsat în pieptul gros
Povara lumii, inima mea.

 

Eu am chemat întâiul plâns
Când pruncii s-au ivit în sat,
Și-am spus cu glas de dimineață
Că omul nou s-a întrupat.

 

Am cununat cu sunet sfânt
Iubiri ce-au ars sub cer senin,
Dar am bătut și pentru-acei
Ce s-au jurat și n-au fost plini.

 

La morți cobor cu pas adânc
Și glasul mi se face greu,
Atunci nu mai sunt clopot vechi,
Sunt frate mut cu Dumnezeu.

 

Am plâns bătrâni, am plâns copii,
Și-am dus pe umeri neamul tot,
N-am judecat, n-am întrebat,
Doar am sunat, ca un proroc.

 

Când satul a rămas pustiu
Și credința s-a făcut subțire,
Eu am bătut chiar și atunci
Când nimeni nu mai știa de mine.

 

Și va veni o seară grea
Când nu m-or mai putea trage,
Atunci voi bate singur, jos,
În pieptul meu de bronz și jale.

 

Iar când va fi să tac de tot
Și turnul gol va sta-n uitare,
Să știe cerul ce-am fost jos:
O inimă ce-a bătut prea tare.

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