-Eroul căzut-

Ce codru albastru!Ce lume de foc!

Ce zile grabite cand nu stai pe loc!

Dar unde fugim?In stanga?in dreapta?

Spre ce ratacim cand ne trece viata?

De ce tii tristețea in sticla de vin?

Și lacrimile plânse în cea de venin?

Cu ce tratezi rana,cand vine din interior?

Cum iti iei adio cand deja ti e dor?

Ce lume abstracta,ce viață de pion!

Ce zile pierdute,cand nu stai pe tron.

Cine s oamenii care ti erau dragi odata?

Ai scris pe morminte  iubirea si ai abandonat o?

Ai pus amintirile intr o coroana care se vestejește?

Sau ai astupat tu cu pamant privirea care te n calzea odata?

Pentru cine te ai trudit atația ani?

Pentru o falsa speranță?

Alergand zi de zi dupa bani,

Iți pierzi a ta importanță...

-orașul de ruina-

Pe patul de frunze doar praful se adună,

Si aleea de pietre i verde de rod,

Un tainic cocor o veste rasunǎ,

Nici urma de om nu i in glod.

Orasul scufundă dorinte uitate,

Casute cu reci amintiri,

Destine pe veci sunt legate,

In locul demult,cu iubiri.

In jur numai zdrente aruncate,

Nădejdi murdare n nevoi,

Trăirile sunt iarasi spălate

Intr un cerc vicios de valori.

Rugina preia armistitiu,

Cand norii de poznă sunt grei,

Si dorul de casă se frange,

In bezna asediatǎ n polei.

Doar un Felinar mai arde,

Pe drumul din inima lor,

Caci umbra se pierde in noapte

Curmând sperante ce mor.

Din stâncă,cetatea, sălbatic declină,

Si podul de lemn sa cadă nu vrea,

Padurea din poza culoarea alinǎ

Cand lumea incet disparea.

Pe o fereastra spartă de ură meschină,

Se vede o statuie patată in timp,

A unuia care juraminte suprimă,

Celor ce credeau intr un domn ratacit.

In raul de langă o moara stricată,

Curg vorbe cernute etern in neant,

Si valea de aur cu spini e placată,

Cand patosul vietii se uită galant.

O ceată se lasă pe ntregul tinut,

Căci lupta cu timpu i pierdută,

Soldatul amintirilor vesnic cazut,

In urma lăsând,Oarsul de ruina.

Se face intuneric in jur,

Nu poti scapa irevocabil,

Umil de tot trecutul dur,

Îl port in piept inevitabil.

Mă plange apusul pe sub zare,

Și ploaia imi spală lung tristețea...

Pierdut in propria mi valoare,

Se scurge încet,încet tandrețea.

Sunt aici!Doar eu si gânduri nefondate.

Cu greu ma trece starea noptii,

In golul sufletului ,poate,

Apari măcar in sensul vietii.

Cauta-mă in anii irositi!

În nopti cu plans,zile de jale,

În ochii mei cei obositi

De seri intregi de asteptare.

Dar in zadar,nu mai sunt eu!

E doar carcasa ce a ramas.

Gasește ma si fa ma sa vreau

”Un ultim dans”.

Mă bate gândul să-mi revin,

Să uit de tine si de tot,

Dar cum sa fac?Explica mi tu!

Cand nici sa plang,nu prea mai pot...

Citesc pe asfaltul ud dorința,

Să ma intorc la cine am fost.

Îmbin tradarea cu sentința

Și sigur stiu: Nu are rost.

Cine am fost noi pana la urmă?

Doar doi copii...acum straini!

Crezând ca totul e o glumă,

Sfârșim prezentul clandestini.

Ultima ploaie a adus flori noi

Deasupra mintii obosite

Plansul naturii e in noroi

Ca viermii in morminte.

