Veghează-mi sufletul ascuns

Veghează-mi sufletul ascuns,
În serile triste de toamnă.
Iubește-mă ca presupus
Și uită de orice povară.

Vreau să-ți citesc în stele lumea,
Să-mi aleg planeta mea,
Și să rămân singur pe ea,
Cuprins de galaxia ta!

Ajută-mă să-mi deschid ochii,
Căci focul mă orbește iară,
Când dorul arde, ignorându-ți
Voința ta mare, de ceară.

Vreau să cred că e la fel,
Vreau să fiu eternul tău!
De nu, să uit că-ai fost cândva
Întreaga fericirea mea.

Undeva, de nu se vede
Noaptea, mor câte puțin,
Acceptând că fac ce trebuie —
În largul minții, un străin...

Pentru că nu am vrut să cad,
Dar m-am izbit de întrebări.
În anotimpul tău mă simt
Cuprins de prea multe schimbări.

Te aștept să vii și să-mi explici
De ce eclipsa are loc,
Cum ești de-acord c-o să fim reci
Și nu ne mai iubim deloc...

Zi de zi, îmi cert orgoliul
Să mă lase singur iar,
Cât timp te caut într-o vreme
Din care nu vreau să dispar.

În vânt se clatină iubirea
Și ne aduce nicăieri...
Cât timp mai sunt încă aici,
Arată-mi că și tu mă vrei!


Category: Love poems

All author's poems: edi petecuță poezii.online Veghează-mi sufletul ascuns

Date of posting: 14 октября 2025

Added in favorites: 4

Comments: 2

Timp de citire: ~2 min.

Views: 550

Log in and comment!

Comments 2

Other poems by the author

--Părasit--

M-ai parasit demult,demult,

Si m-ai lasat sa zac plangand.

Nici nu știam ce singur sunt,

Un jalnic om,cu cea mai mare vină.

 

Iubesc eu steaua de pe cer?Când ea își are luna?

Căci e ca mine stea si ea,dar eu sunt numai ziua.

De ce să vrei doar întuneric,când tu ai soarele pe cer?

Si când se lasă noaptea rece,să stai cu cele care pier?

 

Te strig in vise si n auzi

Te acuză vorbe ce le ai spus

Când imi șopteai ca mă refuzi

In seara rece la apus.

 

Ești eșecul ascuns in perfect,

Mă faci sa cred ca eu sunt defect,

Fără tine mă simt incomplet

Și nici nu știu de ce te mai iubesc.

 

Sărutul tău m-a mângâiat,

Acum mă doare amintirea

Povetsea noastră s ancheiat

Dar nu îți pot uita privirea...

More ...

Aici am fost mereu

Cand am lăsat o perna rece

Și un covor plin de noroi,

O ceașcă goală si încă zece,

Și o inimă plină de noi...

 

Am lasat ceasul la patru,

Și încă trei papuci goi,

Ca sa știi ca unu i lipsă,

Și i distanță între doi..

 

Matura jos lângă scară,

Mopul sta în debara!

Sa ramai ,dar nu de tot,

Neștearsa, pe undeva.

 

Geamul aburit de gânduri,

Ce voiau sa ma oprească

Au facut sa mi amintească 

Ca doar tu lipseai din casă.

 

Cartea iarăși e deschisă,

Pe birou strâns,plicul tău,

Unde scrie sa nu uiți,

Că aici am fost mereu...

More ...

Pacientul tău

Încerc sa scriu fara sa cred

Ca singur,viata isi are rostul,

Disperat sa nu te pierd,

Cand simt ca nu trec testul.

 

Bolnav de tine,dependent

Mi e dor de a ta imbratisare,

Iubirea ta e tratament

Si glasul dulce alinare.

 

Ești toata noaptea ,cand nu dorm,

Alunec printre stele căzătoare!

Și toata ziua, cand am somn,

Visez la stele plutitoare...

 

M-am saturat,

Să nu ma satur de tine!

Iubesc ce esti! Iubesc cum esti!

Și nu mă pot abține.

 

Exemplul meu,greu de urmat,

Pentru minte inspirație,

În mâna ta răman blocat

Ca pacient in operație.

 

Desfă-mi inima usor,

Înpacheteaz-o bine...

Fă-o lui Dumnezeu cadou

Și locuiește-n mine.

More ...

-Eroul căzut-

Pământul doarme sub grămada de regrete

Și dorul iubirii curge rosu pe petale,

Amintiri eterne cad azi de pe perete

Separând pe veci destine inegale. 

 

Urlă mâhnirea de neajunsul tinereții,

Eroic pe câmpul de bombe distrus

Salvarea o scriu cu lacrimi soldații 

La ultimul ceas de îngeri dispus. 

 

Dar ziua sfârșește cu ochii închiși 

Și prețul a fost doar păcate,

De dragul puterii sălbatic uciși,

Se zbat zeci de inimi curate... 

 

Degeaba se varsă în marea pieirii,

Căci premiul mereu a fost "moarte",

Voința de luptă rămâne acasă 

Să plângă un doliu aparte.

