Visare
O desfătare în serile lungi,
În clipele de relaxare,
Cu ochii minții să ajungi
Și să asculți freamăt de mare.
O liniște lăuntrică se naște.
Curând vei adormi visând
Un câmp cu un căluț ce paște
Și mii de fluturași zburând.
Lumini strălucitor aprinse,
Se-ntrezăresc la orizont.
Nouri albi și stele sunt cuprinse
Într-un dans dumnezeesc.
Poems in the same category
Iubitei mele
Iubita mea fără egal,
Degeaba-ncerci să mă alungi,
Eu sunt ca frunza-n vânt ce tot revine
Ce se lipește infinit de tine...
Văzut-ai frunzele cum mor și intră în pământ,
Ca mai apoi să tot revină iarăși,
Aceleași frunze colorate dar și moi,
Așa e dragostea mea ce ne vrea pe-amândoi,
Iubita mea nu încerca să fugi de mine
Mă voi întoarce iar si iar la tine,
Ca nori sau ploaie sau mai degrabă vânt
Să te sărut fără să știi fără rostire de cuvânt!
(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Cosmos
Cosmos, mi-ai spus că inima are 4 camere
Și că toate bat pentru mine
Mințeai atât de frumos, atât de bine.
Mâna ta îmi tremura părul ca focul
Când te jucai cu lobul urechii mă treceau fiorii,
Căci am simțit că ești tu alesul.
Și grăbeam pașii căci nu voiam să mă simți slabă
Dar ochii mă dădeau de gol când te băgai în seamă.
Ți-ai desprins aripile și ai zburat așa în cer
Ai luminat tot creștetul
Te-ai pogorât în Lucifer.
Erai frumos, plin de dorințe
Mi-ai spus că nu sunt pentru tine
Atunci o venă mi-a cedat
Și o cameră s-a astupat.
Din toate 4, băteau 3
Deși simțeam că ești al ei
Am îngropat speranța-n ramă
Și-am astupat-o cu otravă.
Ai încercat să îmi faci vrăji
Dar n-ai știut că sunt din copci
Căci nu ești primul ce-a mișcat
Mărul lui Eva ne-mușcat.
Te-ai transformat apoi în șarpe
Să-mi citești gândurile toate
Dar nu știai că sunt de lut
Și o să te-ngrop, și-o să te-astup.
Din 4 camere ce-aveam
Ai dărâmat-o tu cumva
Pe cea care mă mai mișcă
Să simt ceva, să am ceva.
Dar au rămas cele de fier
Nu mai iubesc, măi Lucifer
Căci m-ai mințit și m-ai trădat
Iar eu m-am transformat în iad...
,, Uită nostalgia" în germană
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Vergessen Sie Nostalgie!
Die Träne des Schnees zwischen den Schneeglöckchen
Es hat immer einen Zweck,
Es ist ein Echo des vergangenen Winters,
Was einen verlorenen Traum nicht mehr weckt.
Vergessen Sie Nostalgie,
Keine Tränen mehr!
Singe immer
Dein Frühling!
Vergessen Sie Nostalgie
Vergangenheitsform,
Singe Freude
Dass wir uns kennengelernt haben.
Eine alte Liebe hinterlässt Erinnerungen,
Aber auch Wege zu neuen Lieben öffnen.
Manchmal scheint die Sonne zu lächeln.
Vergessen Sie Nostalgie,
Sprich nicht über sie
Und aus blauen Augen
Wisch deine Träne ab!
Vergessen Sie Nostalgie,
Es ist ein Thema aus der Vergangenheit,
Singe Freude
Dass wir uns kennengelernt haben.
Vergessen Sie Nostalgie,
Keine Tränen mehr!
Singe immer
Dein Frühling!
Vergessen Sie Nostalgie,
Sprich nicht über sie
Und aus blauen Augen
Wisch deine Träne ab!
Und aus blauen Augen
Wisch deine Träne ab!