Poarta inchisa cu lanturi folosite,

E rupta in bataia vantului hain,

Dar nimeni,doar pietre varuite

Și dorul vechiului suspin.

Timpul ingroapa promisiuni

Caci vremea refuză,nu iartă!

Câte regrete,rugaciuni,

Iubirea lor încă poartă?

Prima privire și gustul amar,

Când brusc au plecat in tacere,

Trezesc dorinta unui nou inceput

De plans ,freamat si durere.

Dar soarele isi face simtita prezenta

Peste linistea sumbrului trecut,

Aduce cu el frumusetea

Și florile care au crescut.

Apusul vietii se repetă,

Pe cer doar inimi purpurii,

Corupte de o iubire dementă

Se sting lumini din oameni vii.

Adanc,in sufletul pădurii,

Copacii ascund momente de neuitat,

Nu oameni!Ci suflete de piatră,

Trădate veșnic in neant.

Furtuna in care au murit

Aduce in ochi lacrimi de sânge,

Lumea aceasta fara rasarit

Dispare, si dorul se frange.

Nu mă alunga din clipe,

Nici din minte, nici din gură,

Nici din note muzicale,

Din ultima partitură.

Nu lăsa să zbor departe,

Ca păsările călătoare,

Care caută căldură

Într-o casă oarecare.

Nu-ți imagina că viața

E începutul unei rime,

Care începe și sfârșește

Ca o strofă, mereu bine.

Nu mă vizita în somn,

Nici în vise, nici când tună,

Nici în cele ce urmează,

Fără tine în furtună.

Nu accept să apari vremelnic,

Ca fantoma printre ziduri,

Prin dulap sau prin tablouri,

Sau pe perna de alături...

Nu am strâns destule zile

Să-mi deschid o farmacie

Pentru doruri ce se varsă

În pastile și-n beție.

Nu aș vrea să-mi închid ochii

Știind iară că lipsești,

Nici să treacă încă o lună

Fără ca să mă iubești.

Dacă totul e destinul,

Și eu nu, și tu mai vii,

Cum o să-mi găsești parfumul?

Printre sticlele de vin?

Nu lăsa să-mi treacă viața

Printre rândurile de dor,

Care ară și plantează

Amintiri care nu mor.

Nu-mi șopti c-ai să te întorci,

Dacă cursa-i contra timp;

Voi zbura până la stele

Și am să vin ca să te plimb...

Dormeai deasupra minții mele,

Ce suflet bland,asa credeam,

Erai cam totul pentru mine,

Un simplu cal de pluș aveam.

Si ma trezeai din somn adanc,

Chiar noaptea pe la ora trei,

Muream de plans,sa nu fi bine,

De dragul tau,stiam ce vrei.

Erai micuț,dar in inima mea,mare,

Caci nu aveam pe nimenea ca tine!

Tu nu erai o simpla jucarie,

Erai amicul meu,la rau,dar si la bine.

Simbolul legaturii drepte,

Regretul meu ca te am pierdut,

Anii trecura ca o ploaie,

Din care eu,am ramas ud.

In colțul camerei astepti,

Caluțul meu de plus,umil,

Eu am crescut,te am parasit,

Am devenit un om ostil.

Când a trecut atâta vreme?

Când si unde te am lăsat?

Nu ma privi cu fața tristă!

Eu nu am vrut sa fi uitat.

Simțeam mereu un gol in mine,

Și vreau sa fac doar un retuș,

Intors de alte minti străine,

Te uit și azi,căluț de pluș.

1. Pornește cu Dumnezeu

Pornește cu Dumnezeu la drum,

Chiar dacă nu vezi depărtarea,

Căci Domnul luminează calea

Și binecuvântează cărarea.

Vor fi și munți, vor fi furtuni,

Vor fi și zile de încercare,

Dar cel ce merge cu credință

Găsește pace și scăpare.

Nu te opri când drumul doare,

Nu te întoarce înapoi,

Căci Dumnezeu merge cu tine

Prin ploaie, vânt și prin nevoi.