 

 

Nu s a întors nimeni la bietul băiat 

Doar scuza că "tata muncește",

Și viața întreagă rămâne marcat

Privind steaua ce strălucește. 

 

Scrisoarea de adio la cap de mormânt,

Aduce o mulțime de șoapte

"Iertare", rostește un singur cuvânt,

Sub cerul pe care l străbate. 

 

Trec anii pe lângă un suflet pierdut 

Și întreabă: "cine a fost oare?",

Pe cruce e scris: eroul căzut...

...Din grija iubirilor tale.

More ...

Felul meu de a fi

Safirul cu aur al inimii mele

Îmi ține dorința și nu pot vorbi,

Ce simt,ce gândesc e scris doar în stele,

Și n felul meu de a fi. 

 

Tăciunea din ochii holbați la perete,

A fost demult un foc de nestins,

Trecuți candva prin multe probleme,

Se pierd în vedere ca fata din vis. 

 

Zâmbetul fals ascuns de tristețe,

Adoră sa facă iluzii și chin,

Buza rănită refuza sa nvețe,

Se înecă mereu in durere și vin. 

 

Puterea din brațe mi cedează treptat,

Când văd a ei inocență,

Dar nu pot s o am,din nou am uitat,

Sunt prea insolent în esență. 

 

Prefer sa o uit decât sa pierd șansa

Să fiu a ei sărbătoare,

Prefă te înc o dată ca nici nu ma placi

Și pleacă în lumea mea mare. 

 

Sufletu mi plange și ți face cu mâna,

Un cald rămas bun,pe curând,

O lacrima atinge podeaua și frâna,

Târziu,dar totuși spunând: 

 

"Dar poate ne vom revedea,

Căci vântul nu s a liniștit,

Și vocea ta azi mă conduce

Pe drumul meu spre infinit."

More ...

~Etern în memoria ta~

 

 

Sunt un câine oarecare,

Vreau să mă hrănești!

N-am nevoie de motive,

Doar să mă iubești.

 

Mai ții minte când alergam

În urma ta, după sanie?

Parcă a fost ieri...

Nu eram legat de o funie,

Și nici de ale tale dureri.

 

Amintește-ți cum eu îți eram

Buna dispoziție,

Când aveai o zi mai grea!

Că am fost acolo, pe poziție,

Când lumea părea rea.

 

Mai știi ce mi-ai promis?

Unde ai fost când am avut nevoie de ajutor?

„O să am grijă de tine!”

Acum tu nu vezi că mor?

 

Nu te judec, ai necazuri,

Deci poate că e mai bine că te-am părăsit!

Nu înțelegi că erai totul pentru mine?

Și ai să fii până la sfârșit?

 

Chiar dacă m-ai dezamăgit,

Încă am încredere în tine!

Însă nu ai reușit!

Tu ai vrut să mă păstrezi...

Eu,am vrut să fiu iubit...

 

Astăzi te-am scutit de o grijă,

Dar să știi că îmi lipsești!

Fără tine n-am putut

Să rămân, să mă trezești!

 

Voiam să te mai văd odată,

Să m-alinți ca pe ai tăi!

Să sar mereu când nu ți convine

Și să-ți fac doar vânătăi.

 

Să nu uiți că am fost devotat!

Ține-mă în brațe veșnic!

Și să știi, nu-s supărat!

Pentru tine, sunt războinic.

 

Ce părere ai că pentru alții am fost doar un câine?

Pentru tine ce am fost?

Doar un paznic de folos?

Un prieten zgomotos?

Sau un suflet fără rost?

 

Am îmbătrânit cu gândul că o să te văd împlinit!

Dar să știi că prezența mea încă n-a murit!

O să fiu cu tine să te văd fericit!

Viața mea a fost un dar,

Pentru tine, m-am jertfit.

 

Etern în memoria ta, Bleky!

 

 

More ...

Poems in the same category

Să nu mă uiți...

Să vii din cầnd in când... să nu mắ uiţi.

Să vii să ștergi o lacrimă uitată

Ce s-a născut atunci când ai plecat

Și a ramas pe-obraz, îndurerată.

 

Din când în când să vii să nu mă uiți

Chiar de tacerea domneste intre noi

Pe-o aripă de dor să te întorci

Şi să-mi aduci vinul inapoi. 

 

lar dacă timpul, nemilos cum este

Asterne depărtări în calea ta

Ascultă..poate dorul iti șoptește:

Să nu mă uiți...Să te întorci..cândva!

 

Să nu rămân un simplu călător

în lumea vinului si-a ta....

More ...

Poem de seară

 

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Ca personaje vii ce-s vesel colorate!

Iubindu-ne din timpurile vechi Sau antice,demult apuse,

Atât de vechi încât nici nume nu purtam....

Eram doar duhuri vorbitoare

Ce caută iubirea,

Eu căutându-te pe tine

Iar tu mă așteptai pe mine,

Știu bine ce îți spun...

Iubirea exista atunci ca și în zilele prezente,

Mulți gânditori se întrebau,

Dacă este cumva virtute?