Vergessen Sie Nostalgie,
Keine Tränen mehr!
Singe immer
Dein Frühling!
Vergessen Sie Nostalgie
Vergangenheitsform,
Singe Freude
Dass wir uns kennengelernt haben.
Vergessen Sie Nostalgie!
Lipsit de tine
Am renunțat să te privesc lipsit de mâini
Și-acum fugind mă rătăcesc lipsit de tine
Lipsește râșnița uitării să te-alung
Ai rădăcinile adânc înfipte-n mine
Primind departe nu mai pot să te ajung
Lipsindu-mi azi mă risipește gol un mâine
Fumează timpul consumându-mă vioi
Rămâne scrumul amintirilor străine
Pornind în noapte visul fumegă nevoi
Târându-și farmecele rupt de realitate
Cărând speranțele tot caută-napoi
Lipsindu-mi șansele plâng rănile crăpate
Plutind incert aripa-mi frânge dorul viu
Căzând inert mă va zdrobi naivitate
Lipsit de tine frunza-mi seacă ruginiu
Iarna tristeților născând absurditate
Pierind cărările mă-ntunecă târziu
Lipsit de primăvara ochilor văd noapte
Lipsit de tine cine sunt nici că mai știu
Executând dezorientat absente fapte
Iubitei mele
Iubita mea fără egal,
Degeaba-ncerci să mă alungi,
Eu sunt ca frunza-n vânt ce tot revine
Ce se lipește infinit de tine...
Văzut-ai frunzele cum mor și intră în pământ,
Ca mai apoi să tot revină iarăși,
Aceleași frunze colorate dar și moi,
Așa e dragostea mea ce ne vrea pe-amândoi,
Iubita mea nu încerca să fugi de mine
Mă voi întoarce iar si iar la tine,
Ca nori sau ploaie sau mai degrabă vânt
Să te sărut fără să știi fără rostire de cuvânt!
(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Cosmos
Cosmos, mi-ai spus că inima are 4 camere
Și că toate bat pentru mine
Mințeai atât de frumos, atât de bine.
Mâna ta îmi tremura părul ca focul
Când te jucai cu lobul urechii mă treceau fiorii,
Căci am simțit că ești tu alesul.
Și grăbeam pașii căci nu voiam să mă simți slabă
Dar ochii mă dădeau de gol când te băgai în seamă.
Ți-ai desprins aripile și ai zburat așa în cer
Ai luminat tot creștetul
Te-ai pogorât în Lucifer.
Erai frumos, plin de dorințe
Mi-ai spus că nu sunt pentru tine
Atunci o venă mi-a cedat
Și o cameră s-a astupat.
Din toate 4, băteau 3
Deși simțeam că ești al ei
Am îngropat speranța-n ramă
Și-am astupat-o cu otravă.
Ai încercat să îmi faci vrăji
Dar n-ai știut că sunt din copci
Căci nu ești primul ce-a mișcat
Mărul lui Eva ne-mușcat.
Te-ai transformat apoi în șarpe
Să-mi citești gândurile toate
Dar nu știai că sunt de lut
Și o să te-ngrop, și-o să te-astup.
Din 4 camere ce-aveam
Ai dărâmat-o tu cumva
Pe cea care mă mai mișcă
Să simt ceva, să am ceva.
Dar au rămas cele de fier
Nu mai iubesc, măi Lucifer
Căci m-ai mințit și m-ai trădat
Iar eu m-am transformat în iad...
,, Uită nostalgia" în germană
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Vergessen Sie Nostalgie!
Die Träne des Schnees zwischen den Schneeglöckchen
Es hat immer einen Zweck,
Es ist ein Echo des vergangenen Winters,
Was einen verlorenen Traum nicht mehr weckt.
Vergessen Sie Nostalgie,
Keine Tränen mehr!
Singe immer
Dein Frühling!
Vergessen Sie Nostalgie
Vergangenheitsform,
Singe Freude
Dass wir uns kennengelernt haben.