Și când vei ajunge pe culme,

Privind spre cerul luminos,

Vei înțelege că aventura

Te-a dus mai aproape de Hristos.

2. Dincolo de Munți, cu Hristos

Dincolo de munți și de zare,

Acolo unde cerul pare aproape,

Mă cheamă drumul înainte

Prin zile luminoase și prin noapte.

Cu Hristos nu mă tem de stâncă,

Nici de poteca cea grea,

Căci mâna Lui îmi este sprijin

Și pacea Lui e-n inima mea.

Urc muntele cu rugăciune,

Cu ochii îndreptați spre Cer,

Și fiecare pas mă învață

Să fiu mai bun și mai sincer.

Iar sus, în liniștea înaltă,

Când lumea pare că a tăcut,

Îi mulțumesc lui Dumnezeu

Pentru tot drumul străbătut.

3. Corabia Credinței

Am ridicat pânzele spre zare

Pe marea vieții zbuciumate,

Iar Hristos este Căpitanul

Ce mă conduce prin valuri înalte.

Când furtuna se ridică mare

Și cerul pare întunecat,

Nu-mi pierd nădejdea, căci Domnul

Nu lasă sufletul abandonat.

Prin valuri, ploi și vânt puternic,

Corabia merge înainte,

Căci ancora ei este credința

Și limanul ei este Cel Sfânt.

Și după noaptea cea mai grea,

Când soarele din nou răsare,

Îmi amintesc: Dumnezeu conduce

Și dincolo de orice mare.

4. Călătorul spre Cer

Sunt călător prin lumea aceasta,

Cu pași mărunți și suflet viu,

Nu caut doar bogății trecătoare,

Ci drumul către Dumnezeu.

În ranița mea port credința,

Iar rugăciunea îmi este pâine,

Iubirea îmi este comoară

Și nădejdea mă poartă spre mâine.

Prin văi și munți, prin zile grele,

Nu merg niciodată singur,

Căci Hristos îmi este aproape

Și mă ridică atunci când cad.

La capătul lungii călătorii,

Dincolo de timpul trecător,

Sper să aud chemarea sfântă

A Domnului Mântuitor.

5. Sabia Adevărului

Nu port o sabie pentru ură,

Nici pentru răzbunare sau război,

Ci sabia adevărului

Care biruiește răul din noi.

Când ispita îmi iese-n cale

Și frica încearcă să mă învingă,

Cuvântul lui Dumnezeu îmi este

Lumina care mă ridică.

Adevărata luptă a omului

Se poartă mai întâi în inimă,

Iar cel ce alege binele

Găsește pacea cea deplină.

Cu Hristos merg înainte,

Nu pentru a cuceri pământul,

Ci pentru a-mi păstra sufletul

Aproape de Dumnezeu și Cuvântul.

6. Harta lui Dumnezeu

Nu am o hartă cu toate drumurile,

Nici nu știu ce va fi mâine,

Dar Dumnezeu vede cărarea

Și mă conduce către bine.

Uneori drumul trece prin vale,

Alteori urcă spre înălțimi,

Dar fiecare zi îmi descoperă

Noi lecții și noi minuni.

Când nu mai știu încotro să merg,

Îmi ridic privirea către Cer,

Iar rugăciunea devine o stea

Care mă conduce prin mister.

Nu trebuie să văd tot drumul,

Este de-ajuns să fac un pas,

Căci Dumnezeu știe destinația

Și nu mă uită niciun ceas.

7. Prin Furtună cu Hristos

A venit furtuna peste mare,

Și valurile se ridicau spre cer,

Dar în mijlocul lor L-am chemat

Pe Hristos, sprijinul meu etern.

„Doamne, nu mă lăsa!”, am strigat,

Când frica îmi cuprindea inima,

Și-n tăcerea ce a urmat

Am simțit pacea și iubirea Sa.