Să poți să mori pentru amor sau libertate,

Sau să refuzi o simplă existență

Vorbesc acum de mine,

Nemaiputând concepe viața fără tine!

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Și se termină vesel cu vorbe de iubire,

Le scriu altfel de fiecare dată,

Ți le trimit într-o cutie cu fundă violet

Culoarea-ți preferată!

(6 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Iubire de neajuns

Trist cu inima franta

Suferind incet dupa putina iubire

Singur si parasit in lumea mea

Fara nicio speranta de iubire

 

 

Ignorat si neiubit de ea

Ea de o frumusete

Atat de rara

Atat de uimitoare

 

Luna se intoarce dupa ea

Soarele ii admira zambetele

Pamantul se invarte doar pentru ea

Toate gandurile se invart dupa a ei privire

More ...

De la tine

 Îți cunosc mersul,

ochii, nasul, gura, zâmbetul cel mai viu

Chicotelile podelelor când le calci hotărât sub tocuri,

Chiar și copacii ți-i știu.

 

Și știu ca tu știi, și știi ca eu știu

că-i prea târziu acuma

cand îți cunosc și umbra, si urma

lumea să ne mai pară totuna.

 

Te știu din cerul care se aprinde și se înnoptează,

Din inima mea care de dorul tău oftează,

De la albine, furnici, de la crini,

de la spini.

 

Te știu din tăcerile tale mai ales.

Oho și cât te știu de la stele,

De la gândurile mele.

 

Te știu câte puțin din toate

Și toate știu cât te iubesc,

Și cat de tare vreau să-ți vorbesc.

 

Dar daca le rog să-ți vorbească ele pentru mine,

nu le convine,

Sunt încăpățânate ca tine.

Și încep să vorbească-n culori,

Cu albastrul din nori.

 

Ți-aș da întâlnire pe lună,

Dar e așa de departe,

Și sincer…

Vreau să te întâlnesc în realitate.

Să te ating,

Să-ți mângâi mâinile, să te simt.

 

Să te știu din toate astea e bine,

Dar vreau să te știu mai întâi… de la tine.

 

Vreau să te știu din tristețile tale,

Din ce te face pe ascuns să plângi,

Din ce detești cel mai mult,

Din ce iubești să mănânci.

 

Din îmbrățișările tale vreau să te știu

(Din ele cel mai mult de fapt)

Din ce muzică asculți

Și din ce îți provoacă dureri de cap.

(Sper ca nu și eu)

 

Vreau sa te știu din somnul tău,

Vreau să am grijă de tine,

Vreau să țin inimioara ta in piept la mine

Cand e prea grea și pieptul tău n-o mai ține…

 

 

Vreau să te știu de la tine.

More ...

Nu esti al meu

Din nou eu stau si ma gindesc

La viata care trece

Si de durere.. eu fumez

Tigara iar se stinge...

Trec zile-ntregi ..

Trec nopti fara odihna

Tu iarasi pleci 

Si-mi spui ca o sa treaca...

EA iar te chiama 

Tu iar ma lasi pe mine

Te duci la EA grabit

Si-mi spui ca vorbim miine...

Si iar ma pun pe asteptat

Si sufletul ma doare

Dar .. eu asa am acceptat

Inghit lacrimi amare...

E o femeie..e sotia ta

Eu sint doar o amanta

Cu Ea tu iti traiesti viata

Cu mine te vezi citeodata..

Tu miai propus sa fim iubiti

Ca ai familie..copii

Dar am ajuns indragostiti

Si facem nebunii...

Si iarasi trebuie sa pleci

EA iar te chiama acasa

Eu iar ramin sa ma gindesc

De cine tie-ti pasa....

Ea-i mama la ai tai copii

Eu ..doar o simpla fata

Ei iar te-asteapta ca sa vii

Si eu ramin indurerata...

More ...

Greșeala nereparata

În lumea noastră, în reci culori, 

Un băiat rătăcește, în jocuri și dorințe,

Repetă greșeala, ce ne frânge inimile, 

În neînțelegere și în tăcere, ne despărțim triști.

 

Prin zori de zi și serile lungi și sumbre,

El evadează în lumi pline de fantezii, 

Timpul lui e un zbor fără rost și pierdere de timp, 

neștiind ca diferite persoane ne fac sa ne simțim mai vii.

 

În fiecare zi, cuvinte goale și absențe, 

El lasă distanța să crească și să strivească, 

În sufletul nostru, se ivește durerea apărută,

În lumea lui, timpul se scurge, iar iubirea ni se risipește.

 

În colțuri întunecate, ne-am pierdut amândoi, 

În tăcerea nopții, ne strigăm numele, fără de folos,

În inimile noastre, se ascunde tristețea,

În lumea lui, iubirea noastră e doar un fleac.

 

Așa că ne despartim, cu lacrimi și regrete,

Un băiat ce repetă greșeala, ne-a rupt din nou în două,

În inimile noastre, rămân doar amintiri frumoase,

Iar noi, neștiind ne aflăm pe căi separate..

 

În căutarea unui alt început, 

Un nou început, fără de rău.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