Eine alte Liebe hinterlässt Erinnerungen,
Aber auch Wege zu neuen Lieben öffnen.
Manchmal scheint die Sonne zu lächeln.
Vergessen Sie Nostalgie,
Sprich nicht über sie
Und aus blauen Augen
Wisch deine Träne ab!
Vergessen Sie Nostalgie,
Es ist ein Thema aus der Vergangenheit,
Singe Freude
Dass wir uns kennengelernt haben.
Vergessen Sie Nostalgie,
Keine Tränen mehr!
Singe immer
Dein Frühling!
Vergessen Sie Nostalgie,
Sprich nicht über sie
Und aus blauen Augen
Wisch deine Träne ab!
Und aus blauen Augen
Wisch deine Träne ab!
Vergessen Sie Nostalgie,
Keine Tränen mehr!
Singe immer
Dein Frühling!
Vergessen Sie Nostalgie
Vergangenheitsform,
Singe Freude
Dass wir uns kennengelernt haben.
Vergessen Sie Nostalgie!
Lipsit de tine
Am renunțat să te privesc lipsit de mâini
Și-acum fugind mă rătăcesc lipsit de tine
Lipsește râșnița uitării să te-alung
Ai rădăcinile adânc înfipte-n mine
Primind departe nu mai pot să te ajung
Lipsindu-mi azi mă risipește gol un mâine
Fumează timpul consumându-mă vioi
Rămâne scrumul amintirilor străine
Pornind în noapte visul fumegă nevoi
Târându-și farmecele rupt de realitate
Cărând speranțele tot caută-napoi
Lipsindu-mi șansele plâng rănile crăpate
Plutind incert aripa-mi frânge dorul viu
Căzând inert mă va zdrobi naivitate
Lipsit de tine frunza-mi seacă ruginiu
Iarna tristeților născând absurditate
Pierind cărările mă-ntunecă târziu
Lipsit de primăvara ochilor văd noapte
Lipsit de tine cine sunt nici că mai știu
Executând dezorientat absente fapte
Other poems by the author
Gândurile unui necunoscut
Gândurile unui necunoscut
Ascunse în mintea-i dibace,
Înșeală prin sentiment înăscut
De a câștiga prin orice mijloace.
Printr-un buchet de flori false
Dăruit celor ce nu-l cunosc,
Cu vorbe dulci și mieroase
Gândului său nu se potrivesc.
Natura umană mai speră, crede
Că sinceritate încă mai există.
Dar înțelegerile sunt șubrede
Și calea vieții devine mai tristă.
Cuplând sentimente și rațiune
Ar fi un vis și un ideal minunat.
Dar reacția n-are nicio opțiune
Dacă se aude ca un scheunat.
Armonie
Vin negru pentru nopțile albe,
Flori roz pentru zilele negre,
Lumina stelelor pentru tenebre,
Să-mi fie mereu toate salbe.
Natura toată să-mi inspire
Un gând născut în conștiință,
Oferit de suflet ca dorință
De multe drumuri fără oprire.
Să dăruiești mereu cu prietenie,
O picătură din iubirea magică,
Cu care să înalți în viața pașnică
O fântână a bucuriei și de armonie.
Cândva regret
Clipe reci și triste se duc,
Floarea vieții se-ofilește.
Chibzuiesc ce drum s-apuc!
De ce inima-mi iubește?
Pe tine un chip de lut
Ce râvnești numai plăcutul,
Chinuind o floare, mut
Când tăcut este trecutul.
Nu vrei floarea din fereastră,
Ci glastra în care ea doarme.
Nu-i vrei zborul de măiastră,
Și nici parfumul unei karme.
Dar ajunge-va într-un timp
Apa din glastră să se scurgă,
Și-mpinsă parcă de-un înghimp
Glastra cioburi să se spargă.
Vei rămâne ca un pustnic.
Glastra, apa s-au sfârșit.