Furtuna nu s-a risipit deodată,

Dar eu nu mai eram același om,

Căci învățasem că lângă Dumnezeu

Pot merge înainte pe orice drum.

8. Pasul Credinței

Cel mai greu este uneori

Să faci primul pas înainte,

Când drumul este necunoscut

Și inima nu se simte puternică.

Dar credința îmi șoptește încet:

„Nu te teme, mergi cu Dumnezeu!”,

Și fac un pas, apoi încă unul,

Cu nădejdea în sufletul meu.

Nu trebuie să alerg mereu,

Nici să ajung primul la capăt,

Ci să merg pe calea cea bună

Cu inima curată și cuget drept.

Și fiecare pas făcut cu credință

Devine o mică biruință,

Pe drumul care mă conduce

Spre pace și spre lumină.

9. Vânătorul de Răsărituri

Caut răsărituri pe vârfuri de munte,

Nu aur și palate de împărați,

Caut locuri unde sufletul

Își amintește că suntem frați.

Privesc lumina cum se ridică

Peste păduri și peste văi

Și-I mulțumesc lui Dumnezeu

Pentru această lume și pentru ai mei.

Fiecare răsărit îmi spune

Că viața este un dar ceresc,

Iar fiecare zi nouă mă cheamă

Să iubesc, să iert și să trăiesc.

10. Drumul către Împărăție

Nu este un drum de aur,

Nici o cale fără încercări,

Dar este drumul către viață,

Presărat cu lacrimi și cântări.

Pe el merg oameni care caută

Lumina Domnului Hristos,

Iar fiecare inimă smerită

Găsește un liman luminos.

Când drumul devine greu,

Privesc spre Crucea de pe deal

Și îmi amintesc că Mântuitorul

A biruit moartea și orice rău.

Merg înainte cu nădejdea

Că dincolo de timpul meu

Se află veșnica lumină

Și iubirea lui Dumnezeu.

11. Cheia Cerului

Am căutat cheia Cerului

Prin munți și prin ținuturi depărtate,

Dar am aflat că ea se ascunde

În inimi sincere și curate.

Nu aurul deschide porțile,

Nici slava lumii trecătoare,

Ci iubirea, credința și mila

Care nu se sting și nu dispar.

Am pornit atunci într-o aventură

Mai mare decât orice drum:

Să-mi schimb inima zi de zi

Și să mă apropii de Dumnezeu.

12. Pădurea Încercărilor

Am intrat într-o pădure deasă,

Unde potecile păreau pierdute,

Și umbrele serii se lungeau

Printre ramuri necunoscute.

M-am temut, dar am spus o rugăciune

Și am mers înainte, încet,

Căci Dumnezeu nu părăsește

Pe cel ce-L caută cu suflet drept.

La capătul pădurii întunecate

Am văzut din nou lumina,

Și am înțeles că încercarea

Poate întări credința și inima.

13. Aripile Credinței

Nu am aripi ca îngerii,

Dar credința mă ridică sus,

Peste grijile și temerile lumii,

Către iubirea lui Iisus.

Când sufletul meu este obosit,

Rugăciunea îl face să zboare,

Și chiar dacă trupul rămâne pe pământ,

Inima caută depărtarea.

Cu aripile nevăzute ale speranței

Trec peste zilele grele,

Căci Dumnezeu pregătește lumină

Dincolo de toate umbrele.

14. Comoara din Inimă

Am căutat o comoară ascunsă

În cetăți și ținuturi străine,

Dar după drumuri lungi am aflat

Că adevărata comoară vine

Dintr-o inimă care iubește,

Dintr-un suflet care știe să ierte,

Din credința care rămâne vie

Chiar și când lumea pare să se certe.

Cea mai mare bogăție este

Să-L ai pe Dumnezeu aproape,

Căci aurul se pierde într-o zi,

Dar iubirea Lui nu poate.

15. Strigătul Libertății în Hristos

Nu sunt liber când fac orice,

Nici când urmez orice dorință,

Ci atunci când sufletul meu

Găsește în Dumnezeu credință.

Hristos mă cheamă la lumină,

Mă cheamă să las păcatul greu,

Și îmi dă puterea să merg înainte

Cu sufletul meu către Dumnezeu.

Aceasta este adevărata aventură:

Să aleg binele în fiecare zi,

Să înving frica și răutatea

Și prin iubire să pot trăi.

16. Cetatea Luminii

Departe, dincolo de munți,

Am zărit o cetate luminoasă,

Nu era zidită din piatră,

Ci din pace sfântă și iubire aleasă.

Am mers spre ea prin multe încercări,

Cu rugăciunea drept călăuză,

Și am înțeles că cetatea începe

În inima care se încrede și se călăuzește.

Căci acolo unde locuiește iubirea,

Acolo Dumnezeu este aproape,

Iar sufletul găsește o casă

Chiar și în cele mai lungi călătorii.

17. Muntele Rugăciunii

Urc muntele rugăciunii încet,

Cu fiecare cuvânt spus lui Dumnezeu,

Și las în urmă zgomotul lumii,

Ca să aud glasul sufletului meu.

Sus, unde liniștea este adâncă,

Îmi plec fruntea către pământ

Și simt că Dumnezeu este aproape

Prin harul Său cel sfânt.

Nu muntele este cel mai înalt,

Ci inima care învață să se smerească,

Și nu cărarea este cea mai grea,

Ci lupta de a iubi și a ierta.

18. Steaua Călăuzitoare

Când noaptea cade peste drum

Și nu mai văd nicio cărare,

O stea a credinței strălucește

Și-mi dă din nou putere și răbdare.

Acea stea îmi amintește

De lumina ce nu apune,

De Hristos, Care conduce

Sufletele prin lumea aceasta.

Merg după lumina Lui,

Chiar dacă nu văd tot drumul,

Căci o singură rază de speranță

Poate risipi întunericul.

19. Curajul Creștinului

Curajul nu înseamnă să nu ai frică,

Ci să nu te lași biruit de ea,

Să faci ceea ce este drept

Chiar când calea este grea.

Creștinul nu merge singur,

Căci Dumnezeu îi este sprijin,

Iar în momentele de slăbiciune

Rugăciunea îi devine liman.

Să fii curajos în bunătate,

Să fii puternic când ierți,

Căci uneori cea mai mare biruință

Este să iubești atunci când suferi.

20. Prin Valea Umbrelor

Prin valea umbrelor am trecut

Cu inima tremurând uneori,

Dar Dumnezeu a fost cu mine

Și m-a purtat prin încercări.

Nu toate drumurile sunt luminoase,

Nu toate zilele sunt ușoare,

Dar nicio noapte nu este veșnică

Pentru cel ce caută răsăritul.

La capătul văii am văzut lumina

Și am înțeles cu sufletul meu:

Nu eram singur în călătorie,

Mergeam împreună cu Dumnezeu.

21. Cavalerul Credinței

Nu poartă coroană de aur,

Nici armură strălucitoare,

Dar cavalerul credinței poartă

O inimă curată și iertătoare.

El luptă împotriva răului

Mai întâi în propriul său suflet,

Și nu caută slava lumii,

Ci să rămână aproape de Dumnezeu.

Când cade, se ridică iarăși,

Când greșește, își cere iertare,

Căci adevărata putere crește

În smerenie și în răbdare.

22. Oastea Luminii

Nu mergem cu ură în lume,

Nici nu căutăm răzbunare,

Ci purtăm lumina credinței

Și dorința de împăcare.

Arma noastră este iubirea,

Scutul nostru este credința,

Iar rugăciunea ne întărește

În fiecare încercare.