Ce să faci, acum ești vârstnic,
Iară floarea, păcat s-a ofilit.
Ce vei mai alege oare
Dintr-o viață, din nimic?
Vei rămâne cu ochii-n soare,
Un suflet îndurerat și-anemic.
La orizont
Lumina podețului, săgeată către orizont
Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.
Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării
Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.
Caut pe cer constelația aducătoare de vești,
Transmit telepatic dorința de cunoaștere,
Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul
Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.
Descătușare
Ești prea înzestrată de Zei
Să dai valoarea pe slugărnicie,
Să schimbi virtutea-n viciu,
Sinceritatea gândului-n nemernicie
Și licuricii în negri gândăcei.
Gândirea, simțurile și voința
În mii de fărâme mărunțite,
Devin mici cioburi ale vieții
Ce vor croi îndreptățite
Obstacolul ce va-nfrunta dorința.
Strângând mereu tot firmituri,
Puterea fizică și a minții
Se vor împrăștia-n neant.
Și vei afla că bucuria vieții
Ți-apare palidă și în frânturi.
Gândurile unui necunoscut
Gândurile unui necunoscut
Ascunse în mintea-i dibace,
Înșeală prin sentiment înăscut
De a câștiga prin orice mijloace.
Printr-un buchet de flori false
Dăruit celor ce nu-l cunosc,
Cu vorbe dulci și mieroase
Gândului său nu se potrivesc.
Natura umană mai speră, crede
Că sinceritate încă mai există.
Dar înțelegerile sunt șubrede
Și calea vieții devine mai tristă.
Cuplând sentimente și rațiune
Ar fi un vis și un ideal minunat.
Dar reacția n-are nicio opțiune
Dacă se aude ca un scheunat.
Armonie
Vin negru pentru nopțile albe,
Flori roz pentru zilele negre,
Lumina stelelor pentru tenebre,
Să-mi fie mereu toate salbe.
Natura toată să-mi inspire
Un gând născut în conștiință,
Oferit de suflet ca dorință
De multe drumuri fără oprire.
Să dăruiești mereu cu prietenie,
O picătură din iubirea magică,
Cu care să înalți în viața pașnică
O fântână a bucuriei și de armonie.
Cândva regret
Clipe reci și triste se duc,
Floarea vieții se-ofilește.
Chibzuiesc ce drum s-apuc!
De ce inima-mi iubește?
Pe tine un chip de lut
Ce râvnești numai plăcutul,
Chinuind o floare, mut
Când tăcut este trecutul.
Nu vrei floarea din fereastră,
Ci glastra în care ea doarme.
Nu-i vrei zborul de măiastră,
Și nici parfumul unei karme.
Dar ajunge-va într-un timp
Apa din glastră să se scurgă,
Și-mpinsă parcă de-un înghimp
Glastra cioburi să se spargă.
Vei rămâne ca un pustnic.
Glastra, apa s-au sfârșit.
Ce să faci, acum ești vârstnic,
Iară floarea, păcat s-a ofilit.
Ce vei mai alege oare
Dintr-o viață, din nimic?
Vei rămâne cu ochii-n soare,
Un suflet îndurerat și-anemic.
La orizont
Lumina podețului, săgeată către orizont
Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.
Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării
Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.
Caut pe cer constelația aducătoare de vești,
Transmit telepatic dorința de cunoaștere,
Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul
Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.
Descătușare
Ești prea înzestrată de Zei
Să dai valoarea pe slugărnicie,
Să schimbi virtutea-n viciu,
Sinceritatea gândului-n nemernicie
Și licuricii în negri gândăcei.
Gândirea, simțurile și voința
În mii de fărâme mărunțite,
Devin mici cioburi ale vieții
Ce vor croi îndreptățite
Obstacolul ce va-nfrunta dorința.
Strângând mereu tot firmituri,
Puterea fizică și a minții
Se vor împrăștia-n neant.
Și vei afla că bucuria vieții
Ți-apare palidă și în frânturi.