Să fim oastea luminii,

Nu pentru a cuceri pământul,

Ci pentru a aduce speranță

Prin fapte bune și prin cuvânt.

23. Corabia spre Liman

Marea este mare și drumul e lung,

Dar corabia mea nu se teme,

Căci Dumnezeu este farul

Care luminează prin vreme.

Valurile pot să se ridice,

Vântul poate să sufle tare,

Dar credința ține pânzele sus

Și nădejdea mă poartă peste mare.

Într-o zi voi vedea limanul,

După călătoria de pe pământ,

Și voi mulțumi pentru toate

Aventurile prin care am trecut.

24. Pelerinul

Sunt pelerin pe acest pământ,

Nu stăpân al zilelor mele,

Merg înainte cu Dumnezeu

Sub soare, ploaie și stele.

Fiecare om pe care-l întâlnesc

Poate fi un dar sau o lecție,

Iar fiecare zi îmi oferă

O nouă șansă spre îndreptare.

Nu mă grăbesc să cuceresc lumea,

Ci caut să-mi păstrez sufletul curat,

Căci cea mai mare aventură

Este să trăiești cu adevărat.

25. Dincolo de Furtună

Dincolo de furtună este liniște,

Dincolo de ploaie este soare,

Dincolo de fiecare lacrimă

Poate răsări o floare.

Nu renunța când norii vin,

Nu spune că totul s-a sfârșit,

Căci Dumnezeu poate transforma

O inimă rănită într-un suflet întărit.

Ține-te de credință și mergi,

Chiar când pașii sunt grei,

Căci după fiecare noapte

Dumnezeu pregătește o zi nouă.

26. Lumina de la Capătul Drumului

Am mers prin multe locuri,

Am trecut prin râuri și munți,

Dar lumina pe care o căutam

Era mai aproape decât am crezut.

Era în rugăciunea unei inimi sincere,

În mâna întinsă către un om,

În iertarea oferită celui ce greșește

Și în pacea primită de la Domnul.

Acum merg mai departe știind

Că lumina nu este doar la capăt,

Ci poate însoți fiecare pas

Atunci când mergi cu Dumnezeu.

27. Nu Te Opri

Nu te opri la primul munte,

Nu te opri la primul vânt,

Căci Dumnezeu poate deschide

O cale acolo unde nu este drum.

Ridică-te după fiecare cădere,

Privește înainte cu speranță,

Și amintește-ți că încercarea

Poate deveni o lecție pentru viață.

Mergi înainte, suflete,

Cu credința drept călăuză,

Căci fiecare zi este o aventură

Și fiecare pas poate fi o minune.

28. Hristos, Călăuza Mea

Când nu știu încotro să merg,

Îl chem pe Hristos în rugăciune,

Și pacea Lui îmi arată drumul

Prin lumea plină de minuni.

El nu promite o cale fără greutăți,

Dar promite să nu mă lase,

Și această nădejde îmi este putere

Atunci când sufletul meu obosește.

Cu Hristos, fiecare drum

Poate deveni o călătorie sfântă,

Căci orice pas făcut cu iubire

Aduce Cerul mai aproape de inimă.

29. Ultima Călătorie

Într-o zi, călătoria mea pe pământ

Va ajunge la un hotar necunoscut,

Dar credința îmi spune că drumul

Nu se termină, ci are un început.

Nu mă încred în puterea mea,

Ci în mila lui Dumnezeu,

Care cunoaște fiecare pas

Și fiecare dor al sufletului meu.

De aceea trăiesc fiecare zi

Ca pe un dar și o călătorie,

Cu nădejdea în Hristos

Și dorul după veșnicie.

30. Biruința Luminii

La capătul oricărei lupte

Nu vreau o coroană trecătoare,

Ci lumina care nu apune

Și pacea cea mântuitoare.

Am trecut prin munți și furtuni,

Prin zile de bucurie și suspin,

Dar Dumnezeu a fost cu mine

Și nu m-a lăsat niciodată străin.

Aventura vieții continuă

Cu fiecare răsărit primit,

Iar cea mai mare biruință este

Să rămâi credincios până la sfârșit.

Ne e mut sufletul de zâmbete

Zâmbete celeste, suflate de copii

Pe-ale noastre frunți bătătorite 

De paradigme tot mai încâlcite 

Uităm că suntem toți copii!

Ei sunt speranță, ei sunt rouă

Ei sunt astrele-aurii

Ce dau nouă, norilor, răgaz

Să scuturăm atâta ploaie

Povarnic suntem încărcați

În simplitatea lor zeiască, reușesc

Cu un surâs încântător să ne privească

Neîncetat cuprinzători ne întăresc

Ne readuc copilăria noastră cea primară

În felul lor platonic, ce mult ne înfloresc !

Marius Ene, Polonia, 01.06.2024

Sub picioare, sub întreaga țară, nimic solid
Toată țara, vremea ei, totul stă pe nisip
Se mișcă, se clatină, gata gata să cadă
Munții prăvale păduri  cu tăietori de baladă,
Românii poartă măști de guturai sau covid
Și nu se deșteaptă sub nicio formă de chip!
...
Trecutu-i prea greu pentru a putea fi cules
Și nimic n-a rămas, nici amintirea valorii.
Bocanci noduroși ne-apasă din nou pe grumaz
Nu ripostăm, prea moi să scăpăm din necaz
Sau renunțăm, pentru că noi am vrut și-am ales
Pe cei ce ne-apasă cuprinși de mania grandorii!

Eu... E foarte adevărat,

Lucrul cel mai important,

Cine sunt? ce vreau a fi,

Și ce mi-aș putea dori.

Tot ce crezi să-ți fie dat,

Să primești, gândește așa....

Precum toate ai avea,

Din belșug și nencetat,

Cere tot și repetat.

Să fi un încrezător,

Îndrăzneț și creator 

Fi eficient prosper,

Capabil de orișice...

Asta este calea care,

Îți aduce bunăstare 

Fi puternic căci așa,

Ce-ți dorești vei câștiga  

Eu cred în credința mea,

Și-n veci mă va ajuta.

Fetitele speriate nu se coc în femei. 

Nu poarta diamante în cercei. Nici în inele. Haina de blana sau genți grele de piele. Nu au buze purpurii, stiletto aurii. Nu au cuvinte pe buze. Nu pot fi muze. 

Nu au proportii ce nasc emotii. Sau drame. Sau fericiri. Nu poarta și nu aprind foc în priviri. 

Nu plutesc si nu zboara in aer nici pe mari nici in imbratisari. 

Ele stau doar pe pamant până la gleznă. Aprind chibrituri inghetate in bezna, cam ca fetita lui Andersen. Respira 2D, ca un desen. Auriul cocleste se stinge cât le atinge. Muzica tace sau scrasneste când le învelește.

Ele au case care plâng, haine care le strâng. Tot ce au e prea-lung-prea-scurt-prea-nătâng.

Ah și au kilometri inexistenti dar persistenti între ele și Ei. Simt doar interpus. Supus. Prin idei. 

Fetitele speriate Nu se coc.Niciodata. Deloc. Doar se ofilesc în babe uitate. Dacă au noroc.

Iată școala a început

Vacanța încet s-a ascuns

Și a început ușor să apară

Dintr-un colț, o școală rară

4 ani avem de stat

De iubit și de cântat 

Cu profesori și colegi

Să vedem pe cine aleg

Într-o bună zi de luni

Am trecut pe sub aluni

Și-am ajuns la iubita școală 

Când ne revedem toți iarăși 

Dar v-a veni însă o zi

Când noi toți nu v-om mai fi

Așa că zic să ne bucurăm 

Atâta timp cât nu lucrăm